Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 364/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 364
Ședința publică din data de 16 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Iolanda Mioara Grecu
JUDECĂTORI: Iolanda Mioara Grecu, Elena Staicu Marilena
- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanta - SRL, cu sediul în S,--11, cod poștal -, județul împotriva deciziei civile nr.661 pronunțată la 3 decembrie 2008 de Tribunalul Prahova și a recursului formulat de pârâta - S SA, cu sediul în S,-, cod poștal -, județul împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 6 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 9 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, pentru a-i da posibilitatea recurentei- reclamante să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 16 aprilie 2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr-, reclamanta - SRL Sas olicitat, în contradictoriu cu pârâta - SA, ieșirea din indiviziune asupra mai multor încăperi aflate în imobilul situat în S,-, jud. P, prin una din cele trei modalități indicate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că apartamentul în litigiu constituie o singură unitate locativă, potrivit actelor inițiale și se compune dintr-o terasă (1), 3 camere (2,3,4), 3 holuri (5,8,9), o baie (6), WC-ul de serviciu (7) și o altă încăpere.
Cu toate acestea, pârâta i-a înstrăinat în mod exclusiv spațiile numerotate de la 1 la 9, mai puțin holul nr. 8, precum și, în cotă indiviză majoră de 5,4 mp din 7 mp, holul 8, B 6 și WC-ul 7, refuzând înstrăinarea camerei fără număr, care la origine a fost bucătărie.
Mai arată reclamanta că, în perioada 1992-1999, a deținut cu chirie întregul apartament, timp în care a realizat mai multe lucrări de consolidare și îmbunătățiri.
Precizează că singurele încăperi în care pot exista spații sanitare sunt cele originale, având numerele 6 și 7, deoarece numai pe aici trece coloana imobilului conținând conductele de alimentare și evacuare. De asemenea, amplasarea celor două încăperi cu intrare din holul 8, precum și camerei ce nu le-a fost vândută, le creează serioase probleme din punct de vedere al exploatării. Mai mult, pârâta a închiriat această cameră unei terțe persoane și chiar intenționează aoî nstrăina.
Consideră reclamanta că singura soluție de sistare a acestei stări de lucruri o constituie ieșirea din indiviziune, ocazie cu care solicită instanței ca, în baza art. 977 și următoarele Cod civil, să interpreteze cele două convenții încheiate între ea și pârâtă cu privire la spațiile comune de circulație ale imobilului și spațiile de folosință comună ale apartamentului. Astfel, dacă în contractul inițial aceste spații (holul, casa scării și liftu), asupra cărora s-a instituit un drept de servitute de trecere, erau menționate în actul adițional, în spațiile comune de circulație ale imobilului este inclus și holul 8, care nu are nicio legătură cu restul imobilului.
În opinia reclamantei, spațiile comune de circulație ale imobilului vizează holurile de acces, casa liftului, liftul, nu și holul 8 care este inclus în apartamentul ce le-a fost vândut.
Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că ieșirea din indiviziune nu este posibilă deoarece camerele asupra cărora se solicită aceasta se află în proprietatea sa exclusivă, nefiind înstrăinate prin contractele pe care le-a încheiat cu reclamanta.
Se mai susține că spațiile comune la care se face referire în actul adițional la contract, și din care reclamanta are o cotă parte indiviză, cuprind doar casa scării, liftul și holul de acces în imobil, nu și holul notat cu cifra 8, asupra căruia are constituită doar o servitute de trecere.
Mai arată pârâta că dacă spațiul respectiv ar fi fost în coproprietate, ar fi fost vorba de o coproprietate pe cote părți, forțată și perpetuă, determinată de destinația spațiului respectiv, care nu poate înceta prin partaj.
Prin sentința civilă nr.235/2008, Judecătoria Sinaiaa respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta - SA
De asemenea a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 169/16.01.1999, încheiat între reclamantă și pârâtă, prima cumpăra de la ultima imobilul situat în S,-, etaj 1, jud. P, imobil compus din camerele numerotate pe releveu cu nr. 2,3 și 4, în suprafață construită de 57, 8 mp, cu suprafață utilă de 44,1 mp și suprafața utilă comună de 5,4 mp, împreună cu terenul aferent. De asemenea, prin același contract, se constituia și o servitute de trecere prin spațiile comune de circulație ale imobilului (holul, casa scării, lift).
S-a mai reținut că, ulterior, prin actul adițional autentificat sub nr. 460/05.10.1999, s-au realizat precizări ale contractului inițial, în sensul că imobilul înstrăinat este compus din camerele 2,3, 4, cu suprafață construită totală de 90,98 mp, suprafață utilă totală de 64,99 mp. Totodată, s-a arătat că se mai înstrăinează terasa notată pe schița de plan cu nr. 1, în suprafață de 27 mp, holul 5 în suprafață de 3,10 mp, holul 9 în suprafață de 5,05 mp, precum și cota indiviză de 5,4 mp din spațiile de folosință comună ale apartamentului, constituindu-se în favoarea reclamantei o servitute de trecere prin spațiile comune de circulație ale imobilului, și anume holul 8, casa scării, lift și holul de acces, precum și dreptul de folosință comună pentru B 6 și WC-ul 7.
Se mai arată că reclamanta solicită instanței, pe de o parte, să interpreteze cele două contracte, în sensul că a cumpărat de la pârâtă și cota parte indiviză majoră din holul 8, B 6 și WC-ul 7, iar pe de altă parte, să dispună sistarea stării de indiviziune, potrivit uneia din variantele propuse, inclusiv prin obligarea pârâtei să îi înstrăineze o altă cameră care nu a făcut obiectul celor două contracte.
Instanța de fond a apreciat că, în drept, acțiunea este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, în conformitate cu prevederile art. 969 cod civil "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante". Aplicând acest text legal la prezenta cauză, instanța constată că între reclamantă și pârâtă a intervenit o convenție concretizată prin cele două acte autentice, convenție în care părțile au stabilit atât drepturile, cât și obligațiile pe care și le transmiteau reciproc.
Clauzele celor două înscrisuri în care s-a concretizat înțelegerea părților sunt clare, precise, nefiind necesar, în opinia instanței, a se apela la regulile de interpretare a convențiilor prev. de art. 977 și urm. Cod civil, pentru a se determina sensul și intenția comună a părților.
Pe de altă parte, instanța reține că, prin contractul și actul său adițional, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra camerelor 2,3,4 din etajul 1 al imobilului situat în S,-, jud. P, asupra terasei notate pe plan cu cifra 1, asupra holului 5 și a holului 9, dar și cota de 5,4 mp din spațiile de folosință comună ale apartamentului, fără a se indica care sunt acestea.
Totodată, s-a reținut că prin aceleași acte, s-a instituit o servitute de trecere în favoarea reclamantei prin spațiile comune de circulație ale imobilului și anume holul 8, casa scării, lift și holul de acces, precum și dreptul de folosință comună pentru B 6 și WC-ul 7.
Instanța a apreciat că nu poate reține susținerile reclamantei că aceasta a dobândit în proprietate cota parte indiviză majoritară din holul notat cu 8 pe schița de plan, fiind certă voința părților ca acest hol să rămână în proprietatea pârâtei, în condițiile în care aceasta a instituit în favoarea reclamantei un drept de servitute de trecere. În aceste condiții nu este posibilă partajarea bunului, deoarece reclamanta nu este coproprietara sa, ieșirea din indiviziune presupunând ca o condiție preliminară ca părțile să fie coproprietarii acestuia în conformitate cu prevederile art. 728 Cod civil.
În al treilea rând, instanța a apreciat că și în situația în care ar fi acceptată această susținere, nu se poate considera că este posibilă partajarea părților din imobil asupra căreia există coproprietatea, deoarece în mod cert acestea sunt spații de folosință comună.
Astfel, părțile din imobil asupra cărora ar greva pretinsa coproprietate sunt: un hol, o baie și un WC, asupra ultimelor două încăperi fiind instituit și un drept de folosință atât în favoarea reclamantei, cât și a pârâtei.
Se apreciază că, în condițiile în care s-ar dispune partajarea încăperilor prin atribuirea către reclamantă, în oricare din variantele pe care le-a propus, pârâta ar fi lipsită de un drept ce i-a fost constituit prin voința comună a părților, fiind încălcate prevederile art. 968 Cod civil. Mai mult, în oricare din variantele de partajare propuse de către reclamantă, pârâta ar fi lipsită de posibilitatea de a avea acces la partea de imobil care nu a făcut obiectul contractelor încheiate cu reclamanta.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă, instanța a respins această cerere, apreciind că factura depusă la fila 78 din dosar, nu poate fi considerată ca făcând dovada cheltuielilor pe care le-a suportat această parte, în condițiile în care nu corespund datele de identificare ale societății-pârâte, cu cele menționate în înscris.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta, criticând-o ca neîntemeiată în ceea ce privește soluția dată capătului de cerere privind respingerea cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, și reclamanta a formulat apel împotriva aceleiași sentințe, arătând, printr-un prim motiv de apel, că, prin respingerea probei cu martori, expertiză de specialitate, interogatoriu și, instanța i-a încălcat dreptul la apărare.
În al doilea rând, a susținut apelanta, instanța a încălcat dispozițiile legale referitoare la interpretarea convențiilor, întrucât deși textul contractului nu este clar, instanța nu a recurs la regulile de interpretare reglementate de codul civil, aceasta fiind singura modalitate de a afla intenția părților.
Se mai susține că intenția reală a părților a fost aceea de a înstrăina o parte din apartament, în proprietate exclusivă, iar o altă parte în coproprietate.
Un al treilea motiv de recurs vizează partajarea încăperilor, împrejurare care, susține apelanta, nu a fost sesizată de către instanța de fond. Astfel, singurele încăperi în care pot exista spații sanitare, sunt cele numerotate cu 6 și 7, deoarece numai pe aici trece coloana imobilului cu conductele de alimentare și evacuare. Amplasarea celor două încăperi cu intrarea din holul nr.8, care asigura intrarea și în camera nevândută, creează serioase probleme în ceea ce privește exploatarea.
Apelanta a mai susținut că pârâta a refuzat să înstrăineze întregul apartament și, pentru a complica și mai mult lucrurile, a închiriat o cameră, intenționând să o vândă altei persoane.
Apreciază apelanta că și în situația în care spațiile ce fac obiectul prezentului litigiu sunt comune, pentru a se înlătură tensiunea dintre părți, instanța era obligată să dispună partajarea acestora.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr.661 din 3 decembrie 2008, a respins cererea de completare a probatoriilor ca neîntemeiată, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței civile nr. 235/25.02.2008, pronunțată de Judecătoria Sinaia și a admis apelul declarat de - SA S împotriva aceleiași sentințe, schimbând în parte sentința atacată, în sensul că a obligat-o pe reclamantă la 4.760 lei cheltuieli de judecată către pârâtă, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a apreciat, referitor la cererea de completare a probatoriilor formulată de apelanta-reclamantă, că este neîntemeiată, întrucât, față de obiectul cauzei, probele administrate de către instanța de fond au fost suficiente pentru determinarea situației de fapt.
În ceea ce privește apelul formulat de pârâta - SA, tribunalul a reținut că instanța de fond a respins în mod greșit cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că datele de identificare ale societății nu corespundeau cu date menționate în chitanță.
Se arată că la termenul de judecată din 25.02.2008 a fost depusă chitanța nr.48/2008 și, dintr-o eroare, pe chitanță era trecută denumirea societății-reclamante, eroare rectificată de altfel de reprezentantul pârâtei, care a făcut modificările și a ștampilat-o, însă, dovada cheltuielilor a fost făcută și cu factura emisă pe numele societății SA, factură care a fost transmisă societății, fiind acceptată și înregistrată în registrul societății.
În ceea ce privește apelul formulat de reclamantă, tribunalul a reținut că s-a solicitat ieșirea din indiviziune asupra camerelor reprezentate de holul nr.8, B și WC-ul de serviciu, care se află în proprietatea societății pârâte, împreună cu camera 1 situată în acest spațiu.
S-a mai reținut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare de active, autentificat sub nr.169/1999 de Biroul Notarului Public, și și a actului adițional la acest contract, prin care s-a precizat obiectul contractului, act autentificat sub nr.460/1999 la același birou notarial, societatea pârâtă a transmis societății reclamante bunul imobil situat în orașul S,-,.1 camerele 2,3 și 4.
De asemenea, s-a arătat că, împreună cu acestea, s-a mai înstrăinat terasa, holul nr.5, holul nr.9, precum și cota indiviză de 5,4 mp din spațiile de folosință comună ale apartamentului, reprezentate doar de casa scării, lift și holul de acces în imobil, și nu și holul nr.8.
Susținerile reclamantei conform cărora aceasta are o cota indiviză de proprietate de 5,4 mp asupra holului nr.8, s-a apreciat ca fiind neîntemeiate, deoarece acest spațiu se află în proprietatea exclusivă a societății pârâte, iar reclamanta are constituită, conform actului adițional, doar o servitute de trecere prin acest spațiu, pentru a i se putea permite accesul în camerele aflate în proprietate.
Referitor la baie și WC, instanța a apreciat că acestea se află tot în proprietatea exclusivă a societății pârâte, reclamanta având doar un drept de folosință comună.
Critica referitoare la faptul ca instanța de fond a încălcat dispozițiile legale referitoare la interpretarea convențiilor, a fost considerată neîntemeiată, tribunalul apreciind că interpretarea convențiilor în acest sens nu presupune modificarea acestora, astfel că, instanța, având în vedere cele de mai sus, s-a mărginit la efectuarea unei interpretări juridice în sensul obligațiilor asumate de părți.
Față de cele ce preced, tribunalul, în baza art.296 pr.civilă, a respins apelul formulat de reclamanta-apelantă, ca nefondat.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 25.02.2009, apelanta-pârâtă - SA a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr.661/3.12.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-, susținând în motivare că în mod corect instanța admis cererea apelantei-pârâte de acordare cheltuielilor de judecată, însă din eroare, în cazul cheltuielilor acordate în faza de apel a dosarului nr-, acestea au fost greșit menționate, respectiv în locul sumei de 11.900 lei, așa cum rezultă din factura nr.166/29.09.2008 achitată de către această societate, fost trecută suma de 4.760 lei, sumă care reprezintă cuantumul cheltuielilor de judecată acordate pentru primul curs procesual.
S-a mai susținut că instanța de apel nu cenzurat în nici un fel cuantumul acestei sume, în cuprinsul deciziei neexistând această mențiune, ci doar, menționat greșit cuantumul sumei.
Tribunalul Prahova, după analizarea cererii apelantei-pârâte, a reținut că rezultă, indubitabil, faptul că aceasta nu se referă în niciun caz la îndreptarea unei erori materiale sau omisiuni în sensul art.281 pr.civilă și că ceea ce solicită este o modificare care vizează completarea dispozitivului deciziei civile cu obligarea apelantei-reclamante la plata sumei de 11.900 lei cheltuieli de judecată achitate prin OP nr.991/29.09.2008 și depuse la dosar ulterior dezbaterilor.
S-a mai arătat că la dosarul cauzei a fost depusă doar factura fiscală nr.101/2008 în sumă de 4.760 lei, reprezentând cheltuieli de judecată solicitate de către apelanta-pârâtă.
În consecință, Tribunalul Prahova, prin încheierea de ședință din data de 6 martie 2009, a respins cererea de îndreptare eroare materială deciziei civile nr. 661/3.12.2008, ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei civile nr.661 pronunțată la 3 decembrie 2008 de Tribunalul Prahova, a formulat recurs - SRL, iar împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunțată la 6 martie 2009 de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, a formulat recurs - SA.
Recurenta-reclamantă - SRL a criticat decizia pentru nelegalitate, arătând că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și aceasta ca urmare a interpretării greșite a actului juridic dedus judecății prin schimbarea înțelesului acestuia.
Astfel, susține recurenta - SRL, este evident faptul că, prin cele două acte juridice încheiate între părți, reclamanta a dobândit un drept de proprietate exclusivă asupra camerelor 2,3 și 4, a terasei 1 și holurilor 5 și 9.
Prin aceleași acte de vânzare-cumpărare, cumpărătoarea a dobândit și un drept de proprietate indiviz pentru 5,4 mp din spațiile de folosință comună, respectiv din baie (6), WC (7) și hol (8). Astfel, în actul adițional se menționează în mod expres că "se mai înstrăinează cota indiviză de 5,4 mp din spațiile de folosință comună ale apartamentului", iar în finalul aceluiași act adițional se precizează spațiile de folosință comună, respectiv B, WC-ul și holul interior al apartamentului care nu trebuie confundat cu holul din exteriorul apartamentului legat de casa scării, lift și holul de acces.
Susține recurenta-reclamantă că i-a fost recunoscut cumpărătorului dreptul de folosință comună pentru baie și WC, adică chiar pe acele spații asupra cărora - SRL are un drept indiviz de 5,4 mp.
În al treilea rând, susține recurenta, cumpărătoarei i-a mai fost recunoscut un drept de servitute de trecere prin spațiile comune ale imobilului, respectiv hol imobil, casa scării, lift și hol de acces.
În discuție, dintre cele trei drepturi dobândite de cumpărătoare, se află numai dreptul de proprietate indiviz asupra spațiilor de folosință comună, asupra cărora - SRL are cota indiviză de 5,4 mp.
Apreciază recurenta că, deși din actele de vânzare-cumpărare rezultă în mod indubitabil că - SRL a cumpărat și 5,4 mp, cotă indiviză din spațiile de folosință comună ale apartamentului (hol, baie și WC), ambele instanțe concluzionează greșit că spațiile de folosință comună au rămas în proprietatea exclusivă a vânzătoare.
De asemenea, se susține că ambele instanțe ignoră, în mod nejustificat, prevederea din contractul de vânzare-cumpărare în legătură cu achiziționarea de către reclamantă a celor 5,4 mp cotă indiviză din spațiile de folosință comună, lipsind practic pe cumpărătorul de un bun dobândit printr-un act autentic de vânzare-cumpărate. Ar fi fost normal ca instanța să explice unde se regăsesc cei 5,4 mp proprietatea indiviză a cumpărătoare și abia după aceea să concluzioneze dacă spațiile de folosință comună au rămas, sau nu, în proprietatea exclusivă a vânzătoarei.
Se mai susține că instanța de fond și cea de apel nu fac nicio referire cu privire la această prevedere contractuală și fără nicio justificare refuză calitatea de coindivizar a - SRL și implicit cererea de ieșire din indiviziune.
Concluzia greșită a celor două instanțe, apreciază recurenta-reclamantă, se datorează confuziei făcută între spațiile de folosință comună și cele de circulație ale imobilului, acestea din urmă nefăcând obiectul prezentului proces.
În condițiile în care instanța de fond și cea de apel au refuzat efectuarea unei expertize tehnice care să lămurească atât aspectele legate de întinderea dreptului indiviz al - SRL, cât și posibilitățile și variantele de ieșire din indiviziune, proba care nu poate fi administrată în recurs, recurenta-reclamantă solicită casarea celor două hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Recurenta-pârâtă - SA S critică încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunțată la 6 martie 2009 de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 pr.civilă.
Se susține de către recurenta-pârâtă că instanța în mod eronat a considerat că cererea de îndreptare a erorilor materiale ar constituit, de fapt, o cerere de completare a dispozitivului deciziei. - SA nu ar fi putut cerere completarea dispozitivului deciziei din moment ce această cerere nu fusese încuviințată, instanța neomițând să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, ci s-a pronunțat, însă a strecurat câteva greșeli în ceea ce privește cuantumul real al cheltuielilor de judecată solicitate în apel.
De asemenea, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a admis în mod corect cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de - SA, însă, dintr-o eroare, în cazul cheltuielilor acordate în faza de apel, acestea au fost greșit menționate, respectiv, în locul sumei de 11.900 lei, așa cum rezultă din factura nr. 166/2008, achitată prin OP nr. 991/2008, a fost trecută suma de 4.760 lei, sumă care reprezintă cuantumul cheltuielilor de judecată acordate pentru primul curs procesual.
recurenta că instanța de apel nu a cenzurat în niciun fel cuantumul acestei sume, în cuprinsul deciziei neexistând această mențiune, ci doar a menționat greșit, dintr-o eroare, cuantumul sumei.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește recursul formulat de - SRLse remarcă faptul că aceasta susține, în primul rând, că hotărârea instanței de apel este nelegală dat fiind că a fost interpretat greșit actul dedus judecății, în sensul că, deși avea un drept de folosință comun asupra spațiilor cu destinație baie, WC și hol, spații asupra cărora avea un drept indiviz de 5,4 mp, instanțele anterioare au apreciat greșit că acestea au rămas în proprietatea exclusivă a vânzătoarei.
Raportat la acest motiv de recurs, se constată că instanțele anterioare au reținut în mod corect situația de fapt dedusă judecății și anume că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 169/16.01.1999, încheiat între reclamantă și pârâtă, prima cumpăra de la ultima imobilul situat în S,-, etaj 1, jud. P, compus din camerele numerotate pe releveu cu nr. 2,3 și 4, în suprafață construită de 57,8 mp, cu suprafață utilă de 44,1 mp și suprafața utilă comună de 5,4 mp, împreună cu terenul aferent.
De asemenea, prin același contract se constituia și o servitute de trecere prin spațiile comune de circulație ale imobilului (holul, casa scării, lift).
Ulterior, prin actul adițional autentificat sub nr. 460/05.10.1999, s-au realizat precizări ale contractului inițial, în sensul că imobilul înstrăinat este compus din camerele 2,3, 4, cu suprafață construită totală de 90,98 mp și o suprafață utilă totală de 64,99 mp.
Totodată, s-a arătat că se mai înstrăinează terasa notată pe schița de plan cu nr. 1, în suprafață de 27 mp, holul 5 în suprafață de 3,10 mp, holul 9 în suprafață de 5,05 mp, precum și cota indiviză de 5,4 mp din spațiile de folosință comună ale apartamentului.
Prin același act, s-a constituit în favoarea reclamantei o servitute de trecere prin spațiile comune de circulație ale imobilului, și anume: holul 8, casa scării, lift și holul de acces, precum și dreptul de folosință comună pentru B 6 și WC-ul 7.
Așa cum a constatat și instanța de fond, clauzele celor două înscrisuri prin care s- concretizat înțelegerea părților, sunt clare, precise, nefiind necesară aplicarea regulilor de interpretare a convențiilor prev. de art. 977 și urm. Cod Civil, pentru a se determina sensul și intenția comună a părților.
Astfel, pentru holul 8 este instituită în favoarea cumpărătoarei reclamante o servitute de trecere, ceea ce presupune că această încăpere a rămas în proprietatea vânzătoarei reclamante, iar pentru B (6) și WC-ul (7) un drept de folosință comună.
Așa cum au apreciat instanțele anterioare, aceste ultime două spații, fiind prin convenția părților destinate folosirii în comun, reprezintă cel mult un caz de coproprietate forțată, motiv pentru care nu se poate dispune pe cale judecătorească ieșirea din indiviziune.
Ca atare, în mod corect au apreciat instanțele anterioare că acțiunea dedusă judecății nu este posibilă, câtă vreme asupra spațiilor solicitate în cererea introductivă de către reclamantă a fi incluse la masa de partaj, pe de o parte, nu există un drept de coproprietate, ci doar un drept de proprietate al pârâtei, grevat de dreptul de servitute al reclamantei, iar pe de altă parte, există o coproprietate forțată asupra spațiilor de folosință comună a imobilului, ce nu se poate stinge pe calea unei hotărâri judecătorești.
Față de aceste considerente, se apreciază că s-a procedat la o interpretare corectă a actului juridic dedus judecății, fără a se produce o schimbare a înțelesului acestuia, nefiind cazul existenței unei pretinse confuzii a instanței în ceea ce privește spațiile de folosință comună și cele de circulație comună ale imobilului.
În aceste condiții, în mod corect instanțele de fond și de apel au refuzat efectuarea expertizelor tehnice, având în vedere că aceste probatorii nu erau necesare, utile și pertinente cauzei, câtă vreme, din studierea actelor de proprietate, a rezultat starea de fapt expusă mai sus, precum și faptul că, în speță, nu erau incidente dispozițiile art. 728 și 741 Cod Civil.
Este, de asemenea, nefondată și critica recurentei - SRL în sensul că a fost obligată în mod greșit la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.760 lei, câtă vreme dovada avansării acestei sume de bani de către apelanta - SA S există la dosarul tribunalului, respectiv fila 30 dosarului nr-.
În ceea ce privește recursul declarat de - SAîmpotriva încheierii de ședință din data de 6.03.2009 a Tribunalului Prahova, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială formulată de aceasta, Curtea de Apel constată că este nefondat, având în vedere faptul că, în speță, nu sunt întrunite disp. art. 281.pr.civilă, pentru a se constata existența unei erori materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 661/2008 a Tribunalului Prahova.
În acest sens, se poate constata că recurenta-apelantă solicită acordarea unor cheltuieli de judecată pentru care a depus dovada ulterior închiderii dezbaterilor (26 noiembrie 2008), respectiv cu ocazia depunerii concluziilor scrise (2 decembrie 2008).
Având în vedere dispozițiile art. 150.pr.civilă, instanța poate ține cont de probatoriile administrate, susținerile părților și probleme de drept puse în discuție până la data închiderii dezbaterilor, tot ceea ce este depus ulterior, nefiind luat în considerare.
Ca atare, în mod corect instanța de apel a apreciat că apelanta - SA S nu a făcut dovada până la închiderea dezbaterilor, decât a plății sumei de 4.760 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, și nu a sumei de 11.900 lei ce a fost depusă ulterior la dosarul cauzei.
Față de considerentele mai sus arătate, avându-se în vedere faptul că atât decizia civilă nr. 661/3.12.2008, cât și încheierea de îndreptare eroare materială din data de 6.03.2009, nu sunt afectate de nelegalitate, nefiind incidente niciunul din motivele de recurs care pot atrage casarea sau modificarea hotărârilor, invocate de părți și prevăzute de art. 304.pr.civilă, Curtea de Apel, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civilă, va respinge ca nefondate ambele recursuri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ECIDE:
Respinge, ca nefondate, ambele recursuri, respectiv recursul formulat de reclamanta - SRL, cu sediul în S,--11, cod poștal -, județul împotriva deciziei civile nr.661 pronunțată la 3 decembrie 2008 de Tribunalul Prahova și recursul formulat de pârâta - S SA, cu sediul în S,-, cod poștal -, județul împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 6 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Iolanda Mioara Grecu, Elena Staicu Marilena
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.PJ
2 ex/14.05.2009
f- Judecătoria Sinaia
a- Tribunalul Prahova
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Iolanda Mioara GrecuJudecători:Iolanda Mioara Grecu, Elena Staicu Marilena
