Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 493/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(139/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.493
Ședința publică de la 16.03.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doina Anghel
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr. 1312 din 15.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă.
are ca obiect - partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata pârâtă personal, lipsind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 6 martie 2009, unei cereri formulată de recurentul reclamant, prin care solicită acordarea unui termen în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă.
Intimata pârâtă, asupra cererii formulate, arată că se opune la amânarea cauzei, având în vedere că recurentul a mai beneficiat de un termen și pentru lipsă de apărare, iar pe de altă parte, el este cel care domiciliază în apartamentul ce a constituit domiciliul conjugal.
Curtea, după deliberare, respinge cererea formulată de recurentul reclamant, ca neîntemeiată, având în vedere și poziția exprimată de partea adversă, nefiind așadar îndeplinite, prevederile art.155 Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de recurs.
Intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 26 septembrie 2006 sub nr-, reclamantul a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta (fostă ) ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la apartamentul compus din trei camere, în suprafață de 60,80 mp. situat în B,-,. 5,. 1,. 1,. 3, sector 2, să îi fie atribuite cele trei camere ale apartamentului, cu obligarea sa la plata către pârâtă, a unei sulte corespunzătoare cotei de 50% din valoarea imobilului, iar în subsidiar, a solicitat să îi fie atribuite două camere, respectiv sufrageria și un dormitor, folosind în codevălmășie holul, bucătăria, B, debaraua, balconul și loggia, acordându-se un drept de trecere și cu obligarea sa de a plăti pârâtei sulta corespunzătoare diferenței de suprafață.
Prin sentința civilă nr. 10511 din 18 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis cererea principală formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta (fostă ); a admis în parte cererea conexă precizată; a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei imobilul situat în B,-,. 5,. 1,. 1,. 3, sector 2, format din trei camere și dependințe în suprafață de 60,80 mp. precum și cota indiviză de 1,316% din suprafața de folosință comună și teren aferent locuinței de 12,678 mp. în folosință pe durata existenței construcției, cu o contribuție egală; s-a dispus sistarea stării de devălmășie; a atribuit reclamantului, imobilul situat în B,-,. 5,. 1,. 1,. 3, sector 2, în valoarea de 191.335 lei; a obligat pe reclamant să plătească pârâtei suma de 95.667 lei cu titlu de sultă și a respins ca neîntemeiată cererea de evacuare a reclamantului din imobilul situat în B,-,. 5,. 1,. 1,. 3, sector 2.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 6902 din 14 septembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, în dosarul nr-, definitivă și irevocabilă, a fost desfăcută căsătoria încheiată de părți la data de 29 iunie 1979, pârâta - reclamantă revenind la numele purtat anterior căsătoriei, acela de (fila 22 dosar apel).
A mai reținut că pe parcursul căsătoriei părțile au achiziționat apartamentul situat în B,-,. 5,. 1,. 1,. 3, sector 2, compus din trei camere și dependințe, potrivit mențiunilor contractului de vânzare - cumpărare nr. 14805 din 24 august 1992 (fila 6 dosar).
Ținând seama de dispozițiile art. 30 alin. 1 Codul familiei, acest bun imobil este bun comun al părților, motiv pentru care a fost inclus în masa partajabilă. În urma expertizei tehnice imobiliare, specialitate construcții, efectuată de expertul tehnic judiciar, s-a determinat valoarea de circulație a apartamentului ca fiind de 191.355 lei (filele 62 - 69 dosar). Părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, astfel că acesta a fost avută în vedere la stabilirea valorii totale a masei partajabile și la atribuirea bunului.
Instanța nu a putut reține în masa bunurilor comune, bunurile mobile enumerate de pârâta - reclamantă în anexa atașată cererii precizatoare, având în vedere că aceasta a solicitat să fie atribuite reclamantului - pârât, fără obligarea acestuia la plata sultei, în timp ce reclamatul - pârât nu a solicitat ca aceste bunuri să facă parte din masa bunurilor de împărțit, nefiind administrate probe sub acest aspect.
În ceea ce privește cotele de contribuție ale părților, la dobândirea bunului cuprins în masa partajabilă, instanța a constatat că pârâta nu a contestat cotele afirmate de reclamant. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 25 Codul familiei, bărbatul și femeia au drepturi și obligații egale în căsătorie, text din care rezultă că au și obligația de a contribui în mod egal la susținerea sarcinilor căsătoriei, iar în cauză nu s-a făcut dovada că vreuna dintre părți nu a respectat această obligație.
Cum părțile nu au ajuns la un acord privind atribuirea bunului, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute exemplificativ de dispozițiile art. 6739Cod de procedură civilă, în urma sistării de devălmășie.
Astfel, s-a reținut că, spre deosebire de pârâta - reclamantă, reclamantul locuiește în apartamentului supus partajului și nu s-a dovedit că și-ar fi alungat fosta soție sau că prin comportamentul său ar fi determinat-o pe aceasta să părăsească fostul domiciliu conjugal, motiv pentru care imobilul va fi atribuit acestuia. Mai mult, deși în subsidiar reclamantul - pârât a solicitat atribuirea a două camere din cele trei, imobilul nu este comod partajabil, astfel cum rezultă din raportul de expertiză imobiliară efectuată în cauză (fila 66 doar apel).
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, cale de atac ce a fost calificată de Tribunal ca fiind apel, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului schimbarea în tot a hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea cererii conexe precizată așa cum a fost formulată, iar în subsidiar obligarea intimatului - pârât la plata sultei în termen de trei luni de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, fără eșalonarea plății.
Analizând sentința apelată, în raport de motivele invocate, în baza art. 296 Cod de procedură civilă, tribunalul a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelantă în sensul că a obligat pe reclamant să plătească apelantei sulta datorată de 95.667 lei în termen de trei luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei decizii, având în vedere dispozițiile art. 27310pct. 4 din Codul d e procedură civilă.
Referitor la atribuirea apartamentului, tribunalul a apreciat că instanța de fond a analizat corect materialul probator și a atribuit apartamentul către reclamant, deoarece acesta locuiește în apartament și nu s-a făcut dovada că ar fi determinat-o pe soție să părăsească apartamentul datorită comportamentului său, considerente reținute prin decizia civilă nr. 1312 din 15 octombrie 2008 Tribunalului București - Secția a Va Civilă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamantul a formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, întrucât tribunalul a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea reconvențională a pârâtei-reclamante, respectiv a acordat un termen pentru achitarea sultei de 3 luni, calculat de la data stabilirii irevocabile a sentinței, în condițiile în care aceasta putea oricând de la data rămânerii irevocabile, să învestească sentința cu formulă executorie și să apeleze la un executor judecătoresc. Potrivit art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, instanța a înțeles greșit actul dedus judecății, prin coroborare cu art.129 al.1 Cod procedură civilă conform căruia în apel, nu se pot face cereri noi.
A precizat inițial, că are și acordul intimatei pentru mărirea termenului de plată a sultei, de la 3 luni la 5 luni, întrucât dorește să-i achite sulta într-o singură tranșă, fiind în posesia a 10.000 EURO, urmând să facă rost de restul prin contractarea unui împrumut nou sau prin vânzarea unui teren.
A solicitat în consecință, admiterea recursului și modificarea deciziei în ceea ce privește termenul stabilit pentru sultă.
Și-a întemeiat recursul, pe prevederile art.304 pct.6 Cod procedură civilă, art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, art.299 și urm. Cod procedură civilă.
A timbrat în mod corespunzător recursul, potrivit art.3 și art.11 din Legea nr. 146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
Intimata nu a formulat întâmpinare, deși avea această obligație legală, conform art.308 al.2 Cod procedură civilă.
Deși a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă, recurentul nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a arătat concret, ce înscrisuri solicită a se administra, pentru ca instanța de recurs să poată decide.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și ale art.299 Cod procedură civilă.
Verificând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea apreciază prezentul recurs ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
În prealabil, Curtea constată că potrivit art.304 pct.6 Cod procedură civilă, modificarea unei hotărâri poate interveni dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Examinând decizia recurată, Curtea constată faptul că tribunalul nu s-a pronunțat în cauză plus petita sau extra petita, atât timp cât stabilirea termenului de plată a sultei este determinată de un text legal, obligatoriu, aplicabil în orice cerere de împărțeală judiciară, cum este și cazul pendinte.
Astfel, potrivit art.67310al.1 Cod procedură civilă: "În cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanța, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulți coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanța va ține seama de criteriile prevăzute la art. 673^9. Prin încheiere ea va stabili și termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat să depună sumele ce reprezintă cotele-părți cuvenite celorlalți coproprietari.
Dacă coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul depune, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin hotărârea asupra fondului procesului, îi va atribui bunul.
În cazul în care coproprietarul nu depune în termen sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța va putea atribui bunul altui coproprietar, în condițiile prezentului articol.
La cererea unuia dintre coproprietari instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le plătească".
Or, rațiunea stabilirii sultelor sau atribuirii direct prin hotărâre judecătorească asupra fondului, este aceea de asigura protecția copărtașilor care nu au beneficiat de atribuirea în favoarea lor a bunului, căci prin consemnarea la. în termenul stabilit, a sumei ce corespunde sultelor ce li se datorează, se asigură certitudinea că acei copărtași cărora li s-au acordat sulte vor beneficia la rândul lor, cât mai repede posibil, ca și beneficiarul atribuirii (ce de multe ori, se află chiar în posesia imobilului), de partea care li se cuvine, fără să întâmpine dificultăți în executarea creanței lor ori chiar să suporte eventuala lipsă de lichidități a debitorului sultei, risc care se poate amplifica o dată cu trecerea timpului.
Prin urmare, dispozițiile art. 67310alin.1 și 4 Cod procedură civilă sunt edictate în beneficiul părților ce urmează a primi sultă, nesocotirea lor fiind de natură a le aduce, potrivit celor deja expuse, o vătămare consistentă.
Aceste prevederi legale de protecție trebuie interpretate în mod coroborativ cu prevederile art.6735al.2 Cod procedură civilă, conform metodelor de interpretare sistematică și teologică a acestor dispoziții, astfel încât pentru identitatea de rațiune, se concluzionează în sensul că intenția de protecție avută în vedere de prevederile legale în discuție (art.67310al.1, 4 Cod procedură civilă) este necesar a fi reținută în beneficiul creditorilor sultei, indiferent că este o atribuire provizorie (prin încheiere sau hotărâre asupra fondului) sau că este o atribuire prin hotărâre judecătorească asupra fondului. De altfel, art.67310al.4 Cod procedură civilă nici nu distinge în ceea ce privește stabilirea termenului, intre modalitatea de atribuire: provizorie sau nu, astfel încât se poate concluziona că domeniul de aplicație al art.67310al.4 Cod procedură civilă coincide cu cel al art.6735al.2 Cod procedură civilă.
Or, aplicând aceste dispoziții legale de protecție, cu caracter general în materie, nu se poate aprecia că tribunalul s-ar fi pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, sau că ar fi dat mai mult decât s-ar fi cerut, stabilirea termenului fiind un adendum legal al instituirii obligației de plată a sultei.
Pentru aceste argumente, Curtea apreciază ca nefondat, acest motiv de recurs. De altfel, acest motiv de recurs ar fi fost incident dacă de exemplu, într-o cauză, instanța s-ar fi pronunțat asupra declarării abandonului unui minor în loc de decăderea din drepturi părintești (pentru cazul extra petita) sau dacă ar acorda într-o cauză de pretenții, o sumă mai mare decât cea solicitată (pentru cazul plus petita).
Deși recurentul invocă dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă, privitoare la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, criticile formulate nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita aplicare în cauză a prevederilor legale menționate (art.67310al.4 Cod procedură civilă), referire ce vizează motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă:"Modificarea unei hotărâri se poate cere, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Considerentele anterioare, referitoare la necesitatea aplicării în cauză, a art.67310al.4 Cod procedură civilă, ca și la caracterul său general și obligatoriu în astfel de litigii de împărțeală judiciară, sunt valabile și determină respingerea ca nefondat, a acestui motiv de recurs, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, cu precizarea suplimentară că aplicarea sa obligatorie, determinată de rațiunile învederate, surclasează principiul disponibilității în astfel de cauze, tocmai din considerente de echitate și protecție a tuturor coproprietarilor.
Tocmai de aceea, indiferent că părțile au cerut sau nu, stabilirea unui termen de plată, a sultelor impuse, instanța este datoare subsecvent impunerii obligației de plată a unei sume de bani, să instituie și un astfel de termen. În consecință, cum judecătoria a omis a aplica aceste prevederi legale, în mod corect tribunalul, la cererea apelantei, a înlăturat această omisiune, neputându-se deci invoca în mod fondat, ignorarea prevederilor art.294 al.1 Cod procedură civilă, de către tribunal, întrucât cererea de instituire a unui termen reprezintă de fapt, un mijloc de apărare care, în sensul textului legal menționat, partea finală, nu este considerat o cerere nouă.
Raportat de asemenea, la împrejurarea că intimata nu a confirmat susținerea recurentului în sensul existenței unui acord de voință, cu privire la stabilirea unui termen de 5 luni și la împrejurarea că oricum, de la momentul înregistrării cererilor de recurs (noiembrie 2008) și până la pronunțarea deciziei, au trecut circa 4 luni care se vor adăuga termenului de 3 luni stabilit de tribunal, care începe să curgă de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, Curtea apreciază că intervalul de 7 luni (4 + 3 luni) este suficient pentru ca recurentul să obțină restul sultei menționat, prin modalitățile indicate prin motivele de recurs (împrumut sau vânzare teren), pentru ca și intimata să se bucure în timp cât mai scurt, de sulta atribuită. Critica în sensul că nestabilirea unui termen, ar fi dat posibilitatea intimatei, să învestească cu formulă executorie hotărârea și să o execute oricând, este lipsită de interes în ce-l privește pe recurent, întrucât termenul este stipulat în favoarea intimatei-creditoare, cu corectivul de interes general menționat.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr. 1312 din 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
. /
2 ex./22.05.2009
- 5. -;
Jud. 2. -
Președinte:Doina AnghelJudecători:Doina Anghel, Cristina Nica, Mariana Haralambe
