Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 66/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE

DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE

CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 66/

Ședința publică din 21 februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător

JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de, domiciliat în Curtea de A,-, județul A, împotriva deciziei civile nr.630/R din 13 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns, la cele două strigări, contestatorul, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.160/2008, emisă de Baroul A-Cabinet individual și intimata, asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale, emisă de Baroul A-Cabinet individual, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

Contestația în anulare este legal timbrată, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 1,50 lei și a chitanței de plata taxei judiciare în sumă de 10,00 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură, note scrise din partea intimatei.

Avocat depune la dosar din partea intimatei întâmpinare și comunică un exemplar apărătorului contestatorului; precizează că a fost angajată astăzi și nu a putut formula întâmpinarea cu 5 zile înainte de termenul de judecată.

Avocat solicită a se comunica copia notelor scrise depuse de intimata și amânarea cauzei pentru a lua cunoștință atât de conținutul acestora cât și de întâmpinarea depusă în ședința publică.

Curtea respinge cererea de amânare a cauzei și lasă cauza la a doua strigare.

După strigarea dosarului, avocat depune la dosar din partea intimatei un memoriu și un înscris, care se află deja la dosar, care, din acest motiv, se restituie intimatei.

Curtea, pune în vedere contestatorului, prin apărător, să precizeze care decizie este atacată cu contestația în anulare dedusă judecății.

Avocat, având cuvântul, precizează că a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art.317 pct.2 Cod procedură civilă, hotărârea tribunalului fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale privind competența, întrucât soluția este greșită. Apreciază că în această situație se impunea casarea deciziei tribunalului cu trimitere spre rejudecare, întrucât tribunalul nu a soluționat calea de atac în complet de trei judecători. Precizează că a contestat hotărârea curții de apel, care trebuia să caseze decizia tribunalului cu trimitere spre rejudecare. La tribunal calea de atac a fost judecată în complet de doi judecători, ca apel și nu ca recurs, iar curtea de apel a pus în discuție excepția cum că, s-ar fi promovat recurs la recurs.

Solicită admiterea contestației în anulare, rejudecarea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal pentru a se soluționa calea de atac de complet de recurs. Apreciază că nu este vorba de recurs la recurs, întrucât tribunalul a judecat în complet de apel, iar la tribunal nu s-a pus în discuție calificarea căii de atac.

Avocat, având cuvântul pentru intimata, în raport de cele precizate în ședința publică, ar fi vorba de o eroare de judecată a instanței de recurs și nu o greșeală materială în accepțiunea dispozițiilor art.318 pct.2 Cod procedură civilă. Solicită respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare de față, a reținut următoarele:

Prin încheierea din 18.01.2006, așa cum a fost îndreptată prin încheierea din 01.03.2006, în baza probatoriului administrat în cauză, Judecătoria Curtea d Argeșa admis în parte și în principiu atât cererea reclamantei, cât și cererea reconvențională a pârâtului și a constatat deschise succesiunile defuncților și, moștenitori cu vocație succesorală, cotele ce se cuvin acestora și masa succesorală rămasă de pe urma autorilor.

Prin sentința civilă nr.701/03.08.2006 pronunțată de aceeași judecătorie s-a admis în parte acțiunea reclamantei, cât și cererea reconvențională și s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra averilor rămase de pe urma defuncților și, conform variantei A din raportul de expertiză întocmit de exp., atribuind părților loturile așa cum rezultă din dispozitivul sentinței

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtul și, precum și reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr.45 din 15 februarie 2007, Tribunalul Argeșa admis apelurile, a schimbat în parte sentința, în sensul că s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra averilor rămase de pe urma defuncților și, conform variantei C din raportul de expertiză întocmit de expertul (263-264), modificat, după cum urmează:

Lotul nr.1 a fost atribuit reclamantei și se compune din bunurile arătate în dispozitivul deciziei, valoarea totală a acestora fiind de 929.591,6 lei. Valoarea lotului este de 919.901,5 lei, urmând a plăti sultă lotului nr.3 în sumă de 9690,1 lei.

Lotul nr.2 a fost atribuit pârâtului și se compune din bunurile arătate în dispozitivul deciziei, valoarea totală a acestora fiind de 921.086 lei. Valoarea lotului este de -,5 lei, urmând a plăti sultă lotului 3 în sumă de 1184,5 lei.

Lotul nr.3 a fost atribuit pârâtei și se compune din bunurile arătate în dispozitivul deciziei, valoarea totală a acestora fiind de 587.235 lei. Valoarea lotului este de 598.109,6 lei, urmând să primească sultă de la lotul nr.1 suma de 9690,1 și de la lotul nr. 2 suma de 1184,5 lei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâții și -, invocând critici încadrate în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Curtea de APEL PITEȘTI, prin decizia civilă nr.630/R din 13 decembrie 2007, espins ca inadmisibile recursurile, reținând, în esență, că potrivit dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.

În cauza de față se solicită partajarea averii succesorale rămasă de la autorii părților. Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei, s-a constatat că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel. Au fost avute în vedere evaluările reclamantului la data introducerii acțiunii în raport și de dispozițiile art.181Cod procedură civilă.

S-a reținut că potrivit dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de dispozițiile art.299 Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil, împotriva unei astfel de decizii nemaiexistând cale de atac ordinară.

Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare calea de atac s-a constatat a fi inadmisibilă.

Contestatorul, la data de 07 ianuarie 2008, formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii, susținând, în esență, în călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență - art.317 pct.2 Cod procedură civilă.

Se susține că față de excepția pusă în discuția părților privind admisibilitatea recursului, se impunea casarea cu trimitere, întrucât tribunalul a pronunțat o soluție nelegală, cauza soluționându-se în complet de doi judecători.

Instanța din cadrul Curții de APEL PITEȘTI nu era competentă să se pronunțe pe o asemenea excepție, întrucât la tribunal nu s-a judecat calea de atac a recursului, ci cea a apelului.

Se solicită admiterea contestației, anularea deciziei de mai sus și rejudecarea recursului.

La data de 21 februarie 2008, intimata a depus un memoriu și a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare, întrucât nu au fost încălcate dispozițiile legale privind competența materială, instanța fiind legal constituită pentru a se pronunța asupra excepției inadmisibilității căii de atac, ridicată din oficiu.

Examinând contestația în anulare dedusă judecății, în raport de textul de lege invocat și motivarea dată, Curtea o privește ca nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.317 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pe calea contestației în anulare se pot ataca hotărârile irevocabile atunci când se invocă încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Se impune precizarea că acest motiv vizează exclusiv încălcarea normelor de competență absolută, deci a competenței generale - care realizează o delimitare între activitatea instanțelor judecătorești și cea a altor organe de jurisdicție sau cu activitate jurisdicțională -, a competenței materiale - care realizează o delimitare pe verticală, pe linie ierarhică între instanțele de grad diferit sau între instanțele de drept comun și cele speciale -, precum și a competenței teritoriale exclusive - care realizează o delimitare pe linie orizontală între instanțele de același grad în anumite materii.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, ori motivarea dată de către contestator nu poate fi încadrată în prevederile textului de lege invocat.

Aspectul învederat de contestator nu are legătură cu competența materială a instanței în respingerea ca inadmisibil a recursului la recurs, Curtea nepronunțând o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, așa încât nu sunt incidente prevederile textului de lege invocat.

Motivarea dată privind compunerea instanței ce a soluționat recursul la tribunal vizează normele de organizare judecătorească și prin urmare, nu deschide calea contestației în anulare, cu consecința respingerii acesteia ca nefondate, în temeiul art.317 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.

Văzând cererea intimatei, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că a căzut în pretențiuni contestatorul, va fi obligat la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată, dovedite cu înscrisurile de la filele 22, 23 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.630/R din 13 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele și .

Obligă pe contestatorul să plătească intimatei, domiciliată în Pitești, Calea B,.2,.C,.1,.3, județul A, suma de 400 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./12.03.2008

Jud.recurs: -/- -/-

Jud.apel: /

Jud.fond:

Președinte:Corina Pincu Ifrim
Judecători:Corina Pincu Ifrim, Florinița Ciorăscu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 66/2008. Curtea de Apel Pitesti