Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 9539/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9539
Ședința publică de la 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate D împotriva sentinței civile nr.2940 din 21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Das olicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr..2940 din 21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu e pârâta Casa de Asigurări de Sănătate D.
S-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului prima de vacanță aferentă anilor 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006 și 2007, actualizată potrivit indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamantul este salariatul unității începând cu 15.03.1999 în calitate de șef birou administrativ, locul de muncă Serviciul Administrativ și Resurse Umane, având contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
Acțiunea a fost considerată întemeiată din următoarele considerente:
Există discriminare față de funcționarii publici, personalul contractual, în condițiile în care desfășoară aceleași activități în același sector de activitate, fiind situații analoage în cadrul celor 2 categorii de personal, dispozițiile art. 7 din Pactul Internațional privitor la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin decretul nr. 212/1974 (care garantează egalitatea de tratament și salarizare fără nici o distincție).
Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului interzice discriminarea, iar art. 4 din Carta Socială Europeană garantează dreptul la o salarizare echitabilă, interzicând discriminarea în domeniul exercitării forței de muncă.
În cauză nu putea fi invocată suspendarea primelor de vacanță, deoarece textele legale au fost potrivit Constituției, art. 38 (2), precizând că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, dreptul reclamantului s-a născut din lege. Normele de suspendare a drepturilor salariale cuvenite contravin prevederilor art. 41 și 53 din Constituție, dreptul la prima de vacanță constituind un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare, acest drept nu poate fi restrâns discriminatoriu, și contrar echității din societatea democratică, potrivit art. 53 din Constituție. De asemenea, normele legale de suspendare contravin art. 16 alin. 1 din Constituție, reclamantul fiind discriminat față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă și care desfășoară activități similare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare în sensul art. 14 din Convenție atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Pentru ca o faptă să fie calificată discriminare, trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, existența unor persoane aflate în situații comparabile, existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Potrivit legii, criteriile de discriminare sunt: rasa, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, etc. apartenența o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu.
În speță, criteriul discriminatoriu care a stat la baza tratamentului diferențiat aplicat reclamantului, este categoria profesională.
Art. 6 alin. 2 din Codul Muncii consacră principiul "pentru muncă egală și pregătire profesională egală, toți salariații trebuie să fie retribuiți în mod egal".
Protocolul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar Carta Socială Europeană garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 interzice discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă.
Împotriva sentinței a declarat recurs Casa de Asigurări de Sănătate D invocând următoarele:
Ca instanța de fond nu a respectat dispozițiile legale in vigoare, deoarece a acordat unei persoane cu contract individual de munca un drept prevăzut expres pentru funcționarii publici.
Ca reclamanta si-a desfășurat activitatea in cadrul unitații in perioada 01.07.2004-01.12.2005, ca referent, insa instanța a acordat drepturi si pentru perioada in care aceasta nu a lucrat in cadrul unitații.
Ca in speța sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din 188/1999.
Ca in cauza intre categoria profesionala din care face parte reclamanta si categoria funcționarilor publici se afla in situații juridice diferite neputând fi reținuta o situație discriminatorie.
Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată Curtea retine următoarele:
Intimata reclamanta a fost angajata unitații recurente in baza contractului individual de munca pe durata determinata, înregistrat sub nr. 301/01.07.2004 si a contractului individual de munca pe durata determinata, înregistrat sub nr. 391/01.12.2005, in perioada 01.07.2004-01.08.2007, așa cum rezulta din mențiunile inserate in contractele individuale de munca.
Ca atare, cu privire la perioada 2001-01.07.2004, se retine ca intimata nu a avut calitatea de salariata a recurentei, neexistând raporturi de munca intre parti, situație in care se constata ca in mod greșit a obligat instanța de fond la plata primei de vacanta, unitatea neavând calitate procesuala pasiva.
In ceea ce privește perioada 2004-2007 se rețin următoarele:
Prin acțiunea formulata, reclamanta a invocat discriminarea existenta intre personalul contractual si funcționarii publici care beneficiază de prima de concediu.
Salarizarea reclamantei este supusa normelor cuprinse in OUG 24/2000, OG 3/2006 si OG 10/ 2007, ce reglementează sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
Potrivit art. 157 Codul Muncii, alin. 2, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Aceasta dispoziție reflecta principiul prestabilirii prin lege a drepturilor salariale in cazul personalului ce isi desfasoara activitatea in instituțiile menționate in text, Casa de Asigurări de Sănătate regăsindu-se intre aceste instituții.
In consecința, in situația categoriei profesionale din care fac parte reclamanta, drepturile salariale sunt stabilite prin legislație speciala, legislație care nu prevede ca drept, prima de concediu.
Acesta este motivul, pentru care in lipsa unui temei legal, Casa de Asigurări de Sănătate nu a acordat aceasta prima reclamanților salariați.
Reclamanții au invocat existenta unei discriminări in raport cu funcționarii care beneficiază de acesta prima.
Potrivit art. art. 1(1) din 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu. Potrivit rt. 6 din lege, revederile p. prezentei legi nu se aplică: a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii; b) personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului c) corpului magistraților; d) cadrelor didactice; e) persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică. Potrivit rt. 35 (1) din lege, funcționarii publici au dreptul, în condițiile legii, la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte concedii. (2) Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Așa cum se observa din dispozițiile menționate, funcționarii publici beneficiază de dispoziții legale speciale, care le reglementează drepturile, inclusiv prima de concediu, dispoziții care exclud in mod expres aplicarea lor la alte categorii, categorii ce sunt enumerate in conținutul art. 6, intre care se regăsește si reclamanta, aceasta făcând parte din categoria personalului contractual.
Acesta este un alt motiv pentru care unitatea angajatoare nu a putut sa aplice, in cazul reclamantei, ce beneficiază de lege speciala, prevederile cuprinse in alta lege, care reglementează o categorie aparte de salariați.
Reclamanta a invocat discriminarea, intre cele doua categorii de personal angajat, sub aspectul beneficiului la prima de vacanta.
Potrivit rt. 2(1) din OG 137/2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Legiuitorul a stabilit modalitati specifice de salarizare si acordare a diferitelor drepturi având in vedere statutul distinct al fiecărei categorii profesionale puse in discuție.
o politica de competente diversa sub aspectul atribuțiilor si activităților desfășurate, legiuitorul a stabilit si o politica de salarizare diferita aferenta funcțiilor si activităților desfășurate.
Reclamanta a susținut, în esență, faptul că există două situații comparabile, tratate juridic diferit, invocând prevederile OG 137/2000.
La analiza unei cereri în despăgubiri întemeiate pe ideea de discriminare, judecătorul trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat între situații comparabile sau analoage manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Examinând cererea de chemare în judecată prin prisma condițiilor expuse mai sus, Curtea constată că situațiile invocate de reclamanta nu sunt comparabile, cu atât mai puțin analoage, fiind diferite sub aspectul atribuțiilor de serviciu exercitate efectiv, sub aspectul activităților desfășurate in concret si in raport de statul concret al fiecărei profesiuni.
Prin urmare modul de organizare a muncii, stabilirea atribuțiilor sunt prerogative exclusive ale angajatorului, care va stabili si un sistem remuneratoriu distinct in functie de activitatile, atributiile si statul propriu.
Aceste elemente, sunt si cele care au condus la un tratament juridic diferentiat, fiind de natura obiectiva.
Pe de alta parte, se retin si considerentele, cuprinse in Decizia nr. 819/2008 a Curtii Constitutionale, potrivit cu care, referitor la prevederile art.1, art.2 alin.3 si art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 se arata: " un asemenea inteles al dispozitiilor ordonantei, prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor in stat.
Ca atare, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile respective sunt neconstitutionale in masura in care din acestea s-ar desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative. Potrivit rt. 31 (1) din 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
In consecința, invocarea dispozițiilor menționate din OUG 137/2000, respectiv substituirea normelor proprii de salarizare cu cele cuprinse in alte acte normative nu este posibila in lumina dispozițiilor cuprinse in decizia Curții Constituționale.
In consecința, Curtea, văzând statutul distinct al celor doua categorii profesionale, constatând ca reglementarea drepturilor lor salariale se realizează prin acte normative speciale proprii fiecăreia din ele, constatând ca in cauza exista prerogativa legiuitorului in reglementarea distincta a drepturilor diferitelor categorii profesionale, ca in cauza regimul juridic de salarizare diferențiat este justificat in raport de criteriile obiective amintite, luând act si de decizia Curții Constituționale, constata ca recursul este întemeiat, situație in care va fi admis, modificata sentința in sensul ca va fi respinsa acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate D împotriva sentinței civile nr.2940 din 21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta .
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red. Jud. - 09.12.2008
Tehn./Ex.3
/ și
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Lucian Bunea, Manuela Preda
