Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 631/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 631/R

Ședința publică de la 15 septembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anamaria Monica Busuioc

JUDECĂTORI: Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei

- - -

GREFIER -

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de pârâta împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată de Tribunalul Neamț la data de 17.06.2008 în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă și intimatul-reclamant, lipsă fiind intimatul-pârât.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;

La cererea instanței recurenta precizează că a promovat recursul fiind nemulțumită de faptul că prin hotărâre ar trebui să dea aceeași sumă de bani și lui și lui; arată că a promovat recursul numai împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din 17.06.2008.

Intimatul depune la dosar întâmpinare, înmânând un exemplar și recurentei.

Recurenta arată că nu are alte cereri de formulat.

Intimatul arată că nu are alte cereri de formulat.

Curtea, văzând că nu sunt alte cereri de formulat și /sau excepții de invocat,a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul părților.

Recurenta, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul, având cuvântul, arată că el trebuie să primească de la recurentă suma de 1185 lei. Solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului declarat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, instanța constată următoarele:

Prin încheierea din 17 iunie 2008 Tribunalului Neamțs -a admis, în parte, cererea de îndreptare eroare materială formulată de pârâta-reclamantă în contradictoriu cu reclamantul și pârâtul.

S-a dispus îndreptarea erorilor strecurate în minuta și dispozitivul deciziei 307/AC/2007 a Tribunalului Neamț în sensul că suprafața de 7100 mp teren arabil din extravilan este amplasată în punctul "Dealul - din satul Negrești, com. ", în loc de "satul de, com. ", cum din eroare s-a menționat.

S-a respins cererea aceleiași pârâte-reclamate referitoare la cuantumul sumei datorate cu titlu de sultă pârâtului, ca nefondată.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că:

Prin decizia civilă nr.338/14.04.2008 a Curții de APEL BACĂUa fost soluționat recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.307/2007 a Tribunalului Neamț și a fost trimis dosarul la Tribunalul Neamț pentru îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul acestei decizii, în ceea ce privește suma de 1185,2 lei și amplasamentul suprafeței de 7100.

La Tribunalul Neamț cauza a fost înregistrată la data de 02.06.2008 și a primit termen la data de 17.06.2008.

Examinând motivele invocate de pârâta-reclamantă, în raport cu dispozițiile art.281 Cod procedură civilă, tribunalul constată că acestea sunt întemeiate numai în ceea ce privește amplasamentul suprafeței de 7100. aceasta fiind situată la pct."Dealul - ", din sat Negrești, comuna, jud.N, așa cum a fost identificată de expert și nu în satul de, comuna.

Cu privire la suma de 1185,2 lei pe care instanța a obligat-o să o plătească pârâtului, se constată că aceasta este datorată cu titlu de sultă calculată în raport cu valorile bunurilor ce alcătuiesc masa succesorală și valorile loturilor atribuite fiecărei părți, conform cotei legale. Prin urmare, cererea referitoare la această sumă nu este fondată.

Împotriva încheierii s-a formulat recurs de către, în care s-a arătat că reclamantul a primit și suprafața de 10002și suma de 1185,2 lei iar la acțiunea de partaj nu au fost menționați toți frații, părțile având încă un frate decedat care are doi copii.

Pentru a verifica limitele competenței instanței învestite cu soluționarea recursului și eventualele incompatibilități, s-au solicitat recurentei lămuriri, la termenul din 15 septembrie 2008. Recurenta a precizat că a atacat doar încheierea de îndreptare eroare materială, neînțelegând cum de prin decizia nr. 307/AC/2007 este obligată la 1185,2 lei, atât către cât și către.

Față de limitele în care a fost învestită instanța, apreciind asupra soluției date de Tribunalul Neamț în cererea de îndreptare eroare materială constată că recursul este întemeiat.

Astfel, în mod eronat Tribunalul Neamț a reținut că pârâta-reclamantă a fost nemulțumită de cuantumul sumei de 1185,2 lei. În realitate, nemulțumirea privea titularul -creditor al sumei.

Or, într-adevăr, din eroare, la aliniatul 13 din minuta și dispozitivul deciziei nr. 307/AC/2007 a fost trecut în loc de, așa cum era corect. Că este vorba despre o eroare evidentă rezultă nu numai din alin. 16 din aceeași decizie, dar și din calculul matematic, având în vedere că fiecărei părți i se cuvin bunuri ( respectiv sultă ) totalizând 3946 lei.

Pentru aceste considerente va admite recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul civil declarat de pârâta împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată de Tribunalul Neamț la data de 17.06.2008 în dosarul nr-.

Modifică în parte încheierea recurată în sensul că admite și cererea pârâtei-reclamante referitoare la îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta și dispozitivul deciziei civile nr. 307/AC/2007 pronunțată de Tribunalul Neamț cu privire la prenumele pârâtului căruia pârâta-reclamantă trebuie să-i plătească suma de 1185,2 lei cu titlu de sultă și în consecință:

. și eroarea materială strecurată în minuta și dispozitivul deciziei civile mai -menționate în sensul că:

La alineatul 12 din aceasta se va scrie corect "(.) pârâtului sultă în sumă de 1185,2 lei (.) " în loc de "(.)pârâtului sultă în sumă de 1185,2 lei (.)"

Menține celelalte dispoziții din încheierea recurată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 15.09.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei

GREFIER,

red./

red.rec.

tehnored. /3 ex.-7/8.10.2008

Președinte:Anamaria Monica Busuioc
Judecători:Anamaria Monica Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 631/2008. Curtea de Apel Bacau