Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 9541/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9541
Ședința publică de la 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, Consiliul Local al Municipiului Tg împotriva sentinței civile nr.4054 din 19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, pârâții Inspectoratul Școlar Județean G, Clubul Școlar Sportiv Tg J având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurentul Consiliul Local al Municipiului Tg J, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Consilier juridic pentru recurentul Consiliul Local al Municipiului Tg J, a susținut oral motivele de recurs invocate în scris, arătând că nu există raporturi juridice între autoritățile locale și cluburile sportive. A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de Consiliul Local al Municipiului Tg
Față de recursul pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T lăsat la aprecierea instanței soluția ce va pronunța.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Prin acțiunea formulată de petentul și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr- s-a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați intimații Ministerul Educației, Cercetării și T și Inspectoratul Școlar Județean G la plata sumei de 4.200 lei reprezentând contravaloarea tichetelor cadou cuvenite și neacordate pentru perioada 2006-2008, sume care să fie actualizate în funcție de rata inflației, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, petentul a arătat că este angajat cu contract de muncă în cadrul Clubului Școlar Sportiv Tg. J și în conformitate cu Legea nr. 193/2006 trebuia să beneficieze de un număr de 7 tichete cadou în valoare de 50 de lei fiecare pentru fiecare eveniment determinat pe parcursul unui an calendaristic, astfel: începutul anului școlar, Ziua educației, Ziua națională, C, Paște, 1 Martie și Ziua învățătorului.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Ministerul Educației, Cercetării și Tai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La termenul din 22.05.2008 petentul a depus la dosar o precizare la acțiune prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de intimat a Clubului Sportiv Școlar Tg.J, cerere admisă de instanță prin încheierea de ședință din aceeași dată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Clubul Sportiv Școlar Tg.J a solicitat admiterea acțiunii formulată de petentă.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 4054 din 19 iunie 2008, respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul Ministerul Educației, Cercetării și
A admis acțiunea formulată de petentul și obligat intimații Consiliul local Tg. J, Ministerul Educației și Cercetării și T, Inspectoratul Școlar Județean G și Clubul Sportiv Școlar Tg. J să plătească acesteia contravaloarea tichetelor cadou pentru perioada 1 august 2006 - 21 aprilie 2008, actualizată la data plății.
Au fost obligați intimații la plata către petentă a sumei de 150 lei cheltuieli de judecată.
Instanța a respinsă excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de Ministerul Educației, Cercetării și T, cu motivarea că, alături de administrația publică locală, și această instituție asigură salarizarea personalului din unitățile școlare.
Pe fond s-a reținut că petentul fost angajat cu contract de muncă în cadrul Clubului Sportiv Școlar Tg.J pe durată nedeterminată în funcția de profesor.
Potrivit art.1 din Legea nr.193/23.05.2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă,Societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de munca pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă".
parte din categoria angajatorilor prevăzuți la <LLNK 12006 193 10 202 1 29>art.1 din Legea nr.193/2006, cu modificările ulterioare, instituțiile din sectorul bugetar, definite de legea privind finanțele publice și de legea privind finanțele publice locale, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii.
Dreptul petentului la acordarea tichetelor cadou este, deci, prevăzut în actul normativ menționat mai sus, iar prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Clubul Sportiv Școlar Tg.J a fost de acord cu admiterea acțiunii, arătând că există acorduri scrise încheiate între G și Inspectoratul Școlar Județean
De altfel, s-a depus la dosar Regulamentul Intern de acordare a tichetelor cadou și a tichetelor de creșă aprobat în ședința Comisiei paritare din 12.12.2007 prin care au fost stabilite evenimentele pentru care acordă tichetele cadou, valoarea unui tichet cadou, numărul de tichete cadou acordate pentru fiecare eveniment, precum și alte condiții de acordare (norma de bază, concedii etc.)
Prin întocmirea acestui Regulament sunt întrunite astfel condițiile legale pentru acordarea tichetelor cadou, deoarece pentru acordarea acestora legea cere un act de voință din partea angajatorului, actul de voință în cazul de față fiind încheierea acestui regulament.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Consiliul local al municipiului Tg. J și Ministerul Educației Cercetării și T, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Consiliul Local al Municipiului Tg. J, în motivare susține că acțiunea formulată împotriva sa trebuia respinsă întrucât nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Aceasta deoarece Consiliul Local nu are calitatea de a acorda drepturi salariale personalului din cadrul Clubului Școlar Sportiv pentru că nu are calitatea de angajator și nici nu este semnatar al contractului colectiv de muncă.
Pârâtul Ministerul Educației Cercetării și T, arată că nu are raporturi juridice de muncă cu reclamantul. Calitatea de angajator, este definită de art. 10 și art. 14 din Codul muncii și în speță ea aparține unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 și art. 7 alin. 8 din Legea nr. 84/1995.
Potrivit HG nr. 1317/2006, angajatorii acordă salariaților proprii tichete cadou.
Recurentul solicită respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Recursurile formulate vizează modul de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive invocate de Consiliul Local Târgu J și Ministerul Educației, Cercetării și
Asupra calității procesuale pasive a Consiliului Local:
Instanța de fond a reținut că această instituție are obligația de a asigura finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat.
.-și soluția pe dispozițiile art. 13 din OUG nr. 32/2001, instanța de fond a reținut că finanțarea învățământului preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale, acesta fiind textul pe care îl reține ca justificând concluzia instanței că în cauză Consiliul Local are calitate procesuală pasivă.
Instanța de fond a omis să examineze dispozițiile de excepție ale art. 13 alin. 3 din OUG nr. 32/2001, potrivit căruia cheltuielile privind cluburile, taberele, palatele copiilor, casele corpului didactic și inspectoratele școlare se finanțează de la bugetul de stat prin Ministerul Educației și Cercetării.
Potrivit art. 167 alin. (18) din Legea nr. 84/1995, finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare se asigură din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării.
Se constată astfel că, în situația specială a cluburilor sportive școlare, consiliile locale nu intervin în procedura de finanțare. În concluzie, instanța de fond a soluționat excepția cu aplicarea greșită a legii, iar Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul, va modifica sentința și va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local Târgu
Asupra calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și T:
Normele juridice aplicabile sunt:
Legea nr. 193/2006
Art. 1 - Societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă.
Art. 11 - (1) Angajatorul împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentantul salariaților stabilesc de comun acord unitatea emitentă a tichetelor de creșă cu care vor contracta prestarea serviciilor corespunzătoare și a tichetelor cadou în cazul cheltuielilor sociale.
(2) Unitățile emitente au obligația de a transmite angajatorilor lista unităților corespunzătoare rețelei utilizate, la care salariații pot folosi tichete cadou și tichete de creșă.
HG nr. 1.317 din 20 septembrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă
1.1. parte din categoria angajatorilor prevăzuți la art. 1 din Legea nr. 193/2006, cu modificările ulterioare, denumită în cuprinsul prezentelor norme metodologice angajatori:
b) instituțiile din sectorul bugetar, definite de legea privind finanțele publice și de legea privind finanțele publice locale, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii;
1.2. Tichetele cadou și tichetele de creșă sunt bilete de valoare.
2.3. persoane fizice care desfășoară o activitate într-o relație de angajare, în baza unui raport de muncă reglementat de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, sau de o lege specială, pot beneficia de tichete cadou acordate de angajatorii lor, numai pentru destinațiile sau evenimentele care se încadrează în cheltuielile sociale. Angajatorii acordă angajaților proprii tichete cadou, în limita sumei prevăzute în bugetul de venituri de cheltuieli aprobat potrivit legii, într-o poziție distinctă de cheltuieli denumită "Tichete cadou " pentru cheltuieli sociale.
Din examinarea dispozițiilor legale expuse anterior, rezultă că atribuții cu privire la acordarea tichetelor cadou au angajatorii, care încheie contracte cu unitățile emitente ale tichetelor cadou și distribuie aceste tichete cadou salariaților proprii.
Neavând calitatea de angajator, Ministerul Educației, Cercetării și nu poate interveni direct în procedura de acordare a acestor tichete-cadou.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Educației, Cercetării și
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea va admite recursurile, va modifica sentința și va respinge acțiunea față de Consiliul Local Târgu J și față de Ministerul Educației, Cercetării și T.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, Consiliul Local al Municipiului Tg împotriva sentinței civile nr.4054 din 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, pârâții Inspectoratul Școlar Județean G, Clubul Școlar Sportiv Tg
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea față de Consiliul local al municipiului Tg. J și Ministerul Educației Cercetării și T,
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/12.12.2008
fond:
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Lucian Bunea, Manuela Preda