Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 693/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 693
Ședința publică din 12 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Paula Brotac
JUDECĂTOR 2: Andra Corina Botez
Judecător - - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, sat nr. 10, jud. P, împotriva deciziei civile nr. 163/3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în comuna, sat, jud. P și pârâții, domiciliată în comuna, jud. P, domiciliat în comuna, jud. P, domiciliată în comuna nr. 317, jud. A, G, domiciliat în H,-,.11,.1, jud. H, domiciliat în H,-,.22,.29, jud. H, (), G, și, toți domiciliați în comuna, sat, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimata-reclamantă și intimata-pârâtă, lipsind recurentul-reclamant și intimații-pârâți, (), G, G, și.
Procedura neîndeplinită cu intimatul-pârât G, actul de procedură fiind restituit la dosar (fila 13) cu mențiunea "destinatar mutat fără a-și lăsa noua adresă. Actualul destinatar nu permite afișarea".
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează că recursul declarat de reclamant este netimbrat, deși acesta a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 9,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 6 dosar. De asemenea, se precizează că, intimata-pârâtă a depus la dosar prin intermediul serviciului registratură, în 2 exemplare, întâmpinare, înregistrată sub nr. 15973/5.10.2009, la exemplarul pentru instanță fiind atașate, în copie, două înscrisuri, respectiv certificat de atestare fiscală nr. 644/29.09.2009 emis de Primăria comunei și adeverința nr. 8297/29.09.2009 emisă de aceeași unitate teritorial administrativă.
Intimata-reclamantă depune la dosar din partea recurentului o copie a motivelor de recurs și timbru judiciar în valoare de 0,5 lei, învederând instanței că reclamantul nu se poate prezenta întrucât are piciorul amputat.
La solicitarea instanței, părțile prezente declară că nu au cereri de formulat.
Curtea ia act că nu s-au formulat cereri, constată cauza în stare de judecată și față de împrejurarea că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 9,5 lei, deși recurentul-reclamant a fost citat cu această mențiune, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 6 dosar, în temeiul art. 137 alin.1 Cod proc.civilă raportat la art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, invocă din oficiu și pune în discuție excepția insuficientei timbrări a căii de atac exercitată de acesta.
Intimata-reclamantă, având personal cuvântul, lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cauzei.
Intimata-pârâtă, având personal cuvântul, lasă cauza la aprecierea instanței.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr.10796/2001, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, G, și, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea averii succesorale ramasă de pe urma defunctei.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 22.12.1970 a decedat, iar de pe urma acesteia au rămas ca mostenitori fiii săi, si, iar ulterior, au decedat o parte din aceștia, moștenitorii lor fiind părțile din prezenta cauză, masa succesorala rămasă de pe urma defunctei fiind compusă din terenuri în suprafață totală de 7100, pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin TP nr.29704/06.02.1995.
Pârâtele și au formulat întâmpinare, prin care au arătat că nu se opun la ieșirea din indiviziune, iar pe cale de cerere reconvențională au solicitat să se constate că este proprietara casei compusă din 3 încăperi și verandă, aflată pe terenul lăsat moștenire de defunctă, construcție ce a fost transmisă prin testament paratei.
Prin încheierea interlocutorie din data de 02.04.2004, Judecătoria Ploieștia admis în parte, în principiu acțiunea și a respins în principiu cererea reconvențională, constatând calitatea de coproprietari a părților, cotele ce li se cuvin, precum și componența masei succesorale.
Impotriva acestei încheieri s-a formulat apel, ce a fost admis prin decizia nr.458/03.06.2005 a Tribunalului Prahova, constatându-se calitatea de bun propriu al reclamantului și soției sale cu privire la dreptul de creanță reprezentat de manopera la imobilul în litigiu, situat în satul, com., amplasată pe terenul în suprafață de 1119.
Recursul formulat împotriva acestei încheieri și a deciziei Tribunalului Prahovaa fost respins ca nefondat prin decizia nr.1231/21.10.2005 a Curții de APEL PLOIEȘTI.
Prin sentința civilă nr.1128/30.11.2007, Judecătoria Ploieștia admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a respins cererea reconvențională formulată de cele două pârâte și a dispus ieșirea din indiviziune a părților potrivit încheierii interlocutorii din data de 02.04.2004 a Judecătoriei Ploiești, modificată în apel, potrivit variantei unice din raportul de expertiză întocmit de expert.
Instanța de fond a avut în vedere la stabilirea loturilor prevederile art.6739pr.civ. cotele ce se cuvin părților, posesia actuală a caselor amplasate pe terenurile în litigiu, precum și acordarea pe cât posibil pe tulpini de terenuri în natură, tuturor moștenitorilor.
Impotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârata, criticând-o ca nelegala si netemeinica.
Reclamantul a criticat sentința arătând că expertul care a întocmit expertiza nu a ținut cont de titlul de proprietate, că a refăcut casa batrânească și faptul că împreună cu mama sa a împărțit terenul la fiecare copil, pentru ca aceștia să-și construiască o locuință fiecare, el rămânând în casa bătrânească împreună cu mama sa, susținând că pârâta nu are niciun drept la moștenirea lăsată de defuncta sa mamă și nici.
Apelanta- parată a criticat sentința, susținând că reclamantul nu avea niciun drept la moștenire întrucât acesta și-a primit dreptul cuvenit de la autorii său.
In apel au fost formulate întampinări de către și de către reclamant.
Prin decizia civilă nr. 163/3.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova au fost respinse ambele apeluri, tribunalul constatând că, în ceea ce privește averea rămasă de pe urma defunctei -decedata la data de 22.12.1970 și calitatea părților de moștenitori ai acesteia, s-a statuat în mod definitiv și irevocabil ( prin decizia nr. 1231/21.10.2005 a Curții de APEL PLOIEȘTI - prin care a fost respins ca nefondat recursul împotriva deciziei nr.458/03.06.2005 a Tribunalului Prahova si a încheierii interlocutorii din data de 02.04.2004 a Judecătoriei Ploiești ).
Astfel, reține tribunalul, calitate de moștenitori ai defunctei au toate părțile din prezenta cauză, unele în calitate de fii ai acesteia, iar altele în calitate de nepoți de fiu postdecedat.
De asemenea, s-a motivat de tribunal, mama succesorala rămasă de pe urma defunctei, se compune din terenurile în suprafață de 7100, situate pe raza satului, com., conform titlului de proprietate nr. 29704/06.02.1995, reclamantul având un drept de creanță asupra manoperei la imobilul în litigiu.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, expunându-și nemulțumirile prin motivarea scrisă depusă la dosar, fără a motiva în drept calea de atac prin indicarea vreunuia din cazurile de casare prev.de art. 304 Cod proc.civilă.
Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a apreciat că decizia recurată este criticată pe nedrept de reclamant, depunând în susținerea acesteia certificat de atestare fiscală nr. 644/29.09.2009 emis de Primăria comunei și adeverința nr. 8297/29.09.2009 emisă de aceeași unitate teritorial administrativă.
La termenul de judecată din 12.10.2009, deși legal citat, recurentul nu s-a prezentat în instanță, fiind depus la dosar de către intimata-reclamantă numai timbru judiciar în valoare de 0,5 lei.
La același termen de judecată, constatând că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 9,5 lei, deși recurentul-reclamant a fost citat cu această mențiune, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 6 dosar, în temeiul art. 137 alin.1 Cod proc.civilă raportat la art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, Curtea invocat din oficiu și a pus în discuție excepția insuficientei timbrări a căii de atac exercitată de acesta.
Pentru considerentele ce preced și în temeiul textelor de lege enunțate anterior, Curtea, constatând că reclamantul nu a dat curs obligației legale de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel cum i s-a pus în vedere odată cu emiterea actului de procedură, va anula recursul declarat de reclamantul ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, sat nr. 10, jud. P, împotriva deciziei civile nr. 163/3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în comuna, sat, jud. P și pârâții, domiciliată în comuna, jud. P, domiciliat în comuna, jud. P, domiciliată în comuna nr. 317, jud. A, G, domiciliat în H,-,.11,.1, jud. H, domiciliat în H,-,.22,.29, jud. H, (), G, și, toți domiciliați în comuna, sat, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
--- - --- - - -
Grefier,
Red./tehnored.CC
18 ex./14.10.2009
nr. 10796/2001 Judecătoria Ploiești
nr- Tribunalul Prahova
,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Președinte:Cristina Paula BrotacJudecători:Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez