Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 415/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 415
Ședința publică din data de 7 mai 2009
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Elena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta, domiciliată în Focșani,-, -.1,.7, cod poștal -, județul V împotriva deciziei civile nr.529 pronunțată la 21 octombrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtele, domiciliată în P,-,.71,.B,.30, cod poștal -, județul P-prin procurator,domiciliat în comuna de, sat Plaiu, nr. 137, cod poștal -, județ și, domiciliată în B,-,.80,.20,.24, sector 4, cod poștal -.
Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 10,00 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă asistată de avocat din Baroul București, intimata-pârâtă prin procurator, conform procurii autentificată sub nr.347/7.02.2007 de Biroul Notarului Public și reprezentată de avocat din Baroul Prahova și intimata-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru recurentă, arată că în mod greșit instanța de apel a apreciat că și pârâta are vocație succesorală la moștenirea def., întrucât defuncta a revocat primul testament și a întocmit unul nou în care a dispus ca averea sa să revină reclamantei și pârâtei, în cote de 1/2 pentru fiecare.
Mai arată că din scrisoarea adresată de defunctă prietenei sale, rezultă că a fost exclusă de la moștenire întrucât, pe de o parte, defuncta nu era mulțumită de comportamentul acesteia, iar pe de altă parte, defuncta a apreciat că familia pârâtei a primit averea soțului său, astfel că, este echitabil ca averea sa să revină celorlalte două nepoate.
Defuncta era o persoană onestă și nu se poate susține că, prin scrisoarea trimisă prieteni sale în anul 2004, a încercat să o înșele pe aceasta.
Se mai arată că părinții pârâtei, atunci când au fost anunțați că a decedat, s-au dus în imobilul din S și au mințit-o pe vecina defunctei că au venit să ia haine pentru că s-a schimbat vremea.
Imobilul a fost subevaluat, instanța neținând cont de actele și de expertiza extrajudiciară depuse la dosar.
Se impune efectuarea unei noi expertize care să stabilească valoarea reală a imobilului.
În mod greșit instanța a reținut că nu a solicitat să-i fie atribuit imobilul. Prin concluziile puse la instanța de fond, reclamanta a solicitat omologarea variantei II.1 refacere 2, variantă în care imobilul îi era atribuit în întregime.
Totodată, instanța a reținut în mod greșit că singura care s-a îngrijit de casă a fost pârâta. Cu facturile depuse la dosar, reclamanta a făcut dovada că s-a preocupat de întreținerea imobilului, efectuând o serie de îmbunătățiri.
Se solicită atribuirea imobilului către reclamantă, urmând ca aceasta să plătească sulta corespunzătoare.
Instanța în mod greșit a dispus compensarea cheltuielilor de judecată. Pârâții nu au fost obligați să suporte, conform cotelor primite, parte din onorariul de expert care a fost achitat doar de reclamantă.
Se mai susține că instanța nu a ținut cont de dreptul de creanță pe care reclamanta îl are asupra imobilului, justificat de îmbunătățirile pe care le-a efectuat și nu a obligat pârâtele să achite suma stabilită prin expertiza efectuată în cauză.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimata, arată că este de acord cu admiterea primului motiv de recurs, în sensul de a se constata că au vocație succesorală numai reclamanta și pârâta.
În scrisoarea trimisă prieteni sale, defuncta arată că a întocmit un nou testament întrucât nu vrea să-i nedreptățească pe nepoții din
Cu privire la celelalte motive de recurs, solicită să fie respinse ca neîntemeiate, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
Cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimata pârâtă -, arată că primul motiv de recurs este inadmisibil întrucât reclamanta, prin acțiunea formulată, nu a solicitat revocarea testamentului, iar la instanța de fond a solicitat respingerea cererii reconvenționale prin care se solicita, printre altele, și revocarea voluntară a testamentului olograf din 10 august 1997.
În cauză, nu există niciun act autentic de revocare a testamentului inițial și nici nu s-a făcut dovada că există un testament posterior. Nu a fost prezentat în instanță un alt testament pentru a se verifica dacă îndeplinește cerințele legale, respectiv dacă a fost scris, datat și semnat de defunctă.
În scrisoarea adresată de defunctă prieteni sale, se arată că s-a întocmit un nou testament și că acesta rămâne valabil "dacă nu mă voi răzgândi".
Scrisoarea a fost întocmită cu un an înainte de decesul lui, perioadă de timp în care aceasta se putea răzgândi.
Nu există nicio dovadă că pretinsul testamentul posterior a fost dosit sau distrus de de fam..
Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că părinții pârâtei au stat în imobil doar 10-15 minute, pentru a lua banii necesari pentru înmormântare, și nicidecum că au stat timp îndelungat pentru a căuta pretinsul testament.
Totodată, în ziua înmormântării defunctei, s-a vorbit de testamentul olograf și niciuna din nepoate nu l-au contestat.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la subevaluarea imobilului, solicită să fie respins ca neîntemeiat, întrucât, la instanța de fond, reclamanta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs, arată că este neîntemeiat, întrucât, la instanța de fond, reclamanta nu a solicitat atribuirea în proprietate exclusivă a imobilului în litigiu, ci a solicitat omologarea variantei a II-a pct. 1 din expertiza refacere.
Se mai arată că celelalte motive de recurs, referitoare la compensarea cheltuielilor de judecată și la recunoașterea unui pretins drept de creanță, sunt inadmisibile, întrucât aceste critici nu au fost invocate la instanța de apel.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtele și, solicitând să se dispună ieșirea din indiviziune asupra averii succesorale rămasă de pe urma defunctei, decedată la data de 10.04.2005, cu obligarea tuturor părților, în cote egale, la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că ultimul domiciliu al defunctei a fost în S, iar masa succesorală se compune dintr-un imobil situat în S, str. - nr.31, compus din construcție și terenul aferent în suprafață de 180 mp.
Se susține că prin testamentul scris, datat și semnat de defunctă la data de 10.08.1997, au fost lăsate ca moștenitoare testamentare părțile din prezenta cauză, fiecăreia revenindu-i o cotă egală de 1/3 din acest imobil.
Mai arată reclamanta că, prin încheierea din 19.09.2005 a Biroului Notarial G, dată în dosarul nr.132/2005, s-a dispus suspendarea procedurii succesorale notariale, determinată de faptul că una din moștenitoarele testamentare a invocat împrejurarea că testamentul olograf din 10 august 1997 nu mai este valabil, întrucât, înainte de deces, testatoarea a întocmit un alt testament prin care a revocat testamentul anterior.
Aceste susțineri ale pârâtei nu au putut fi dovedite prin existența noului testament, însă succesorii nu s-au înțeles cu privire la cota parte ce li se cuvine, astfel încât, procedura notarială a fost suspendată.
Reclamanta mai susține că testamentul olograf a fost scris, datat și semnat de mâna testatoarei, cu respectarea art.859 Cod civil, de unde rezultă că nu este lovit de sancțiunea nulității.
A mai solicitat reclamanta pronunțarea unei încheieri interlocutorii prin care să se constate deschisă succesiunea defunctei, calitatea de moștenitoare testamentare a tuturor părților, cu cote egale de 1/3 fiecare, cu numirea unui expert de specialitate pentru evaluarea și lotizarea imobilului.
Pârâta a formulat întâmpinare cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii de ieșire din indiviziune formulată de reclamantă, constatarea revocării voluntare a testamentului olograf din 10 august 1997, constatarea calității de unică succesoare testamentară după defuncta, a reclamantei și a pârâtei, în cote de fiecare, asupra următoarei mase succesorale: apartamentul din S, str. - nr.31, dobândit prin titlu de proprietate nr.40/8141 din 07.08.1974, dreptul de concesiune asupra locului de veci din cimitirul "" din S, certificatul de acționar la ASd in data de 02.08.1996 și patru depozite bancare constituite în anul 1994, 2003, 2002 și 2003 la BCR SA Agenția
În motivarea cererii, pârâta arată că la data de 10.04.2005, în jurul orei 10,00, a încetat din viață părților din dosar, care se afla internată pentru tratament la Institutul din B, în aceeași cameră cu bunica pârâtei.
După ce a aflat despre decesul mătușii, părinții pârâtei au plecat de îndată la S la locuința acesteia, unde au intrat după ce au solicitat cheia de la ușa de acces unei vecine, fără să o anunțe și pe ea sau alte persoane despre deces, cheie care a rămas ulterior la ei, iar până la anunțarea și sosirea celorlalte două nepoate ale defunctei, au avut timp suficient pentru a cerceta și scotoci în apartamentul acesteia.
Se mai arată că a fost anunțată despre decesul mătușii și a sosit la S după trei zile de la decesul acesteia, fără să mai găsească cel de-al doilea testament olograf, cel prin care s-a revocat testamentul inițial din 10 august 1997.
Cu privire la existența acestui nou testament și revocarea primului, pârâta susține că existenta sa rezultă din scrisoarea datată 3.05.2004, prin care defuncta arată, expres acest lucru, iar comportamentul pârâtei și al părinților ei, ulterior decesului defunctei, o îndreptățesc să deducă despre existența acestui nou testament, în care era instituită în calitate de legatară împreună cu reclamanta, cu atât mai mult cu cât, defuncta a fost juristă și cunoștea efectele juridice ale unui astfel de act.
Mai susține pârâta că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.1198 Cod civil, care îngăduie dovada cu martori și prezumții în situația în care partea nu poate conserva și înfățișa înscrisul ce-i servea de dovadă dintr-o cauză de forță majoră, căreia i se asimilează și fapta de neînlăturat a unei persoane.
Sub aspectul atribuirii bunurilor, pârâta a solicitat să-i fie atribuită în natură casa de locuit din S, care nu este comod partajabilă, deoarece dispune numai de o baie și o bucătărie, având dimensiuni care fac imposibilă separarea, cu precizarea că și-a asumat actele de întreținere ale imobilului suportând toate cheltuielile casei, plătind toate facturile la zi, în valoare de 3000 lei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantei, dar consideră total neîntemeiată cererea reconvențională formulată de cealaltă pârâtă, întrucât nu se poate dovedi constatarea revocării voluntare a testamentului din 10 august 1997, deoarece un astfel de act nu se poate face decât fie printr-un act autentic, fie printr-o formă de testament prevăzută de lege.
Se mai susține că atâta vreme cât nu a existat un al doilea testament întocmit de defunctă, nu poate fi pusă în discuție revocarea voluntară a testamentului inițial, iar scrisoarea redactată de defuncta comportă multiple interpretări și concluzii, dar care nu poate fi apreciată ca fiind o revocare a testamentului inițial.
Reclamanta a formulat o precizare a cererii principale, prin care a arătat că este de acord cu cererea reconvențională formulată de pârâta, urmând ca imobilul să fie atribuit și lotizat în cote egale pentru cele două moștenitoare, iar la evaluarea și atribuirea imobilului urmează a se avea în vedere lucrările de îmbunătățiri efectuate de reclamantă pe cheltuiala sa exclusivă, și anume avizul, înlocuirea branșamentului de gaze de la stradă până la centrala termică din interiorul casei, montarea unui contor nou, verificarea și amenajarea coșului de evacuare și efectuarea unei instalații termice complete.
Prin sentința civilă nr.336/18.03.2008, Judecătoria Sinaiaa admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta și cererea reconvențională formulată de pârâta, a constatat revocarea voluntară a testamentului olograf din data de 10.08.1997, întocmit de defuncta, precum și calitatea de unice moștenitoare testamentare dupa defuncta a reclamantei și a pârâtei, în cote egale de 1/2 fiecare, asupra imobilului situat în orasul S,-, județul P, compus din construcție și teren în suprafața de 88 mp.
Totodată, prin aceeași sentință s-a dispus partajarea imobilului prin atribuirea sa în natură, în intregime, pârâtei, care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 98.821 lei, cu titlu de sultă și s-au respins ca neîntemeiate restul pretențiilor părților, cu compensarea în totalitate cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut, în esență, că din probele adminsitrate rezultă, cu certitudine, că defuncta și-a revocat primul testament, întocmit la 10.08.1997, prin care și-a deferit imobilul din S, str.-, nr.31, celor trei nepoate, respectiv reclamantei și pârâtelor, în cote egale de 1/3 fiecare, încheind un alt testament prin care o înlătura de la moștenire pe pârâta, testament ce a fost sustras în ziua decesului defunctei, de părinții pârâtei.
S-a mai reținut de instanța de fond că, în aceste condiții, imobilul ce a făcut obiectul testamentului revine unicelor moștenitoare testamentare ale defunctei, respectiv reclamantei și pârâtei, în cote de 1/2 pentru fiecare.
Totodată instanța a motivat atribuirea imobilului, în întregime, pârâtei, prin aceea că nu este comod partajabil în natură, iar singura care a solicitat atribuirea acestuia în natură a fost pârâta, cu obligarea reclamantei la plata despăgubirilor către această pârâtă.
Referitor la aducerea la masa de partaj a dreptului de concesiune asupra locului de veci din cimitirul "" din S, a certificatului de acționar la ASd in data de 2.08.1996 și celor patru depozite bancare constituite în anul 1994, 2003, 2002 și 2003 la BCR SA Agenția S, instanța de fond a constatat netemeinicia acestui capăt al cererii reconvenționale, în condițiile în care natura succesiunii ce se dezbate este una testamentară și nu legală, astfel încât, nu se poate reține că testamentul s-a referit la universalitatea bunurilor aflate în patrimoniul defunctei la data decesului acesteia, în condițiile în care voința testatoarei a fost în sensul de a lăsa celor două nepoate ale sale imobilul din S, nu și alte bunuri succesorale.
Impotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta.
În motivarea apelului său, apelanta-reclamantă a arătat că în mod greșit instanța de fond și-a însușit valoarea de 194.841 lei găsită de expert și care include și valoarea îmbunătățirilor efectuate de ea, întrucât această sumă reprezintă o subevaluare a imobilului, expertul aplicând diverși indici, fără a folosi metoda comparației, iar c/val îmbunătățirilor trebuia să-i profite ei, în mod exclusiv.
Un alt motiv de apel constă în aceea că în mod greșit instanța de fond a atribuit imobilul în natură pârâtei, susținând că doar aceasta l-a solicitat, cât timp, din încheierea de amânare a pronunțării, reiese că a solicitat omologarea variantei II.1 anexa 4 din raportul de expertiză refacere 2, variantă ce face referire la împărțirea în natură a imobilului între ea și pârâta, ceea ce înseamnă că a solicitat atribuirea în natură a imobilului, și nu despăgubiri cu titlu de sultă.
În motivarea apelului său, apelanta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de fond a constatat revocarea voluntară a testamentului olograf din 10.08.1997, cât timp nu există niciun act care să dovedească existența unui testament posterior și nicio persoană nu a luat cunostință, în mod efectiv, de existența unui nou testament, caz în care nu se poate susține că acest pretins testament posterior îndeplinea condițiile de validitate, respectiv era scris, semnat și datat de testatoare.
Precizează apelanta-pârâta că eronat instanța de fond a constatat revocarea voluntară a testamentului olograf din 10.08.1997, doar pe baza unor simple declarații de martori, ținând seama și de faptul că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art.1198 pct.4 Cod civil, pentru a fi admisibilă o asemenea probă, în condițiile în care nu este vorba de pierderea pretinsului testament posterior de către intimata, dintr-o cauză de forță majoră, din moment ce aceasta nu a deținut niciodată un asemenea act juridic.
Susține apelanta-pârâtă că instanța de fond a interpretat greșit decizia de speță, nr.237/1978 a fostului Tribunal Suprem, privind admisibilitatea probei cu martori, întrucât, prin cererea reconvențională nu s-a susținut că ea ar fi ascuns sau dosit pretinsul testament, ci intimata a presupus existența unui asemenea testament, prin raportare la scrisoarea defunctei, or, nici ea și nici părinții săi nu au cunoscut de existența unui alt testament, caz în care, în lipsa unor elemente certe cu privire la existența unei fapte de dosire sau distrugere a pretinsului testament posterior, proba cu martori era inadmisibilă.
Apelanta-pârâtă a mai criticat și faptul că instanța de fond a luat în considerare numai dovezile și susținerile părții adverse, iar uneori a reținut în motivare împrejurări de fapt care nu rezultă din probele dosarului, respectiv că scrisoarea adresată de defunctă numitei nu a fost scrisă la 3.03.2004 (cu o lună înaintea decesului) așa cum susține instanța de fond, ci la 3.05.2004, cu un an înaintea acestui eveniment.
Totodată, se susține că reclamanta a arătat la interogatoriu că în vara anului 2004 defuncta i-a spus că intenționează să-și schimbe testamentul, fără a preciza în ce sens, ceea ce înseamnă că până în vara anului 2004 nu fusese încheiat un alt testament, ceea ce determină înlăturarea susținerilor martorei - conform cărora, în vara anului 2004, defuncta i-ar fi arătat o hârtie, spunându-i că este noul său testament.
Susține apelanta că, potrivit probelor adminsitrate, defuncta a avut relații mai apropiate cu ea și familia sa, or, dacă și-ar fi modificat testamentul, ar fi însemnat că defuncta, care era o persoană onestă și cu demnitate, să-și modifice comportamentul față de ea și familia sa, condiții în care apare că nejustificata constatarea instanței în sensul că defuncta a înlăturat-o de la moștenire, printr-un testament posterior a cărei existență certă nu a fost dovedită.
A mai precizat apelanta-pârâtă că dorința defunctei a fost ca părinții săi să se ocupe de înmormântare și din acest motiv aceștia s-au dus la S în ziua decesului, respectiv pentru a lua banii necesari înmormântării, aflați în bibliotecă, în cartea nr.32, plecând la S în jurul orelor 16-17 unde au întârziat circa 10-15 minute, și nicidecum nu "au zăbovit până seara, câutând prin mai multe cărți din bibliotecă", astfel cum a reținut instanța de fond, fără a arăta pe ce se bazează o asemenea constatare.
Tribunalul Prahova, prin decizia nr.529 pronunțată la 21 octombrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă și admis apelul declarat de apelanta-pârâta și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului bun succesoral, situat în S,-, conform variantei II pct.2 din raportul de expertiza tehnică refacere 2, întocmit de expert, astfel: Lotul 1 - reclamanta - primește sultă în sumă de 65.422,33 lei de la lotul 3; Lotul 2 - pârâta - primește sultă în sumă de 65.422,33 lei de la lotul 3; Lotul 3 - pârâta - primește, în natură, în intregime, imobilul situat în S,-, compus din construcție și terenul de sub casă, în suprafață de 88 mp, în valoare totală de 194.891 lei și plătește sultă lotului 1 suma de 65.422,33 lei și lotului 2 suma de 65.422,33 lei.
Prin aceeași decizie, a fost respinsă cererea reconvențională, ca neîntemeiată și s-a menținut restul dispozițiilor sentinței privind admiterea în parte a acțiunii și compensarea cheltuielilor de judecată, fiind obligată apelanta-reclamantă și intimata-pârâtă, în solidar, la 2000 lei cheltuieli de judecată în apel, către apelanta-pârâta.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin încheierea din 19.09.2005 a Biroului Notarului Public - G, s-a dispus suspendarea procedurii notariale, motivat de faptul că pârâta a depus copia unei scrisori, datată 3.05.2004, conform căreia defuncta ar fi întocmit un nou testament, înțelegând astfel să-l revoce pe cel olograf, datat 10.08.1997.
S-a mai reținut că prin testamentul olograf -menționat, defuncta a dispus ca dupa încetarea sa din viață, imobilul pe care îl are în proprietate, situat în S, str.-, nr.31, să rămână în proprietatea următorilor nepoți:, () și, în cote de 1/3 pentru fiecare, precum și în aceleași cote, terenul de 500 mp, situat în S, lot.36, teren pe care, însă, defuncta l-a înstrăinat în timpul vieții, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2277/01.10.2001.
Conform conținutului scrisorii depusă în copie la dosarul de fond, datată 3.05.2004, nesemnată, pretins scrisă de către defunctă, aceasta ar fi intocmit inițial un testament simplu, în care a trecut-o și pe pârâta, întrucât aceasta îi era dragă când era mică, însă, crescând, devenit "la fel ca tineretul din ziua de azi", ea fiind de modă veche, astfel că, nu-i mai place, motiv pentru care ar fi întocmit un nou testament, numai pentru celelalte două nepoate și dacă nu se va răzgândi, acest ultim testament va rămâne valabil.
Instanța a mai reținut că, potrivit răspunsurilor reclamantei și pârâtei la interogatoriu, testamentul întocmit la data de 10.04.1997 a fost înmânat de către defunctă tuturor nepoatelor, cu excepția pârâtei, care a arătat că nu a luat exemplarul său pentru că era în divorț cu soțul, dar a citit acest testament și i-a cunoscut testamentul, reclamanta și pârâta arătând, de asemenea, că în ultimii ani de viață, defuncta nu și-a schimbat comportamentul față de familia, vizitând de sărbători această familie și, totodată, că la înmormântare, tatăl pârâtei a făcut vorbire despre testamentul din anul 1997 și nu au fost niciun fel de discuții privind contestarea lui.
A mai reținut instanța că martora -, propusă de pârâta, a arătat că în vara anului 2004, aflându-se cu pârâta în imobilul defunctei, aceasta din urmă i-ar fi spus nepoatei sale că a făcut un alt testament prin care i-ar fi lăsat ei imobilul și unei alte nepoate din Focșani, precizând că atunci când defuncta a ieșit din casă cu o hârtie, spunând că acela este noul testament, nici ea și nici pârâta nu au lecturat pretinsul testament, întrucât pârâta a refuzat să discute despre moarte.
Se mai arată că martora a mai susținut că atât la înmormântare, cât și după aceea, a făcut referire la un alt testament, pe care l-ar fi făcut defuncta și pe care i l-ar fi arătat, precum și că în ultima parte a vieții, defuncta a fost mai apropiată de pârâta, la care apela pentru aoî nsoți la doctor.
Martora, propusă tot de pârâta, a declarat că în ziua decesului au venit nepoții de la P, solicitandu-i cheile sub pretextul de a lua niște haine ale acesteia, întrucât vremea se încălzise afară, aflând abia spre seară că, în realitate, vecina sa a murit, însă nu poate preciza cât timp au stat aceștia în imobil, întrucât cheia nu i-a mai fost restituită.
În ceea ce-l privește pe martorul, instanța de apel a reținut că acesta a declarat că în toamna anului 2004, defuncta i-ar fi arătat un testament olograf, spunându-i că a făcut un nou testament, pe care apoi l-a bagat într-un caiet, fără ca el să-l lectureze și fără să discute cu defuncta conținutul testamentului, iar în ziua înmormântării a adus la cunoștință celor 3 nepoți această situație.
Instanța a mai reținut că martorii și, propuși de pârâta, au arătat că au cunoscut de întocmirea testamentului din data de 10.04.1997, pe care l-au văzut și citit, că nu au auzit niciodată pe defunctă pomenind despre intenția de a se răzgândi cu privire la succesoarele sale, că defuncta a continuat să rămână în bune relații cu familia, cu care a petrecut toate sărbătorile, inclusiv Revelionul 2004-2005.Martorul a arătat că, personal, a însoțit familia, în ziua decesului defunctei, la imobilul din S, unde mama pârâtei a luat din bibliotecă cartea nr.32, din care a luat un plic în care se aflau 20.000.000 ROL, din care 300 dolari SUA și acte despre locul de veci din cimitir și extrase de cont.
De asemenea, tribunalul a reținut că, potrivit raportului de expertiză topo întocmit de către expert, terenul bun succesoral de 88 mp a fost evaluat la suma de 136.699 lei, iar prin raportul de expertiză construcții, locuința în litigiu a fost evaluată la suma de 139.451 lei, din care 2.752 lei reprezintă c/val îmbunătățirilor efectuate de reclamantă la imobil, la evaluarea construcției expertul ținând seama de caracteristicile tehnice ale acesteia, folosind metoda costului standard.
S-a arătat că, potrivit art.859 Cod civil, testamentul olograf este valabil ca atare "când este scris în tot, datat și semnat de mâna testatorului" scrierea integrală, datarea și semnarea de mâna testatorului, fiind prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. Potrivit doctrinei și jurisprudenței, un asemenea fel de testament prezintă o serie de avantaje, dar și inconveniente, unul din acestea constând în aceea că poate fi distrus sau dosit după moartea testatorului sau chiar în timpul vieții acestuia, dar fără știrea lui.
Art. 920-923 Cod civil, prevede că testamentul poate fi revocat, revocarea putând fi voluntară, expresă sau tacită ori judecătorească, printre cazurile de revocare voluntară tacită, numărându-se, de exemplu, facerea unui testament nou care trebuia întocmit cu respectarea formelor solemne prevăzute de lege pentru testament, distrugerea voluntară a testamentului, cu condiția ca aceasta să fie efectuată de testator sau de altă persoană, dar cu știrea testatorului, ori chiar fortuit, însă cu știrea lui, în caz contrar, atunci când distrugerea s-a produs fără știrea testatorului, aceasta nu va avea semnificația revocării tacite, caz în care legatarul poate dovedi că testamentul a existat și că a fost distrus fără șirea testatorului.
S-a apreciat că atât timp cât, cu probele administrate, pârâta nu a reușit să facă dovada existenței unui testament încheiat valabil, precum și dovada luării și distrugerii lui de către pârâta, înseamnă că pretenția sa de a se constata revocarea voluntară a testamentului din 10.04.1997 este neîntemeiată.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a admis cererea reconvențională formulată de pârâta și a constatat revocarea voluntară a testamentului întocmit în anul 1997, reținând că din conținutul scrisorii datată 03.03.2004, coroborată cu declarațiile martorilor pârâtei, care deși au susținut că defuncta le-ar fi arătat o hârtie, pretinzând că este un nou testament, nu au văzut efectiv și nu au lecturat conținutul unui asemenea act, face dovada întocmirii unui nou testament de către defunctă, prin care ar fi instituit ca succesoare testamentare, în cote de câte, numai pe reclamantă și pe pârâta.
Cu privire la motivul de apel conform căruia în mod greșit instanța de fond a constatat revocarea voluntară a testamentului olograf din 10.08.1997, cât timp nu exista niciun act care să dovedească existența unui testament posterior și nicio persoană nu a luat cunoștință în mod efectiv de existența unui nou testament, caz în care nu se poate susține că acest pretins testament posterior îndeplinea condițiile de validitate, respectiv era scris, semnat și datat de testatoare, instanța a apreciat că este fondat având în vedere că, din declarațiile martorilor propuși de pârâta, reiese că niciunul din aceștia nu au văzut, efectiv, un asemenea testament, nu i-au lecturat conținutul, astfel încât, nu au putut oferi informații certe nu numai cu privire la conținutul unui asemenea act, la faptul dacă era scris, datat și semnat de testatoare, dar nici măcar cu privire la existența sa.
S-a apreciat că declarațiile martorilor - și, în sensul că defuncta le-ar fi arătat o hârtie în vara și, respectiv, toamna anului 2004, spunând că este noul ei testament, nu reprezintă o dovadă concludentă în acest sens, cât timp actul pretins arătat de defuncta nu a fost perceput efectiv de cei doi martori, nu a fost citit de către aceștia, astfel încât, este vorba de o simplă presupunere a martorilor că li s-ar fi prezentat un testament, și nicidecum o probă certă că defuncta a și întocmit un astfel de act.
Mai mult chiar, în cazul în care, așa cum arăta martora -, pretinsul testament i-ar fi fost arătat în prezenta pârâtei, astfel încât, aceasta din urmă a luat cunoștință de existența lui în vara anului 2004, este greu de crezut că, la înmormântare, pârâta nu ar fi invocat o asemenea împrejurare, nu ar fi spus niciun moment, cu ocazia înmormântarii, că sa i-ar fi arătat un alt testament prin care o instituia ca legatară, alături de reclamantă.
Or, dimpotrivă, din răspunsurile la interogatoriu, atât reclamanta cât și pârâta, au arătat, în mod expres, că tatal pârâtei a facut referire, după înmormântare, la testamentul din anul 1997, ocazie cu care nu au făcut niciun fel de discuții în sensul contestării lui de către ele.
S-a mai arătat că în situația în care ar fi văzut un asemenea act, chiar dacă nu l-ar fi citit, dar având convingerea întocmirii unui nou testament, ar fi însemnat ca la data înmormântării sau imediat dupa aceea, pârâta să invoce existența acestuia, or, nici reclamanta și nici pârâta nu au făcut niciun fel de discuții cu privire la existența unui nou testament prin care s-ar fi revocat testamentul din 1997, nu au invocat niciun moment faptul că defuncta le-ar fi arătat un alt testament, nu au pretins că înainte cu un an de deces, respectiv în vara anului 2004, defuncta ar fi spus că intentionează să-și schimbe testamentul.
Totodată, s-a apreciat că este greu de crezut că defuncta, care în anul 1997 întocmit un testament olograf, înmânând câte un exemplar fiecărei nepoate, în anul 2004 ar fi întocmit un alt testament, într-un singur exemplar, fără a-l lăsa în posesia măcar a uneia din cele două nepoate sau a unei alte persoane de încredere, pentru a fi sigură că de acest testament vor beneficia numai cele două nepoate, cu atât mai mult cu cât testatoarea, care îndeplinise funcția de jurist, cunoștea inconvenientele întocmirii unui testament olograf.
În ceea ce privește susținerea apelantei-pârâte, în sensul că instanța de fond a luat în considerare numai dovezile și susținerile părții adverse, iar uneori a reținut în motivare împrejurari de fapt care nu rezultă din probele dosarului, respectiv scrisoarea adresată de defunctă numitei nu a fost scrisă la 3.03.2004, ci la 3.05.2004, tribunalul a apreciat că este întemeiată întrucât scrisoarea a fost datată 3.05.2004, cu un an înainte de deces, împrejurare care, coroborată cu răspunsurile reclamantei la interogatoriu, duce la concluzia că, în realitate, la data întocmirii pretinsei scrisori, nu exista un nou testament și nici ulterior, nu s-a facut dovada întocmirii vreunui asemenea act, cu atât mai mult cu cât, din probele administrate, nu reiese existența niciunui motiv pentru care, cu un an înainte de deces, defuncta nu ar fi dorit să aducă la cunoștința pârâtei acest testament și nici celorlalte nepoate, deși a avut la dispoziție suficient timp.
Mai mult, din toate probele administrate, reiese că defuncta avea o relație foarte apropiată cu familia, împrejurare care, coroborată cu recunoașterea reclamnatei și a pârâtei la interogatoriu, în sensul că lor era o persoană onestă, face greu de crezut posibilitatea ca defuncta să-și păstreze aceeași atitudine față de această familie, să profite de bunăvoința, de atașamentul lor față de ea, fără să le aducă la cunoștință intenția de a modifica testamentul.
S-a apreciat că nici susținerea pârâtei, în sensul că în vara anului 2004 defuncta i-a arătat acest act dar nu a dorit să-l citească pentru că nu dorea să vorbească despre moarte, invocând în acest sens declarația martorei -, nu poate fi avută în vedere, ținând seama că în anul 1997, cu ocazia întocmirii primului testament, nimic nu a impiedicat-o să citească acel act, deși sa era cu 7 ani mai tânără, astfel încât, cu atât mai mult nu se impunea să vorbească despre decesul acesteia și moștenirea ce urma a fi lăsată.
Tribunalul a mai arătat că scrisoarea adresată de defunctă numitei a fost depusă numai în copie la dosar, fără a purta semnătura defunctei, astfel că, necoroborându-se cu alte probe, o asemenea copie, singură, nu poate constitui o proba certă și concludentă cu privire la întocmirea de către defunctă a unui testament posterior, prin care să fi înțeles să revoce primul testament.
Susținerea apelantei-pârâte, în sensul că părinții săi s-au dus la S în ziua decesului pentru a lua banii necesari înmormântării, aflați în bibliotecă, în cartea nr.32, plecând la S în jurul orelor 16-17 unde au întârziat circa 10-15 minute, și nicidecum nu "au zăbovit până seara, câutând prin mai multe cărți din bibliotecă", astfel cum a reținut instanța de fond, fără a arăta pe ce se bazează o asemenea constatare, a fost considerată întemeiată de către instanța de apel, având în vedere declarația martorei Pinta care a arătat că părinții pârâtei i-au solicitat cheia de la imobil, fără a preciza când anume s-a întâmplat acest lucru, respectiv la ce oră și, totodată, a arătat că nu știe când aceștia au părăsit imobilul, întrucât cheia nu i-a fost restituită, astfel că, susținerea instanței, în sensul că părinții pârâtei ar fi stat toată ziua în imobil și ar fi căutat prin mai multe cărți din bibliotecă, nu se întemeiază pe niciuna din probele administrate.
Mai mult, martorul a arătat că mama pârâtei cunoștea unde sunt banii, respectiv în cartea 32 din bibliotecă, motiv pentru care a luat banii din această carte și actele referitoare la locul de veci și certificate de acționar și nicidecum nu a căutat și prin alte cărții, căutare în urma căreia ar fi descoperit pretinsul testament.Faptul că i-ar fi spus martorei Pinta că au venit să ia niște haine întrucât vremea s-a încălzit, nu constituie un argument în susținerea ideii că, de fapt, intenția lor a fost aceea de a ascunde decesul pentru a putea căuta testamentul, cât timp din nicio probă administrată nu rezultă că părinții pârâtei, ori pârâta, au cunoscut pretinsa intenție a defunctei de a schimba testamentul.
S-a apreciat că susținerea apelantei-pârâte că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.1198 pct.4 Cod civil, nu are relevanță în cauză, întrucât atât timp cât pârâta a susținut că a existat un testament pe care l-ar fi luat familia în ziua decesului, înseamnă că singura posibilitate a acesteia de a-și dovedi susținerile era proba cu martori, martori care însă nu au reușit cu declarațiile lor să demonstreze existența testamentului și sustragerea și distrugerea acestuia de către familia.
Ca atare, atât timp cât în cauză, din probele adminstrate, nu rezultă că defuncta ar fi întocmit un alt testemant ologarf valabil, ce ar fi fost luat și distrus de către pârâta, înseamnă că în mod greșit instanța de fond a constatat revocat voluntar testamentul din 10.04.1997.
S-a mai arătat că, în aceste condiții, înseamnă că de pe urma defunctei, au rămas ca moștenitoare testamentare toate cele trei nepoate, revenindu-le cota de câte 1/3 din imobilul ce a făcut obiectul testamentului -menționat.
În ceea ce privește varianta de lotizare, ținând seama de criteriile prevăzute de disp.art.741 civ. instanța a apreciat că varianta optimă este aceea prin care imobilul se atribuie în întregime pârâtei, având în vedere, pe de o parte, faptul că imobilul nu este comod partajabil în natură, iar pe de altă parte, că pârâta a fost cea care a suportat toate cheltuielile casei, plătind toate facturile la zi, solicitând și atribuirea în natură, în întregime, a acestuia, spre deosebire de reclamantă și pârâta, care au solicitat omologarea unei variante prin care s-a propus împărțirea imobilului, or, așa cum se precizează în cuprinsul raportului de expertiză, imobilul nu este comod partajabil în natură, situație în care, o împărțire a acestuia ar putea genera noi conflicte între moștenitori.
De asemenea, instanța a apreciat că nu are relevanță critica apelantei reclamante în sensul că, solicitând varianta II pct.1 anexa 4 din raportul de expertiză refacere 2, a înțeles să solicite atribuirea în natură a imobilului, și nu despăgubiri, întrucât, pe de o parte, pârâta a solicitat să i se atribuie întregul imobil în natură, și nu împărțirea acestuia între moștenitori, iar pe de altă parte, aceasta a fost cea care a suportat toate cheltuielile casei, plata manoperei pentru verificarea centralei termice, cumpărarea unor materiale pentru instalața de gaze și racord gaze la centrala termică.
Referitor la motivul de apel conform căruia expertul ar fi subevaluat imobilul prin aplicarea unor indici fără a folosi metoda comparației, instanța de apel a apreciat că este nefondat, întrucat din cuprinsul raportului de expertiză reiese că expertul a avut în vedere toate caracteristicile imobilului, precum și celelalte elemente care se iau în considerare la stabilirea valorii de circulație a imobilului (amplasarea în zona centrală a stațiunii turistice, amplasarea singur în curte, acces ușor din drum asfaltat, etc.), folosindu-se metoda costului standard, conform Decretului 256/1994, și nu metoda comparației, avand în vedere că nu există nicio dovadă în sensul că în aceeasi zonă ar exista și alte construcții edificate în același an, care au suferit un incendiu și au fost reconstruite, fiind folosite aceleași materiale de construcție, având aceleași dimensiuni, etc. și au fost evaluate la prețuri mult mai mari decât aceasta, pentru a se putea folosi o asemenea metodă.
instanța de apel că nu poate fi reținută nici susținerea apelantei -reclamante în sensul că în mod greșit i s-a atribuit J din c/val îmbunătățirilor efectuate de ea și care trebuiau să-i profite exclusiv, cât timp nu a formulat nicio obiecțiune la instanța de fond cu privire la variantele de lotizare în acest sens, expertul incluzând cota de 1/2 din c/val îmbunătățirilor în varianta II pct.1 anexa 4 refacere 2, solicitată de reclamantă la instanța de fond, motiv pentru care, ea nu mai poate critica nici sub acest aspect raportul de expertiza în fața instanței de apel.
Împotriva deciziei Tribunalului Prahovaa formulat recurs reclamanta, invocând art. 304 pct. 8 și 9 pr.civilă, pentru următoarele motive:
Un prim motiv este că în mod greșit instanța de apel a apreciat că și apelanta-pârâtă are vocație sucesorală la moștenirea def., însă, în realitate, au rămas ca moștenitoare testamentare reclamanta și pârâta, întrucât defuncta a revocat primul testament, întocmind un altul, în care a dispus ca unice moștenitoare să rămână pârâta și reclamanta.
altă critică este că în mod greșit instanța de apel a considerat corectă evaluarea imobilului efectuată de expert; în mod corect, instanța de apel ar fi trebuit să încuviințeze efectuarea unei noi expertize din care să rezulte valoarea reală de circulație a imobilului.
Se critică decizia și pentru faptul că în mod greșit instanța de apel a apreciat că se impune atribuirea imobilului către pârâta pentru că, în mod corect, instanța ar fi trebuit să atribuie bunul în proprietatea exclusivă a recurentei, urmând să plătească sulta corespunzătoare.
Recurenta critică decizia și pentru faptul că în mod greșit s-a dispus compensarea în parte a cheltuielilor de judecată.
Ultima critică se referă la faptul că în mod eronat instanța de apel nu a apreciat că are un drept de creanță în valoare de 2.752 lei, conform evaluării efectuată de expert, sumă ce reprezintă contravaloarea plăților pe care le-a efectuat în vederea întreținerii imobilului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta precizează că instanța de apel în mod neîntemeiat a apreciat că nu s-a probat existența și conținutul celui de-al doilea testament, însă, prin scrisoarea adresată prietenei sale, testatoarea arată că a întocmit un alt testament, în care le-a inclus doar pe nepoatele și, astfel că, este clar că există al doilea testament, iar instanța de apel a încercat să lipsească de valoare probatorie scrisoarea depusă la dosar.
Referitor la evaluarea imobilului, recurenta arată că imobilul este subevaluat, expertul a aplicat indici negativi ce nu se justifică, pornind de la o situație de fapt eronată, astfel că, imobilul este într-o stare tehnică bună, și nu satisfăcătoare.
Arată recurenta că, deși a solicitat în apel efectuarea unei noi expertize de evaluare a imobilului și a anexat ca justificare o expertiză extrajudiciară, în mod neîntemeiat instanța a respins această solicitare.
În ceea ce privește atribuirea imobilului, recurenta arată că la instanța de fond a solicitat omologarea raportului de expertiză în varianta a II-a anexa 4 din raportul de expertiză refacere 2, iar prin această variantă imobilul urma să-i fie atribuit în natură, în cote de, alături de pârâta.
Consideră recurenta că este greșită aprecierea instanței de fond conform căreia pârâta este singura care a îngrijit casa, iar instanța de apel în mod netemeinic nu a observat că și ea a cheltuit sume de bani pentru întreținerea și îmbunătățirea imobilului, astfel că, este pertinentă cererea sa de a i se atribui imobilul în natură.
O altă critică este că instanța de apel nu a procedat legal prin aceea că a dispus compensarea cheltuielilor de judecată, întrucât, din verificarea chitanțelor ce atestă plata onorariilor de expert, se poate observa că a achitat întreg onorariul cuvenit expertului, iar în mod normal, acesta ar fi trebuit suportat de toți moștenitorii, în raport cu cotele succesorale.
Ultima critică este că instanța de apel nu a ținut cont de dreptul de creanță pe care îl are împotriva comoștenitorilor, justificat de îmbunătățirile pe care le-a efectuat la imobil și care au fost evaluate de expert la suma de 2752 lei, iar expertul extrajudiciar la suma de 2898,19 lei.
Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se efectua o nouă expertiză care să evalueze corect, conform prețurilor de piață ale imobilului, urmând să se stabilească dreptul de creanță și să se evalueze cheltuielile de judecată, cu împărțirea acestora.
La data de 13.03.2009, intimata formulează întâmpinare prin care solicită admiterea în parte a recursului declarat, numai sub aspectul primului motiv, respectiv că intimata nu are vocație la succesiunea def., așa cum a procedat instanța de fond când a admis cererea reconvențională și a constatat revocarea testamentului olograf din 10 august 1997 și calitatea de singure succesoare testamentare ale defunctei, în persoana recurentei și a sa.
Susține intimata că existența celui de-al doilea testament, care l-a revocat pe primul, rezultă din scrisoarea de 03.05.2004 în care defuncta arată că a făcut un nou testament numai pentru cele două nepoate ale sale, respectiv ea și recurenta, iar dacă nu se va răzgândi, acesta, ultimul, rămâne valabil.
Referitor la atribuirea bunurilor, consideră că în mod corect i-a fost atribuit în natură apartamentul din S, str. -, nr. 31, care nu este comod partajabil pentru că dispune numai de o baie și o bucătărie și face imposibilă separarea.
La data de 23.04.2009, intimata formulează întâmpinare arătând că, potrivit art. 920 Cod civil, revocarea unui testament se face printr-un act autentic, încheiat la notarul public sau printr-un testament posterior, care trebuie să fie valabil încheiat.
Susține intimata că în prezenta cauză nu există un act autentic de revocare a testamentului inițial și nici un testament posterior valabil întocmit pentru a se ajunge la concluzia că defuncta și-a revocat testamentul olograf din 10.08.2007 și, mai mult, nici intimata nu a lecturat vreodată pretinsul testament posterior, împrejurare ce rezultă din declarația martorei -.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la evaluarea imobilului, acesta este neîntemeiat pentru că în mod corect instanța de apel a constatat că recurenta nu a formulat la instanța de fond obiecțiuni cu privire la evaluarea imobilului.
C de-al treilea motiv de recurs, în ceea ce privește omologarea variantei de lotizare, este neîntemeiat față de împrejurarea că, la judecătorie, recurenta nu a solicitat atribuirea în proprietate exclusiva a imobilului rămas moștenire,
Motivele de recurs nr. 4 și 5, referitoare la greșita compensare a cheltuielilor de judecată și nerecunoașterea unui pretins drept de creanță în valoare de 2.752 lei, sunt inadmisibil întrucât aceste critici nu au fost invocate de recurentă și la instanța de apel, pentru a fi discutate în contradictoriu cu părțile adverse.
Se solicită de către intimată, respingerea recursului va nefondat.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea va reține că este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este nefondată prima critică, în sensul că în mod greșit instanța de apel a apreciat că și pârâta are vocație succesorală la moștenirea def., pe motiv că defuncta ar fi revocat primul testament, întocmind un altul în care ar fi dispus ca unice moștenitoare să rămână pârâta și recurenta-reclamantă, întrucât potrivit rt. 920 Cod civil, "un testament nu poate fi revocat, în tot sau în parte, decât sau prin un act legalizat de judecătoria competentă, care act va cuprinde mutarea voinței testatorului, sau prin un testament posterior".
Or, în cauza de față, nu s- făcut dovada că ar fi fost revocat primul testament printr-un act autentic sau printr-un testament posterior, pretinsa scrisoare neavând valoare de revocare a testamentului, motiv pentru care, această susținere a recurentei este nefondată.
Critica referitoare la evaluarea imobilului efectuată de expert și omologat de prima instanță, este nefondată, întrucât singura obiecțiune cu privire la expertiza întocmită de expert a fost în ceea ce privește neconvocarea tuturor părților, obiecțiune încuviințată de instanța de fond la 5.06.2007, expertul răspunzând ulterior prin refacerea expertizei la data de 31.07.2007 (fila 130-138 dosar fond).
În mod corect instanța de apel nu a dispus efectuarea unei noi expertize de evaluare a imobilului, întrucât părțile nu au formulat obiecțiuni la această expertiză în ceea ce privește evaluarea și, mai mult, din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că expertul a avut în vedere toate caracteristicile imobilului, precum și explicațiile date de părți expertului, asupra construcției în litigiu.
În ceea ce privește critica sub aspectul atribuirii imobilului către pârâta, Curtea va reține că și această critică este nefondată, întrucât pârâta a suportat toate cheltuielile casei, a plătit manopera pentru verificarea centralei termice, a cumpărat materiale pentru instalația de gaze și racord gaze la centrala termică, situație ce rezultă din depozițiile martorilor Pinta și -.
Se impune atribuirea în natură a imobilului construcție către intimata-pârâtă, ținând cont de faptul că imobilul-construcție nu este comod partajabil în natură, astfel cum rezultă din expertiza, refacere 2.
Critica recurentei că instanța de apel nu a procedat legal prin aceea că a dispus compensarea cheltuielilor de judecată, urmează a fi respinsă, întrucât, în realitate, instanța de apel a menținut dispozițiile sentinței privind compensarea cheltuielilor de judecată, iar în apel recurenta nu a făcut critici sub acest aspect, astfel că, în recurs, criticile sub acest aspect, sunt inadmisibile.
Se va respinge și ultima critică, care se referă la faptul că instanța de apel nu a ținut cont de dreptul său creanță împotriva comoștenitorilor în ceea ce privește îmbunătățirile efectuate la imobil și evaluate de expert la suma de 2.752 lei, întrucât recurenta nu a formulat critici la instanța de apel, astfel că, în recurs aceste critici sunt inadmisibile.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În baza dispozițiilor art. 274 pr.civilă, va obliga recurenta, către, la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată și către, la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta, domiciliată în Focșani,-, -.1,.7, cod poștal -, județul V împotriva deciziei civile nr.529 pronunțată la 21 octombrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtele, domiciliată în P,-,.71,.B,.30, cod poștal -, județul P-prin procurator,domiciliat în comuna de, sat Plaiu, nr. 137, cod poștal -, județ și, domiciliată în B,-,.80,.20,.24, sector 4, cod poștal -.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată, către și la 1.000 lei cheltuieli de judecată, către.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Elena
- - - - - -
Grefier,
Red. ES
Tehnored.PJ
2 ex/12.05.2009
f- Judecătoria Sinaia
a- Tribunalul Prahova
a, R
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Elena
