Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 904/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIA NR.904
Ședința publică de la 03 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costel Drăguț Președinte Instanță
- - - - JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
- --- - - Judecător
Grefier - -
*****
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 27octombrie 2008 privind judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 480 din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- (nr. 4780/CIV/2006), în contradictoriu cu pârâții, G, CONSILIUL JUDEȚEAN - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII D, R, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat instanței că, ersul dezbaterilor și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 27 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, față de complexitatea actelor și lucrărilor de la dosar, având nevoie de timp pt. deliberări, a amânat pronunțarea pentru data de azi 03 noiembrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
La data de 14 iulie 1999, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței să dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de la autorul.
In motivarea cererii sale a arătat că autorul a decedat la 12 februarie 1992, iar ca moștenitori au rămas reclamanta și pârâta.
Prin sentința civilă nr. 7001 din 25 aprilie 2005, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-au împărțit bunurile rămase, dar prin sentința civilă nr. 2975/1998 a aceleiași instanțe, s-a admis acțiunea în revendicare formulată de pârâtă, ca moștenitoare a autorului respectiv, în masa succesorală a acestuia fiind inclus și imobilul din-, județul D, imobil dobândit de autorul comun cu mama reclamantei, partajarea urmând a fi făcută numai 1/2 pentru care le revin cote egale.
La 9 noiembrie 1999, reclamanta a formulat cerere prin care a solicitat constatarea nulității contractului nr. 51/1973 și a contractului nr. 351/1997, deoarece ambele contracte sunt lovite de nulitate absolută, deoarece s-a vândut bunul altuia.
Pârâtul Consiliul Județean D - Sector Servicii Publice a formulat întâmpinare prin care a arătat că vânzarea s-a făcut cu respectarea condițiilor de valabilitate - era o unitate specializată atât în construcția de locuințe proprietate privată, cât și în vânzarea de locuințe din fondul locativ de stat.
La data de 6 iunie 2000, instanța a pronunțat o încheiere de admitere în principiu prin care s-a admis în parte și în principiu cererea, precum și cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 351/1997 și nr. 51/1973.
Sa constatat deschisă succesiunea defunctului, decedat la 12 februarie 1992, având ca moștenitori pe și.
S-a constatat că masa succesorală se compune din imobilul situat în-, județul D, dispunându-se ieșirea din indiviziune în cote de, pentru fiecare descendent.
Prin sentința civilă nr. 25255 din 5 decembrie 2000, Judecătoria Craiovaa admis în parte cererea reclamantei, s-a admis cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 351/ 1997 și nr. 51/1973.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 51/1973 încheiat între vânzătorul și cumpărătorul și, și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 351/1997, transcris sub nr. 1139/1997, încheiat între vânzătorii și G și și cumpărătoarea - SRL.
A fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert în varianta I, fiind atribuite loturile conform acestei variante, având în vedere și opțiunea părților.
S-au avut în vedere prevederile art. 741 Cod civil.
Constatând o diferență valorică între cele două loturi, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei, suma de 119.871.950 lei, cu titlul de sultă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâții - SRL C, G, și, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin încheierea de ședință de la 25 iunie 2005, s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civilă, până la soluționarea dosarului nr. 3737/2001 al Judecătoriei Craiova, care are același obiect - partaj.
La 27 iunie 2005, intimata a formulat cerere de repunere pe rol a dosarului, iar prin încheierea de ședință din 28 sept. 2005, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de apelantă reclamantă - Com SRL C, ca urmare a cumpărării drepturilor succesorale după defunctul, decedat la 12.02.1992 și defuncta, decedată la 27 mai 1998, cu privire la imobilul situat în C,- (fost 11-13), județul D, de la apelanta reclamantă (contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2738/10.04.2003 BNP ).
La 26 oct. 2005 s-a depus la dosar o completare a, motivelor de apel formulate de pârâți.
Prin decizia civilă nr. 996 din 30 noiembrie 2005, Tribunalul Dolja respins apelurile declarate de reclamanta, - Com SRL C și pârâții - SRL C, G, și.
La data de 8 martie 2006, tribunalul a pronunțat o încheiere, prin care a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei, în sensul respingerii apelului declarat de - SRL
Împotriva deciziei civile nr. 996 din 30 noiembrie 2005 au declarat recursuri reclamanta - Com SRL C, reclamanta și pârâții - SRL C, G, și.
Reclamanta, prin apărător, a declarat că înțelege să renunțe la recursul formulat, conform consemnărilor din actul depus la dosar intitulat "tranzacție" încheiat la 20 aprilie 2006, autentificat sub nr. 2103/2006.
Prin decizia civilă nr. 2155 din 15 iunie 2006, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, s-a luat act că reclamanta - Com SRL C a renunțat la judecarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 996 din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 4810/2001 și a sentinței civile nr. 25255 din 5 decembrie 2000, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 16123/1999, în contradictoriu cu intimata, intimații pârâți Consiliul Județean D - Sectorul Servicii Publice și.
S-a admis recursul declarat de pârâții. G, - SRL C, în contradictoriu cu intimata reclamantă, intimații pârâți și Consiliul Județean D - Sector Servicii publice.
A fost casată această decizie și a trimisă cauza pentru rejudecare la Tribunalul Dolj.
Instanța de recurs a reținut că reclamantele au solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 51/1973 și nr. 351/1997 invocând ca motiv de nulitate vânzarea lucrului altuia, instituție ce nu este reglementată de legea română, fiind supusă principiilor generale care guvernează materia convențiilor.
Nici Judecătoria Craiova, nici instanța de apel nu au examinat pricina în raport de cauza stabilită de părți în acțiune, reținând încălcarea principiului specialității capacității de folosință a unității vânzătoare, precum și încălcarea prevederilor imperative ale art. 42 și 43 din Legea 4/1973, astfel încât nu au fost respectate limitele investirii.
Legalitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 51/1973 trebuia analizată în raport de principiile generale aplicabile în materia convențiilor, avându-se în vedere motivele invocate de reclamanți prin cererea depusă la 9 noiembrie 1999.
Normele cuprinse în Legea nr.4/1973 nu distingeau între persoanele din categoria chiriașilor, permițând ca vânzarea să se facă oricărei persoane cu drepturi locative proprii, fără a restricționa înstrăinarea prin limitarea celor ce o pot cumpăra numai la titularii contractelor de închiriere, așa cum au prevăzut actele normative ulterioare anului 1989.
Efectuarea vânzării de locuințe în condițiile inexistenței aprobării unei liste anuale de către Consiliul de Miniștrii, conform art. 43 alin. 2 nu constituie motiv de nulitate absolută și de altfel, nici nu a fost invocat de reclamantă, iar constatările instanțelor referitoare la nerespectarea condițiilor privind capacitatea de folosință a unității vânzătoare, sunt lipsite de temei.
Condițiile încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 351/1997 nu pot fi analizate decât raportat la principiul "resoluto jure dantis, resolvitur jus accepientis", în situația constatării nulității actului inițial, precum și a principiului ocrotirii subdobânditorului de bună-credință, ca și creație consacrată a practicii, aplicația teoriei aparenței în drept.
In rejudecarea apelurilor, la termenul din 24 ianuarie 2007, instanța a luat act de transmisiunea calității procesuale active de la apelanta reclamantă către apelanta - SRL C, în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 2738/10 aprilie 2003 BNP.
S-a luat act de transmisiunea parțială a calității procesuale pasive de la intimata pârâtă la intimata R, cu menținerea în cauză a primei intimate, constatându-se că actul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 157/17 ianuarie 2006 BNP, este afectat de o condiție suspensivă, ca modalitate a actului juridic civil, condiție constând în consolidarea dreptului exclusiv de proprietate al intimatei pârâte, asupra unor încăperi din imobilul din litigiu, prin pronunțarea unei hotărâri irevocabile în acest sens, dat fiind că actul respectiv nu are ca obiect transmisiunea drepturilor succesorale litigioase, ci chiar încăperile atribuite prin sentința pronunțată de judecătorie, individualizată conform schiței întocmită de expertul desemnat în cauză, în condițiile în care sentința este încă supusă căilor de atac prevăzute de lege.
S-a constatat că nu există impedimente procedurale la această stabilire configurației cadrului procesual în faza rejudecării apelurilor, dat fiind că în ciclul procesual anterior nu au avut loc dezbateri în acest sens, iar decizia instanței de recurs nu cuprinde îndrumări și dezlegări referitoare la aceste aspecte, care să fie obligatorii pentru instanța de fond.
La termenul din 21 martie 2007, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 298 raportat la art. 246 alin. 4 Cod pr. civilă, luând act de opoziția formulată de apelanții pârâți la renunțarea de către apelanta reclamantă - Com SRL C la judecarea cererii în constatarea nulității contractului nr. 51/1973 și a contractului nr. 351/1997, pricina urmând a fi judecată pe fondul său, în raport de îndrumările date prin decizia de casare.
S-a încuviințat efectuarea unei expertize pentru o nouă evaluare a imobilului, pentru a se stabili variante de lotizare pentru întregul imobil, precum și variante care să excludă spațiul înstrăinat de în anul 1973 și variante care să țină seama de tranzacția încheiată între părți la 20 aprilie 2006.
Raportul de expertiză a fost efectuat de expert ing., obiecțiunile formulate la acesta fiind respinse, întrucât expertul a explicat în mod judicios valorile stabilite, iar unele aspecte legate de titularii loturilor și de exprimarea valorilor în lei vechi, pot fi corectate direct de către instanță.
Prin decizia civilă nr.480 din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de reclamanta și continuat de reclamanta - SRL C, împotriva sentinței civile nr. 25255 din 5 decembrie 2000, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 16123/1999, în contradictoriu cu intimații - SRL C, G, R și Consiliul Județean D - Direcția de Pază și Servicii.
A fost admis apelul declarat de pârâții - SRL C, G, și, împotriva aceleiași sentințe.
A fost schimbată în parte încheierea de admitere în principiu pronunțată de Judecătoria Craiova la 6 iunie 2000, în sensul că s-a respins cererea în constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare și a fost scos de la masa succesorală apartamentul situat la etajul I al imobilului, precum și cota aferentă din spațiile aflate în proprietate comună.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale încheierii de admitere în principiu.
A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins cererea în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 51/1973 și nr. 351/1997 formulată de reclamanta și continuată de reclamanta - SRL
A fost atribuit imobilul din C,- (fost 11 - 13) după cum urmează:
LOTUL I - reclamantei - SRL, lotul cuprinzând:
- subsol - încăperea 1, în valoare de 23.957,1 lei;
- parter - încăperile 1 - 7, în valoare de 320.630,8 lei.
Reclamanta va primi cu titlul de sultă de la pârâta, suma de 44.453,7 lei.
LOTUL II - pârâtei, lotul cuprinzând:
- subsol - încăperile 2 și 4, în valoare de 24.384,9 lei;
- parter - încăperea 8 și 10 în valoare de 152.472 lei;
- etajul II complet - în valoare de 229.588,9 lei;
- etajul III - camerele 1 și 2 - în valoare de 27.049,7 lei.
Pârâta va plăti cu titlul de sultă, reclamantei - SRL suma de 44.453,7 lei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
A fost obligată intimata - SRL către apelanții pârâți la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
S-au compensat parțial cheltuielile de judecată efectuate de apelanta - SRL C și de intimata și obligată apelanta - SRL C, către intimata, la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea deciziei s-a reținut că imobilul situat în C,-, reținut de prima instanță ca făcând parte din masa succesorală rămasă de pe urma autorului, a făcut obiectul unei acțiuni în revendicare imobiliară promovată de și, împotriva pârâților DGFP D, Consiliul Local C și C, acțiune ce a fost admisă prin sentința civilă nr.2975/11 martie 1998, definitivă și irevocabilă, hotărâre care însă, prin decizia civilă nr.2141/2 octombrie 2002 fost revizuită, în sensul că au fost obligate pârâtele să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din C,- ( fost nr. 11-13),cu excepția locuinței ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 31/1973 încheiat între D și.
Cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr.51/1973 s-a apreciat ca nefondată, deoarece pentru ca vânzarea bunului altuia să constituie motiv de nulitate absolută, este necesar să se dovedească împrejurarea ca părțile contractante să fi urmărit, cu bună știință, să dispună de bunul altuia și să-l fraudeze pe adevăratul proprietar.
S-a mai reținut că în cauză, nu numai că părțile nu au urmărit ceasta, ci a operat o puternică aparență de proprietate în favoarea vânzătorului, aparență pe care cumpărarea s-a întemeiat cu bună credință.
În ceea ce-l privește pe vânzător, nu se poate susține că în anul 1973 acesta ar fi avut ca scop imediat la încheierea convenției, intenția de a-l frauda pe proprietarul, deposedat în baza Decretului nr.92/1950, în cauză operând o prezumție că această unitate vânzătoare a considerat că are dreptul de a dispune de bunul respectiv.
Că, pentru stabilirea valabilității acestui act juridic este irelevantă lipsa calității de proprietar a vânzătorului, câtă vreme dobânditorul a fost de bună credință și s-a găsit într-o eroare comună și invincibilă cu privire la aparența juridică, creată de titlul de proprietate al Statului.
Totodată, instanța de apel a mai concluzionat că este absurd să se susțină că dobânditoarea din contractul respectiv ar fi trebuit să facă demersuri pentru verificarea calității de proprietar al Statului, să-și pună problema încheierii contractului cu un "non dominus" și să anticipeze "illa tempore" posibilitatea revendicării imobilului de către adevăratul proprietar, cu alte cuvinte, să prevadă însăși schimbarea în viitor a regimului politic din România, cu toate consecințele pe care înlăturarea totalitarismului le-a avut în plan legislativ și al practicii judiciare.
A apreciat instanța că în cauză cumpărătorii au fost de bună credință și aparența de drept, precum și eroarea comună și invincibilă salvează de la nulitate contractul de vânzare - cumpărare nr.51/1973, cât și actul subsecvent.
S-a motivat că, raportat la actele de vânzare - cumpărare, apelanta pârâtă - SRL este cea care are "un bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cu care " orice persoană fizică și juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale" și nu apelanta reclamantă, ci pârâta.
Că, chiar dacă moștenitoarele lui au obținut recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra întregului imobil în cadrul procedurii judiciare interne, ele nu-i pot opune dreptul lor asupra "bunului", respectiv apelantei pârâte - SRL C, pentru că autorii acesteia, respectiv vânzătorii din contractul de vânzare - cumpărare din anul 1997, nu au fost părți în litigiul respectiv, hotărârea nefiindu-le opozabilă și trebuie să se dea eficiență principiului securității raporturilor juridice.
A apreciat instanța că în cauză se impune respingerea cererii în constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare - cumpărare și scoaterea de la masa succesorală a autorului a apartamentului ce a făcut obiectul celor două contracte, împrejurare ce determină și o schimbare a lotizării fizice și valorice făcute de prima instanță, valoarea de circulație fiind cea stabilită prin expertiza administrată în calea de atac a apelului.
Apelul declarat de reclamanta și continuat de reclamanta - SRL, dobânditoare cu titlu particular a drepturilor succesorale, s-a apreciat ca nefondat, avându-se în vedere că recursul declarat de - SRL împotriva deciziei civile nr.006/1003, pronunțată de Tribunalul Dolj, ca instanță de apel în primul ciclu procesual, viza tocmai soluția apelului respectiv, așadar aspecte ținând de stabilirea drepturilor ce le reveneau asupra imobilului autorilor și, iar prin decizia instanței de recurs, s-a luat act de renunțarea la judecata recursului respectiv și că prin acest act procesual de dispoziție, apelanta a renunțat practic la criticile respective și a achiesat la componența masei succesorale și la cotele stabilite de prima instanță, dispozițiile procedurale care guvernează procesul civil, nepermițând o revenire asupra acestei manifestări de voință neechivoce.
S-a avut în vedere și faptul că dezlegările de fapt și de drept date de prima instanță în privința cotelor ce le revin părților la partaj sunt corecte, fiind luat în considerare regimul separației de bunuri a soților, sub imperiul căruia a fost dobândit imobilul de autorul, fiind relevant și faptul că apelanta reclamantă căreia i-a revenit sarcina probei, nu a administrat dovezi concludente din care să rezulte o altă situație juridică a imobilului, anterioară preluării din anul 1954, decât cea stabilită de prima instanță.
În ceea ce privește lotizarea imobilului, s-a reținut că imobilul este comod partajabil în natură, având unități locative distincte, criteriul posesiei invocat de către apelanta - SRL pentru atribuirea întregului imobil, nefiind operant în cauză, cum de altfel neavând relevanță nici actele de conservare făcute de către această apelantă, câtă vreme rezultă că între părți au existat litigii privind folosința imobilului.
Instanța a realizat lotizarea bunului între apelanta reclamantă - SRL, care a continuat calitatea procesuală activă a apelantei reclamante, ca succesoare cu titlu particular a acesteia, și intimata pârâtă, dat fiind că actul încheiat de aceasta cu intimata R, este un act afectat de o condiție suspensivă, constând în validarea lotizării fizice a bunului făcută de judecătorie, de către instanțele superioare în căile de atac și că este evident că această modalitate a actului juridic vizează raporturile obligaționale între cele două părți contractante, fără a antrena calitatea intimatei R de a primi un lot fizic și valoric prin dispozitivul hotărârii instanței, ținând seama de faptul că ea nu s-a substituit în drepturile vânzătoarei, nu a preluat de la aceasta dreptul litigios, ci doar a contractat cu privire la o parte din imobil, strict individualizată.
A apreciat instanța că varianta a II-a din raportul de expertiză, respectarea principiului atribuirii în natură și repartizarea spațiilor este judicioasă și asigură funcționarea acestora.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta C SRL criticând-o ca nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a invocat că în mod greșit instanța nu a constatat nulitatea actelor de vânzare - cumpărare, în condițiile în care s-a făcut dovada că a avut loc vânzarea lucrului altuia.
Că, în cauză s-a făcut dovada că imobilul a fost preluat fără titlu, deci Statul nu era proprietar al bunului înstrăinat ulterior, și nu se poate reține buna credință a părților la încheierea actului juridic, dreptul de proprietate fiind protejat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul nu este fondat.
Vânzarea lucrului altuia în cunoștință de cauză este nulă absolut în baza art. 966 și art. 968 cod civil și în virtutea principiului exprimat de "fraus omnia corrumpit".
Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia, are ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat actul în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane.
Sintagma " în cunoștință de cauză" relevă, semantic, înțelesul că părțile contractului au știut bine că bunul, individual determinat, nu este proprietatea vânzătorului și că aparține altuia, contractul ascunzând intenția de a aduce altuia o pagubă, act juridic intenționat fondat pe o cauză ilicită sau fraudă, ambele având ca numitor comun reaua credință a părților.
Aprecierea instanței privind lipsa cauzei licite, lipsa fraudei, lipsa relei credințe, aparența în drept și eroarea comună, constituie chestiuni de fapt și se bazează pe interpretarea probelor administrate, și care nu mai pot face obiectul analizei instanței de recurs, după abrogarea cazurilor de casare prevăzute de art. 10 și 11 în vechea reglementare a art. 304 Cod pr. civilă.
O eventuală reevaluare a probatoriilor în faza procesuală a recursului ar fi fost posibilă, numai în măsura în care recurenta, în temeiul dispozițiilor art.305 Cod pr. civilă, ar fi administrat proba cu înscrisuri care să contrazică situația de fapt reținută în etapele procesuale anterioare, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Raportat la starea de fapt reținută, instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, privind regimul nulităților.
Aspectele invocate prin cererea de recurs privind practica CEDO, nu sunt structurate pe dispozițiile art. 304 Cod pr. civilă și nu au relevanță în cauza dedusă judecății.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr. civilă, a se respinge recursul ca nefondat.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod pr. civilă, urmează a se luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 480 din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- (nr. 4780/CIV/2006), în contradictoriu cu pârâții, G, CONSILIUL JUDEȚEAN - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII D, R.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana
- - - - - -
-
Grefier,
-
Red.Judec.-
Tehn./2ex.
04.12.2008
Jud.apel
Președinte:Costel DrăguțJudecători:Costel Drăguț, Sorin Drăguț, Mihaela Loredana
