Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 435/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE

DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA NR. 435

Ședința publică din data de 16 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Elena Costea

JUDECĂTOR 2: Constanța Pană C -

JUDECĂTOR 3: Adriana Maria

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în Câmpina- jud. P, împotriva deciziei civile nr. 69 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele, domiciliată în com. sat str. - jud. D, domiciliată în com., sat jud. D și, domiciliată în com. sat str. -, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă reprezentată de avocat M din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocațiale nr. 27 din 31 martie 2008, lipsind recurentul-reclamant și intimatele-pârâte și.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs timbrat cu chitanța nr. - din 15 aprilie 2008 în valoare de 10,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat declară că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.

Curtea ia act de declarația părții, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției pronunțată în cauză care este legală și temeinică. Motivul de recurs invocat, în sensul că cele două instanțe nu au dat dovadă de rol activ este nefondat, având în vedere că acestea au avut în vedere la pronunțarea soluției adeverința nr. 2331/2007 eliberată de Primăria din care rezultă că defuncții nu figurau cu poziții de rol în registrul agricol la data deschiderii succesiunii, precum și adresa nr. 2685/2007 a aceleiași primării, care atestă faptul că defunctul figura în perioada 1956-1958 cu terenuri, însă nu cu terenurile din pct. - și, solicitate de reclamant a fi partajate.

Totodată, arată că recurentul nu a făcut dovada că terenurile supuse partajării au existat în patrimoniul defuncților la data decesului sau chiar anterior.

Depune concluzii scrise și solicită cheltuieli de judecată conform chitanței de plată a onorariului.

CURTEA

.//.

-2-

Asupra recursului civil de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni sub nr- la data de 17 iulie 2007 reclamantul a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtele I, și, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea averii succesorale rămasă la decesul defuncților și, urmând a se stabili masa bunurilor ce li se cuvine în calitate de copărtași și lichidarea stării de indiviziune, prin individualizare, atribuirea și predarea efectivă a bunurilor ce li se cuvin.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că autorul a decedat la data de 16.08.1988, iar autoarea a decedat la 16.01.1994, ambii având ultimul domiciliu în comuna, sat, jud.D; că moștenitorii cu vocație la succesiune au rămas reclamantul și pârâtele în calitate de fii ai defuncților; că la decesul autorilor au rămas următoarele bunuri: teren în suprafață de 5000. situat pe raza comunei, sat, str. -, pct." Acasă", teren compus din 2 corpuri: 1000. curți construcții și 4000. livadă și având următoarele vecinătăți: N- și, SD-, E-, V-drum comunal și un teren în suprafață de 4000. situat pe raza comunei, sat, pct. "", având categoria fâneață și următoarele vecinătăți: N- moștenitorii, S- pădure comunală, E- moștenitorii G, - drum exploatare.

In drept s-au invocat dispozitiile art. 728 Cod civil.

S-au depus la dosar copii de pe certificatul de deces al autorilor părților și dovada achitării taxei de timbru.

La data de 25.09.2007 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală și a arătat că reclamantul formulat această acțiune în ideea de a mai împărți încă odată pământul surorii ei, după ce, în urmă cu aproxumativ 50 de ani și-a primit partea din moștenire prin căsătorie, ca de altfel toți moștenitorii; că reclamantul a fost înzestrat de autorii lor și cu o magazie de 10 lungime pe care a demolat-o și a vândut materialul rezultat; că partea de moștenire din Fundul reclamantul a înstrăinat-o, plecând din localitate; că sora sa îngrijit și întreținut pe autoarea lor până la decesul acesteia și nu a avut nici un venit și că la masa succesorală nu a mai rămas nici un bun, motiv pentru care cererea reclamantului apare ca netemeinică și nelegală.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 cod procedură civilă.

Odată cu întâmpinarea au fost depuse adeverințele nre.2331/5.09.2007 eliberate de Primăria comunei și copie de pe "foaia de dotă" din 26.01.1958.

Prin sentința civilă nr.701/9.10.2007, Judecătoria Morenia respins acțiunea formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamantul care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin.5 cod pr.civilă și a dispozițiilor art. 813 cod civil; că instanța de fond nu a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 alin.5 cod procedură civilă; că în mod greșit a respins cererea de probatoriu formulată de apărătorul reclamantului cu privire la solicitarea Primăriei comunei să arate bunurile

.//.

-3-

imobile (terenuri) cu care era înscris autorul N în registrul agricol în perioada anilor 1954-1958 cât și actele juridice în baza cărora a fost transmis dreptul de proprietate asupra terenurilor din punctele "Acasă" și " " de la la fiica acestuia; că Primăria comunei a dat un răspuns evaziv la cererea formulată; că instanța supremă a statuat în mod constant că înregistrările din registrul agricol nu au forță juridică a unui titlu de proprietate, iar instanța de fond a constatata că la data decesului autorilor, aceștia înstrăinaseră copiilor terenurile a căror împărțire se solicită, fără a face mențiune despre actele juridice în baza cărora s-a produs înstrăinarea; că în mod nejustificat prima instanță a reținut în considerente că autorii si si-ar fi înzestrat copii cu terenurile ce fac obiectul partajului; că prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului și că în subsidiar solicită completarea probelor cu interogatoriu si doi martori.

Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat decizia civilă nr.69 din18 februarie 2008 prin care a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct.9 cod procedură civilă și greșita interpretare a dispoz. art. 129 al.5 cod pr.civilă precum și a dispozițiilor art. 813 cod civil.

Susține recurentul că deși la dosarul cauzei se află o cerere prin care solicitase Primăriei comunei să indice bunurile imobile cu care autorul său, N era înscris în registrul agricol în perioada 1956-1958, instanța de fond nu a dat eficiență acestui demers și mai mult decât atât, i-au fost respinse și solicitările cu privire la administrarea de probe.

Consideră recurentul reclamant că, greșit i s-au respins probele solicitate deoarece terenurile de pe raza comunei nu au fost cooperativizate și neexistând titlu de proprietate, aceasta era singura modalitate de a face dovada celor susținute.

Pornind de la premisa că autorii săi nu au figurat în registrul agricol în perioada 1956-1958 cu bunurile imobile ce au fost solicitate la masa succesorală și nici nu există acte translative de proprietate înseamnă că aceste bunuri nu au ieșit niciodată din patrimoniul defuncților, iar simpla susținere a intimaților că ar fi vorba de o înzestrare verbală, nu are nici un suport probator, iar prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului.

Examinând decizia prin prima criticilor formulate, în raport de actele si lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor expune în continuare.

Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma defuncților și, urmând a se stabili masa bunurilor ce le revin și lichidarea stării de indiviziune, arătând că masa succesorală se compune din 2 terenuri, unul în suprafață de 4000. fiind indicată și poziția acestora precum și vecinătățile.

Au fost solicitate relații de la Primăria, iar din adeverința nr. 2331 din 5.09.2007 a acestei primării, rezultă că la momentul decesului, autorii reclamantului nu figurau în registrul agricol cu bunuri imobile în proprietate.

.//.

-4-

O altă adresă, respectiv nr. 2658/2007 (fila 14 dosar fond) precizează de asemenea că defunctul nu a figurat în registrul agricol cu terenuri în punctul - și, iar în cauză nu au fost făcute probe din care să rezulte că aceștia au fost proprietarii terenurilor aflate în punctele mai sus arătate. Din înscrisul aflat la dosar(fila 17 dosar fond), intitulat foaie de dotă reiese faptul că defunctul înzestrat-o pe intimata-pârâtă cu o suprafață de teren și aceasta, coroborată cu restul probelor, duce la concluzia că terenul dat ca zestre este inclus în unul din cele două terenuri solicitate la masa de partaj.

De altfel, nu se poate face dovada dreptului de proprietate cu martori și nici cu înscrieri din registrul agricol, în cazul unei ieșiri din indiviziune, ci doar cu un înscris constatator, care să constituie titlu de proprietate.

Având în vedere considerentele ce preced, Curtea constată că recursul este nefondat și pe cale de consecință în temeiul art. 312 cod pr.civilă urmează să îl

respingă.

Văzând si dispoz.art. 274 cod pr.civilă,

Pentru aceste motive

În numele legii

Decide:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul, domiciliat în Câmpina- jud. P, împotriva deciziei civile nr. 69 din 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele, domiciliată în com. sat str. - jud. D, domiciliată în com., sat jud. D și, domiciliată în com. sat str. -, jud.

Obligă recurentul-reclamant să plătească intimatei-pârâte 900 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 aprilie 2008.

Președinte, Judecători,

C

Grefier,

Red.EC

Tehnored.VA

2ex.

07.05.2008

f- Judecătoria Moreni

a- Tribunalul Dâmbovița

,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Președinte:Elena Costea
Judecători:Elena Costea, Constanța Pană, Adriana Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 435/2008. Curtea de Apel Ploiesti