Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 280/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 280
Ședința publică din 10 martie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Paula Brotac
JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
- -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul domiciliat în, nr. 30 jud. D, împotriva deciziei civile nr. 522 din 19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul G domiciliat în com., Lazuri jud. D și reclamanții, - și - ori ai defunctului - domiciliați în Târgoviște, str. -,.37.A,.4,.15 jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul pârât personal, intimatul pârât G personal, intimații reclamanți, - și - reprezentați de avocat din Baroul Dâmbovița în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 15 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul a fost timbrat cu 9,50 lei prin anularea chitanței nr. 99514 din 10 martie 2008 la fila 16 dosar și timbru judiciar de 1,50 lei și că s-a depus la dosar de către intimați întâmpinare, într-un singur exemplar.
Recurentul pârât personal, arată că nu are alte cereri și solicită cuvântul în fond.
Intimatul pârât G și intimații reclamanți prin apărător, solicită pe rând cuvântul în fond.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Recurentul pârât personal, solicită a se avea în vedere că în dosar sunt trei titluri de proprietate și la niciuna din instanțe nu s-a realizat o împărțire corectă a terenurilor.
Al doilea motiv de recurs vizează îmbunătățirile, care în loc să fie scăzute, au fost trecute în sarcina sa.
Solicită admiterea recursului.
Avocat pentru intimații reclamanți solicită a se avea în vedere că împărțeala terenurilor s-a realizat de comun acord între cei trei frați, rămânând în litigiu numai casa de locuit și terenul aferent acesteia. În cauză s-au efectuat expertize, și singurul care a solicitat casa de locuit a fost recurentul. Referitor la îmbunătățiri, arată că acestea au fost avute în vedere în apel.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul pârât G personal, arată că la instanța de fond nu a fost luat în calcul terenul arabil iar acesta nu a făcut obiectul acțiunii. Referitor la cel de-al treilea titlu de proprietate, arată că este incert deoarece nu există originalul acestuia, iar anumite suprafețe de teren sunt rămase de pe urma bunicului părților.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr. 5852 din data de 7.10.2005, reclamantul, domiciliat în Târgoviște, str. -,. 37,. A,. 16, jud. Dac hemat în judecată pe pârâții G, domiciliat în comuna, sat Lazuri, jud. D și, domiciliat în comuna, jud. D solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța să dispună partajarea averii rămase de pe urma defunctei, decedată la data de 15.10.2001.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că autoarea părților, a decedat la data de 15.10.2001, ori cu vocație la succesiune fiind reclamantul și pârâții, în calitate de fii ai defunctei. Reclamantul a precizat că, la decesul defunctei au rămas următoarele bunuri imobile: casă de locuit în comuna, în suprafță de 78mp, pătul cu 3 camere, teren aferent construcției în suprafață de 11.000 mp situat în tarlaua 28, parcela 427/2, teren în suprafață de 34.100mp situat în comuna, precum și mai multe bunuri mobile, respectiv mobilier de sufragerie (recamier, un fotoliu, șifonier, masă de 12 persoane, două scaune, oglindă toaletă, covor persan), mobilier de dormitor (pat, dormeză, covor persan, covor iută), aragaz, butelie, suma de 35.000.000 lei rezultați din vânzarea unui teren intravilan.
Reclamatul a decedat la data de 06.02.2006, iar instanța a dispus introducerea în cauză a orilor acestuia, respectiv:, și.
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri, martori și interogatoriul părților.
La data de 4.04.2006 instanța de fond a pronunțat o încheiere interlocutorie prin care a admis în principiu acțiunea, constatând deschisă succesiunea defunctei, decedată la data de 17 octombrie 2001, cu ultimul domiciliu în comuna, jud.
S-a constatat că de pe urma acesteia au rămas ca ori reclamantul și pârâții, în calitate de descendenți direcți de gradul I, fiecare cu o cotă d e1/3 din masa succesorală.
S-a stabilit că masa succesorală se compune dintr-o casă de locuit, în suprafață de 78mp, cu un teren intravilan aferent de 600mp, situată în comuna, 11000mp teren situat în parcela nr. 472/2, tarlaua 28 din titlul de proprietate nr. 89930/1996, 34100mp conform titlului de proprietate nr. 89593/1999 și 11500mp teren, conform titlului de proprietate nr. 99931/1999.
S-a constatat că reclamanții au renunțat la partajarea bunurilor mobile și s-a dispus ca din valoarea locuinței să se scadă îmbunătățirile efectuate de pârâtul, constând în dușumele, zugrăvit interior și exterior.
La masa de partaj s-au reținut și materialele rezultate din demolarea pătulului de către pârâtul, și anume grinzi din lemn, cărămizi și lemne de foc.
S-a dispus efectuarea de expertize topografică și construcții, expertul topograf fiind însărcinat și cu efectuarea variantelor de lotizare.
La data de 7.11.2006 Judecătoria Târgoviștea pronunțat sentința civilă nr. 4154 prin care s-a admis în fond acțiunea, dispunându-se ieșirea din indiviziune a părților conform încheierii interlocutorii din 4.04.2006 și variantei C din raportul de expertiză completare și lotizare finală întocmit de inginer.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 110 lei și respectiv pârâtului G suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că ambii pârâți au fost de acord cu varianta omologată, reclamanții declarând că nu doresc atribuirea construcției și deasemenea că pârâtul a adus o serie de îmbunătățiri imobilului - construcție.
În privința terenurilor agricole instanța a dispus ca împărțirea să se partajeze corespunzător cotelor succesorale, loturile fiind egalizate prin stabilirea de sulte în sarcina pârâtului, către celelalte părți.
Împotriva sentinței și a încheierii interlocutorii din 4.04.2006, a declarat apel, în termenul legal prevăzut de art. 284 al. 1 pr.civ. pârâtul, criticându-le ca nelegale și netemeinice.
Pârâtul a susținut că instanța de fond nu a calificat corect cererea sa depusă la dosar, care reprezintă în realitate o cerere reconvențională prin care solicită să se constate drepturile sale cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului, neconstituind o simplă întâmpinare, cum greșit a apreciat judecătorul fondului.
S-a mai susținut că deși prin încheierea interlocutorie terenul succesoral s-a stabilit că are o suprafață totală de 56600mp, instanța a dispus partajarea doar a suprafeței de 50811mp, orii fiind astfel prejudiciați cu diferența de aproximativ 6000mp.
Apelantul a criticat hotărârea și sub aspectul reținerii la masa de partaj a suprafeței de 3400mp teren, care a fost înstrăinată cu înscrisul depus la fila 62 dosar fond de către autoarea părților, în anul 2001.
S-au mai formulat critici cu privire la raportul de expertiză topografică despre care s-a susținut că nu a respectat dispozițiile instanței și de asemenea, cu privire la varianta de lotizare omologată, prin care a fost obligat la plata unei sulte foarte mari către ceilalți ori.
La data de 26.036.2007 Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat decizia civilă nr. 139 prin care a admis apelul declarat de pârâtul și a schimbat în parte încheierea interlocutorie din 4.04.2006, în sensul excluderii din masa de partaj a suprafeței de teren de 3475mp, înstrăinată de autoarea părților, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 78 din 19.01.2001.
S-au menținut în rest dispozițiile încheierii și s-a dispus efectuarea unei expertize topografice, expertul fiind însărcinat să întocmească și lotizarea finală.
Pentru a dispune astfel tribunalul a reținut că primul motiv de apel nu este fondat, întrucât apelantul a investit instanța de fond cu o întâmpinare, nicidecum cu o cerere reconvențională. S-a apreciat că apelul pârâtului este fondat doar cu privire la suprafața de 3475mp teren, care în mod greșit s-a reținut în masa succesorală, deoarece a fost înstrăinată chiar de către autoarea părților, prin act autentic de vânzare-cumpărare, numiților și.
La data de 19.11.2007 Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat decizia civilă nr. 522 prin care a admis apelul și a dispus partajarea bunurilor succesorale conform raportului de expertiză topografică întocmit în apel d e inginer și a compensat în totalitate cheltuielile de judecată ale părților.
Instanța a stabilit că varianta omologată corespunde cel mai bine dispozițiilor art. 721 civ. și 6739pr.civ. fiecare dintre părți primind în lotul său bunuri de aceeași categorie și natură, iar sultele stabilite pentru egalizarea loturilor având un cuantum mic.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 301C.pr.civ. pârâtul, criticând-o ca nelegală.
Recurentul a susținut că deși instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize topografice, experta s-a limitat la a prelua datele din expertiza efectuată la fond, ajung ându-se la situația în care instanța a dispus partajarea unei suprafețe de 45045mp teren, deși, prin încheierea interlocutorie, s-a reținut o suprafață totală de 56600mp.
Recurentul a precizat că deși a formulat obiecțiuni în acest sens, în mod nelegal tribunalul le-a respins, "deposedându-i" astfel pe ori de o suprafață de 8000mp.
S-a mai reținut că varianta omologată în apel nu realizează o repartizare echitabilă a bunurilor, menționând că greșit contravaloarea îmbunătățirilor a fost adăugată lotului său, deși trebuia să fi fost scăzută, mărindu-se astfel artificial valoarea lotului ce i-a fost atribuit.
Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
La termenul de judecată din data de 10.03.2008, la solicitarea instanței, recurentul a indicat ca temei de drept pentru calea de atac exercitată, dispozițiile art. 304 pct. 9 pr.civ.
Intimatul G, în conformitate cu dispozițiile art. 115.pr.civ. coroborat cu art. 308 al.2 pr.civ. a formulat o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că terenurile au fost măsurate și partajate corect, recursul fiind formulat de către pârât în scop șicanatoriu.
La rândul lor intimații, și au formulat conform art. 115 și 308 al.2 pr.civ, întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât în cauză s-au respectat dispozițiile art. 736 pr.civ. terenurile fiind partajate conform înțelegerii existente între frați și autoarea acestora.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, a normelor procedurale incidente în cauză și având în vedere și actele și lucrările dosarelor atașate, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit încheierii interlocutorii din 4.04.2006 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, astfel cum a fost schimbată în apel, masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune, în ceea ce privește bunurile imobile, din construcții în suprafață de 78mp și mai multe terenuri, în suprafață totală de 53625 formată din: 600mp intravilan, aferenți casei succesorale, 11000mp dobândiți conform titlului de proprietate nr. 89930/1998,30525mp dobândiți conform titlului de proprietate nr. 89513/1999 și 11500mp conform titlului de proprietate nr. 89931/1999.
Se impune a se preciza în ceea ce privește titlul de proprietate nr. 89531/1999 că suprafața de teren rămasă în masa succesorală este de doar 30525mp, întrucât diferența de 3475 până la suprafața totală de 34000mp menționată în titlul de proprietate a fost înstrăinată de autoarea părților prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 78/19.01.2001 aflat la fila 62 dosar fond, astfel cum legal a stabilit instanța de apel.
În aceste condiții, reținând că suprafața totală de teren supusă partajului este de 53625mp și având în vedere că prin raportul de expertiză efectuat și omologat în apel terenurile atribuite părților însumează o suprafață de doar 45085mp cu 12015mp mai puțin decât suprafața partajabilă reținută de către instanță, Curtea constată că susținerile recurentului sunt fondate, soluția instanței de apel fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 258 al. 3.pr.civ. și art. 263 al. 3.pr.civ.
În acest sens se constată că, dispunând partajarea unei suprafețe de teren mai mici decât cea reținută prin încheierea interlocutorie astfel cum aceasta a fost schimbată în parte în apel, tribunalul și-a încălcat astfel propriile dispoziții, prejudiciind în mod evident părțile și pronunțând o hotărâre nelegală cu atât mai mult cu cât dreptul de proprietate al părților asupra suprafeței de 53625mp teren a fost dovedit cu certitudine prin cele trei titluri de proprietate existente la dosar.
Totodată, Curtea constată că înfaza procesuală apelului, experta topograf nu a procedat la identificarea și măsurarea terenurilor reținute de instanță în masa partajabilă, limitându-se la a convoca părțile la sediul primăriei din localitate, unde a purtat discuții cu aceștia și a întocmit propunerile de lotizare, astfel cum reiese din raportul de expertiză aflat la filele 58-60 dosar apel, lotizarea fiind în aceste condiții întocmită în baza măsurătorilor efectuate la instanța de fond, de către expertul.
Procedând astfel experta a încălcat dispozițiile instanței de apel, care stabilise la termenul de judecată din 26.03.2007 efectuarea unei topografice, ceea ce presupune în mod evident și necesar ca operațiune prealabilă identificarea și măsurarea terenurilor supuse partajării, măsura întocmirii lotizării fiind în mod logic ulterioară operațiunea de măsurare, operațiune ce se impunea cu atât mai mult cu cât instanța de apel schimbase în parte încheierea interlocutorie pronunțată la fond, prin micșorarea masei partajabile cu suprafața de 3475mp.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, constatând că în cauză recurentul a dovedit incidența cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ. text de lege pe care și-a întemeiat calea de atac exercitată, dar având în vedere că în cauză se impune efectuarea unei noi expertize topografice, probă ce nu se poate administra în recurs, astfel cum se statuează în art. 305.pr.civ. Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1, 2 și 3.pr.civ. va admite recursul și va casa decizia pronunțată în apel, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Dâmbovița.
Instanța de trimitere va proceda la efectuarea unei noi expertize topografice, în care se vor identifica și măsura terenurile în suprafață totală de 53625mp, aflate în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, și ulterior preluând și datele din expertiza construcții efectuată în dosarul de fond, expertul topograf va întocmi propunerile de lotizare, corespunzător art. 721.civ. și art. 6739.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul domiciliat în, nr. 30 jud. D, împotriva deciziei civile nr. 522 din 19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul G domiciliat în com., Lazuri jud. D și reclamanții, - și - ori ai defunctului - domiciliați în Târgoviște, str. -,.37.A,.4,.15 jud.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare, instanței de apel Tribunalul Dâmbovița
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
--- - - --- -
GREFIER
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red.
Tehnored.
2 ex./14.03.2008
5852/2005 Judecătoria Târgoviște
a- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Cristina Paula BrotacJudecători:Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez