Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 852/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA NR.852
Ședința publică din data de 30 sept. 2008.
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 3: Violeta Stanciu
GREFIER - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, și, toți domiciliați în B, str.-.-. nr.3-7, sector 1, și, domiciliat în B,-, bloc 8,.2,.9 sector 4, împotriva deciziei civile nr. 6 din 8 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în Pitești, str. -, bloc 14,.C,.4, Județ A, domiciliată în B,-, -.12,.3,.36, sector 3 și domiciliat în B,-, bloc 8,.2,.9, sector 4.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16 sept. 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitatea recurenților-reclamanți să depună concluzii scrise și pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului,Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 23 sept. 2008 și apoi la data de 30 sept. 2008, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 900 din 21.08.2006, Judecătoria Găeștia admis în parte acțiunea reclamanților, a anulat ca netimbrată cererea de raport formulată de reclamanți față de pârâtul, a respins acțiunea față de pârâtul, acesta neavând calitate procesuală pasivă și a dispus partajarea bunurilor conform încheierii de admitere în principiu și a variantei 3 din raportul de expertiză.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
A reținut instanța că există autoritate de lucru judecat în privința terenului de 1631 mă. în suprafața totală de 4,58 ha. din titlul de proprietate nr. -/2004 pentru că părțile s-au judecat într-un dosar de partaj, hotărârea rămânând irevocabilă.
Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada acesteia întrucât pârâta figurează în titlurile de proprietate în care i s-a reconstituit dreptul de proprietate alături de celelalte părți în calitate de succesori ai defunctei, nulitatea acestor titluri nesolicitându-se a fi anulate sub acest aspect.
S-a reținut în schimb că numitul nu are calitate procesuală pasivă întrucât el este doar moștenitorul testamentar al defunctei, neavând vocație succesorală proprie la averea defunctei.
Cât privește cererea privind raportarea la masa de partaj a suprafeței de 19,25 ha. primită de către de la defunctă, instanța a anulat-o ca netimbrată, reținând că nu s-a achitat taxa de timbru aferentă acestui capăt de cerere cu atât mai mult cu cât părțile nu sunt în măsură să depună la dosar acest titlu de proprietate.
În aceste condiții instanța a apreciat că se impune împărțirea terenului de 17,49 ha. emis pe numele defunctei între moștenitorii ce figurează în cuprinsul titlurilor de proprietate având în vedere faptul că reconstituirea dreptului de proprietate se realizează la cerere, are caracter personal și nu profită celorlalți moștenitori ce nu au format astfel de cereri.
Astfel, la masa de partaj au fost reținute terenurile din cele 5 titluri de proprietate depuse la dosar, cotele moștenitorilor fiind stabilite în raport de terenurile pentru care au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate, avându-se în vedere că pe titlurile de proprietate cu nr. 85912/1996, -/2003 și -/2002 figurează doar moștenitorii ce au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la acele terenuri,în timp ce pe titlurile de proprietate nr. -/2004 și -/2005 figurează și G alături de ceilalți moștenitori, cota sa urmând a fi culeasă de succesorul său -.
După pronunțarea încheierii de admitere în principiu s-a depus la dosar copia unei sentințe civile pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B și care a rămas irevocabilă, sentință ce vizează anularea certificatului de moștenitor nr.184/1994 eliberat în urma dezbaterii succesiunii de pe urma lui, instanța motivând soluția prin aceea că nu s-a făcut dovada acceptării tacite a succesiunii lui de către.
Cu ocazia lotizării finale au optat pentru variante diferite de partajare, însă potrivit art.6739Cod pr.civilă varianta optimă este varianta a III-a completare la raportul de expertiză în care se ține cont de posesia actuală, se evită fărâmițarea excesivă a terenurilor și se acordă terenuri din toate categoriile fiecărui moștenitor asigurându-se exploatarea în bune condiții a acestora, precum și căile de acces.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât în mod greșit se apreciază că pârâta - are drept de proprietate de și pentru suprafața de 1 ha. pădure constituită conform titlului de proprietate nr. 85912/1996, precum și pentru suprafețele de 4,42 ha. din titlul de proprietate nr. -/2002, 4,41 ha. din titlul nr. -/2004 și 6,24 ha. din titlul nr. -/2005, pentru aceste din urmă trei titluri de proprietate reținându-se cota de 1/5 în favoarea acesteia.
Instanța nu a observat faptul că această pârâtă nu a solicitat reconstituirea titlului de proprietate pentru aceste terenuri, ci doar pentru terenul de 1,25 ha. pădure, ea neputând culege cota de moștenire a lui - bunica paternă, deoarece prin sentința civilă nr. 5783/1998 a Sectorului 6 Baf ost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de - tatăl acesteia, cererea având ca obiect anularea certificatului de moștenitor, motivat de faptul că acesta nu a făcut dovada acceptării tacite a moștenirii mamei sale.
Nu în ultimul rând în mod greșit i-a fost anulată cererea de raport a suprafeței de 19,25 ha. ce a fost reconstituită în nume propriu lui G, motiv pentru care solicită o nouă lotizare și evaluare a bunurilor supuse partajului.
Au fost depuse la dosar înscrisuri și note scrise de către intimații și.
Urmare examinării motivelor de apel, Tribunalul Dâmbovița, prin decizia nr. 6 din 8 ianuarie 2007 respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, păstrând hotărârea instanței de fond.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că probele administrate la instanța de fond au fost corect interpretate, astfel încât masa partajabilă a fost determinată prin includerea celor cinci titluri de proprietate corespunzătoare cotelor moștenitorilor, așa cum rezultă din raportul de expertiză.
Împotriva acestei decizii au formulat în termen legal recurs reclamanții, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:
Susțin recurenții reclamanți că recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr.civilă.
Astfel, arată recurenții că au solicitat partajarea suprafeței de teren de 37 ha. și 2400 mp. reconstituită în baza Legii nr.18/1991, masă partajabilă rămasă de pe urma defunctei în calitate de fii și respectiv nepoți de frate, arătând totodată că pârâta intimată nu are calitate procesuală pasivă fiind înlăturată de la moștenire prin neacceptarea acesteia de către tatăl său.
Mai arată recurenții că acțiunea a fost restrânsă numai cu privire la suprafața de teren reconstituită în baza Legii nr.18/1991 prin titlurile de proprietate nr. -/2004, -/2002, -/2005, -/2003 și 85912/2005 emise de către Prefectura Județ D, întrucât celelalte bunuri imobile și mobile au fost partajate, solicitând și aducerea la masa de partajat a suprafeței de 19,25 ha. reconstituită în nume propriu de către G, cerere netimbrată și care a fost anulată de către instanța de fond.
Învederează recurenții reclamanți că cele două hotărâri pronunțate nu reflectă situația reală a raporturilor succesorale cu defuncta, partajarea făcându-se în defavoarea celor doi fii ai defunctei, respectiv și autorul recurenților, și, deoarece cu ocazia dezbaterii succesiunii defunctei conform certificatului de moștenitor nr. 1811/1994 au fost străini de succesiune prin neacceptare, fiul adoptiv al acesteia, tatăl pârâtei intimate, astfel că intimata pârâtă trebuia înlăturată de la succesiunea bunicii sale paterne și respectiv a străbunicii.
În atare situație în mod greșit cele două instanțe au aplicat cote de moștenire egale pentru toți moștenitorii, astfel că se impune efectuarea unui nou raport de expertiză care să stabilească întreaga masă de partajat cu cotele ce revin doar moștenitorilor cu vocație succesorală.
Curtea, examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei, conform art. 304 rap.la art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, va admite recursul pentru următoarele considerente:
Precizăm că judecata dosarului a fost suspendată conform art.244 pct.1 Cod pr.civilă până la soluționarea irevocabilă a dosarului civil nr- al Judecătoriei Sectorului III B, iar repunerea pe rol s-a făcut după ce părțile au solicitat acest lucru depunând copia sentinței civile nr. 187/31 ianuarie 2008 precum și certificatul eliberat de grefa Tribunalului Dâmbovița (fila 3 dosar recurs).
Referitor la critica privind reținerea lipsei calității procesuale pasive a intimatei, Curtea apreciază că recurenții au depus la dosarul cauzei copia certificatelor de moștenitor nr.472/1976 și nr. 1811/1994, precum și sentința civilă nr. 5783/1998 a Judecătoriei Sectorului 6 B prin care a fost respinsă cererea de anulare a certificatului emis în anul 1994.
După cum rezultă din acte și motivele de recurs, se critică de către recurenți cele două hotărâri întrucât nu reflectă situația reală a raporturilor succesorale cu defuncta.
Partajarea averii rămasă de pe urma defunctei s-a făcut în defavoarea celor doi fii, respectiv recurentul și autorul recurenților, și.
Conform certificatului de moștenitor nr. 472/1976 moștenitorii defunctei sunt G, tatăl pârâtului, decedată și ea, - bunica pârâtei, recurentul și autorul recurenților, și respectiv.
După dezbaterea succesiunii defunctei, conform certificatului de moștenitor nr. 1811/1994 au fost străini de succesiune prin neacceptare, fiul adoptiv al acesteia, tatăl pârâtei intimate, situație în care pârâta trebuia înlăturată de la succesiunea bunicii sale paterne și respectiv al străbunicii.
Exceptând titlul de proprietate nr. - din 25.02.2003, în care se regăsește intimata, în celelalte patru titluri, apare ca persoană căreia i s-a restituit dreptul de proprietate defuncta bunica intimatei, pentru care s-a făcut dovada incontestabilă că succesiunea nu a fost acceptată.
Prin urmare, pentru cele ce preced, urmează ca atât cele două hotărâri cât și încheierea de admitere în principiu, vor fi casate, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița, care va administra probele necesare respectiv expertiza care va stabili corect masa partajabilă și cotele ce revin numai moștenitorilor cu vocație succesorală.
Conform art. 304 rap.la art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul având în vedere considerentele de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, și, toți domiciliați în B, str.-.-. nr.3-7, sector 1, și, domiciliat în B,-, bloc 8,.2,.9 sector 4, împotriva deciziei civile nr. 6 din 8 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în Pitești, str. -, bloc 14,.C,.4, Județ A, domiciliată în B,-, -.12,.3,.36, sector 3 și domiciliat în B,-, bloc 8,.2,.9, sector 4 și în consecință;
Casează atât decizia sus menționată cât și sentința civilă nr. 900 din 21.08.2006 și ul din 17 ianuarie 2006, pronunțate de Judecătoria Găești și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 septembrie 2008.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red. EG/BA
3 ex./3.10.2008
2037/2005 Jud.
8073/2006 Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Elisabeta Gherasim, Violeta Stanciu