Anulare act. Decizia 252/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (1112/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.252.
Ședința publică de la 09 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă ). împotriva deciziei civile nr.313 A din 05.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
are ca obiect - anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru recurenta-reclamantă (), în baza împuternicirii avocațiale nr.- emisă de Baroul București -Cabinet Individual, intimatul pârât personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- emisă de Baroul București -, același avocat reprezintă și intimata pârâtă în baza aceleiași împuterniciri avocațiale, consilier juridic, pentru intimații pârâți Municipiul B prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului B, în baza delegației depuse la dosar lipsind intimatul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimații pârâți și, prin apărător, solicită ca în baza art.305 și 172 Cod de procedură civilă să pună în vedere apelantei să depună la dosar procesul-verbal încheiat la data de 22.02.1945 care nu se regăsește la dosar în integralitatea sa. Arată că formulează această solicitare pentru a se lămuri aspectul identității de imobile, în cadrul acestui proces-verbal făcându-se referire și la imobilul situat în B,-.
Recurenta reclamantă, prin apărător, arată că procesul-verbal anterior menționat face referire la imobilul situat în B,- ce nu are legătură cu imobilul situat în B,- iar acesta se află depus la dosarul cauzei. Totodată, arată că procesul-verbal face referire la nevalabilitatea titlului statului iar acest aspect nu a fost atacat cu recurs în prezenta cauză.
Intimații pârâți și, prin apărător, arată că procesul-verbal a fost depus la dosar dar nu în integralitatea sa.
Reprezentantul intimaților pârâți Municipiul B și Consiliul General al Municipiului B arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii formulate de către intimații.
Curtea, după deliberare, apreciază că solicitarea intimaților pârâți și, nu este utilă soluționării recursului pe de o parte în raport de întreg probatoriul administrat în cauză până în această fază procesuală iar pe de altă parte în raport de motivele cu a căror dezlegare a fost investită instanța prin calea de atac promovată.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta reclamantă, prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate iar pe fond menținerea sentinței pronunțate de către prima instanță și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.N 5801/09.12.2003; nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată; depune la dosar concluzii scrise în acest sens.
Arată că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare au fost încălcate prevederile nr.OUG94/2000.
In ceea ce privește aprecierea bunei credințe a chiriașilor cumpărători arată că instanța de apel a reținut greșit acest aspect în baza adresei nr.23285/13.10.2004, aceasta fiind ulterioară cu 10 luni față de data încheierii contractului a cărui nulitate se solicită.
Mai arată că ansamblul imobiliar din care face parte apartamentul în litigiu a aparținut neîntrerupt Bisericii din B, nefăcând niciodată parte din patrimoniul Grupului etnic, și în consecință mi a fost preluat în drept de către statul român. Mai mult decât atât, în prezent, nu există o lege care să reglementeze regimul juridic de înstrăinare a unor imobile ce au aparținut cultelor religioase, deoarece Legea nr.112/1995 are în domeniul de aplicare doar imobile preluate de către stat cu titlu de la proprietari persoane fizice iar Legea nr.85/1992 se raportează doar la imobilele construite din fondul de stat sau preluate de la societăți comerciale, neîncadrându-se în aceste categorii.
Intimații pârâți și, prin apărător, solicită respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală a deciziei atacate; arată că înțeleg să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.
În ceea ce privește primul motiv de recurs arată că acesta este neîntemeiat iar în mod corect instanța de apel a ținut cont de prevederile art.6 și 7 din nr.OUG94/2000 care se referă la restituirea unor imobile preluate în perioada 06.03.1945-22.12.1989, imobilul în cauză trecând în proprietatea statului la data de 07.10.1944 prin Decretul Lege al.
Mai arată că la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, intimații pârâți nu aveau cunoștință de existența vreunui dosar având ca obiect revendicarea întregului imobil, nefiind parte în acesta iar mai mult decât atât dosarul era suspendat în temeiul art.47 din Legea nr.10/2001.
În combaterea aspectului privitor la faptul că intimații nu au făcut dovada diligențelor invocă adresa nr.-/18.11.2003, ca răspuns al solicitărilor acestora.
Reprezentantul intimaților pârâți Municipiul B și Consiliul General al Municipiului B solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate.
Arată că împărtășește punctul de vedere al instanței în ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art.45 din Legea nr.10/2001 și neincidența dispozițiilor OUG nr.94/2000.
CURTEA,
Prin cererea introdusă la data de 21.09.2004 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B reclamanta a chemat în judecată Municipiul B reprezentat prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, și pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții și în calitate de cumpărători și Primăria Municipiului B prin Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, în calitate de vânzători, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.9873/20.12.2004 (dosar nr.16922/2004), Judecătoria Sectorului 1 a admis excepția calității procesuale active reclamantei, a respins acțiunea privind pe reclamanta (de Confesiune ) în contradictoriu cu Municipiul B prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului B, și, a obligat reclamanta către pârâții la plata sumei de 5.000.000 lei (ROL) cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată l-a reprezentat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.5801/9.12.2003 încheiat între pârâții, în calitate de cumpărători și Primăria Municipiului B, prin Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, în calitate de vânzător, întrucât la data semnării convenției părțile au fost de rea credință, cunoscând că pe rolul instanțelor judecătorești se afla dosarul nr.9605/1998, care avea drept obiect revendicarea întregului imobil în litigiu, din care face parte și apartamentul ocupat de pârâții.
Prin convenția generală nr.A/1321/1942 încheiată între și Grupul, cel din urmă a preluat din proprietatea celei dintâi o serie de imobile, între care și ansamblul situat pe--11, sector 1
Reclamanta nu a obținut retrocedarea bunului în litigiu până la data formulării cererii de chemare în judecată, deși s-a adresat, în temeiul Legii nr.10/2001, prin notificările nr.2427 și 2428 din 13.02.2003, Comisiei Speciale de. Așadar, reclamanta nu are calitate procesuală activă pentru putea promova o acțiune în constatarea nulității absolute a unui act de vânzare-cumpărare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel (de Confesiune, ), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamanta a precizat că instanța de fond a analizat superficial dovezile aflate la dosar, pe care, de altfel, le-a și interpretat greșit, așa încât în final a reținut că apelanta nu a probat existența dreptului de proprietate în patrimoniul său.
Deși prin cererea de chemare în judecată, dar și prin cererea precizatoare s-a arătat că prin convenția încheiată cu Grupul nr./14.08.1942 s-a prevăzut cedarea unor imobile, la capitolul II, pct.5 și 6 se stipulează că numai parohiile în parte, ca unice titulare ale dreptului de proprietate, pot ceda în mod valabil imobilele lor, iar deciziile de cedare nu au fost adoptate nici până în prezent, ceea ce conduce la concluzia că reclamanta mai are încă în patrimoniu dreptul de proprietate asupra imobilului din-, sector 1, B, calitate procesuală activă dovedită cu această convenție, procesul-verbal de carte funciară nr.60118/13.03.1943, decizia nr.-/31.07.1942, publicată în Monitorul Oficial nr.188/14.08.1942, certificatul de grefă nr.5451/9.04.1945 și decizia nr.674/28.04.1947.
Prima instanță, contrar tuturor probelor administrate în cauză, a procedat la respingerea acțiunii, admițând excepția lipsei calității procesuale active, fără să facă aplicarea principiilor enunțate în Capitolul I art.1 din HG nr.498/2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001. Totodată, a omis să observe prima instanță că, potrivit art.17 din Legea nr.115/1938, procesul verbal de carte funciară nr.60118/13.03.1943 reprezintă dovada absolută a dreptului de proprietate și a opozabilității sale, fiind astfel încheiat conform legii în vigoare la data respectivă.
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că prin sentința civilă nr.623/7.06.2000, invocată și depusă de pârâți la dosar, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Pârâtele din acel dosar, respectiv Consiliul General al Municipiului B și Ministerul Apărării Naționale nu au atacat cu apel sentința respectivă, ceea ce înseamnă că excepția a fost soluționată în mod irevocabil, aspect ce nu poate fi ignorat.
În mod greșit s-a constatat de către instanța de fond, prin încheierea din 17.12.2004, tardivitatea cererii precizatoare depusă de reclamantă.
Prin decizia civilă nr.490/27.02.2006 (dosar nr.4062/2005, nr. format unic -), Tribunalul București - Secția a III a Civilă a respins apelul, ca nefondat, a obligat-o pe apelanta-reclamantă la 3.000.000 lei (ROL) cheltuieli de judecată către intimații pârâți și.
În considerentele hotărârii, instanța de apel a reținut următoarele:
Potrivit dovezilor existente la dosar s-a constatat că prin convenția generală datată 14.08.1942, încheiată între reclamantă și Grupul, acesta din urmă a preluat din proprietatea petentei o serie de imobile, printre acestea figurând și ansamblul imobiliar situat în--11, sector 1, Până la acest moment reclamanta nu a obținut retrocedarea ansamblului imobiliar menționat.
Procesul verbal de Carte Funciară din 13.03.1943 nu face dovada dreptului de proprietate reclamantei în privința imobilului în litigiu, așa încât soluția adoptată de instanța de fond în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active reclamantei este justă. În cuprinsul acestui înscris se menționează că titlul de posesiune de fapt este de peste 32 de ani, cu precizarea că terenul a fost donat, iar actele au fost pierdute; față de aceste mențiuni, era necesar să existe o hotărâre judecătorească din care să rezulte că reclamanta a dobândit calitatea de proprietar ca efect al uzucapiunii ori să fie prezentat actul de donație despre care se face vorbire, dar cu mențiunea că a fost pierdut.
În ceea ce privește sentința civilă nr.623/7.06.2000 invocată de reclamantă în motivele de apel, tribunalul a constatat că prin această hotărâre s-a respins, într-adevăr, excepția lipsei calității procesuale active Bisericii, însă, pe fond, acțiunea introdusă de petentă, având ca obiect constatarea nulității titlului de deținere de către Statul Român asupra imobilului situat în-, sector 1, precum și cererea de constatare a valabilității titlului de proprietate al reclamantei, în baza prescripției achizitive întemeiată pe o posesie de peste 32 de ani, a fost respinsă de instanță.
În mod just prima instanță a considerat că cererea datată 16.11.2004, prin care s-a formulat un nou capăt de acțiune, ignoră dispozițiile art.132 Cod procedură civilă, fiind deci tardiv formulată.
Prin decizia civilă nr.167 din 30.01.2007, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr.490 A din 27.02.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, decizie pe care a modificat-o în sensul că a admis apelul reclamantei, a desființat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Curtea a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr./9.12.2003 încheiat între pârâții și, în calitate de cumpărători și Primăria Municipiului B, prin Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, în calitate de vânzător; temeiul juridic invocat de reclamantă a fost Legea nr.501/2002 pentru aprobarea OUG nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România prin raportare la dispozițiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001 (art.45 după republicare).
Prin Legea nr.48/2004 a fost aprobată OUG nr.184/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea acesteia și a OUG nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.501/2002.
Față de aceste dispoziții legale, reclamanta s-a adresat Comisiei speciale de retrocedare, formulând notificările nr.2427 și 2428/13.02.2003 (filele 45, 46 dosar fond), nesoluționate până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Reclamanta a precizat că își probează calitatea sa procesuală activă și interesul legitim în privința constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr./9.12.2003 prin actele doveditoare ale dreptului său de proprietate asupra ansamblului imobiliar din--11, respectiv Convenția generală încheiată la 11.08.1942 prin care CA din România a fost silită să predea o serie întreagă de imobile, între care și cel din litigiu, către Grupul etnic, Legea nr.485/8.10.1944 prin care acest grup, în fapt o organizație fascistă, a fost desființat, certificatul nr.5451/9.04.1945 eliberat de Grefa Tribunalului Ilfov - Secția notariat, adresa din 24.10.1946, prin care se cere un aviz asupra situației juridice a imobilelor bisericii, cu propunerea restituirii acestora proprietarului de drept, avizul nr.286 al Consiliului de Avocați ai Ministerului Agriculturii și Domeniilor din 16.05.1947 prin care se recunoaște lipsa de efect a convenției din 11.08.1942 și, prin urmare, faptul că dreptul de proprietate asupra imobilelor bisericii nu a fost transferat niciodată în mod valabil către Grupul etnic, avizul nr.614/26.09.1947 al Consiliului Juridic al Statului de pe lângă Ministerul Justiției ce menține avizul menționat anterior.
Împrejurarea că reclamanta nu a obținut, până la data promovării acțiunii, retrocedarea administrativă în natură a imobilului din B,--11, sector 1 nu reprezintă o condiție de promovare a cererii de față, ci, din contră, un rezultat ce poate fi îndeplinit numai în funcție de admiterea acțiunii în constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare atacat. Reclamanta, potrivit OUG nr.94/2000, are dreptul la restituirea imobilului în natură în măsura în care acesta nu se află în proprietatea altei persoane (fizice sau juridice). Dispozițiile legale în această materie stabilesc în sensul că în cazul în care imobilele ce fac obiectul acestei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22.12.1989, titularii cererilor de retrocedate pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent. Reclamanta vrea să dovedească că actul juridic de înstrăinare contestat este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, aceasta tocmai pentru a obține restituirea în natură.
În vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilului din B,--11 sector 1, reclamanta se poate folosi de începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, de dovada scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția dreptului de proprietate al acesteia asupra imobilului, la data preluării, astfel cum rezultă atât din art.4 din OUG nr.94/2000, dar și din HG nr.498/2003. În ceea ce privește faptul dacă înscrisurile prezentate de reclamantă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege spre a fi caracterizate ca înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate, contestat, de asemenea, de părțile adverse, Curtea va avea în vedere și dispozițiile art.22.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin HG nr.498/2003, care prin "acte doveditoare" se referă atât la actele la care a făcut trimitere recurenta reclamantă, respectiv "orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată) și altele asemenea" [lit.a art.22.1], cât și "orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective)" [lit.d art.22.1].
Or, în speță, recurenta reclamantă a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, cu privire la care a formulat și notificări de restituire, în condițiile legii speciale, prevalându-se de procesul verbal de carte funciară aflat la filele 10-11 în dosarul de fond, de autorizația nr.3613/29.12.1909 (fila 19 dosar fond), de relațiile eliberate de autoritățile din perioada respectivă (filele 20,35-38,40-41 dosar fond), de Convenția generală nr./1942 (filele 21-31), de dispozițiile Legii nr.485/1944.
Procesul verbal de carte funciară constituie un început de dovadă scrisă, care trebuie coroborat cu toate celelalte probe administrate, la care s-a făcut trimitere anterior, cu atât mai mult cu cât din conținutul tuturor acestor acte rezultă că în anul 1945 asupra imobilului în litigiu nu s-a găsit transcrisă nicio transmisiune de proprietate, nicio folosință, nicio ipotecă sau alt drept real în favoarea Grupului etnic din România, ceea ce înseamnă că după desființarea acestuia imobilul a rămas în patrimoniul statului român, preluat de acesta în mod abuziv.
Modul în care a fost încheiat procesul verbal de carte funciară nu poate fi contestat, acesta îndeplinind cerințele prevăzute de legea în vigoare la acel moment, respectiv Decretul -Lege nr.115/1938. Oricum, acest aspect nu este determinat, întrucât actul în sine nu reprezintă un titlu de proprietate, cum au reținut, de altfel, și instanțele anterioare, dar poate conduce la dovedirea dreptului de proprietate al recurentei pentru argumentele înfățișate deja.
De asemenea, Convenția generală nr./1942, în raport de conținutul său, cu referire directă la dispozițiile înscrise în cap.II pct.2-6, nu face dovada transmiterii proprietății către Grupul etnic.
Faptul că actul original, translativ de proprietate, prin care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu nu a fost anexat de aceasta nu echivalează cu nedovedirea dreptului de proprietate, cum greșit a reținut instanța de apel, mai ales în condițiile în care o asemenea probă a fost făcută indirect și confirmată de Deciziile nr.686/06.02.2006 și 687/6.02.2006 emise de Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, depuse în faza de soluționare a recursului, care fac trimitere la actele deja enumerate.
Având în vedere considerentele prezentate, Curtea apreciază că hotărârea instanței de apel pe aspectul modului de dovedire a dreptului de proprietate de către recurentă și, implicit, a calității sale procesuale active a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deci cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel cum susține și recurenta reclamantă, constatările instanței de apel în legătură cu conținutul deciziei civile nr.623/7.06.2000 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr.3685/1999 sunt corecte, însă nu pot conduce la menținerea soluției instanței de fond, în speță nefiind întrunite cerințele existenței puterii de lucru judecat, astfel cum dispune art.1201 și următoarele Cod civil, art.166 Cod procedură civilă.
În raport de dispozițiile art.132 și 134 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că cererea precizatoare a fost depusă în termen, astfel încât respingerea sa ca tardivă este o soluție greșită. Astfel, termenele acordate de instanța de fond la 08.10.2004, respectiv 29.10.2004 nu pot fi considerate "prima zi de înfățișare", întrucât părțile, deși legal citate, nu au putut pune totuși concluzii. În acest context, precizarea cererii de chemare în judecată la data de 16.11.2004 de către reclamantă, prin serviciul registratură, anterior termenului la care instanța mai putea încuviința completarea acțiunii - 9.11.2004, este legal făcută. De aceea, și în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor procedurale referitoare la stabilirea primei zi de înfățișare, când părțile legal citate pot pune concluzii, beneficiind până la acel moment de posibilitățile conferite prin art.132 Cod procedură civilă, Curtea constată a fi incidente prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Rejudecând cauza, Judecătoria Sectorului 1 B prin sentința civilă nr.12868 din 26.09.2007 a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantă, a constatat nevalabilitatea titlului statului pentru imobilul în litigiu, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice pe acest capăt de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.5801/09.12.2003 încheiat între Primăria Municipiului B prin Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar și pârâții și, luând totodată act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Prim instanță a pronunțat această hotărâre având în vedere chestiunile de drept lămurite prin decizia de casare, respectiv faptul că reclamanta a făcut dovada calității sale procesual active, imobilul în litigiu nu a ieșit niciodată din proprietatea acesteia și că, sub aceste două aspecte, cererea reclamantei este întemeiată.
În ceea ce privește titlul statului, prima instanță a apreciat că acesta nu a deținut la data înstrăinării către pârâtul persoană fizică un astfel de titlu, deci acesta a înstrăinat un bun care nu se afla în patrimoniul său preluat în baza unui titlu valabil.
Pentru aceste considerente, în sensul că, la data înstrăinării imobilului, statul nu deținea titlul valabil asupra imobilului din litigiu, instanța a constatat că, în temeiul dispozițiilor art.966 - 968 din Codul civil, contractul de vânzare-cumpărare este nul absolut.
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța a apreciat că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare al pârâților și.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin decizia civilă nr.313 A din 05.03.2008, a admis apelurile pârâților și și Municipiul B reprezentat prin Primarul General, împotriva sentinței de mai sus, sentință ce a fost schimbată în parte, în sensul admiterii, în parte, a acțiunii precizate și al respingerii, ca neîntemeiată, a cererii având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții persoane fizice.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a constatat că, prin sentința atacată instanța a luat act de faptul că, în cauză, nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, astfel încât, critica formulată de Municipiul B reprezentat prin Primarul General pe acest aspect este nefondată, iar, pe de altă parte, sub aspectul dovedirii calității de proprietar al reclamantei asupra imobilului din litigiu, tribunalul a reținut că, în mod corect instanța de fond a aplicat dispozițiile art.315 din Codul d e procedură civilă, iar acest aspect nu mai poate fi invocat ca motiv de apel.
În ce privește motivul de apel vizând greșita constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr.4 din imobilul din litigiu, tribunalul a constatat că cererea reclamantei pe acest aspect a fost motivată de reaua credință a părților manifestată cu prilejul încheierii actului, respectiv, de faptul că părțile deși cunoșteau că pe rolul instanțelor se afla în curs de soluționare dosarul nr.9605/1998 având ca obiect revendicarea întregului imobil, și cu toate că reclamanta formulase în baza Legii nr.10/2001 și notificările înregistrate sub nr.2427 și 2428 din 13.02.2003, totuși au perfectat la data de 09.12.2003 respectivul contract.
Mai arată tribunalul că aceste susțineri privind reaua credință a părților nu au fost dovedite în cauză, întrucât pe de-o parte însăși reclamanta a afirmat în cuprinsul acțiunii introductive de instanță că dosarul nr.9605/1998 afectat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B era suspendat în temeiul art.47 din Legea nr.10/2001, iar pârâții nu figurau ca părți în respectivul dosar având ca obiect revendicarea întregului imobil, iar pe de altă parte, nu poate fi reținută nici lipsa de diligență a pârâților la momentul cumpărării apartamentului întrucât așa cum rezultă din adresa aflată la fila 71 din dosarul nr.16922/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 B, Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar a comunicat acestora că până la data vânzării în baza de date a respectivei instituții nu figurau revendicări din partea fostului proprietar al imobilului.
În ce privește notificările formulate de reclamantă în baza Legii nr.10/2001, din actele depuse la dosar pe parcursul procesului respectiv în fața instanței de recurs (filele 38 - 40) rezultă că acestea au fost soluționate prin emiterea deciziilor nr.986 și 987 din 4 septembrie 2006 prin care reclamantei i-au fost retrocedate în natură imobilele situate în- și nr.9, în privința acestuia din urmă imobil făcându-se precizarea la art. 6 din decizie că titularii dreptului de proprietate asupra spațiilor cu destinațiile de locuință înstrăinate și care nu fac obiectul prezenței decizii beneficiază de servitute de trecere în condițiile legii.
În esență reținându-se că prin motivele invocate reclamanta susține vânzarea - lucrului altuia, și faptul că niciuna din părți nu a depus diligențele necesare pentru a fi de bună-credință susțineri ce nu au fost dovedite în cauză, iar vânzarea lucrului acestuia nu reprezintă o cauză de nulitate absolută a contractului încheiat atâta timp cât acesta nu se întemeiază pe p cauză ilicită, în mod greșit instanța a constatat nul contractul de vânzare - cumpărare încheiat de pârâți în condițiile Legii nr.112/1995.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a formulat în temeiul dispozițiilor art.304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură civilă recurs, susținând că decizia atacată a reținut, în mod incomplet și superficial, atât susținerile cât și probele pe care reclamanta le-a administrat în cauză.
Astfel, se susține în motivarea recursului, instanța de apel a reținut, în mod greșit, faptul că reclamanta a invocat doar reaua credință a părților contractante la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată.
Pe de o parte, instanța de apel reține că reclamanta a invocat, în susținerea cererii, ca temei de drept, prevederile nr.OUG94/2000 dar și prevederile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.112/1995, limitându-se însă la analiza unui singur aspect al validității actelor translative cu titlu oneros, respectiv la cel al bunei - credințe.
Instanța trebuia să aibă în vedere prevederile art.6 și 7 ale nr.OUG94/2000 care reglementează condițiile de validitate ale unui astfel de contract, iar încălcarea interdicției prevăzute de dispoziția art.7 alin.1 din acest act normativ atrage evident nulitatea absolută.
Instanța de apel mai reține, de asemenea, faptul că pârâții nu au fost parte în procesul de revendicare și, în consecință, nu aveau cunoștință de acel litigiu, însă ignoră faptul că nu puteau să fie parte în litigiu deoarece în anul 1998 aceștia erau simpli chiriași și, prin urmare, nu puteau avea calitate procesuală pasivă în acel litigiu.
Deși Municipiul Baî nstrăinat un bun al altuia, respectiv, un bun care potrivit art.2 din Legea nr.10/2001 aparține neîntrerupt Bisericii, nu se poate constata, în opinia tribunalului, nulitatea absolută deoarece vânzarea nu se bazează pe o cauză ilicită cu toate că nu se menține teoria aparenței în drept câtă vreme Legea nr.112/1995 nu are incidență în prezenta cauză.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18.11.2008, intimații și au susținut că la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare nu aveau cunoștință de existența dosarului având ca obiect revendicarea întregului imobil și, mai mult decât atât, dosarul era suspendat în temeiul dispozițiilor art.47 din Legea nr.10/2001.
Intimații au depus diligențe în cadrul rezolvării cererii de cumpărare adresându-se Direcției de Taxe și Impozite sector 1 și au solicitat istoricul de rol al apartamentului nr.4 arătând că, în aceste condiții, consideră că au respectat prevederile art.1899 alin.2 din Codul civil.
Se mai susține că recursul este nefondat și pentru considerentul că vânzarea bunului - altuia nu reprezintă o cauză de nulitate absolută a contractului atâta timp cât acesta nu se întemeiază pe o cauză ilicită în condițiile prevăzute de dispozițiile art.948 - 968 din Codul civil.
Nici prevederile art.6 alin.2 din nr.OUG94/2000 nu își găsesc aplicabilitatea în cauză, deoarece imobilul a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul - Lege al la data de 07.10.1944.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, având în vedere ansamblul probator al cauzei, Curtea apreciază că recursul este fondat.
Astfel, în mod greșit tribunalul a considerat că singurul motiv de nulitate absolută pe care îl invocă reclamanta în argumentarea solicitării sale de a se constata existența acestei sancțiuni în cazul contractului de vânzare-cumpărare ce face obiectul prezentei cauze ar fi fost reaua credință a părților contractante.
În realitate, cauza juridică a acestui petit l-a constituit pe lângă motivul reținut de tribunal și frauda la lege precum și cauza ilicită, așa cum rezultă de altfel din examinarea motivării în fapt și în drept a cererii introductive de instanță.
Așa cum susține și recurenta, aceasta a invocat nesocotirea prevederilor art.7 alin.1 din nr.OUG94/2000, ale art.8 alin.2 din Legea nr.10/2001, cât și ale art.948 - 966 și următoarele din Codul civil și ale Legii nr.112/1995, dispoziții legale avute în vedere de prima instanță la momentul soluționării cauzei.
În mod corect s-a reținut de către prima instanță că dispozițiile Legii nr.112/1995 nu erau incidente în cauză și că pârâții nu puteau încheia contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită deoarece potrivit cu prevederile art.6 alin.2 din nr.OUG94/2000 actele juridice de înstrăinare a imobilelor ce fac obiectul acestei ordonanțe sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, iar față de dispozițiile art.7, până la soluționarea procedurilor administrative este interzisă înstrăinarea imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare de către cultele religioase.
Prin urmare, susținerea apărării relative la necunoașterea existenței dosarului având ca obiect revendicarea este lipsită de relevanță juridică atâta timp cât însăși legea prevede sancțiunea care se aplică în cazul nesocotirii sale.
B - credință care, într-adevăr, salvează actul juridic de sancțiunea nulității absolute, nu poate fi reținută față de existența cererii de retrocedare depusă de reclamantă la data de 13.02.2003 și față de ignorarea prevederilor Legii nr.112/1995 care reglementează doar posibilitatea înstrăinării unor imobile care au trecut cu titlu în proprietatea statului și care au aparținut foștilor proprietari - persoane fizice, ipoteză care nu se regăsește în speța de față în care nu s-a făcut dovada preluării de către stat a bunului din patrimoniul unei persoane juridice.
Vânzarea bunului altuia este lovită de nulitate absolută deoarece se bazează pe o cauză ilicită și, sub acest aspect, jurisprudența instanței de contencios european este consecventă în a reține o încălcare a art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului atunci când are loc vânzarea bunului altuia de către stat chiar anterior confirmării în justiție a dreptului de proprietate a terțului proprietar.
În condițiile prevăzute de dispozițiile art.312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica decizia apelată în sensul respingerii ca nefondat a apelului formulat de pârâții Municipiul B reprezentat prin Primarul General, și împotriva hotărârii primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă () împotriva deciziei civile nr.313 A din 05.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâți MUNICIPIUL B REPREZENTAT DE PRIMARUL GENERAL, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în tot decizia civilă recurată în sensul că:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-pârâți Municipiul B reprezentat prin Primarul General, și împotriva sentinței civile nr.12868 din 26.09.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/24.02.2009
Secția a III-a Civ. -
-
Jud.sector 1. -
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă, Ioana
