Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 902/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(2515/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.902
Ședința publică de la 25 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă G (), împotriva deciziei civile nr.1515/A/05.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr- (5006/2005), în contradictoriu cu intimatul - pârât .
are ca obiect - partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat -, în calitate de reprezentant al recurentei - reclamante G ()C, în baza împuternicirii avocațiale nr.144.142/05.12.2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 15 dosar, intimatul - pârât, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.263.262/23.02.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 22 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul-pârât se legitimează cu seria - nr.-, eliberată de Secția 3 Poliție, la data de 29.10.1999.
Avocatul intimatului-pârât, având cuvântul în ceea ce privește excepția invocată la termenul anterior, arată că cererea de partaj a fost respinsă ca neîntemeiată pe fond, iar reclamanta a formulat o cerere de renunțare la calea de atac la apel și implicit la acceptarea tuturor efectelor sentinței care va rămâne definitivă și irevocabilă; că nu are nici un drept asupra apartamentului din patrimoniu ce face obiectul dosarului întrucât există o hotărâre care a rămas irevocabilă din dorința reclamantei, astfel că, în prezent nu există nici un drept asupra partajului și nu mai poate să formuleze o altă acțiune în acest sens. Solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a recurentei G C și în consecință, respingerea recursului întrucât este formulat de o persoană care nu are nici un drept cu privire la bunul ce face obiectul litigiului și care nu poate avea calitate procesuală activă.
În ceea ce privește excepția de autoritate de lucru judecat, arată că s-a constatat că reclamanta nu are nici un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu; judecarea prezentului dosar încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.355/30.05.2003, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr.16211/2002.
Întrucât instanța de judecată a soluționat cauza pe fondul acesteia prin sentința civilă nr.3557/30.05.2003, rămasă definitivă prin anularea apelului ca netimbrat și irevocabilă, prin nerecurare, rezultă că între acea cauză și prezentul dosar exista identitate de părți, obiect și cauză și, pe cale de consecință în conformitate cu prevederile art.1201 din Codul civil, instanța de fond a admis excepția autorității lucrului judecat și a respins acțiunea reclamantei.
În realitate, instanța care s-a pronunțat asupra dosarului nr.16211/2002 a judecat cauza soluționând fondul acesteia.
Arată că instanța care fost investită cu prima acțiune promovată de reclamantă a efectuat probe pe aspectele invocate, însă a respins acțiunea acesteia întrucât reclamanta G C nu făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului; această dovadă incumbă reclamantei din dosarul respectiv, iar aceasta nu a reușit să o probeze în instanță, acțiunea sa fost respinsă în mod justificat; astfel că, sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B în acel dosar reprezintă soluționarea fondului cauzei astfel cum părțile au înțeles să o deducă judecății, respectiv în funcție de capetele de cerere formulate și în urma apărărilor și probatoriilor realizate.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei hotărâri judecătorești; ulterior a renunțat la apel și a revocat mandatul reprezentantului său din acel dosar, precum și pe cel al avocatului ales, iar apelul său a fost anulat ca netimbrat; mai mult, este numai culpa procesuală a reclamantei că apelul său împotriva acelei hotărâri judecătorești fost anulat ca netimbrat, și din această culpă a izvorât și caracterul definitiv al hotărârii menționate, ceea ce a dus în prezent la existența autorității de lucru judecat cu privire la cauza ce face obiectul dosarului de față.
Urmează a se avea în vedere că, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că reclamantul nu este proprietarul bunului supus partajului.
Pentru aceste motive rezultă faptul că acțiunea privind partajul asupra imobilului situat în B,-, sector 1 fost soluționată definitiv și irevocabil de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul nr.16211/2002, iar promovarea unei acțiuni de reclamantă, având aceleași părți, aceeași cauză și același obiect încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.3557/30.05.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr.15211/2002, solicitând admiterea acestei excepții și respingând acțiunea introductivă de instanță.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, consideră că tot ceea ce se invocă astăzi de către avocatul intimatului-pârât reprezintă un abuz de drept și solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active și respectiv respingerea excepției autorității de lucru judecat întrucât instanța s-a pronunțat în mod succint și irevocabil pe aceste excepții.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs, unind excepțiile invocate cu fondul.
Avocatul recurentei-reclamante, susținând oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.6 și 9 din Codul d e procedură civilă și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Arată că instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut, reclamanta fiind singura persoană care solicitat atribuirea imobilului și consideră că numai reclamantei îi putea fi atribuit imobilul.
De asemenea, instanța a făcut o aplicare greșită a legii, respectiv dispozițiilor art.673 indice 6 și 9 din Codul d e procedură civilă, în sensul că această contravaloare a îmbunătățirilor nu a fost solicitată, nu fost niciodată cuantificată; greșit instanța de apel a considerat că bunul în litigiu nu poate fi partajat; avea obligația să verifice dacă îmbunătățirile aduse imobilului au avut acceptul părții adverse.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatului-pârât, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei nr.1515 A din 05.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, ca fiind legală și temeinică.
Arată că pârâtul a solicitat de la început și prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond cât și prin cea depusă în apel că invocă un drept de proprietate exclusiv asupra imobilului ce a făcut obiectul dosarului de partaj; partajul voluntar s-a încheiat în conformitate cu legea americană și a avut drept obiect toate bunurile deținute de către părți pe teritoriul SUA - întrucât la acel moment nu dețineau bunuri în România; întrucât ambii soți aveau dublă cetățenie - atât română cât și americană, ținând cont de prevederile art.20 din Lege nr.105/1992, rezultă că actul de partaj voluntar este perfect valabil și își produce efectele atât pe teritoriul SUA cât și în România. În concluzie, solicitat ca acțiunea reclamantei să fie respinsă ca neîntemeiată iar imobilul să îi fie atribuit fără obligarea la plata vreunei sulte.
În ceea ce privește afirmațiile recurentei conform cărora nu ar fi solicitat acest lucru, urmează a le respinge ca neîntemeiate, deși arătat în repetate rânduri că înțelege să invoce un drept exclusiv asupra bunului, însă a considerat că pentru acest lucru nu este nevoie de a formula o cerere reconvențională.
De asemenea, a invocat și dispozițiile art.6735din Codul d e procedură civilă care arată că instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unul față de celălalt.
Astfel că, instanța avea obligația (chiar și din oficiu) să stabilească atât dacă bunul este proprietate comună cât și creanțele coproprietarilor.
A arătat instanței ca în cazul în care va considera apărările pârâtului ca având caracter reconvențional, să califice întâmpinarea sa drept cerere reconvențională, însă instanța de apel a considerat că din punct de vedere procedural apărările pot fi invocate și numai prin întâmpinare; dacă instanța ar fi considerat că susținerile pârâtului constituie în fapt o cerere reconvențională, nu putea pur și simplu să le înlăture, singura sancțiune putând fi disjungerea acestora și crearea unui dosar separat; însă un asemenea dosar nu ar fi putut să fie soluționat separat față de dosarul având ca obiect cererea reclamantei de partaj întrucât între cele două dosare ar fi existat un caz de litispendență.
Mai arată că instanța de apel nu putea să soluționeze dosarul numai în funcție de cererea introductivă de instanță întrucât pe de o parte pârâtul a demonstrat că această cerere este cel puțin parțial neîntemeiată, iar pe de altă parte dispozițiile art.6735din Codul d e procedură civilă impun instanței ca la soluționarea dosarelor de partaj să aibă în vedere și creanțele născute din starea de coproprietate.
În ceea ce privește afirmațiile recurentei conform cărora, aceasta ar fi putut demonstra că în realitate aceasta a finanțat 90% din lucrările realizate la imobil, urmează ca acest aspect să fie considerat o eroare a avocatului care a formulat recursul întrucât recurenta însăși a afirmat la interogatoriul luat de instanța de apel că nu a participat cu nicio sumă la lucrările de reconstrucție a imobilului și nici nu are cunoștință despre realizarea unor asemenea lucrări (respectiv întrebările nr.11, 12 și 13).
De asemenea, recurenta face o nouă confuzie, afirmând că instanța nu ar fi constatat dobândirea bunului în cote egale de 50% fiecare, deși instanța în mod corect reține faptul că valoarea lucrărilor de îmbunătățiri și reparații constituie creanța proprie a pârâtului și a pronunțat această soluție, fiind obligată de normele de procedură civilă să se pronunțe și în ce privește creanțele născute din starea de coproprietate, nefiind necesară o cerere reconvențională în acest sens.
Instanța de apel a făcut în mod corect aplicarea și a dispozițiilor art.6735din Codul d e procedură civilă, stabilind atât cotele de participare (50% pentru fiecare dintre părți), cât și creanțele născute din starea de coproprietate, respectiv contravaloarea lucrărilor de reabilitare a imobilului; aceste lucrări au fost evaluate la valoarea construcției întrucât construcția achiziționată de pârât se afla într-o stare de degradare avansată, intimatul-pârât probând că această construcție era propusă spre demolare în baza unei expertize oficiale, astfel că la data achiziționării construcția nu avea nicio valoare, costul demolării fiind mai mare chiar decât costul materialelor din care era compusă.
În ceea ce privește lipsa unei încheieri pronunțate în condițiile art.6736din Codul d e procedură civilă, urmează a se observa că această încheiere se impune numai în situația în care este necesară mai înainte de formarea loturilor, or în cazul de față nu a existat această posibilitate.
Depune la dosar concluzii scrise.
Cheltuielile de judecată urmează să le solicite pe cale separată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
La data de 20.02.2004 reclamanta G (fostă ) Cac hemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei lor, prin contribuție egală, respectiv imobilul situat în B,-, sector 1, format din teren și construcție, atribuirea urmând a se face în principal în natură, iar în subsidiar prin atribuire, cu plata corespunzătoare a sultei către pârât.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta a dobândit în comun cu pârâtul imobilul susmenționat, conform contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 05.11.1997 cu vânzătorul, în fața notarului din SUA, transcris la Judecătoria Sectorului 1 B în registrul de carte funciară sub nr.1559/1998 și recunoscut cu efecte juridice pe teritoriul României prin sentința civilă nr.1341/12.12.2000 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
În drept, s-au invocat prevederile art.32 - 36 alin.1 din Codul familiei și art.6731și următoarele Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.1750/10.03.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B s-a respins acțiunea, reținându-se autoritatea de lucru judecat, excepție invocată de pârât prin întâmpinare, față de sentința civilă nr.3557/30.05.2003 a Judecătoriei Sectorului 1 B, prin care s-a respins prima acțiune de partaj formulată pentru același imobil între aceleași părți, constatându-se existența triplei identități de obiect, persoane și cauză prevăzută de art.1201 Cod civil.
Prin decizia civilă nr.538/A/09.06.2004, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și Litigii de Muncă, s-a admis apelul reclamantei, s-a anulat sentința civilă nr.1750/10.03.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în temeiul art.297 alin.1 Cod procedură civilă, reținându-se cauza pentru evocarea fondului.
În decizia Curții de Apel București susmenționată, s-a constatat că prima acțiune de partaj s-a respins pentru faptul că actul de vânzare - cumpărare nu purta mențiunea traducerii încheierii de legalizare, fără a avea loc o judecată a fondului.
Recursul formulat de pârât și înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție s-a declinat spre soluționare, Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, care a dispus respingerea lui ca inadmisibil, prin decizia civilă nr.777/08.06.2005.
În evocarea fondului, Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și Litigii de Muncă a încuviințat probele cu înscrisuri și expertiză tehnică, apoi ca urmare a modificării competenței prin Legea nr.219/2005, prin decizia civilă nr.599/A/21.09.2005, Curtea de Apel București și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București - cauza fiind înregistrată la Secția IV-a Civilă cu numărul de dosar 5006/2005.
Intimatul - pârât a depus întâmpinare la 22.06.2006 în dosarul format la Tribunalul București, solicitând în principal respingerea acțiunii ca inadmisibilă, și în subsidiar, atribuirea imobilului în lotul său, fără a fi obligat la vreo sultă către reclamantă, arătând că separarea în fapt a soților a intervenit pe perioada cât părțile se aflau în SUA, intervenind între ei și un partaj voluntar al bunurilor comune, conform documentului nr.760/02.09.1994, astfel că imobilul în cauză a fost dobândit de pârât cu contribuția sa exclusivă, ulterior actului de partaj voluntar, reclamanta neputând beneficia de partea de contribuție solicitată de 50%, întrucât în 1991 imobilul a fost expertizat, constatându-se starea sa de deteriorare, care a necesitat reparații cu costuri ridicate, suportate în mod exclusiv de către pârât.
S-a încuviințat și administrat interogatoriul apelantei - reclamante, solicitat de intimatul - pârât.
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 24.05.2006, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în principiu cererea de partaj formulată de apelanta - reclamantă G (fostă ) C, în contradictoriu cu intimatul - pârât, a constatat cota de contribuție la dobândirea imobilului de pentru fiecare parte, a dispus efectuarea unei expertize topo și a unei expertize tehnice în construcții cu obiectivele: identificarea terenului, identificarea construcției și evaluarea, prin raportare la data dobândirii și la valoarea de circulație actuală.
S-a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat la 05.11.1997 în SUA, s-a dobândit cu prețul de 3.700 dolari, imobilul compus din teren în suprafață de 400 mp, din conținutul clauzelor contractului rezultând că la data achiziționării, întreaga locuință era deteriorată.
În răspunsurile la interogatoriu, reclamanta a recunoscut starea imobilului la data achiziționării, nu a invocat vreo parte de contribuție la îmbunătățirile aduse imobilului, ci la prețul de achiziționare al imobilului, sumele de bani fiind obținute din vânzarea altor bunuri proprii, urmând a se avea în vedere prevederile art.30 din Codul familiei care instituie o prezumție de comunitate asupra bunului.
Prin raportul de expertiză topo s-a identificat terenul în litigiu ca fiind în suprafață de 383,56 mp și o valoare de circulație de 86,75 Euro/mp - total 33.274 Euro, care nu poate fi partajat în natură.
Raportul de expertiză în construcții a statuat că valoarea de la data achiziționării nu se poate stabili, dată fiind fluctuația prețurilor pe piața imobiliară, iar valoarea construcției după îmbunătățirile efectuate s-a stabilit în cuantum de 118.983 Euro, cu aplicarea unor coeficienți de reducere, concluzionându-se că partajarea în natură prin formarea unor loturi echilibrate nu poate avea loc, inclusiv prin răspunsul la obiecțiuni, precizându-se că este necesară consolidarea și aplicarea de reparații la imobil pe baza unui proiect, părți din acesta aflându-se în stare nelocuibilă, cu etaje pline de moloz, etc.
Noile obiecțiuni formulate la expertiza construcții, ca de altfel și obiecțiunile la expertiza topo nu au fost admise.
Pentru stabilirea exactă a valorii construcției instanța de judecată a cenzurat aplicarea a doi coeficienți de reducere în raportul de expertiză, respectiv coeficientul negativ de 50% pentru zona în care se află imobilul, constatându-se că dimpotrivă, zona de situare - str.- - - constituie o zonă de atractivitate pe piața imobiliară, și coeficientul negativ de 10% aplicat pentru faptul că imobilul s-ar afla în stare de indiviziune, întrucât o astfel de stare nu poate afecta raporturile dintre părți, reținându-se astfel, o valoare de circulație de 297.456 Euro.
În evocarea fondului- prin decizia civilă nr.1515/A/05.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea de partaj formulată de reclamanta G (fostă ) C, s-a dispus partajarea imobilului situat în-, sector 1, astfel cum a fost identificat prin expertizele tehnice administrate în cauză, s-a atribuit pârâtului, în natură, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul teren + construcție, mai puțin spațiile comerciale vândute prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.395/03.02.2004 la BNP, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 16.637 Euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de sultă și s-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a avut în vedere concluziile expertizelor, din care rezultă că întregul imobil nu este partajabil în natură, în condițiile art.67310alin.1 Cod procedură civilă, astfel că s-a procedat la atribuirea către una din cele două părți, respectiv pârâtului, reținându-se că acesta locuiește în imobilul în litigiu și a suportat toate cheltuielile de reparații și îmbunătățiri cu privire la construcție, făcându-se aplicarea art.67310alin.1 raportat la art.6739Cod procedură civilă, prin omologarea celor două rapoarte de expertiză.
Cu privire la sultă, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 16.637 Euro, reprezentând din valoarea terenului, reținându-se din contractul de vânzare - cumpărare, că la data achiziționării, construcția era în stare de demolare, iar reclamanta nu a contribuit cu nimic la reparațiile și îmbunătățirile efectuate în mod exclusiv de către pârât.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta G (fostă ) C, criticând-o pentru nelegalitate, cu invocarea motivelor prevăzute de art.304 pct.3, 6 și 9 Cod procedură civilă.
Potrivit motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, s-a considerat că în mod greșit, după modificarea de competență efectuată prin Legea nr.219/2005, cauza a fost declinată la Tribunalul București, întrucât în situația partajului, declinarea trebuia efectuată la prima instanță - Judecătoria Sectorului 1 B, fiind greșit aplicate prevederile art.297 Cod procedură civilă.
Potrivit celui de al doilea motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă, după soluționarea recursului, în faza de evocare a fondului în apel, pârâtul a depus întâmpinare, formulând alte apărări decât cele de la fond privind autoritatea de lucru judecat, privind contribuția sa exclusivă la îmbunătățirile imobilului - construcție și atribuirea, practic lărgindu-se cadrul procesual în care trebuia să decurgă procesul, reținându-se și acordându-se mai mult sau ceea ce nu s-a cerut, în decizia recurată, respectiv a unei creanțe a pârâtului constând în contravaloarea reparațiilor și îmbunătățirilor, care se află încorporate în valoarea de circulație a construcției.
Or, în realitate lucrările de îmbunătățiri s-au finanțat în proporție de 90% de către recurenta - reclamantă, ea ar fi putut să invoce astfel, o creanță asupra valorii imobilului și să fie despăgubită, iar nu pârâtul, reclamanta neavând posibilitatea să se apere, s-a ignorat faptul că reclamanta a solicitat și ea, atribuirea imobilului, imobilul fiind atribuit pârâtului, deși acesta nu a cerut acest lucru.
Potrivit celui de-al treilea motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, s-a arătat că s-a făcut o greșită aplicare a legii - respectiv a art.6736și 6739Cod procedură civilă, întrucât prin încheierea de admitere în principiu s-a stabilit că imobilul este bun achiziționat cu cote de contribuție egale de către părți, iar prin decizia recurată s-a reținut valoarea construcției la valoarea de circulație a îmbunătățirilor, punându-se semn de egalitate între cele două valori, în mod greșit.
S-a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei în rejudecare la prima instanță, pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, iar, în subsidiar, modificarea hotărârilor pentru cele două motive invocate prevăzute de art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă, atribuirea către reclamantă a imobilului, stabilindu-se cote egale de achiziție de câte 50% a imobilului, cu obligarea sa la sultă compensatoare către pârât.
Intimatul - pârât a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului.
Nu s-au administrat noi probe în recurs.
Prin decizia civilă nr.1358/09.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr- (număr vechi 1188/2008) s-a respins recursul ca nefondat.
În considerentele deciziei s-a reținut că, dimpotrivă, Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și Litigii de Muncă și-a declinat în mod corect, competența de soluționare a cauzei aflată în evocarea fondului ce ținea de faza procesuală a apelului, potrivit art.II alin.2 din Legea nr.219/2005, conform art.297 Cod procedură civilă în reglementarea anterioară, din care rezulta că apelul era dat în competența tribunalului.
Privitor la critica de atribuire a imobilului, s-a constatat că instanța a aplicat corect cele două texte de lege - art.67310alin.1 raportat la art.6739Cod procedură civilă, pe criteriul că pârâtul domiciliază în imobil și că a suportat în mod exclusiv toate cheltuielile de reparații și îmbunătățiri la imobil.
La data de 07.11.2008, recurenta - reclamantă G (fostă ) Caf ormulat o cerere de revizuire a deciziei din recurs nr.1358/09.10.2008 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie și deopotrivă, o contestație în anulare a aceleiași decizii întemeiată pe art.318 teza a II-a Cod procedură civilă - omisiunea cercetării motivelor de recurs.
Prin decizia civilă nr.371/23.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr- (2515/2008) s-a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr.1358/09.10.2008 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, ca inadmisibilă, s-a admis contestația în anulare formulată împotriva aceleiași decizii pe care a anulat-o, fixându-se termen pentru rejudecarea recursului, la data de 27.04.2009, C2, cu citarea părților.
Pentru a se respinge cererea de revizuire, s-a constatat că ea este îndreptată împotriva unei decizii din recurs care nu a evocat fondul pretențiilor deduse judecății, fiind inadmisibilă, potrivit art.322 alin.1 Cod procedură civilă.
A fost admisă contestația în anulare, întrucât s-a constatat că deși s-au formulat trei motive de recurs - prevăzute de art.304 pct.3, 6 și 9 Cod procedură civilă, motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă nu au fost cercetate potrivit criticilor formulate, fiind incident cazul prevăzut de art.318 teza a II-a Cod procedură civilă al contestației în anulare specială - omisiunea cercetării unui motiv de recurs.
Prin aceeași decizie de anulare s-a reținut însă că primul motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă referitor la competența de soluționare a apelului - în faza evocării fondului, decizia din recurs s-a pronunțat, în raport de prevederile Legii nr.219/2005 de modificare și completare a Codului d e procedură civilă.
În rejudecarea recursului, intimatul - pârât a reiterat excepțiile lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei referitor la partajarea imobilului ca bun comun și a autorității lucrului judecat în raport de prima acțiune de partaj asupra bunului formulată de reclamantă și respinsă prin sentința civilă nr.3557/30.05.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B în dosarul nr.16211/2002, la apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței, renunțându-se printr-o declarație autentică dată de reclamantă, la un notar din, apelul fiind anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr.1844/A/15.09.2003 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă (aspectul netimbrării având prioritate de aplicare), cu susținerea că în realitate, prin declarația autentificată de renunțare, practic reclamanta a înțeles să nu mai invoce pretenții asupra bunului, recunoscând că nu are nici un drept cu privire la acesta.
S-a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat.
S-au atașat cele două hotărâri judecătorești și declarația invocată.
Nu s-au administrat noi probe în recurs.
Recursul nu este fondat, ca și cele două excepții, fiind respinse.
Pentru a respinge ca neîntemeiate excepția lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei și respectiv excepția privind autoritatea de lucru judecat raportat la sentința civilă nr.3557/30.05.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B - rămasă irevocabilă prin anularea apelului declarat de reclamantă ca netimbrat, Curtea constată că prima acțiune nu a primit o soluție pe fondul pretențiilor deduse judecății - partajării imobilului - întrucât actul de vânzare - cumpărare încheiat în SUA nu a urmat în prealabil procedura de recunoaștere a înscrisului în dreptul intern, ceea ce nu este de natură a șterge dreptul la o nouă acțiune, după ce actul a fost recunoscut de instanțele judecătorești, în prealabil.
Iar declarația invocată viza renunțarea la proces, la judecată, iar nu la orice pretenții cu privire la bun, astfel cum susține intimatul într-o interpretare proprie, dar care nu corespunde voinței reclamantei cu privire la prima sa acțiune.
Nici excepția autorității de lucru judecat nu se poate reține, întrucât în primul proces nu a avut loc o judecată în fond - premisa aplicării triplei identități prevăzută de art.1201 Cod civil.
De altfel, și prima instanță de apel sesizată, a soluționat în mod corect aceste excepții, prin respingerea lor ca neîntemeiate.
Recursul propriu - zis, pentru criticile formulate în baza art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă, nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Privitor la primul motiv de recurs, Curtea constată că, dimpotrivă, întrucât prima sentință în cauza pendinte s-a pronunțat greșit pe excepția autorității de lucru judecat, în faza procesuală a apelului, după anularea sentinței și evocarea fondului, pârâtul era îndreptățit a-și formula apărările în întâmpinarea depusă la dosar pe aspectul lipsei de contribuție a reclamantei la reparația și îmbunătățirile aduse imobilului, greșit susținându-se că prin aceasta s-ar fi lărgit cadrul procesual.
Susținerea că s-ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât s-a reținut o creanță a pârâtului privind contravaloarea reparațiilor și îmbunătățirilor incluse în valoarea de circulație, deși acesta nu a solicitat constatarea unui drept de creanță, întrucât, în realitate reclamanta ar fi fost îndreptățită la o astfel de cerere, nu este fondată, întrucât instanța a constatat că valoarea reparațiilor, îmbunătățirilor care aparțin în mod exclusiv ca și contribuție, pârâtului, echivalează cu valoarea însăși a imobilului.
Iar reclamanta, dacă ar fi reclamat contribuție la aceste reparații și îmbunătățiri, ar fi formulat ea însăși o astfel de pretenție, pentru care să administreze un probatoriu pertinent, astfel că afirmația că în proporție de 90% din cheltuielile ocazionate de aceste reparații - îmbunătățiri i-ar fi aparținut, nu poate fi primită de instanță, fără dovedirea lor conform art.1169 Cod civil.
Critica în sensul că atribuirea a fost solicitată de reclamantă, iar instanța i-a atribuit imobilul, pârâtului, deși acesta nu a solicitat acest lucru, nu este fondată, câtă vreme pârâtul s-a apărat, solicitând mai mult decât atribuirea, și anume faptul că imobilul îi aparține în totalitate, el fiind cel care a dat valoare construcției prin reparațiile și îmbunătățirile efectuate în mod exclusiv.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă nu este fondat, avându-se în vedere că atribuirea imobilului s-a făcut, dimpotrivă, cu respectarea criteriilor prevăzute de art.6736și 6739Cod procedură civilă prin faptul că pârâtul își are domiciliul în imobil, construcția era în demolare la data achiziționării, astfel cum rezultă din chiar contractul de vânzare - cumpărare, astfel că expertul nu a identificat o valoare a acesteia la data achiziționării, ci doar ca urmare a reparațiilor și îmbunătățirilor efectuate în mod exclusiv de către pârât, care se identifică în chiar valoarea de circulație a imobilului.
În mod corect s-a făcut o partajare doar asupra terenului, care rămâne un bun comun supus partajului, este aferent construcției și nepartajabil în natură, fiind atribuit pârâtului, cu obligarea sa la o sultă corespunzătoare către reclamantă.
Pentru considerentele reținute, potrivit art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat, ca și cele două excepții invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile privind lipsa calității procesuale active și autoritatea de lucru judecat ca neîntemeiate.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă G () C, împotriva deciziei civile nr.1515/A/05.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr- (5006/2005), în contradictoriu cu intimatul - pârât.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
-
Red.
.
2 ex./15.06.2009
TB-4 -;
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica, Mariana Haralambe
