Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 65/
Ședința pu0blică din 21 februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim judecător
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr.326/1 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-reclamant, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.3785/2008, emisă de Baroul A-Cabinet individual, care răspunde și pentru recurenta-reclamantă și intimatul-pârât, asistat de avocat DD. în baza împuternicirii avocațiale nr.28/2008, emisă de Baroul A-Cabinet individual, lipsind intimatul-pârât Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanțelor de plata taxei judiciare de timbru în sumă de câte 4,00 lei și a timbrelor judiciare în valoare de 0,9 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Instanța constată că, privitor la calitatea procesuală a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că nu se impune chemarea acestuia în judecată.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-reclamant arată că a stat în proces în faza de judecare a apelului și este normal să fi fost citat și în recurs.
Părțile prezente precizează pe rând că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-reclamant, susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, desființarea deciziei pronunțată de tribunal, respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțată în fond, cu cheltuieli de judecată. Precizează că reclamantul a formulat o cerere de chemare în judecată pentru ca oficiul de cadastru să înscrie în cartea funciară o hotărâre judecătorească, iar această instanță a admis cererea. Ca urmare a apelului formulat de intimați s-a admis acesta și s-a desființat sentința pe motiv că nu s-a stabilit situația juridică a imobilului pentru care pârâtul are carte funciară. Arată că acțiunea în stabilirea hotarului este o acțiune reală, în speța de față s-a solicitat stabilirea hotarului, care era neclar, acțiunea în grănițuire între două proprietăți fiind hotărâtoare în ce privește dreptul de proprietate. Problema grănițuirii este de esență în domeniul proprietății și apreciază că hotărârea trebuia trecută în cartea funciară. Motivul că nu s-au comparat titlurile de proprietate reprezintă o ingerință în autoritatea de lucru judecat. Consideră că Oficiul de Cadastru trebuia să facă înscrierea în cartea funciară, nu se mai poate discuta cu privire la proprietatea părților. Recurentul este interesat doar de hotarul dintre proprietăți pentru a se folosi de atributele proprietății. Chiar și pârâtul avea interesul de a trece în cartea funciară, chiar dacă soluția era nefavorabilă. Apreciază că acțiunile în hotărnicie presupun judecarea doar cu proprietarul și nu este nevoie de alte cercetări asupra fondului cauzei.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-pârât, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Precizează că terenul în litigiu este și acum stăpânit de intimat. Recurentul a formulat acțiune în grănițuire parțială, numai pe o porțiune de teren, pe baza unor schițe făcute de primar într-un caiet. Dacă nu există o hotărâre judecătorească prin care instanța să fie obligată să lase în proprietate o suprafață de teren, în cartea funciară este înscris actul de proprietate al intimatului. Precizează că recurentul nu și-a intabulat proprietatea și nici nu a încercat anterior grănițuirii, nu este o hotărâre opozabilă pentru a se face cărții funciare. În prezent, recurentul nu are titlu de proprietate, iar cărții funciare nu este posibilă în acest mod. Invocă inadmisibilitatea acțiunii față de motivul că oficiul de cadastru nu a pronunțat o încheiere prin care să fi respins cererea de înscriere a documentației cadastrale în favoarea recurentului.
Avocat, având cuvântul în replică, precizează că a formulat cerere la oficiul de cadastru, iar acesta a respins-o, însă nu cunoaște dacă s-a pronunțat o încheiere; chiar și în lipsa unei încheieri recurentul avea deschisă calea unei acțiuni în cărții funciare a pârâtului.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.02.2007, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța să dispună cărții funciare întocmite sub nr.12949/19.08.2005 privitoare la corpul de proprietate deținut de către pârâtul în comuna, sat, în sensul de a înscrie în cartea funciară linia de hotar ce delimitează proprietățile lor, pe aliniamentul stabilit prin sentința civilă nr.4608/2004, pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.998/R/22.06.2006, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.
În motivarea cererii, se arată că, prin sentința civilă nr.4608 din 14.10.2004 a Judecătoriei Pitești, definitivă și irevocabilă s-a admis acțiunea formulată de reclamanți, și s-a stabilit linia de hotar ce delimitează proprietățile părților pe aliniamentul cuprins între punctele, așa cum este evidențiat în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert și care este parte integrantă din sentință, însă pârâtul refuză să-și modifice înscrierile din cartea funciară, în sensul ca proprietatea sa să respecte noul aliniament.
Pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în raport de dispozițiile art.33, 34 și 51 din Legea nr.7/1996, modificată, întrucât înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului s-a făcut legal.
Reclamanții au depus completare la acțiune, prin care au arătat că numărul cadastral al corpului de proprietate al pârâtului este 393 și în același timp au precizat că pârâtul nu le ocupă teren, însă refuză să modifice lucrarea de carte funciară.
Judecătoria P, prin sentința civilă nr.3290/05.06.2007, a admis cererea precizată formulată de reclamanți, a dispus cărții funciare întocmite sub nr.12949/19.08.2005 pentru imobilul proprietatea pârâtului, situat în comuna, sat, județul A, număr cadastral 393, în sensul că limita de hotar dintre proprietățile pârâților este determinată de aliniamentul conform schiței anexe la raportul de expertiză întocmit de expert.
A fost respinsă excepția lipsei de interes, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență că linia de hotar între proprietățile părților situate în pct."Acasă", comuna, sat, județul A, s-a stabilit prin hotărâre irevocabilă ca fiind pe aliniamentul identificat în schița anexă la raportul de expertiză efectuat de expertul tehnic. Reclamanții au întocmit documentația cadastrală pentru întreaga suprafață de teren și au solicitat intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, însă, prin adresa nr.15521/13.10.2006 A le-a comunicat reclamanților că s-a respins recepționarea documentației cadastrale întrucât se suprapune cu documentația cadastrală întocmită de pârât care și-a intabulat dreptul de proprietate. Față de această situație reclamanții au solicitat pârâtului să-și refacă documentația cadastrală conform hotărârii judecătorești, însă acesta a refuzat.
Potrivit dispozițiilor art.351din Legea nr.7/1996, republicată, în situația în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde în privința înscrierii cu situația juridică reală, se poate cere acesteia, putându-se realiza fie pe cale amiabilă, fie prin hotărâre judecătorească în caz de litigiu, fiind incidente dispozițiile art.89 din Ordinul nr.633/2006.
Conform dispozițiilor art.36 din aceeași lege, orice persoană interesată poate cere înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a constatat că înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
Pârâtul a refuzat să-și modifice documentația cadastrală și, respectiv, să-și exprime acordul în vederea modificării limitei proprietății sale înscrise în cartea funciară conform hotărârii judecătorești, refuz manifestat în mod direct și în fața instanței, iar motivația acestuia, în sensul că hotărârea de grănițuire nu este legală, s-a apreciat ca lipsită de fundament juridic. În același timp, hotărârea de grănițuire vizează proprietățile ambilor reclamanți, astfel că aceștia justifică interesul promovării prezentei acțiuni.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivare, a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii în raport de acțiunea reclamanților, concluzionând că aceștia au înțeles să formuleze plângere în condițiile Legii nr.7/1996, republicată, ca urmare a respingerii recepționării propriei documentații întocmite în vederea intabulării dreptului de proprietate, în cauză nefiind incidente nici dispozițiile art.91 din Ordinul nr.634/2006, întrucât prin sentința civilă nr.4608/2004 nu s-a modificat, constituit sau transmis un drept real în vederea rectificării cărții funciare pe baza acestei hotărâri, dar a motivat admiterea acțiunii tocmai pe prevederile art.351și art.36 din Legea nr.7/1996, modificată și republicată, și art.18 din Ordinul nr.634/2006.
A arătat pârâtul că instanța de fond a motivat soluția dată pe o acțiune în grănițuire care nu a analizat titlurile părților, de asemenea a arătat că este proprietarul suprafeței de 1758,69. teren, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate, acte în baza cărora a solicitat întocmirea cărții funciare și intabularea, necontestate de reclamanți 1 an și 6 luni. Atâta vreme cât reclamanții nu au un titlu legal și o hotărâre care să modifice proprietatea și posesia pârâtului în limita, nu îl pot obliga să-și modifice cartea funciară, cu atât mai mult cu cât pretind că pârâtul nu are posesia acestei suprafețe de teren.
S-a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea sentinței și respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.326 din 01 noiembrie 2007, admis apelul declarat de pârât, a schimbat în tot sentința în sensul că s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut în esență că, potrivit art.35 alin.1 din Legea nr.7/1996 privind cadastrul, înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă prin declarație autentică, fie în caz de litigiu prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, iar conform art.36 din același act normativ, orice persoană interesată poate cere înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: încheierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existentă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea și înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordantă cu situația actuală a imobilului.
În speță s-a constatat că părțile s-au judecat într-o acțiune în grănițuire, soluționată irevocabil, acțiune în temeiul căreia s-a stabilit linia de hotar între proprietățile lor, și în raport de actele de proprietate, există o suprapunere, determinată de faptul că pârâtul a avut în vedere la înscrierea în cartea funciară, vechiul aliniament prin care intra în proprietatea reclamanților. Reclamanții au solicitat cărții funciare a pârâtului în baza unei hotărâri judecătorești de grănițuire, în condițiile în care nu s-a realizat operațiunea juridică a comparării titlurilor de proprietate ale părților, nu s-a stabilit dacă pârâtul stăpânește corect prin întindere și amplasament terenul, respectiv nu s-a stabilit situația juridică reală a imobilului pentru care pârâtul deține carte funciară.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții și, invocând următoarele motive:
Decizia pronunțată în cauză este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motivarea respingerii acțiunii fiind contradictorie și-/1996 (art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă). Se susține că în mod greșit s-a respins acțiunea recurenților ca neîntemeiată, instanța de apel reținând că nu s-a realizat operațiunea juridică a comparării titlurilor de proprietate ale părților, respectiv nu s-a stabilit situația juridică reală a imobilului, pentru care pârâtul deține carte funciară", deși există o hotărâre irevocabilă prin care s-a stabilit corect linia de hotar, ignorata de instanța de control.
Se mai critică și aplicarea greșită a legii: art.35 alin.1 din Legea nr.7/1996, susținându-se că instanța a făcut o motivare nu numai străină de obiectul cauzei, dar în contradicție cu spiritul Legii nr.7/1996, deoarece, prin sentința civilă nr.4608/2004 a Judecătoriei Pitești, s-a stabilit hotarul ce delimitează proprietatea părților, ocazie cu care instanța a avut în vedere titlurile de proprietate ale părților și întrucât s-a stabilit că hotarul dintre cele două proprietăți era neclar și contestat, a dispus admiterea acțiunii și stabilirea liniei de hotar dintre părți pe aliniamentul, prevăzut de expert pe care instanța și l-a însușit.
Ca argument în susținerea acestei critici, recurentul arată că, o acțiune de grănițuire nu se poate discuta decât între proprietari - iar în astfel de procese, în mod obligatoriu instanța compară titlurile de proprietate pe care părțile le exhibă, pentru a se putea trata în mod corect, hotarul care trebuie să despartă cele două proprietăți. Instanța care avea la îndemână sentința judecătorească definitivă și irevocabilă nr.4608/24.08.2004 a Judecătoriei Pitești nu o putea discuta sub aspectul modului cum s-a motivat admiterea acțiunii ci trebuia să se conformeze numai în ceea ce privește efectele care decurgeau dintr-o asemenea hotărâre.
În speță nu era vorba de revendicarea unui teren pe care părțile produceau fiecare un titlu diferit, ci de delimitare între cele două proprietăți a liniei de hotar, pentru că datorită nedelimitării acestui hotar să nu se poată acapara în viitor de o parte sau de altă porțiune de proprietate, în plus prin stabilirea hotarului fiecare dintre părți pot să-și exercite atributele dreptului de proprietate, în mod exclusiv și în interes propriu numai asupra terenului său.
Motivarea cu nerealizarea comparării titlurilor este străină de cauza dedusă judecății, este în plus și contrară legii.
C de-al doilea argument legat de faptul că "nu s-a stabilit dacă pârâtul stăpânește corect prin întindere și amplasament terenul, respectiv nu s-a stabilit situația juridică reală a imobilului, pentru care pârâtul deține carte funciară", este netemeinic și nelegal, întrucât, hotărârea privind hotărnicia proprietăților părților tranșează definitiv și irevocabil hotarul dintre cele două proprietăți: ea este independentă de ce suprafață deține fiecare parte. Opunerea sa la înscrierea unei sentințe care delimitează hotarul dintre cele două proprietăți este abuzivă, mai ales că art.35 alin.1 din Legea nr.7/1996 prevede posibilitatea înscrierii în cartea funciară și a chestiunilor rezolvate pe cale amiabilă sau prin declarație autentică și bineînțeles în caz de refuz litigiile care se referă la proprietate și sunt rezolvate pe cale judecătorească.
Din moment ce pârâtul a înscris în cartea funciară un hotar (denumit vechiul aliniament) care a fost infirmat de o hotărâre judecătorească, acest fapt bazat în mod efectiv de proprietățile părților, trebuie înscris Cartea Funciară și prin aceasta nu li se putea refuza cererea.
Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și respingerea apelului, menținând sentința civilă nr.3290/2007, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Critica referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art.35 alin.1 din Legea nr.7/1996, vizează nelegalitatea hotărârii pronunțate și este fondată. Aceste dispoziții legale invocate de recurent, prevăd că, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere acesteia. Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.
cărții funciare poate fi cerută potrivit dispozițiilor art. 36 din același act normativ de orice persoană interesată, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; 2. dreptul înscris a fost greșit calificat; 3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; sau 4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
Ca urmare a grănițuirii prin hotărâre irevocabilă a proprietăților părților litigante, s-a modificat configurația terenurilor, operațiune juridică urmare căreia, situația reala actuală a imobilelor deținute de părți nu mai corespunde cu înscrierile din cartea funciară, efectuate înainte de soluționarea acțiunii în grănițuire. Această hotărâre judecătorească, are caracter declarativ de drepturi deoarece reconstituie hotarul real dintre cele doua fonduri și, potrivit disp.art. 56 alin.2 din Legea nr.7/1996, hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă, constitutivă sau declarativă asupra unui drept real imobiliar, se comunică biroului de carte funciară al judecătoriei în a cărei rază de activitate se află imobilul pentru înscriere.
Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr.634 din 13 octombrie 2006, prevede, la art.2 alin.1 lit.e, că documentațiile cadastrale stau la baza înscrierii în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare și la imobile cu privire la care s-a modificat limita de proprietate.
În cauză, instanțele nu au fost preocupate să verifice întinderea dreptului de proprietate înscris în cărțile funciare întocmite pentru corpurile de proprietate ale parților anterior grănițuirii, comparativ cu situația reală din teren în prezent, pentru a se verifica incidența dispozițiilor pct. 4 al articolului 36 din actul normativ menționat, precum și ale Ordinului nr. 634/2006.
Pentru stabilirea adevărului în cauză și pentru a preveni orice greșeală în stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, se impune suplimentarea probatoriului administrat în cauză cu expertiză topografică întocmită de un expert topograf autorizat să întocmească documentații cadastrale, cu respectarea dispozițiilor Capitolului 2 și 8 din Ordinul nr.634/2006, măsurătorile urmând a se face în condițiile art.23 alin 1 din același act normativ, în sistemul național de proiecție 1970, stabilind linia de hotar în raport de hotărârea irevocabilă pronunțată în grănițuire.
Cum, potrivit art.305 Cod procedură civilă, în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor, se impune admiterea recursului în temeiul art.312 din același cod, cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei, pentru rejudecare, aceluiași tribunal.
Soluționându-se cauza sub aspectul prezentat este de prisos analizarea celorlalte critici formulate de recurenți, care însă vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții și, împotriva deciziei civile nr.326 din 01 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții și OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ
Casează decizia și trimite cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Red. /Tehnored. 4 ex./07.03.2008 Grefier,
Jud.apel:
Jud.fond:
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Florinița Ciorăscu