Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 302/2007. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-

Dosar nr-

DECIZIA NR. 302

Ședința publică din data de 13 Martie 2007

PREȘEDINTE: Aurelia Popa

JUDECĂTORI: Aurelia Popa, Elena Staicu Iolanda Mioara

- - -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de petentul, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Av. cu sediul în P, str. - -,.34.2,.4, jud.P, împotriva încheierii pronunțată în Camera de consiliu din 22 octombrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații, ambii domiciliați în P,-,.50,.B,.35, jud.P, domiciliat în,-, jud.P, G, domiciliat în,-, jud.P și, domiciliată în P, str.-,.123,.20, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul petent reprezentat de avocat din cadrul Baroului P, lipsind intimații, G, G și.

Procedura îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat pentru recurentul petent depune la dosar dovada citării prin publicitate a numitei și declară că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentului în susținerea recursului.

Avocat având cuvântul pentru recurentul petent susține oral motivele de recurs, susținând în esență că încheierea de ședință atacată este nelegală, în sensul că în mod greșit instanța a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.2811alin.1 cod pr.civilă.

Astfel, arată că prin dispozitivul deciziei 2198/2001 instanța a dispus partajul conform variantei a II din raportul de expertiză, descriind conținutul fiecărui lot, fără însă a reținue o împrejurare esențială, menționată de expert în toate variantele, respectiv faptul că recurentul avea un drept de superficie pe terenul de la punctul "Acasa".

Solicită admiterea recursului, modificarea încheierii din 22 octombrie 2007 Tribunalului Prahova și admiterea cererii de lămurire întinderii și înțelesului dispozitivului deciziei nr.2198/2001, fără cheltuieli de judecată.

De asemenea, solicită a se avea în vedere și înscrisul existent la dosar în care intimații menționează că sunt de acord cu admiterea cererii petentului.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul solicitat în contradictoriu cu pârâții, G și lămurirea înțelesului dispozitivului Deciziei civile nr. 2198/21.12.2001 pronuntată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 1318/ 2000.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că se impune lămurirea înțelesului dispozitivului deciziei deoarece prin aceasta instanța de apel a dispus partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urma defuncților G, decedat la 23.01.1992 și Atina, decedată la 18.04.1995, potrivit IAP din 25.05.2000 și variantei a II- din raportul de expertiză-refacere întocmit de expert, varinată conform căreia petentul a primit din construcția situată în, sat, nr.430, construcție la parter încăperile 8-9-10, la etaj, încăperile 15-16-17 și terasa 18, WC, magazine și împrejmuiri de 4,60, în nota de la finalul expertizei menționându-se, expres, că în toate variantele are un drept de superficie asupra terenului de 94,72 mp, conform schiței anexă, iar apelanta urmează primi, în toate variantele, cota de chirie de 19.005 lei.

S- mai susținut în motivarea cererii de către reclamant că această mențiune a fost facută în expertiză, întrucât după pronunțarea IAP din 25.05.2000 intimatul a formulat expres cerere de constatare a dreptului de superficie pe terenul pe care erau amplasate construcții atribuite în proprietate și de constituire a unei servituți de trecere de la construcții la calea publică P -, cu plata unor despăgubiri corespunzătoare, iar prin validarea expertizei varianta a II-a, implicit instanța a validat și cererile privind dreptul de superficie, servitutea de trecere și despăgubirile datorate apelantei în dispozitiv însă, nu se fac mențiuni în acest sens.

Motivând cererea, reclamantul a mai susținut că întrucât, cu ocazia executarii silite a deciziei, apelanții și G au creat probleme cu privire la acecesul său la construcțiile atribuite, se impune lămurirea înțelesului Deciziei nr. 2198/2001.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că cererea este neîntemeiată potrivit considerentelor ce urmează:

Conform art. 281 alin. l/4 cod pr. Civilă, în cazul în care sunt necesare lămuriri privind înțelesul, lămurirea și aplicarea dispozițiilor horărârii, ori acestea cuprind dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlature diospozițiile potrivnice.

În speta, s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.281/1 pr.civilă, întrucât prin decizia nr. 2198/21.12.2001 s-a dispus partajarea

bunurilor conform încheierii de admitere în principiu din 25.05.2000 și variantei a II-a din raportul de expertiză-refacere întocmit de ing. în care părților li s-au atribuit bunuri.

Susținerea petentului conform căreia prin validarea expertizei în varianta a II-a, instanța ar fi validat și cererile privind dreptul de superficie, servitute de trecere, nu este de natură să atragă admiterea cererii de lămurire a dispozitivului, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege precizat anterior, aspectele putând fi învederate cu prilejul soluționării căii de atac împotriva deciziei.

Împotriva încheierii sus-menționată a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și neteminicie, arătând, în esență, că încheierea de ședință atacată este nelegală, în sensul că în mod greșit instanța a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.2811alin.1 Cod pr.civilă.

Astfel, a arătat recurentul că prin dispozitivul deciziei 2198/2001 instanța a dispus partajul conform variantei a II- din raportul de expertiză, descriind conținutul fiecărui lot, fără, însă, a reține o împrejurare esențială, menționată de expert în toate variantele, respectiv faptul că recurentul avea un drept de superficie pe terenul de la punctul "Acasă".

Examinând incheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constata că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru motivele ce se vor arata în continuare:

Prin decizia civilă nr. 2198/21.12.2001, Tribunalul Prahova, în calea de atac a apelului, a dispus partajul bunurilor succesorale rămase de pe urma defuncților G și Atina conform încheierii de admitere în principiu din data de 25.05.2000 a Tribunalului Prahova și a variantei a II-a din raportul de expertiză tehnică-refacere întocmit de inginer.

Potrivit acestui raport de expertiză, aflat la filele 201-205 dosarul nr. 1318/2000 al Tribunalului Prahova, respectiv notei finale aflată la fila 205, în toate variantele de lotizare, inclusiv în varianta a II-a aleasă de către instanța de judecată, primește un drept de superficie asupra terenului din punctul "Acasă" de 94,72 mp, conform schiței anexate și de asemenea, în toate variantele apelanta primește cota din chiria de 19.005 lei (vechi), respectiv suma de 7127 lei de la.

Deși aceste mențiuni erau valabile pentru toate variantele ce ar fi fost alese de către instanță, aceasta, în dispozitivul deciziei sus-arătate, nu a menționat și aceste aspecte, motiv pentru care este necesară lămurirea întinderii și aplicării acestui dispozitiv.

Motivarea Tribunalului Prahova, în sensul că aceste aspecte putea fi învederate cu prilejul soluționării căii de atac împotriva deciziei nr. 2198/21.12.2001 a Tribunalului Prahova, nu poate fi primită întrucât aspectele învederate prin cererea dedusă prezentei judecăți și formulată de către, puteau fi invocate nu numai prin exercitarea căii de atac, ci și prin formularea cererii conform dispozițiilor art. 2811.pr.civilă, text de lege care nu condiționează admisibilitatea cererilor de lămurire a înțelesului, întinderii sau aplicării

dispozitivului unei hotărâri, de exercitarea, sau nu, a vreunei căi de atac împotriva acesteia.

Constatând cele de mai sus, Curtea de Apel observă că în mod greșit Tribunalul Prahovaa respins cererea formulată de către recurent în baza dispozițiilor art. 2811alin. 1.pr.civilă, încheierea atacată fiind dată, astfel, cu încălcarea dispozițiilor legale anterior menționate motiv pentru care, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civilă, astfel încât, această încheiere urmează să fie modificată în tot, ca urmare a admiterii recursului declarat în cauză.

Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 3.pr.civilă, Curtea de Apel va admite cererea formulată și va lămuri înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului deciziei nr. 2198/2001 a Tribunalului Prahova, în sensul că recurentul-reclamant va beneficia de un drept de superficie asupra terenului din punctul "Acasă", astfel cum a fost identificat în schița de plan anexă și în raportul de expertiză întocmit de ing., urmând ca să primească cota din chirie, respectiv suma de 7.127 lei ROL( 3/8 din 19.005 lei) de la recurentul reclamant, conform aceleiași expertize.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 pr.civilă și având în vedere principiul disponibilității părților ce guvernează procesul civil, Curtea de Apel va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de petentul, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocatură, cu sediul în P, str. - -,.34.2,.4, județ P, împotriva încheierii pronunțată în Camera de consiliu din 22 octombrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații, ambii domiciliați în P,-,.50,.B,.35, județ P, domiciliat în,-, județ P, G, domiciliat în,-, județ P și, domiciliată în P, str.-,.123,.20, județ

Modifică în tot încheierea în sensul că:

Admite cererea.

Lămurește înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului deciziei nr. 2198/2001 a Tribunalului Prahova, astfel:

Recurentul-reclamant beneficiază de un drept de superficie asupra terenului din punctul "Acasă", astfel cum a fost identificat în schița de plan anexă și în raportul de expertiză întocmit de ing., urmând ca să primească cota din chirie, suma de 7.127 lei ROL( 3/8 din 19.005 lei) de la recurentul reclamant, conform aceleiași expertize.

.//.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Aurelia Popa, Elena Staicu Iolanda Mioara

- - - - - -

Grefier,

fiind în concediu medical

se semnează de

Grefierul șef de secție

Red.

Tehnored.PJ

3 ex/3.03.2008

operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120

Președinte:Aurelia Popa
Judecători:Aurelia Popa, Elena Staicu Iolanda Mioara

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 302/2007. Curtea de Apel Ploiesti