Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 6/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de revizuientul - decedat și continuat de moștenitorii, și C împotriva deciziei civile nr. 9 din 22 ianuarie 2007, și de intimata împotriva deciziei civile nr. 364 din 02 iulie 2007, ambele decizii pronunțate de Tribunalul Dolj în dosar nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns procurator, reprezentând recurenții revizuienți moștenitori C, și recurenta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că a fost motivat, în termenul legal, și recursul declarat de revizuienții moștenitori.
Procurator, pentru recurenții revizuienți moștenitori, a depus cerere de recuzare a întregului complet de judecată, timbrată.
Recurenta intimată a depus copie chitanță nr. 35/31.08.2006 și copie contract de asistență juridică.
Dosarul a fost lăsat la a doua strigare, pentru a fi soluționată cererea de recuzare, conform Regulamentului de ordine interioară.
La al doilea apel, a răspuns recurenta intimată, lipsind recurenții revizuienți moștenitori, și
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că a fost respinsă cererea de recuzare formulată de recurenții revizuienți moștenitori.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Recurenta intimată a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că a depus chitanța privind onorariul de avocat la instanța de apel. A pus concluzii de admitere a recursului.
A solicitat respingerea recursului declarat de revizuienții moștenitori.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Revizuientul a solicitat revizuirea sentinței civile nr.11009/25.08.1993 a Judecătoriei Craiova pronunțată în dosarul nr.15633/1990 și rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului conform deciziei civile nr.39/2.09.1994 a Curții de APEL CRAIOVA, în contradictoriu cu intimata, în sensul casării în tot a sentinței respective.
În motivarea în fapt a acțiunii, revizuientul a arătat că în anul 1990 formulat o acțiune civilă pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună ieșirea din indiviziune a părților, cu privire la terenurile deținute de acestea în proprietate și care reprezintă curtea caselor din C, str.- - (fostă ) nr.52, jud.
Revizuientul a precizat că în dosarul format a arătat și demonstrat că el a deținut de la cumpărarea casei o suprafață de teren de 370 mp. dar instanța de judecată nu i-a atribuit decât 150 mp.
La 14.10.2005 și respectiv 28.10.2005, intimata depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, arătând că actele noi la care face referire revizuientul nu întrunesc condițiile cerute de art.322 pct.5 Cod pr.civilă, acestea fiind emise de Primăria C, ca urmare a unei cereri a revizuientului, acte care s-au găsit și se găsesc în arhiva Administrației Financiare și care s-au eliberat la cererea revizuientului.
Intimata a mai arătat că eliberarea actelor dovedește chiar posibilitatea reală ca acestea să fi fost prezentate în timpul procesului în care s-a pronunțat sentința civilă nr.11009/1993 a Judecătoriei Craiova.
S-a mai arătat că revizuientul a mai formulat patru cereri de revizuire și contestație în anulare împotriva sentinței civile nr.11009/1993, toate fiind respinse prin hotărâri definitive și irevocabile.
Prin sentința civilă nr.1180 din 14.02.2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr.12457/c/2005, a fost respinsă acțiunea formulată, și obligat revizuientul să plătească intimatei suma de 1000 lei RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că actele depuse nu pot constitui înscrisuri doveditoare ce se pot invoca în cererea de revizuire.
Instanța a avut în vedere și aspectul că revizuientul nu a dovedit că ar fi formulat în anul 1990 la Primăria Coa ltă cerere pentru a i se elibera respectivele acte.
Împotriva sentinței a declarat apel revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A criticat sentința pe motiv că instanța de fond a considerat că înscrisurile prezentate de el nu constituie acte noi, care să ducă la admiterea cererii de revizuire, aceste acte nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
S-a mai susținut că soluția pronunțată de instanța de fond se întemeiază pe o interpretare greșită a dispozițiilor legale, în condițiile în care a considerat că înscrisurile prezentate nu constituie acte noi, neanalizând astfel cererea de revizuire pe fond.
Prin decizia civilă nr.9 din 22 ianuarie 2007 pronunțată în dosarul nr-, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul.
La data de 30 martie 2007, petenta a solicitat completarea deciziei civile nr.9 din 22 ianuarie 2007 în contradictoriu cu intimatul.
În motivarea cererii de completare, petenta arată că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii accesorii având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1000 lei.
În drept, petenta își fundamentează pretențiile în raport de dispozițiile art.2822alin.1-3 Cod pr.civilă.
Ca urmare a decesului intimatului, în temeiul art.243 Cod pr.civilă, au fost introduși în cauză moștenitorii legali.
Prin decizia nr.364 din 2 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei nr.9 din 22 ianuarie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj, astfel cum a fost formulată de petenta, și s-a dispus completarea deciziei civile mai sus menționate, în sensul că s-a respins cererea privind obligarea revizuientului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva deciziei civile nr. 9/22.01.200, au declarat recurs revizuenții moștenitori, criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra unor dovezi esențiale în justa soluționare a cauzei, pronunțând astfel o hotărâre cu greșita aplicare a legii.
Au solicitat, potrivit art. 299- 316, Cod pr. Civ. admiterea recursului, casarea deciziei civile nr.9/22.01.2007 a Tribunalului Dolj, și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Intimata a formulat recurs împotriva deciziei nr.364/02 iulie 2007, Tribunalului Dolj, arătând că în mod greșit a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 9/22.01.2007, în condițiile în care s-a solicitat la dezbaterile pe fond acordarea de cheltuieli de judecată, a căror dovadă a fost făcută cu actele depuse la dosar.
Recursul declarat de revizuenții moștenitori este nefondat, și se va respinge, potrivit art. 312, cod pr. civ. pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322, pct.5, Cod pr. civ. cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire, actele noi invocate, constând în matricolele de clădiri și terenuri, neîndeplinind cerința de a nu fi putut fi prezentate în litigiul de fond de partea care se prevalează de existența lor, întrucât fie că au fost reținute de partea potrivnică, fie că a existat o împrejurare mai presus de voința părților care a generat această imposibilitate.
În acest context, cum condițiile prevăzute de art. 322, pct.5, Cod pr. civ. sunt cerute cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele face inutilă analiza existenței celorlalte, și determină inadmisibilitatea căii de atac extraordinare promovate.
Cât privește susținerea recurenților revizuenți referitoare la nepronunțarea instanței de apel asupra unor dovezi esențiale în soluționarea cauzei, se reține că această împrejurare nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304, Cod pr. civ. pct.10 al acestui articol fiind abrogat expres prin Legea 219/2005.
Soluția instanței de apel se întemeiază pe dispozițiile art. 322, cod pr. civ. care au fost corect aplicate, astfel că art. 304, pct.9, Cod pr. civ. invocat de recurenți, nu-și găsește incidența în speță
Având în vedere cele expuse, recursul revizuenților moștenitori împotriva deciziei civile nr. 9/ 22.01.2007 se apreciază a fi nefondat, motivele invocate neputând fi circumscrise nici unuia din cazurile reglementate de art. 304, pct. 1-9, Cod pr. civ. astfel că se va respinge.
Recursul declarat de intimată împotriva deciziei civile nr. 364/02 iulie 2007 este fondat, și se va admite, în raport de dispozițiile art. 2813,, și art. 274, Cod pr. civ. intimata fiind îndreptățită la acordarea cheltuielilor de judecată suportate în faza apelului, la plata cărora trebuie obligați revizuenții moștenitori, în calitate de părți care au căzut în pretenții.
Cu chitanța nr. 35/31.08.2006, depusă în recurs, s-a făcut dovada achitării onorariului de avocat, în cuantum de 1000lei, astfel că se impune ca revizuenții să fie obligați la plata acestei sume către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
În consecință, urmează potrivit art. 312, cod pr. civ, să se admită recursul intimatei împotriva deciziei civile nr. 364/2007 a Tribunalului Dolj, să se modifice această hotărâre, în sensul admiterii cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 9/2007 cu obligarea revizuenților la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul revizuienților moștenitori, și C împotriva deciziei civile nr. 9 din 22 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.
Admite recursul declarat de intimata împotriva deciziei civile nr. 364 din 02 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.
Modifică această decizie în sensul că admite cererea intimatei și obligă revizuienții moștenitori, și C la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn. 2 ex
10.01.2008
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Sorin Pascu, Gabriela Ionescu