Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 283/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 283/R/2009
Ședința publică din data de 13 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Mitea președintele Curții de Apel Cluj
JUDECĂTORI: Valentin Mitea, Lucia Ștețca Denisa Băldean președintele secției civile
- -- vicepreședinte al Curții de Apel Cluj
Grefier:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta recurentă prin mandatar cu procură judiciară, împotriva deciziei civile nr.453/A/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind reclamanta FUNDAȚIA, intimata intervenientă SC. SRL și pe pârâții intimați, -, STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C- N, și, având ca obiect partaj judiciar.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 6 februarie 2009, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 10259 din 19 decembrie 2007 Judecătoriei Cluj -N, pronunțată în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea civilă înaintată de reclamanta Fundația Trans în contradictoriu cu pârâții Statul R prin Consiliul Local al Municipiului C-N,;
Au fost admise în parte cererile reconvenționale formulate de pârâții, reclamanți reconvenționali, și soția, și, și soția, -, și, anulând ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâtul.
A fost dispusă sistarea stării de indiviziune existentă asupra părților indivize comune reprezentând podul imobilului situat în C-N, str. - nr. 11, jud. C, înscris în
CF col. nr. - C-N, sub nr. ser., nr. top 88/1, în natură, prin atribuirea suprafeței de pod corespunzătoare cotelor de proprietate înscrise în CF individuale ale
apartamentelor 1-17 din imobil, în favoarea proprietarilor tabulari, urmând a rămâne în indiviziune culoarele de circulație din poduri, conform variantei a II-a din Raportul de
expertiza tehnică judiciara întocmit de expert tehnic judiciar, ing., corectat de instanță în ce privește nr. CF ind. în care se regăsește înregistrat apartamentul nr. 10, din 7084
în -, care face parte integrantă din prezenta sentință.
A fost dispusă radierea din CF col, nr. - C-N, sub nr. ser., nr. top 88/1 a podului și concomitent înregistrarea culoarelor de circulație din poduri, precum și
înregistrarea în CF individuale ale celor 17 apartamente a suprafețelor de pod astfel cum au fost atribuite, cu titlu de drept partaj.
Au fost respinse ca lipsite de obiect capetele de cerere din acțiunea principală și cererile reconvenționale privind sistarea stării de indiviziune asupra pivniței imobilului situat în C-N, str. - nr. 11, jud. C, înscris în CF col, nr. - C-N, sub nr. ser., nr. top 88/1 și înregistrarea ei în CF individuală.
A fost respins capătul de cerere din acțiunea principală privind sistarea stării de indiviziune asupra terenului în suprafață de 255 mp. aferent imobilului situat în C-N, str. - nr. 11 județul C, înscris în CF nr. - C-N, nr. top 88/2, ca fiind intentat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Au fost respinse ca neîntemeiate restul capetelor de cerere din acțiune și cererile reconvenționale privind recalcularea părților indivize comune.
Au fost respinse ca lipsite de interes capetele de cerere din completarea cererii reconvenționale formulată de pârâții reclamanți reconvenționali și privind rectificarea CF nr. 7084 cu privire la compunerea apartamentelor nr. 8 și 17 din același imobil.
Au fost compensate cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbre judiciare și onorarii avocați.
A fost dispusă avansarea sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției în favoarea av., reprezentând onorariu pentru asistență juridică gratuită.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta Fundația Trans și, distinct, pârâta.
Reclamanta Fundația Trans a învederat că renunță la apelul pe care l-a declarat, astfel că prin decizia civilă nr. 453/A din 23 septembrie 2008 Tribunalului Clujs -a luat act de această renunțare.
Totodată, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a apelantei, dispunându-se și respingerea ca nefondat a apelului declarat de această pârâtă.
În motivarea deciziei s-au arătat următoarele:din extrasul CF nr. - C-N rezultă că asupra imobilului cu nr. top 88/1/1 (apartament cu nr. 11), înscriși ca proprietari, prin încheierea de carte funciară nr. 20181/2008, și soția. Aceștia au dobândit dreptul de proprietate în temeiul contractului de vânzare cumpărare încheiat cu și soțul, contract autentificat sub nr. 341 din 19.02.2008 de notarul public. La rândul lor, și au cumpărat apartamentul de la în temeiul contractului autentificat sub nr. 15381/11.02.2008 de notarul public.
Așa fiind, rezultă că la momentul pronunțării soluției apelate, anume 19 decembrie 2007, apelanta era încă proprietar al apartamentului nr. 11, motiv pentru care deține calitatea procesuală activă în declararea apelului. În același timp însă, apelanta nu mai poate justifica nici un interes actual cu privire la prezenta cauză, în sensul de a solicita o altă variantă de partaj, atâta timp cât și-a pierdut calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra apartamentului pe timpul judecării apelului.
Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale active a apelantei este întemeiată, ca urmare a lipsei de interes în legătură cu acțiunea, astfel că apelul pe care l-a declarat trebuie respins.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, solicitând casarea și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la același Tribunalul, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9. proc. civ. deoarece:
1. Decizia instanței de apel este contradictorie, punând semnul egalității între calitatea procesuală activă și lipsa de interes, pentru ca prin dispozitiv să hotărască respingerea ca nefondat a apelului pârâtei. Or, din punct de vedere procesual instanța nu trebuia să se pronunțe asupra fondului.
2. Tribunalul trebuia mai întâi să analizeze excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei recurente, iar în caz de respingere a acestuia să procedeze la analiza excepției lipsei de intere.
3. Fondul cauzei a fost cercetat, soluția casării cu trimitere spre rejudecare fiind singura legală.
În ședința de judecată din data de 06 februarie 2009 reprezentantul pârâtei recurente a invocat două noi motive de recurs, pe care le-a apreciat ca fiind de ordine publică, respectiv:
1. Nu există concordanță între minuta și dispozitivul hotărârii redactate câtă vreme în minută nu se regăsește mențiunea respingerii "ca nefondat" a apelului pârâtei.
Deși în dispozitivul hotărârii redactate se menționează respingerea ca nefondat a apelului, în considerente nu se regăsește o motivare care să corespundă acestei soluții.
Au depus întâmpinare la recurs intimații și ( 33), ( 38), ( 43) și Fundația Trans, solicitându-se, în esență, respingerea recursului.
Cu privire la noile motive de recurs invocate în ședința de judecată din 06 febr 2009, reprezentantele intimaților Fundația Trans și și au solicitat în principal respingerea lor ca tardiv formulate, iar în subsidiar ca nefondate.
Cu privire la acest recurs, Curtea are în vedere următoarele:
Este de principiu că, în aplicarea prevederilor cuprinse în art. 258 alin. 1 și art. 261 alin. 1. proc. civ. între minuta întocmită după deliberare și pronunțată în ședința publică, pe de o parte, și dispozitivul hotărârii redactate trebuie să existe o deplină concordanță în ceea ce privește soluția dată de instanță cererilor cu care a fost învestită și care nu au fost dezlegate în prealabil.
Concordanța ce trebuie pretinsă nu se mărginește la simpla identitate a soluției (soluțiilor) la care instanța s-a oprit, ci, când este cazul, este necesar ca ea să privească și natura concretă a soluției pronunțate (respins ca nefondat, ca inadmisibil, și nu doar "respins"). În acest fel este asigurat scopul avut în vedere de lege, anume acela de a împiedica judecătorul cauzei să revină, fără posibilitatea de a fi controlat, asupra soluției inițiale, în caz contrar existând posibilitatea ca, sub aparența păstrării soluției de principiu inițiale, să fie înlocuită natura ei juridică.
Totodată, este de principiu, în aplicarea prevederilor art. 261 alin. 1. proc. civ. că soluția cuprinsă în dispozitiv trebuie să aibă un desăvârșit corespondent în considerentele hotărârii, acestea trebuind să susțină soluția la care judecătorul s-a oprit, printr-o argumentație în fapt și drept pertinentă, omogenă și neechivocă. Neconcordanța dintre considerente și dispozitiv se constituie într-un viciu grav al hotărârii, ce tinde la a valora veritabilă nemotivare a acesteia, câtă vreme soluția din dispozitiv nu s-ar sprijini pe motive apte să o susțină, ci pe unele străine sau cel puțin nepertinente.
În fine, Curtea înțelege a mai arăta și că atunci când una dintre părțile cauzei își înstrăinează în timpul judecății dreptul pentru care sau în legătură cu care a fost atrasă în judecată, are loc și o transmisiune de calitate procesuală, în sensul că noul titular al dreptului preia calitatea procesuală a părții înstrăinătoare, devenind el însuși reclamant sau, după caz, pârât, în vreme ce fostul titular încetează a avea calitate procesuală, locul său în proces trebuind luat de noul titular al dreptului.
Pe cale de consecință, cel în favoarea căruia dreptul a fost transmis trebuie introdus în proces în locul părții căreia îi succede, toate actele de procedură trebuind îndeplinite față de succesor.
În prezentul proces, în minuta întocmită de către instanța de apel după deliberare s-a menționat, între altele, că "se respinge apelul declarat de " ( 144), în vreme ce în dispozitivul hotărârii redactate se menționează că "respinge ca nefondat apelul declarat de ".
Această neconcordanță naște îndoieli cu privire la soluția la care instanța s-a oprit cu adevărat, câtă vreme respingerea ca nefondat a apelului are semnificația că acesta nu este întemeiat pe fondul său, fond care a fost cercetat de către instanță.
O asemenea soluție este distinctă juridic de aceea a respingerii în baza unei excepții procesuale, caz în care fondul căii de atac nu ar mai fi supus verificării jurisdicționale.
În același timp, Curtea observă că deși în dispozitivul deciziei date în apel se face vorbire despre respingerea ca nefondat a apelului, în considerente se reține lipsa calității procesuale a pârâtei apelante, urmare a lipsei interesului ei în proces, pe fondul vânzării apartamentului nr. 11.
Toate acestea sunt neregularități care, în aplicarea prevederilor art. 105 alin. 2. proc. civ. devin cauze de nulitate a deciziei date în apel, justificând admiterea recursului prin raportare la toate motivele sale, deci inclusiv la acelea invocate în ședința publică din 06 februarie 2009 și care, de ordine publică fiind, pot fi invocate și ulterior termenului de motivare a recursului, așa cum rezultă din dispozițiile art. 306 alin. 1 și 2. proc. Civ, neputându-se reține tardivitatea lor.
Este de avut în vedere, totodată, că în urma vânzării apartamentului nr. 11 de către apelanta către soții și apoi de către aceștia către și, trebuiau introduși în proces noii cumpărători, reținându-se că în prezent calitatea de proprietari a apartamentului și implicit, de apelanți care au preluat situația procesuală a apelantei inițiale sunt și
În aplicarea celor ce preced, se va admite recursul și se va casa, în temeiul art. 312 alin. 5. proc. civ. decizia atacată, trimițându-se cauza pentru rejudecare în apel la același Tribunal.
Se va ține seama, în rejudecare, de dezlegările făcute sus de prezenta C, apelul urmând a fi cercetat pe fondul său după prealabila introducere în proces a proprietarilor actuali ai apartamentului nr. 11.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 453/A din 23 septembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o casează, dispunând trimiterea cauzei pentru rejudecare în apel la același Tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
red.VM/dact.MM
jud.apel: /
jud.fond:
Președinte:Valentin MiteaJudecători:Valentin Mitea, Lucia Ștețca Denisa Băldean