Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 46/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA Nr.46
Ședința publică din data 21 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Radu Adriana Maria
JUDECĂTORI: Radu Adriana Maria, Pană Constanța Panait
- -
Grefier - a
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în Nehoiu,.28 C,.1,.8, județul B și de pârâtul domiciliat în Nehoiu, str. A I,.21.1,.8, județul B, împotriva deciziei civile nr. 291 din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta domiciliată în Nehoiu,.28 C,.1,.8, județul
Recursul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 9,5 lei conform chitanței nr. -/8.12.2009 și timbru judiciar de 0,30 lei anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant, personal, intimata pârâtă personal și asistată de avocat - din cadrul Baroului B, conform împuternicirii avocațiale nr.5/2010, lipsind recurentul pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care: se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus din partea intimatei pârâte, întâmpinare, înregistrată sub nr. 440/13.01.2010.
Avocat - având cuvântul pentru intimata - pârâtă arată că a luat la cunoștință de motivele de recurs și a formulat și întâmpinare.
Recurentul reclamant primește copie de pe întâmpinarea depusă de către intimata pârâtă și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare având în vedere că are apărător pe avocat și dorește a fi asistat de acesta.
Curtea, față de susținerile recurentului reclamant, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică,la a doua strigare, au răspuns recurentul reclamant, personal, intimata pârâtă personal și asistată de avocat - din cadrul Baroului B, conform împuternicirii avocațiale nr.5/2010, lipsind recurentul pârât.
Recurentul reclamant având cuvântul arată că a luat legătura cu apărătorul său, însă acesta are delegație în dosar numai de redactarea motivelor de recurs și solicită a se judeca azi, nu mai solicită alt termen.
Avocat - având cuvântul pentru intimata - pârâtă arată că alte cereri nu mai are de formulat solicitând cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părților, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Recurentul reclamant având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu precizarea că dorește modificarea corespunzătoare a sultei. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat - având cuvântul pentru intimata - pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat menținerea hotărârilor pronunțate atât de instanța de fond cât și cea de apel care sunt legale și temeinice, motivele fiind pe larg dezvoltate în întâmpinarea depusă la dosar.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub nr. 1511/277/4.09.2008 pe rolul Judecătoriei P reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței partajarea averii succesorale rămase de pe urma def. C decedat la 16.06.2008, cu ultim domiciliu în oraș Nehoiu, județul B, urmând a constata masa succesorală, calitatea de moștenitori a părților din proces și cotele cele revin.
Reclamantul arată că este moștenitor al defunctului alături de pârâtul, în calitate de frați -clasa a II-a de moștenitori, iar pârâta, în calitate de soție supraviețuitoare. Ca bunuri rămase de pe urma defunctului sunt cele precizate în anexă, respectiv,:apartament situat în oraș Nehoiu,.28C,.8,.1, cuier, două noptiere, oglindă mică, noptieră, două piese sculptate -hol, mobilă bucătărie colțar, masă, frigider, aragaz, două butelii, din care una de voiaj, scaun, două tablouri, ceas, masă, mochetă mică, mobilă"" completă, 4 scaune tapițate, 4 scaune rabatabile, 5 mese, corp mobilă, televizor, TV auto, tablou, oglindă mare, casete sculptate, covor mare, mochetă mare, aspirator, mașină de spălat, canapea, cuvertură, 2 seturi cești cafea, set pahare, 2 telefoane mobile, pat dormitor, 4 perne, ceas de masă, fotoliu pat șifonier, oglindă cu noptieră, televizor mase, 2 tablouri, aparat video, stație audio, covor 3 geamantane, perdele, jaluzele, antenă parabolică, lănțic aur, cruciuliță aur, inel bărbătesc aur, verighetă aur, veselă bibelouri, scule diferite(bormașină, trusă freze), cric auto, diferite anvelope.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională (12). În întâmpinare se arată că numai o parte din bunuri au fost proprietatea defunctului și există, indicându-le în lista anexă. În ceea ce privește sculele și articolele auto arată că nu le- a avut în domiciliul său.
A solicitat completarea masei succesorale cu cota de 3/8 din casă de locuit, dobândită de defunct conform certificatului de moștenitor nr.14/1990, cota de din cota de 5/8 din casă și 100. teren, dobândită de defunct conform certificatului de moștenitor nr.370/1990, cota de 1/3 din terenul în suprafață de 0,56 ha incluse în P-, un nr. de 29 acțiuni la SC SA Nehoiu, cota de 1/2 din terenul în suprafață de 1,35 ha conform adeverinței nr.536/1991 sau a diferenței de teren în măsura în care o parte din acesta este inclusă în P-, un garaj construit pe terenul moștenit de defunct de la părinți, abric, circular, aparat sudură, pentru fabricat Ť. de pulverizat, toate aflate în garajul de la care frații defunctului dețin chei.
A solicitat suportarea sarcinilor succesorale, estimate provizoriu la 10.000 lei, în funcție de cota ce revine fiecăruia. Arată pârâta reclamantă că acestea se constituie din cheltuielile cu spitalizarea defunctului, cheltuieli înmormântare și pomeni ulterioare până la împlinirea unui an de la deces.
Prin încheierea interlocutorie din data de 25.11.2008, pronunțată în baza art.673 indice 5 Cod procedură civilă, instanța a admis în parte, în principiu acțiunea reclamantului și în parte în principiu cererea reconvențională a pârâtei - reclamante, a constatat deschisă succesiunea defunctului, decedat la data de 16.06.2008 cu ultimul domiciliu în orasul Nehoiu, judetul B, masa succesorală rămasă de pe urma defunctului, moștenitorii și cota parte din moștenire ce revine fiecăruia. S-a dispus efectuarea unei expertize bunuri mobile ce a avut ca obiective să le identifice și să le evalueze, a unei expertize topo pentru identificarea, evaluarea și propuneri de lotizare a terenurilor și a unei expertize construcții pentru a identifica, a plasa pe schița de plan și a evalua apartamentul și celelalte construcții bunuri succesorale și propuneri de lotizare pentru întreaga masă succesorală.
S-a dispus efectuarea unor expertize de specialitate pentru evaluarea bunurilor și lotizarea acestora.
Prin sentința civilă nr. 755 din 19.05.2009 pronunțată de Judecătoria Buzăus -a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul și cu pârâta .
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, în contradictoriu cu reclamantul -pârât și s-a omologat varianta a II-a a raportului de expertiză centralizator, dispune ieșirea din indiviziune a părților conform acesteia.
S-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței că în speță sunt întrunite condițiile art.728 Cod Civil, iar la atribuirea bunurilor s-au avut în vedere dispoz.art.673 Cod proc.civ. dar și faptul că, atât reclamantul cât și pârâtul nu au optat pentru una din variantele raportului de expertiză.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul cât și pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor de apel apelanții au susținut că în cauză se impune a se face aplicarea dispoz.art.295 al.2 Cod proc.civ. referitoare la completarea probatoriilor prin efectuarea unor suplimente la rapoartele de expertiză întocmite sau noi expertize prin care să propună mai multe variante de partajare printre care și una în care imobilul apartament situat în orașul Nehoiu,.28C, etaj 1,.8 să fie atribuit unuia din cei doi apelanți, iar bunurile mobile să fie atribuite intimatei care le-a avut și le are în posesie.
S-a mai susținut că în dispozitivul sentinței apelate au fost reținute greșit mai multe suprafețe de teren,respectiv terenul extravilan atribuit lui situat în punctul este în suprafață de 2.721.și nu în suprafață de 2.712.iar terenul intravilan din tarlaua 109 atribuit aceluiași apelant este în suprafață de 833. și nu 874. așa cum greșit s-a reținut în dispozitiv.
S-a susținut că la atribuirea bunurilor imobile, atât terenul cât și casa de locuit instanța de fond nu a avut în vedere criteriile prev.de art.673 indice 5 al.2 Cod proc.civ. și nu a ținut seama de faptul că cei apelanți au apartamente în care locuiesc un număr mare de persoane, iar casa ce a fost atribuită apelantului se află pe, este dărâmată și nu poate fi locuită.
Referitor la bunurile mobile reținute de instanță ca făcând parte din masa succesorală s-a susținut că o parte din acestea nu mai există fiind distruse de intimată, iar altele au fost ascunse de aceasta astfel că, se impunea o variantă în care bunurile mobile să fie atribuite intimatei.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 291 din 2 noiembrie 2009, Tribunalul Buzăua respins ca nefondat apelul declarat atât de cât și pârâtul.
Pentru a decide astfel, tribunalul reține că soluția pronunțată este legală și temeinică pentru următoarele considerente:
Primul motiv de apel invocat este apreciat ca nefondat în condițiile în care apelanții au precizat expres că nu au nici un fel de obiecțiuni la raportul de expertiză, instanța dând eficiență dispoz.art. 673/9 Cod proc.civ.
Neîntemeiată este și critica referitoare la modul de atribuire a imobilului casă de locuit și a terenului aferent de 874.p, instanța de fond reținând corect situația de fapt întrucât apelantul avea cotă parte din terenul aferent casei de locuit astfel că, pentru echilibrarea loturilor i s-a atribuit suprafața de 874.
Neîntemeiate sunt și celelalte critici referitoare la modalitatea de atribuire a bunurilor mobile cât și cele imobile întrucât așa cum rezultă din practicaua sentinței apelate nici reclamantul apelant,nici pârâtul nu au formulat obiecțiuni la expertizele efectuate în cauză și nu au optat pentru vreuna din variantele propuse prin expertizele efectuate, lăsând la aprecierea instanței.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie, fiind un recurs comun al acestora.
Susțin recurenții, că instanța de apel nu a luat în considerare toate motivele de apel, pe c are nu le-a analizat în totalitate, respectiv criticile referitoare la pasivul succesoral, la modul de atribuire a casei de locuit către, iar terenul aferent acesteia i-ar reveni lui.
Au fost ignorate și cererile referitoare la modificarea loturilor sau în subsidiar la completarea și refacerea probatoriului, în ceea ce privește atât cât și variantele de lotizare.
Precizează recurenții că decizia din apel nu este motivată ceea ce echivalează cu o nerezolvare concretă a cererii de apel încălcându-se astfel dispozițiile art.6 din CEDO, printr-o nepronunțare asupra fondului.
Se solicită admiterea recursului și modificarea hotărârilor potrivit criticilor formulate.
Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual tuturor criticilor invocate de către recurenți ( filele 37-38 dosar recurs).
Curtea,examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate actelor și lucrărilor dosarului dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei,constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Este știut că judecătorul nu este obligat pentru ca hotărârea să fie considerată motivată să răspundă în mod special asupra tuturor argumentelor invocate de părți, fiind destul ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit.
Pentru ca o hotărâre judecătorească să fie motivată în sensul dispozițiilor art. 261 pct.5 Cod procedură civilă este necesar ca judecătorul să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere și nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților, care sprijină aceste capete de cerere.
În speța de față considerentele deciziei tribunalului conține argumentele cu trimitere la mijloacele de probă administrate în cauză, care au formulat convingerea instanței, răspunzându-se criticilor invocate de apelanți.
Criticile referitoare la pasivul succesoral, la modul de atribuire a casei de locuit cătreE., iar terenul aferent acesteia către, precum și cele cu privire la modificarea loturilor, sunt nefondate, pe de o parte pentru că recurenții nu au formulat obiecțiuni la rapoartele de expertiză, pe de altă parte nu și-au exprimat opțiunea asupra variantei de lotizare ci au lăsat la aprecierea instanței cu privire la aceasta.
S-a dat astfel de către instanță eficiență dispozițiilor art. 742 cod civil și art. 6739Cod procedură civilă, cu privire la modalitatea de partajare și atribuire a bunurilor succesorale.
De asemenea casa de locuit i s-a atribuit lui, aceasta fiind de altfel bunul său propriu potrivit certificatului de moștenitor nr.370/1990, iar terenul de 874. intravilan lui, potrivit cotei parte din acesta, ceea ce a dus la echilibrarea loturilor.
Așa cum am arătat anterior instanța de apel a motivat hotărârea dată fiind respectate dispozițiile art.261 pct.5 Cod procedură civilă astfel că și sub acest aspect criticile recurenților sunt nefondate.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, Curtea în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, recurenții vor fi obligați la 600 lei cheltuieli de judecată către intimata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul ca nefondat declarat de reclamantul domiciliat în Nehoiu,.28 C,.1,.8, județul B și de pârâtul domiciliat în Nehoiu, str. A I,.21.1,.8, județul B, împotriva deciziei civile nr. 291 din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta domiciliată în Nehoiu,.28 C,.1,.8, județul
Obligă recurenții și la 600 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21 ianuarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Radu Adriana Maria, Pană Constanța Panait
- - - - - C, -
Grefier,
a
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red.CP
Tehnored. CN
5 expl./10.02.2010
nr- Judec.
nr- Trib.
;
Președinte:Radu Adriana MariaJudecători:Radu Adriana Maria, Pană Constanța Panait