Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 350/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr.350
Ședința publică de la 12 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 216 din 13 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reclamant, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, prin serviciul registratură, recurenta pârâtă a depus o cerere de amânarea cauzei, din motive medicale, depunând în acest sens copie a certificatului de concediu medical, solicitând și citarea cu cuantumul taxei de timbru.
Intimatul reclamant, având cuvântul, a considerat că cererea de amânare este o cerere de tergiversare a cauzei și ca atare a solicitat a se respinge ca neîntemeiată.
Curtea a respins cererea de amânare, având în vedere că este a doua cerere de amânare, pârâta având posibilitatea de a-și desemna un reprezentant legal, avocat sau procurator.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin cererea depusă la Judecătoria Dr. Tr. la data de 10.09.2007 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urma autorilor și.
În motivarea acțiunii s-a susținut că succesiunea autorului s-a deschis la 2.10.1990, cea a autoarei la data de 6.06.2007, ambii cu ultimul domiciliu în DTS, lăsând ca moștenitori în calitate de descendenți gradul I părțile, iar ca masă a bunurilor de împărțit, așa cum s-a precizat ulterior, casă cu 3 camere și hol, bucătărie, baie și beci, precum și garaj, toate situate pe un teren situat în DTS,-.
În baza probatoriului administrat, prin încheierea din 21.01. 2008 s-a constatat calitatea de coproprietari a părților cu cote de câte din masa succesorală și masa succesorală. S-a dispus evaluarea bunurilor.
Judecătoria Drobeta Turnu S prin sentința civilă nr.2866 din 9 iunie 2008 admis acțiunea; a omologat raportul de expertiză întocmit de expert; a dispus ieșirea din indiviziune a părților, atribuind pârâtei întreaga masă partajabilă; a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului 75.998 lei sultă; a compensat cheltuielile de judecată și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului 101,5 lei.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că, prima instanță a compensat greșit cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă cu sume pe care reclamantul nu le-a dovedit, astfel încât diferența cheltuielilor de judecată la care pârâta a fost obligată, este greșită.
În ședința publică din 13 octombrie 2008, reclamantul intimat a declarat că renunță la cheltuielile de judecată de 101,5 lei ce au fost stabilite de prima instanță în sarcina pârâtei apelante.
Prin decizia nr. 216/A din 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, s-a admis apelul formulat de pârâta, împotriva sentinței. S-a schimbat parțial sentința. Au fost compensate parțial cheltuielile de judecată. S-a luat act că reclamantul nu solicită diferența cheltuielilor de judecată, necompensate. S-a înlăturat obligarea pârâtei la plata către reclamant a 101,5 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că în cadrul unui litigiu de partaj succesoral, obligațiile părților sunt corelative drepturilor dobândite, astfel încât, sub aspectul cheltuielilor de judecată, sunt incidente disp.art.276 pr.civ. referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată.
Cum, în ședința publică din 13 octombrie 2008, reclamantul intimat a declarat că renunță la cheltuielile de judecată necompensate stabilite de prima instanță, tribunalul a luat act de această renunțare.
În termenul legal reglementat de art. 301 Cod pr.civilă a declarat recurs în cauză pârâta solicitând modificarea deciziei sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată.
Motivând recursul recurenta a susținut că instanța de apel admițând apelul declarat de pârâtă a schimbat parțial sentința în sensul că a compensat în parte cheltuielile de judecată și a luat act că reclamantul nu solicită diferența cheltuielilor de judecată necompensate. Recurenta a apreciat că se impunea ca instanța de apel să compenseze parțial cheltuielile de judecată și să-l oblige pe reclamant la plata diferenței de cheltuieli de judecată.
Recursul este nefondat.
Observându-se decizia pronunțată în apel în raport de criticile din recurs se constată că instanța a aplicat în mod corect dispozițiile art. 274 - 276 Cod de pr. civilă.
Obiectul litigiului l-a constituit ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase la decesul autorilor și. Părțile au calitatea de descendenți și li s-au stabilit cote egale de 1/2. În aceste condiții și având în vedere că acțiunea a fost formulată de intimat tribunalul a compensat parțial cheltuielile de judecată; cu privire la diferența din aceste cheltuieli, pe care o datora recurenta și nu intimatul, s-a luat act că intimatul reclamant renunță la obligarea recurentei la plata acestora.
De altfel recurenta nu a precizat în mod expres în ce constă greșeala instanței în aplicarea dispozițiilor art.274 - 276 Cod pr. civilă și în condițiileîn care aceasta la instanța de fond nu a solicitat obligarea intimatului la cheltuieli de judecată, Curtea apreciază că declararea recursului a avut ca unic scop prelungirea momentului în care sentința pronunțată la fond rămâne definitivă și irevocabilă (prin sentință recurenta fiind obligată la sultă).
În temeiul art. 312 Cod pr. civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 216 din 13 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.
Tehn.2 ex.
17.03.2009
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Ionela Vîlculescu, Tatiana Rădulescu