Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 48/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - partaj judiciar -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 48
Ședința publică din 20 februarie 2009
PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 2: Dumitraș Daniela
JUDECĂTOR 3: Surdu Oana Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în Municipiul S,-,. 24,. B,. 19, județul S împotriva deciziei nr. 420 din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâta intimată, lipsă fiind reclamantul recurent și pârâta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrebată fiind pârâta intimată arată că nu are alte probe de solicitat.
Instanța, constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Intimata solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei ca temeinică și legală, întrucât prin încheierea ședinței de judecată dată în ședința Camerei de Consiliu din data de 12.01.2009 a Tribunalului Suceava, a fost îndreptată eroarea de calcul strecurată în decizia recurată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 569/5.02.2008 a Judecătoriei Suceava au fost admise în parte atât cererea principală, formulată de, cât și cererile reconvenționale formulate de pârâtele și. Drept urmare, s-a constatat deschisă succesiunea după, decedat la data de 23.09.2004, cu ultimul domiciliu în localitatea Șcheia, județul S; s-a constatat că masa succesorală rămasă după defunct se compune din următoarele bunuri: cota de 1/1 din casa de locuit în valoare de 9392,39 lei, cota de 1/1 din grajd în valoare de 1973,07 lei, cota de din șură în valoare de 1486,50 lei, cota de din șopron în valoare de 135,50 lei, cota de din magazie în valoare de 235 lei, cota de din pentru păsări în valoare de 34,50 lei, cota de din gard din fier în valoare de 1011,50 lei, toate construcțiile fiind situate în loc. Șcheia, județul S, cota de 1/1 din suprafața de 2500 teren arabil, situată în tarlaua, înscrisă în titlul de proprietate nr. 79/1993, poziția 1.2, în valoare de 16250 lei, cota de 1/1 din suprafața de 2500 teren situată în tarlaua, înscrisă în titlul de proprietate nr. 79/1993, poziția 1.3, în valoare de 16250 lei, cota de 1/1 din suprafața de 4900 teren arabil situată în tarlaua, înscrisă în titlul de proprietate nr. 79/1993, poziția 1.6, în valoare de 31850 lei, cota de 1/1 din suprafața de 2500, situată în tarlaua, înscrisă în titlul de proprietate nr. 701/1995, la poziția 1.1. în valoare de 7500 lei, cota de 1/1 din suprafața de 7100 teren arabil, situată în parcela Agrara Nouă, înscrisă în titlul de proprietate nr. 701/1995 la poziția 1.4, în valoare de 85200 lei, cota 1/1 din suprafața de 1000 teren construcții și grădină înscrisă în titlul de proprietate nr. 701/1995, la poziția 1 și 6, în valoare de 49400 lei, cota de 1/1 din Certificatul de acționar nr. - din 02.08.1996 eliberat lui, în valoare de 97,50 lei, cota de 1/1 din certificatul de acționar nr. -/12.07.1996 eliberat lui, în valoare de 97,50 lei, cota de 1/1 din certificatul de acționar nr. - din 12.07.1996, eliberat lui, în valoare de 97,50 lei, valoarea totală a bunurilor fiind -,96 lei; s-a constatat că din șopron, șură, magazie, pentru păsări și gard din fier sunt bunuri proprii ale pârâtei; s-a constatat că părțile concură la masa de împărțit în cote de 1/8 pârâta, soție supraviețuitoare și de câte 7/12 părți indivize reclamantul și pârâta, în calitate de fiu și fiică; s-a dispus reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 1276/7.03.2001 de până la limita cotității disponibile de 7/24 din masa succesorală (valoric, 64461,53 lei), moștenitor testamentar fiind pârâta; s-a dispus sistarea stării de indiviziune a părților, prin formarea și atribuirea de loturi în natură, conform expertizei, echilibrate valoric prin sulte. Totodată s-a constatat că activul succesiunii este grevat de un pasiv de 5000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare, reclamantul și pârâta fiind obligați să-i achite pârâtei suma de 1458 lei fiecare cu acest titlu, precum și câte 275 lei fiecare cheltuieli de judecată.
Sentința a fost criticată în apel d e toate părțile din proces.
Reclamantul a formulat critici privind valoarea masei succesorale, formarea și atribuirea loturilor, cu referire la trupurile de teren "Agrara Veche", "" și cel intravilan "curți+construcții".
La rândul lor, pârâtele au criticat modalitatea de lotizare aleasă de prima instanță, arătând că aceasta nu respectă așa zisa împărțeală, realizată de defunctul autor, care este redată în varianta a doua a raportului de expertiză efectuat în cauză.
Prin decizia civilă nr. 420/18.11.2008, Tribunalul Suceavaa admis apelurile și a schimbat parțial sentința atacată, constatând că valoarea masei de partajat este de -,5 lei (după reevaluarea bunurilor), valoarea cotelor părți ce revin fiecărui succesibil fiind modificată în mod corespunzător. De asemenea, în raport de dispozițiile art. 741 Cod civil, având în vedere disproporția existentă între cotele părți cuvenite copărtașilor, de faptul că unii dintre ei au avut posesia unora dintre bunuri vreme îndelungată, de ocupația fiecăruia dintre ei, tribunalul a schimbat modalitatea de lotizare aleasă de prima instanță, astfel:
-a atribuit pârâtei următoarele bunuri: casa de locuit cu anexe gospodărești, situată în loc. Șcheia în valoare de 30376 lei, suprafața de 1000 teren curți construcții și grădină din titlul de proprietate nr. 701/1995 în valoare de 122.625 lei, suprafața de 2500 teren la "", din titlul de proprietate nr. 79/1993, în valoare de 1250 lei, poziția 1.2, suprafața de 2500 p teren la "", din titlul de proprietate nr. 79/1993, în valoare de 20.000 lei, poziția 1.3, suprafața de 7400 la "", din titlul de proprietate nr. 79/1993 și titlul de proprietate nr. 701/1995, în valoare de 800 lei, Certificatele de acționar nr. -/1996, -/1996 și nr. -/1996 în valoare de 292,5 lei, bunuri în valoare totală de -,5 lei.
-a atribuit reclamantului suprafața de 3550 teren la "Agrara Nouă", din titlul de proprietate nr. -, în valoare de -,5 lei, astfel cum apare identificat prin parcela S1 din planul de situație al expertului ( 110 dosar fond).
-a atribuit pârâtei suprafața de 3550 teren la "Agrara Nouă" din titlul de proprietate nr. 701/1995, în valoare de -,5 lei, identificată prin parcela S1 din planul de situație al expertului (fila 110 dosar fond).
Au fost obligați reclamantul și pârâta să plătească pârâtei suma de 20967,5 lei fiecare cu titlu de sultă.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Totodată pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului suma de 1798,6 lei cheltuieli de judecată din apel, iar pârâta să-i plătească reclamantului suma de 1255 lei, cu același titlu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor a arătat că instanța de apel a omis din masa succesorală suprafața de 7400 teren din trupul "", format din parcelele de 4900 din titlul de proprietate nr. 79/1993 și de 2500 din titlul de proprietate nr. 701/1995, identificat de expertiza (fila 70 dosar apel) și evaluat la suma de 88.800 lei. Urmare a acestei omisiuni, valorile masei succesorale, a cotelor ce revin moștenitorilor și a sultelor au fost stabilite greșit.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate de reclamant, în raport de lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin Încheierea dată în ședința camerei de consiliu a Tribunalului Suceava la data de 12.01.2008, la cererea pârâtelor și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 420/18.11.2008 (recurată în speță), în sensul că valoarea terenului de 7400 de la "" (4900 din titlul de proprietate nr. 79/1993 și 2500 din titlul de proprietate nr. 701/1995) este de 88.800 lei în loc de 800 lei, situație în care:
- valoarea totală a masei succesorale este 609.468,5 lei în loc de 521.468,5 lei;
- valoarea rezervei de 1/8 din masă a pârâtei este de 76183,5 lei în loc de 65183,5 lei;
- valoarea rezervei de 7/12 din masă a reclamantului și a pârâtei este de -,2 lei în loc de -,95 lei;
- valoarea cotității disponibile de 7/24 din masă este de -,64 lei în loc de -,97 lei;
- dreptul valoric al reclamantului este de -,64 lei în loc de -,97 lei;
- dreptul valoric al pârâtei este de -,64 lei în loc de -,97 lei;
- dreptul valoric al pârâtei este de -,2 lei în loc de -,54 lei;
- valoarea lotului atribuit pârâtei este de -,5 lei în loc de -,5 lei;
- sulta datorată de reclamantul și pârâta, pârâtei este de 4699,15 lei pentru fiecare în loc de 20967,5 lei.
În atare situație, constatând că pretențiile reclamantului au fost între timp rezolvate prin încheierea menționată,
Văzând și dispozițiile art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în mun. S,-,. B,. 24,. 19, județul S, împotriva deciziei civile nr. 420 din 18 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava - Secția civilă, pronunțată în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Jud. apel /
Tehnored.
Ex. 2/09.03.2009
Președinte:Plăcintă DochițaJudecători:Plăcintă Dochița, Dumitraș Daniela, Surdu Oana