Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 937/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 937
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâții, domiciliat în P,-, Cod poștal -, Județ P și SC SRL -prin reprezentant legal- cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr. 491 pronunțată la 24 iunie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții și, ambii domiciliați în P,-, Cod poștal -, Județ
Recurs timbrat cu 0,45 lei timbru judiciar și cu 19,50 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr. -, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-pârâți, personal și SC SRL prin administrator și intimații-reclamanți G asistat de avocat din Baroul Prahova și reprezentată de avocat din Baroul Prahova.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul, având cuvântul, arată că dintr-o eroare de dactilografiere s-a menționat în cererea de recurs că se atacă decizia nr. 941, în loc de 491, cum era corect.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul, având cuvântul, arată că a fost împiedicat de intimați să-și izoleze casa, întrucât aceștia ocupă abuziv cca. 40 mp din terenul indiviz și au refuzat să mute contorul și conducta de gaze.
Mai arată că solicită să fie obligați intimații să-i cedeze suprafața de 10 mp din totalul de 40 mp teren indiviz, pentru a putea să-și consolideze imobilul, precizând că acest lucru nu afectează calea de acces.
În situația în care se apreciază că nu este posibilă cedarea suprafeței de 10 mp, solicită să se dispună demolarea tuturor construcțiilor realizate fără autorizație și fără acordul prealabil al celorlalți coproprietari.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, arată că, atât timp cât a fost de acord cu ieșirea din indiviziune, în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei la instanța de fond, spre rejudecare, pentru a se efectua un nou raport de expertiză.
De asemenea, solicită să fie exonerat de plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale.
Avocat, având cuvântul pentru intimați, arată că între obiectul dosarului și cererea reconvențională formulată de pârâți, nu există nicio legătură, situație sesizată și de instanțele anterioare.
Criticile formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pr.civilă, pârâții reiterând motivele de apel, motive care au fost analizate de instanță și care au fost respinse ca nefondate.
Mai arată că atât timp cât mai multe părți se află în indiviziune forțată, nu se poate ceda unei părți, cu titlu exclusiv, o suprafață de teren.
Instanțele s-au pronunțat în mod clar și irevocabil cu privire la ieșirea din indiviziune asupra terenului.
Prin întâmpinare nu se poate solicita demolarea unor construcții edificate, cu autorizație, în urmă cu 15 ani.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, arată că, atât timp cât li s-a respins apelul ca nefondat, în mod corect pârâții au fost obligați, către reclamanți, la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr-, reclamanții G și, în contradictoriu cu pârâtul, au solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune asupra construcțiilor aflate pe terenul din P,-, Județul
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, la data de 21.11.1991, cu actul autentificat sub nr. 17699, pârâtul a cumpărat de la numiții și, o cota de 6/8 din imobilul situat în P,-, Județul P, iar la data de 27.01.1992, cu actul autentificat sub nr. 1430/27.01.1992, pârâtul le- vândut o cotă din imobil, în actul autentic menționându-se că au cumpărat o cotă de 3/8 din imobil.
Se mai susține că, în actul autentic, nu s-a specificat cota reala cumpărată și nici prețul achitat efectiv.
Reclamanții au arătat că pe schița ce face parte integrantă din contractul autentic, s- identificat și evidențiat partea de imobil pe care a cumpărat-o, iar de la data autentificării actului au intrat în stăpânirea de fapt a construcțiilor cumpărate, aducând acestora o serie de îmbunătățiri și adăugiri.
Cu privire la terenul curți-construcții, reclamanții au arătat că s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că există o stare de indiviziune forțată, nefiind posibilă partajarea acestuia.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvenționala, invocând excepția autorității de lucru judecat.
Sub aspect reconvențional, pârâtul solicită să fie confirmată partajarea făcută în privința spațiului construit, prin chiar schițele ce fac parte integrantă din contractul de vânzare cumpărare nr.1430/27.01.1992 și din contractul de vânzare cumpărare nr.5093/1998, iar în privința terenului să se respecte cotele din cele două contracte. În ce privește terenul liber de construcții, solicită să se aibă în vedere partajarea deja făcută cu titlu provizoriu.
Prin completarea la cerea reconvențională, adusă la data de 01.11.2007, pârâtul solicită să fie obligați reclamanții-pârâți să accepte extinderea la imobilul proprietatea sa pe un aliniament situat la cca. 3 distanță de gardul despărțitor cu proprietatea vecină de la est, urmând să atașeze acestei cereri un proiect sau, în subsidiar, să fie obligați reclamanții-pârâți să desființeze toate construcțiile pe care le-au edificat pe terenul indiviz fără autorizație de construcție.
Prin încheierea de ședință din data de 07.09.2007, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat, cu motivarea că nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză.
În ce privește obiectul cauzei, instanța a constatat că obiectul dosarului nr.4581/2005, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.7815/12.10.2006 a Judecătoriei Ploiești, modificată în parte de decizia civilă nr. 539/12.05.2006 pronunțată de Tribunalul Prahova, l-a constituit cererea formulată de reclamanți prin care au solicitat obligarea pârâților la ridicarea construcțiilor provizorii edificate pe terenul de 360 p, situat în P,-, Județul P și cererea reconvențională formulată de pârâtul, prin care solicită ieșirea din indiviziune a părților asupra imobilului mai sus menționat.
S-a mai reținut că prin hotărârile menționate instanța a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamanți și a respins cerea reconvențională formulată de pârât, ca neîntemeiată, reținându-se în considerente că, atâta timp cât suprafața de teren liberă reprezintă curte și nu poate fi împărțită în loturi distincte, cu intrări separate care să permită folosirea de către fiecare proprietar a construcțiilor proprietatea lor în mod separat, înseamnă că terenul în litigiu nu poate fi comod partajat în natură, aflându-se, așadar, în indiviziune forțată.
Prin sentința civilă nr. 3306/19.03.2009 a Judecătoriei Ploieștis -a admis acțiunea formulată de reclamanți și s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra construcțiilor situate în P,-, Județul P, conform schiței anexa la raportul de expertiza tehnica construcții (refacere) întocmit în cauză de expert a, în variantă unică.
De asemenea a fost respinsă cererea reconvențională, ca neîntemeiată, iar în temeiul art. 276 pr.civ. s-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 17699/21.11.1991, pârâtul a cumpărat de la numiții și o cotă de 6/8 din imobilul situat în P,-, județul La data de 27.01.1992 prin actul autentificat sub nr. 1430/27.01.1992 pârâtul a vândut reclamanților cota indiviză de 3/8 din imobil, iar prin contractul de vânzare cumpărare nr.5093/1998, pârâta a cumpărat cota indiviză de din ternul în suprafață de 360. și din locuința situată pe acest teren, compusă din două camere și hol, imobile situate în P,-, Județul
S-a mai reținut că prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr.4581/2005, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.7815/12.10.2006 a Judecătoriei Ploiești, modificată în parte de decizia civilă nr. 539/12.05.2006 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanți prin care au solicitat obligarea pârâților la ridicarea construcțiilor provizorii edificate pe terenul de 360. situat în P,-, județul P și s-a respins cererea reconvențională formulată de pârât, prin care solicita ieșirea din indiviziune a părților asupra imobilului mai sus menționat, ca neîntemeiată, reținându-se în considerente că atât timp cât suprafața de teren liberă reprezintă curte și nu poate fi împărțită în loturi distincte cu intrări separate, care să permită folosirea de către fiecare proprietar a construcțiilor proprietatea lor în mod separat, înseamnă că terenul în litigiu nu poate fi comod partajat în natură, aflându-se, așadar, în indiviziune forțată.
Așadar, instanțele s-au pronunțat în mod clar și irevocabil cu privire la ieșirea din indiviziune asupra terenului.
Apreciază, însă, prima instanță, că, deși părțile dețin cote indivize asupra construcțiilor, conform actelor de vânzare mai sus menționate, instanța nu s-a pronunțat cu privire la ieșirea din indiviziune asupra construcțiilor.
Având în vedere că în art.728 din Codul civili, se statuează că "nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune", având în vedere că însuși pârâtul acceptă ideea de ieșire din indiviziune, solicitând însă ca aceasta sa se efectueze și pentru teren, instanța admis-o, dispunând ieșirea din indiviziune a părților asupra imobilelor construcții situate în P,-, județul P conform schiței anexa la raportul de expertiza tehnica construcții (refacere) întocmit în cauza de expert a, în varianta unică.
În ce privește cererea reconvențională formulată de pârât, privind ieșirea din indiviziune a părților și asupra terenului în suprafață de 360 p pe care se află construcțiile, instanța a respins-o, deoarece prin sentințele mai sus amintite s-a reținut că terenul în litigiu nu poate fi comod partajat în natură, aflându-se în indiviziune forțată.
S-a mai arătat că, celelalte aspecte din cererea reconvențională nu sunt admisibile așa cum au fost formulate, dar au fost avute în vedere ca și situație de fapt, în momentul efectuării expertizei, astfel încât construcțiile edificate de pârâți după întocmirea actelor de vânzare-cumpărare să le revină acestora în lot.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâți și SRL, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, recurenții pârâți arată că instanța s-a pronunțat asupra unei cereri inexistente, imaginare, în timp ce solicitarea reală a fost ignorată.
Recurenții-pârâți au precizat din nou obiectul cererii lor reconvenționale, în calitatea lor de coproprietari coindivizari asupra terenului, și anume: obligarea reclamanților-pârâți G și, la cedarea în favoarea reclamanților pârâți și SC SRL, în vederea extinderii la sol, a locuinței și respectiv sediului, (fără a micșora înălțimea actuală a căii de acces în curtea imobilului de cca 3 ), a unei suprafețe de cca 10 mp, aceasta ar reprezenta o suprafață de cca. 4 ori mai mică decât cea ocupată de familia în prezent prin extinderile realizate abuziv, fără acordul celorlalți coproprietari pe terenul indiviz. Aceasta ar reprezenta o soluție echitabilă și eficientă, presupunând menținerea tuturor construcțiilor existente.
Recurenții-pârâți fac precizarea că ieșirea din indiviziune presupune inclusiv degrevarea imobilului aparținând lui și Sc SRL, de toate sarcinile nejustificate în favoarea imobilului familiei. Are în vedere în mod special controlul și conducta de gaze aparținând imobilului reclamanților-pârâți, care au fost rugați cu mai mult de 2 ani în urmă să o mute pe gardul de pe latura de est a imobilului, dându-i astfel posibilitatea izolării termice a locuinței.
Se menționează că aceasta nu poate fi considerată o nouă cerere, ci o simplă precizare ce trebuie avută în vedere la ieșirea din indiviziune și în virtutea căreia reclamanții-pârâți trebuie să acționeze urgent, chiar înainte ca instanța să se pronunțe asupra cererii reconvenționale, iar în cazul în care nu se poate ajunge la această soluție, solicită desființarea tuturor construcțiilor realizate ilegal, fără acordul lor, pe terenul indiviz, de către reclamanții pârâți G și.
La termenul de judecată din data de 24.06.2009, Tribunalul a calificat, în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, calea de atac exercitată în cauză ca fiind apelul, iar nu recursul.
Prin decizia nr. 491 pronunțată la 24 iunie 2009, Tribunalul Prahovaa respins apelul ca nefondat și a obligat apelanții la plata, în solidar, a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, către intimați.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a constatat că susținerea apelanților în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale, este neîntemeiată, întrucât, din dispozitivul sentinței atacate, reiese că a fost soluționată cererea reconvențională, argumentele instanței fiind cuprinse în considerente.
S-a mai reținut că și prin precizarea făcută încă o dată în fața instanței de apel, pârâții au arătat că solicită obligarea reclamantului la cedarea unei suprafețe de 10 mp, însă, instanța de fond în mod corect a subliniat că această solicitare contravine dispozițiilor cuprinse în sentința civilă nr. 7815/2006 a Judecătoriei Ploiești, astfel cum a fost modificată, sentință care se bucură de autoritate de lucru judecat și prin care s-a stabilit că terenul reprezentând curți nu este comod partajabil în natură și se află în indiviziune forțată.
Tribunalul a mai reținut că această stare de indiviziune forțată presupune că fiecare coindivizar este considerat proprietar al întregului bun, care nu poate fi partajat, fiecare coindivizar se comportă față de bunul respectiv ca și cum ar fi un proprietar exclusiv.
Așadar, coindivizarii pot exercita acte de folosință asupra bunului, în integralitatea sa, cedarea unei suprafețe în favoarea altui coindivizar, așa cum solicită apelanții, reprezentând o formă mascată de partaj, inadmisibilă în cauză.
În legătură cu celelalte precizări ale apelanților, privind degrevarea imobilului de sarcinile nejustificate, s-a apreciat că acestea nu reprezintă veritabile motive de apel, astfel după cum se și recunoaște, reprezentând modalități în care apelanții doresc reglementarea raporturilor de indiviziune, ce nu fac obiectul prezentului dosar.
Față de considerentele arătate, tribunalul, în baza art. 296.pr.civ. a respins ca nefondat apelul, iar în baza art. 274.pr.civ. apelanții au fost obligați, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată către intimați, în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depusă la dosarul cauzei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, în nume propriu și ca reprezentat al SC SRL, invocând art. 304 pct. 7 și 9 pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că, deși a învederat instanței de apel că această pretinsă cerere nu există și că obiectul cererii lor reconvenționale îl reprezintă obligarea intimaților-reclamanți la cedarea din terenul indiviz a unei suprafețe de cca 10 mp, necesară pentru consolidarea imobilului în vederea extinderii lui pe verticală, astfel încât să nu se îngusteze calea de acces spre locuința familiei, totuși, instanța de apel menține soluția primei instanțe, denaturând grav adevărul.
Susțin recurenții că au solicitat instanței obligarea pârâților să cedeze 10 mp teren, mai puțin decât ocupă abuziv familia din terenul indiviz prin extinderi fără autorizație legală și fără acordul celorlalți proprietari, iar solicitarea lor nu este una revendicativă, ci una strict utilitar-funcțională, în condițiile în care familia ocupă o suprafață mult mai mare din terenul indiviz, astfel cum reiese din cele două rapoarte de expertiză.
O a doua critică se referă la cheltuielile de judecată la care au fost obligați de instanța de apel, întrucât decizia este netemeinică și nelegală, iar în al doilea rând, nu pot fi considerați că au căzut în pretenții, mai ales că, nu se împotrivesc ieșirii din indiviziune, ci solicită respectarea drepturilor lor de coproprietari în soluționarea cauzei.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei Tribunalului Prahova sau casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare.
Intimații, deși au fost citați cu mențiunea de a formula întâmpinare, aceștia nu au depus-o până la data judecății.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 pr.civilă, respectiv când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, urmează a fi respinsă, întrucât recurentul nu arată în ce constă contradicția dintre considerente și dispozitiv sau dacă există contradicție între considerente sau că lipsește motivarea soluției instanței.
În ceea ce privește critica ce vizează cererea reconvențională formulată de recurenți, Curtea va reține că această cerere este întemeiată, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea reconvențională cu care a fost investită, având în vedere cererea existentă la fila 28 dosar fond, prin care se solicita confirmarea partajării făcute în privința spațiului construit prin schițele de plan ce fac parte integrantă din contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.1430/1992 și nr. 5093/1998, iar în privința terenului construit, cât și cel liber, să se respecte cotele cuprinse în contractele de vânzare-cumpărare.
De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere completarea la cererea reconvențională de la fila 44 dosar, prin care se solicita să fie obligați reclamanții să accepte extinderea construcției proprietatea lor pe un aliniament situate pe cca 3 m de gardul despărțitor, iar în subsidiar, obligarea reclamanților să desființeze toate construcțiile pe care le-au ridicat pe terenul indiviz fără autorizații legale și fără acordul celorlalți proprietari.
Instanța de fond nu s-a pronunțat nici pe cererea intitulată precizare și completare la cererea reconvențională de la fila 56, prin care se solicita acordul reclamanților pentru extinderea pe verticală a imobilului, precizând că cel de-al doilea capăt de cerere și-l întemeiază pe dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 28 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
În baza art. 297 alin. 1 pr.civilă, instanța de apel trebuia să constate că prima instanță nu s-a pronunțat pe cererea reconvențională, așa cum a fost formulată de recurenți, să desființeze hotărârea atacată, să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, întrucât omisiunea de a se pronunța pe o cerere cu care a fost investită echivalează cu necercetarea fondului.
În baza dispozițiilor art. 312 alin.3 pr.civilă, ipoteza în care instanța nu s-a pronunțat pe fond, respectiv nu a cercetat toate capetele din cererea reconvențională, urmează a se admite recursul, a se casa cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond pentru a se pronunța pe toate capetele de cerere din cererea reconvențională.
Cu ocazia rejudecării, urmează ca în baza probelor ce se vor administra în cauză să se verifice dacă intimații-reclamanți au edificat construcțiile la care se referă în cererea reconvențională, legal, dacă se impune desființarea acestora, dacă lipsa acordului reclamanților pentru extinderea pe verticală a imobilului proprietatea recurenților poate fi suplinită în altă modalitate.
Cu privire la critica ce vizează plata cheltuielilor de judecată la care au fost obligați recurenții în apel, Curtea va reține că, urmare a desființării atât a sentinței, cât și a deciziei, recurenții nu mai pot fi obligați la plata acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUNELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâții, domiciliat în P,-, Cod poștal -, Județ P și SC SRL -prin reprezentant legal- cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr. 491 pronunțată la 24 iunie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții și, ambii domiciliați în P,-, Cod poștal -, Județ
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv la Judecătoria Ploiești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- - - - - -
Grefier,
Red. ES
Tehnored.PJ
7 ex/20.11.2009
f- Judecătoria Ploiești
a- Tribunalul Prahova
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
