Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 68/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 68
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anamaria Busuioc
JUDECĂTOR 2: Petrina Manuela Aștefănesei
JUDECĂTOR 3: Doru
Grefier
********************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâții, - PRIN, împotriva deciziei civile nr.1226/RC/25 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, s-au prezentat recurentele, și curator pentru și av. pentru intimații-reclamanți lipsă și.
Procedură fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Recurenta arată că nu și-a angajat apărător, motivat de faptul că i-a fost oprit tot salariul și nu a avut posibilități materiale pentru a achita onorariul de avocat. Solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a-și angaja apărător și admiterea probei cu martori.
Av. solicită a fi respinsă cererea de amânare a cauzei și depune la dosar copie certificată ca fiind conformă cu originalul a chitanței de plată a impozitului, de către intimate.
Instanța respinge cererea de amânare a cauzei, formulată de recurenta, fiind al doilea termen de judecată când se solicită termen pentru angajare apărător.
În baza art.305 Cod procedură civilă, care prevede inadmisibilitatea probei cu martori în recurs, respinge această cerere de probatorii.
Recurenta, solicită să fie chemat și intimatul ca să declare ce sumă a primit de la aceasta.
Instanța față de persoanele care au avut calitatea de părți în cauză, constată procedura de citare în cauză, completă, este citat în cauză în calitate de intimat-pârât.
Pune în discuție excepția inadmisibilității recursului, având în vedere că hotărârea tribunalului împotriva căreia este îndreptat recursul de față, este irevocabilă.
Recurenta arată că a formulat apel și nu recurs.
Recurentele și arată că mai au o cale de atac la Curtea de APEL BACĂU.
Av. solicită respingerea recursului ca inadmisibil, acesta fiind declarat împotriva unei hotărâri irevocabile pronunțată în recurs de Tribunalul Neamț.
Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse.
arată că insistă în cererea de acordare a unui nou termen pentru a depune acte și a fi audiați martori.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând-
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1382/30 iunie 2006 Judecătoriei Romans -a admis, în fond acțiunea de partaj formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții, și .
S-a constatat deschisă succesiunea rămasă după defuncții decedat la data de 2 decembrie 1986 și decedată la 26 iulie 2000.
S-au constatat masa succesorală, cotele părți ce revin moștenitorilor și s-a dispus ieșirea din indiviziune, atribuindu-se reclamantelor casa și terenul reprezentând bunurile succesorale, cu obligația acestora la plata sultelor aferente.
Recursul declarat în speță a fost respins prin decizia 1202 din 25 septembrie 2007 Tribunalului Neamț.
Această decizie a fost anulată în urma admiterii contestației în anulare promovate de, - prin curator, în contradictoriu cu și ( decizia 988/17 iulie 2007).
Rejudecând recursul după anularea deciziei 1202 din 19 decembrie 2006, Tribunalul Neamța respins, prin decizia 1226 din 25 septembrie 2007 recursurile promovate de și și de pârâșii, ( prin curator ) și, împotriva încheierii de admitere în principiu și sentinței 1382/2006 a Judecătoriei Roman.
S-a constatat nul, pentru lipsa semnăturii, recursul formulat de.
S-a reținut că prima instanță a făcut o apreciere corectă a probelor, atribuind reclamantelor ( care s-au învoit la a primi imobilul în indiviziune) casa și terenul ce compun masa de partaj.
Împotriva deciziei 1226/25 septembrie 2007 s-a formulat recurs de către, și ( prin curator ).
Instanța a pun în discuție inadmisibilitatea recursului.
Excepția este întemeiată urmând a fi respinsă.
Cauza de față, este un partaj succesoral, acțiune al cărui obiect este sub 1 miliard de lei vechi.
Fiind vorba despre o acțiune supusă doar recursului, hotărârea pronunțată de Tribunalul Neamț la 25 septembrie 2007 este irevocabilă și nu poate forma obiectul unui alt recurs.
Pentru aceste considerente, admițând excepția, Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția.
Respinge ca inadmisibil recursul promovat de pârâții, - PRIN, împotriva deciziei civile nr.1226/RC/25 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red.-UI.
.M-//
Red.AB 06.02.2008
Tehn. 2 ex.-AA 07.02.2008
Președinte:Anamaria BusuiocJudecători:Anamaria Busuioc, Petrina Manuela Aștefănesei, Doru