Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 692/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 692
Ședința publică din 12 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Paula Brotac
JUDECĂTOR 2: Andra Corina Botez
Judecător - - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna nr. 4, jud.P, împotriva deciziei civile nr. 328/4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta G, domiciliată în comuna nr. 4, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant, asistat de avocat G din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 10 dosar, și intimata-pârâtă G.
Recurs timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 9,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.
Avocat G pentru recurentul-reclamant depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța seria - nr. -/29.09.2009 în valoare de 9,5 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar de 0,15 lei fiind aplicat pe cererea de recurs, precizează că nu are cereri de formulat și solicită judecarea pricinii.
Intimata-pârâtă G, având cuvântul, declară că nu are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu s-au formulat cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-reclamant, critică decizia pronunțată de instanța de apel pentru nelegalitate, apreciind că în speță este incident motivul de casare prev.de art. 304 pct.9 Cod proc.civilă.
Pe linia motivelor de recurs dezvoltate în scris și depuse la dosar, prin concluziile orale susține că, prin acțiunea principală s-a solicitat ieșirea din indiviziune asupra averii rămase de pe urma autorilor părților, din certificatul de moștenitor depus la dosar rezultând masa succesorală, calitatea părților și cotele ce se cuvin acestora. Nefiind contestate de către părți niciuna din aceste mențiuni, s-a și convenit de altfel în fața primei instanțe să se litigiul prin bună învoială.
S-a susținut în continuare că instanța inițial sesizată, Judecătoria Vălenii d Munte, a admis la primul termen de judecată proba cu expertiza topografică, pentru care s-a achitat onorariul în cuantumul stabilit, însă ulterior instanța a invocat pe cale de excepție necompetența sa teritorială, declinând în favoarea Judecătoriei Ploiești competența judecării pricinii. Această din urmă instanță a respins efectuarea probei cu expertiză, ce fusese deja dispusă și pentru care se achitase onorariu, acordând cuvântul părților asupra fondului acțiunii, deși ele și-au exprimat opoziția față de o atare dispoziție.
În acest context, apreciază că părțile au fost lipsite de dreptul la un proces echitabil, fiind înfrânte și dispozițiile art. 160 Cod proc.civilă.
Totodată, consideră că în mod greșit instanțele au apreciat că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește condițiile cerute de art. 6732Cod proc.civilă, atâta vreme cât în speță, temeiul acțiunii îl reprezintă moștenirea, bunurile solicitate nu fac obiectul Legii 18/1991, existând de altfel o practică covârșitoare în admiterea unei atare acțiuni, bunurile fiind recunoscute de autoritățile locale.
De asemenea, învederează că în privința suprafeței de 0,05 ha pădure nu s-a solicitat împărțirea, deoarece nu a fost emis încă titlul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului și în baza art. 312 alin.3 Cod proc.civilă casarea ambelor hotărâri, cu trimiterea cauzei la Judecătoria Ploiești, pentru rejudecarea pricinii, efectuarea probatoriului necesar justei soluționări a dosarului, fără cheltuieli de judecată.
Intimata-pârâtă G, având personal cuvântul, declară că este de acord cu susținerile apărătorului reclamantului, solicitând admiterea căii de atac exercitate de acesta și precizând că pentru suprafața de 500 m pădure are adeverință de punere în posesie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta G, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună ieșirea din indiviziune asupra averii rămase de pe urma autorilor, decedată la data de 30.06.1997 și, decedat la data de 02.09.1997, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 30.06.1997 a decedat, cu ultimul domiciliu în comuna, jud. P, iar la data de 2.09.1997 a decedat și, cu același ultim domiciliu, de pe urma cărora au rămas ca moștenitori el și pârâta, în calitate de descendenți, având dreptul fiecare la o cotă de 1/2 din masa succesorală, compusă din terenurile arătate în certificatul de moștenitor nr.344/29.06.1998.
În drept, au fost invocate prevederile art.728 Cod civil, art.741 Cod civil.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză, dar s-a prezentat în fața instanței și a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.42/07.01.2009 pronunțată de Judecătoria Vălenii d Muntes -a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, motivat de faptul că ultimul domiciliu al defuncților a fost în raza teritorial-jurisdicțională a acestei instanțe, conform art. 14 Cod proc.civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 15.01.2009,iar la termenul de judecată din data de 17.02.2009, reclamantul a precizat că nu mai solicită ieșirea din indiviziune și asupra suprafeței de 0,05 ha teren pădure.
După administrarea probatoriilor, Judecătoria Ploieștia pronunțat sentința civilă nr.1771/17.02.2009, prin care a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la data de 30.06.1997 a decedat, iar la data de 2.09.1997 a decedat și, ambii cu ultimul domiciliu în comuna jud.P, de pe urma acestora rămânând ca moștenitori reclamantul și pârâta, în calitate de descendenți, cu o cotă de fiecare din masa succesorală, compusă din terenurile arătate în certificatul de moștenitor nr.344/29.06.1998.
Plecând de la disp.art.6732Cod pr. civ. care statuează că reclamantul este obligat să arate în cererea de partaj persoanele între care urmează a avea loc împărțeala, titlul pe baza căruia se cere împărțeala, toate bunurile supuse împărțelii, evaluarea lor, locul unde acestea se află, precum și persoana care le deține sau le administrează, instanța a apreciat că, pe fond, cererea de ieșire din indiviziune este neîntemeiată, în condițiile în care, pentru bunurile imobile ce formează obiectul cererii nu există titlu de proprietate, singurul act doveditor fiind adeverința de rol agricol emisă de Primăria comunei și certificatul de moștenitor nr.344/26.06.1998 de pe urma defuncților.
În atare context, s-a precizat că, deși bunurile imobile se află în posesia părților, instanța nu poate dispune ieșirea din indiviziune, în condițiile în care acestea nu dețin titlu de proprietate și nici nu ar putea consfinți acordul lor în acest sens, întrucât nimeni nu poate dispune de ceea ce nu are.
Ținând cont că certificatul de moștenitor este numai un mijloc de dovadă în ceea ce privește calitatea de moștenitor și cotele ce revin fiecăruia din succesiune și nu un titlul translativ de proprietate, iar adeverința de rol agricol atestă doar categoria de folosință a terenurilor, faptul că acestea se află în intravilan sau extravilan, precum și persoanele care le folosesc, în condițiile în care nu s-a dovedit că de pe urma defuncților au rămas bunurile imobiliare arătate în cerere, iar ceea ce nu este dovedit nu există, instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, criticând soluția ca fiind nelegală, deoarece cererea sa îndeplinește condițiile cerute de art.6732cod pr. civ. în speță temeiul acesteia reprezentându-l moștenirea.
A precizat reclamantul că nu s-a solicitat împărțirea suprafeței de 0,05 ha. pădure, pentru care nu s-a emis titlu de proprietate, însă nu același regim îl au restul terenurilor pe care le-a cerut a fi împărțite, bunuri care se întemeiază pe moștenire și au fost preluate în acest fel de autorii săi, de la părinții lor.
A învederat apelantul că, prin modul în care a înțeles să soluționeze litigiul, instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare și dreptul de a beneficia de un proces echitabil, iar hotărârea este nelegală pentru că au fost încălcate prevederile art.160 Cod pr. civilă, dovezile administrate de instanța necompetentă rămânând câștigate judecății.
Prin decizia civilă nr.328 din 4 mai 2009, Tribunalul Prahova a respins ca nefondat apelul declarat, reținând că în mod corect instanța a respins acțiunea părților în condițiile în care, în dovedirea acesteia s-a depus la dosar un certificat de moștenitor, iar acest act, potrivit art.88 alin.1 teza a II-a din Legea nr. 36/1995 face dovada deplină doar în privința calității de moștenitor și a cotelor ce se cuvin fiecăruia din succesiune, fără a constitui titlu de proprietate.
S-a considerat de către instanța de apel că, din moment ce nu s-a probat dreptul de proprietate cu privire la bunurile solicitate a se partaja, nu se poate reține că instanța nu și-ar fi exercitat rolul activ, în sensul că nu a pus în discuție neîndeplinirea vreunei obligații procesuale, întrucât efectuarea unei expertize în specialitatea topografie nu putea să țină loc de titlu de proprietate.
Cu privire la proba cu expertiza, s-a concluzionat de către tribunal că, în raport de specificul speței deduse judecății, ea nu mai era utilă cauzei și în acest context s-a revenit în mod implicit asupra acesteia, iar faptul că s-a achitat onorariul nu are nicio înrâurire asupra legalității hotărârii, deoarece reclamantul are posibilitatea de a solicita restituirea sumei neutilizate.
Împotriva deciziei mai sus menționate a formulat recurs reclamantul, în cuprinsul căruia a învederat că instanța de apel, prin modul în care a înțeles să soluționeze cauza, i-a încălcat dreptul la apărare, dreptul de a beneficia de un proces echitabil și nu a manifestat rol activ pentru a soluționa pricina dedusă judecății.
S-a învederat că din moment ce titlul în baza căruia se cere împărțeala îl reprezintă moștenirea, iar bunurile ce urmau a fi partajate nu au făcut obiectul Legii 18/1991, în mod greșit s-a respins cererea de chemare în judecată, deși erau îndeplinite prev. art.6732Cod pr.civilă, iar o atare atitudine poate fi apreciată ca o denegare de dreptate.
În continuare s-a precizat că au fost încălcate prev. art.160 Cod pr.civilă care statuează că dovezile administrate în instanța necompetentă rămân câștigate judecății și instanța competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice Pe cale de consecință, s-a menționat că, deși Judecătoria Vălenii d Munte nu a administrat proba cu expertiza topo, a admis-o, a dispus plata onorariului de expert și, în acest context, se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Ploiești în vederea efectuării expertizei topo care să identifice, să evalueze și să întocmească propuneri de lotizare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor invocate, dar și a dispozițiilor legale incidente în prezenta speță, Curtea reține următoarele:
O primă critică formulată de recurent, a vizat împrejurarea că instanța, prin modul cum a înțeles să soluționeze pricina (în sensul de a nu lua în considerare certificatul de moștenitor și celelalte acte depuse la dosar, pentru a dispune ieșirea din indiviziune), i-a încălcat dreptul la apărare și dreptul de a beneficia de un proces echitabil, iar o atare atitudine poate fi apreciată ca o denegare de dreptate.
Susținerile acestuia, astfel cu au fost ele prezentate anterior sunt nefondate și se impune a fi respinse pentru argumentele ce se vor expune în continuare:
Este de observat că pe calea acțiunii de față reclamantul a solicitat ieșirea din indiviziune asupra averii autorilor săi, și, compusă din mai multe terenuri situate pe raza comunei, iar în dovedirea cererii de chemare în judecată s-a depus un certificat de moștenitor al defunctei în care erau menționate aceste terenuri ( fila 4 dosar fond - Judecătoria Vălenii d Munte ), precum și adeverința nr.1121/30.03.2009 emisă de Primăria ( fila 12 dosar apel - Tribunalul Prahova ) unde se preciza că autorii părților au figurat în registrul agricol cu terenurile ce se solicitau fi partajate și acestea nu au făcut obiectul legii 18/1991.
Astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor legale care reglementează procedura împărțelii judiciare pentru a se putea proceda la efectuarea unei asemenea operații părțile trebuie să depună la dosar titlul de proprietate în sensul legii civile asupra bunurilor ce urmează a fi partajate.
Certificatul de moștenitor are caracter convențional în raport cu succesibilii defunctului, însă nu are valoarea unui titlu de proprietate, conform art.88 alin.1 din Legea 36/1995, acesta făcând doar dovada calității de moștenitor și a cotei succesorale ce se cuvine fiecărui moștenitor în parte. De altfel, nici adeverinței de rol eliberată de primărie nu i se recunoaște valoarea unui titlu de proprietate indiferent dacă aceasta este luată în mod singular sau coroborată cu certificatul de moștenitor (așa cum este cazul în prezenta speță).
Mențiunile din certificat cu privire la apartenența bunurilor la masa succesorală nu-l dispensează pe succesor de a face dovada existenței dreptului de proprietate al autorului său asupra bunurilor la data decesului, întrucât patrimoniul defunctului se transmite urmașului în situația juridică în care se afla la momentul morții acestuia.
În literatura de specialitate s-a statuat că a recunoaște certificatului de moștenitor forța probantă a unui titlu de proprietate, înseamnă a crea succesorului o situație mai favorabilă în raport de cea a autorului și, ținând cont de aceste considerente Curtea apreciază că în mod corect Tribunalul Prahova nu a recunoscut certificatului de moștenitor valoarea unui titlu în baza căruia să se realizeze împărțeala.
În cauza Albină împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 din Convenție implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor și argumentelor prezentate de părți pentru a le aprecia pertinența.
Pe de altă parte, rolul activ al judecătorului, reglementat de art. 129 din Codul d e procedură civilă, stabilește obligația acestuia de a asigura o interpretare corespunzătoare a raportului juridic dedus judecății, ținând cont de scopul pe care părțile l-au urmărit prin declanșarea demersului judiciar pentru determina o rezolvare a lui potrivit dispozițiilor legale incidente.
Câtă vreme instanța de apel, a cărei hotărâre recurată a expus în mod detaliat argumentele care au stat la baza raționamentului său juridic, examinând apelul părților și asigurând o interpretare corectă a acestuia, nu se poate reține că ea a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil și nici faptul că nu ar fi manifestat rol activ.
În ceea ce privește nerespectarea în speță a disp. art.160 Cod pr.civilă, Curtea constată că în baza acestui text principiul în materie este cel al conservării și valorificării probelor deja administrate în fața instanței necompetente, plecând de la ideea că dovezile aparțin cauzei.
Textul menționat anterior cuprinde o reglementare distinctă referitoare la probele administrate în fața unei instanțe necompetente.
În speța de față se reține că Judecătoria Vălenii d Munte (instanță învestită inițial cu cererea de chemare în judecată și care și-a declinat ulterior competența) doar a încuviințat efectuarea unei expertize topo pentru identificarea, evaluarea și lotizarea terenurilor (lucrare care nu a fost însă efectuată), iar faptul că Judecătoria Ploiești (investită cu soluționarea pricinii în urma declinării competenței) a revenit asupra acestei probe pe care nu a considerat-o utilă cauzei, în lipsa titlului de proprietate al părților asupra terenurilor ce se solicitau a fi partajate, nu înseamnă o încălcare a prevederilor art.160 Cod pr.civilă.
Pe cale de consecință, în raport de considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că în speță nu sunt incidente prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, invocat de recurent în susținerea căii de atac promovate, motiv pentru care în baza art.312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna nr. 4, jud.P, împotriva deciziei civile nr. 328/4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta G, domiciliată în comuna nr. 4, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - - - -
GREFIER,
VG/VM
4 ex/ 20.10.2009
nr- Judec.
nr- Trib.
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120/2006
Președinte:Cristina Paula BrotacJudecători:Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
