Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 103/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 103
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 3: Dan Spânu
Grefier: - - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C împotriva deciziei civile nr. 622 din data de 22 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 589 din data de 07 iulie 2009 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosar nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurenta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței cererea formulată de recurenta petentă, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, luând act de cererea formulată de recurenta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " " SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Cu adresa nr. 7975/2009, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară D- Caî naintat Judecătoriei Filiași plângerea formulată de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE, SA - SUCURSALA REGIONALĂ CF împotriva încheierii nr. 7975/2009, emisă de OCPI D la data de 18 martie 2009, plângerea fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 24.04.2009 sub nr-.
În motivarea în fapt, petenta a arătat că între CNCF, SA B, în calitate de achizitor, și SC SA C, în calitate de prestator, a fost încheiat Contractul de prestări Servicii nr. 75/2008, având ca obiect, întocmirea documentațiilor de cadastru necesare intabulării terenurilor aparținând domeniului public al statului, aflate în administrația Ministerului Transporturilor și concesionate de către CNCF, SA aflate pe raza unităților teritorial administrative, tronsonul de cale ferată Dr. Tr. S - C și intabularea în cărțile funciare locale.
Petenta a mai arătat că până la această dată au fost intabulate un număr de trei documente aferente, și din Față, iar imobilul pentru care s-a solicitat intabularea aparține infrastructurii feroviare publice,dreptul de proprietate fiind dovedit conform art. 3 alin.2 din Legea nr. 213/1998 și art. 3 alin. 2 din HG 581/1998 privind înființarea CNCF, SA.
De asemenea, a mai susținut petenta că potrivit art. 135 din Constituția României, proprietatea este publică sau privată, cea publică aparținând statului sa unităților administrativ teritoriale, în aceasta din urmă intrând și căile de comunicație, iar potrivit art. 5 din Lg. 18/91, aparțin domeniului public și terenurile pe care sunt amplasate căi de comunicație.
Petenta mai susținut că la nivelul CNCF, SA și ANCPI s-a stabilit un mod de lucru unitar concretizat prin încheierea unui Protocol de Colaborare în care se menționează la cap. V că părțile își vor comunica de îndată,orice situații care ar putea conduce la inaplicarea unor dispoziții ale protocolului. In vederea armonizării procedurilor de lucru, părțile semnatare se angajează să organizeze întâlniri periodice menite să evalueze modul de colaborare și să înlăture deficiențele,iar printr-un act emis de ANCPI la data de 23.10.2008 și dat spre știință OCPI D, s-a stabilit că, OCPI D va informa în scris Compania Națională de Ferate, SA cu privire la acest aspect și va menționa Planul Parcelar(Unitatea Administrativ Teritorială,parcelă) în care se regăsesc terenurile în cauză,OCPI neconformându-se.
La termenul din data de 26 mai 2009, petenta și-a precizat acțiunea indicând ca temei de drept al acțiunii formulate Legea nr. 7/1996, Ordinul nr, 633/2006, Ordinul nr. 634/2006 și art. 331-338 Cod procedura civilă.
Odată cu plângerea formulată de petentă, intimatul OCPI D invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI D, arătând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât calitatea procesuală pasivă într-un proces presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul obligațional dedus judecății de reclamant, persoana care dreptul reclamantului, persoana față de care reclamantul dorește să își stabilească existenta unui drept real sau persoana în patrimoniul căreia reclamantul dorește să dovedească inexistența unui drept real.
Prin încheierea de ședință din data de 26 mai 2009, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului și a dispus scoaterea acestuia din cauză.
La același termen de judecată, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de reprezentanta petentei și a dispus emiterea unei adrese către OCPI D pentru a face dovada ca terenul în suprafață de 3768. situat in unitatea administrativ teritoriala - corp 2 se suprapune cu o altă suprafață de teren.
Instituția menționată a răspuns solicitării instanței la data de 06.07. 2009 prin adresa nr. 7058/02.07.2009, comunicând faptul că identificarea limitelor si proprietarilor vecini cât și a suprapunerilor s-a făcut de către cu ocazia delimitării imobilelor conform art. 13 din Ordinul nr. 788/23.05.2002 al și Ordinul nr. 205/31.07.2002 al, iar proiectele parcelare executate ca urmare a aplicării Legilor Fondului Funciar, aferente teritoriului administrativ în cauza nu au fost depuse la OCPI D, acestea regăsindu-se la Primăria.
Prin sentința civilă nr.589/7 iulie 2009, pronunțată de Judecătoria Filiași, în dosarul nr-, fost respinsă plângerea formulată de petenta Compania Națională de Ferate Sucursala Regională de Ferate C, împotriva încheierii de carte funciară nr. 7975/18.03.2009, emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Pentru se pronunța astfel, instanța constatat următoarele:
În speță, s-a solicitat acordarea numărului cadastral și intabularea dreptului de concesiune al petentei pentru imobilul sus amintit, deși dreptul de proprietate asupra imobilului, drept de proprietate ce aparținea Statului, imobilul fiind proprietate publică, nu fusese intabulat.
Din dispozițiile art. 52 din Legea 7/1996, coroborat cu art. 79 din Ordinul 633/2006, în cazul în care o carte funciară urmează a fi întocmită prin înscrierea unui imobil care nu a fost cuprins în nici o altă carte funciară, întocmirea se face de către registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, cu acordul celor interesați, pe baza unei încheieri. În acest scop se folosesc toate înscrisurile și documentațiile tehnice existente, privitoare la imobilele în cauză, precum și situația dreptului de proprietate.
La baza întocmirii cărții funciare stă documentația cadastrală, care se întocmește în conformitate cu dispozițiile Ordinului 634/2006, potrivit art. 1 din acesta.
Din actele dosarului instanța constatat că în speță a fost întocmită o documentație cadastrală de către SC SA, în urma convenției încheiată între aceasta și petentă, iar în urma verificării acestei documentații cadastrale s-a constatat că aceasta nu este conformă cu dispozițiile cuprinse în ordinul mai sus menționat, situație în care asistentul registrator din cadrul OCPI - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C, a întocmit referatul de respingere a recepției documentației cadastrale, apreciind că, conturul incintei identificată de petentă ca aparținând se suprapune peste proprietățile private, iar beneficiarul trebuie să clarifice situația juridică a terenurilor suprapuse cu Comisia Locală ce a făcut reconstituirea dreptului de proprietate.
Analizând dosarul nr. 7995/2009, instanța constatat că documentația depusă de petentă la OCPI D cuprinde cererea de solicitare informații și convenție, conform anexei 1; cererea de recepție și înscriere, conform anexei 2; descrierea lucrărilor topografice și geodezice, întocmită conform anexei 10; declarația pe proprie răspundere cu privire la înstrăinarea și identificarea imobilului măsurat, conform anexei 5; plan de amplasament și delimitare a imobilului. 1:10.000, conform anexei 11; tabel de mișcare parcelară cu indicarea situației actuale dar nu în actele de proprietate ci în actul de concesiune.
În consecință, instanța a apreciat că documentația cadastrală cuprinde practic doar un tabel de mișcare parcelară (fișă imobil) cu o schiță topo a căii ferate.
Potrivit art. 62 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, "Pentru imobilele care nu sunt înscrise în cartea funciară - la prima înscriere - se vor deschide cărți funciare în baza documentației cadastrale recepționate, prin care se atribuie număr cadastral, a înscrisului doveditor al actului sau faptului juridic de dobândire sau constituire a dreptului real și a certificatului fiscal sau adeverinței eliberate de primăria în circumscripția căreia se află situat imobilul.
Așa cum s-a reținut, documentația cadastrală întocmită nu cuprinde elementele prevăzute în Ordinele nr. 633 și 634/2006. Astfel, chiar dacă pentru planul de încadrare în zonă care trebuia efectuat la. 1:2000 - 1:5000, în mod excepțional, pentru imobilele de mari dimensiuni se admite și scara 1:10000, conform art.13 lit.e din Ordinul 634/2006, nu există anexa 14 și 15 referitoare la măsurători efectuate în rețeaua de îndesire și ridicare și pentru ridicarea detaliilor topografice, prin metode clasice și prin tehnologia, potrivit dispozițiilor art.13 lit.j din Ordinul 634/2006; de asemenea nu există descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare, așa cum prevede art.13 lit.l și nici calculul suprafețelor, prevăzute de lit.k al aceluiași articol. În ceea ce privește planul de încadrare în zonă, s-a constatat că de asemenea nu a fost întocmit, la dosar fiind depus doar planul de amplasament și delimitare a imobilului.
Petenta a arătat că în ceea ce privește documentația cadastrală a existat un protocol de colaborare încheiat între Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și petentă, protocol ce a fost depus în copie la dosar, dar din care instanța a apreciat că la actele necesare înscrierii în CF a imobilelor care sunt proprietatea Statului Român cu drept de concesiune în favoarea SC SA, petenta trebuie să depună și actul prin care s-a constituit dreptul de proprietate al statului, precum și documentația cadastrală. Prin urmare, prin protocolul încheiat între cele două părți nu s-a stabilit scutirea petentei de a depune documentația cadastrală în forma cerută de lege, fapt ce nici nu era posibil.
Instanța constatat că, în conformitate cu art.10 din același act normativ, s-a întocmit în mod corect referatul prin care a fost respinsă documentația cadastrală, iar, ca o consecință a faptului că documentația cadastrală nu a fost recepționată, nu s-a alocat, în conformitate cu art.10 lit.g, număr cadastral în indexul cadastral, aceasta fiind o condiție obligatorie și preliminară înscrierii în cartea funciară.
Ca urmare, pe baza referatului de respingere a documentației cadastrale a fost emisă încheierea nr. 7975/2009 de respingere a înscrierii în cartea funciară, încheiere care este legală și temeinică, față de actele depuse și prevederile Lg.7/1996 și Ordinele nr. 633 și 634/2006.
Înscrierea, respectiv emiterea unei încheieri de admitere este posibilă numai după recepția documentației cadastrale, corect și complet întocmită, și după alocarea numărului cadastral.
Împotriva acestei sentințe declarat apel petenta Compania Națională de Ferate C, care a arătat că s-au solicitat societății prestatoare alte planuri de încadrare în zonă, că această societate a convenit cu OCPID ca anexa 14 să nu mai fie introdusă în celelalte documentații și că planul de amplasament a fost depus pentru a se dovedi că terenul face parte din domeniul public al statului. S-a arătat că nu s-a făcut dovada existenței unei suprapuneri de teren, că OCPI avea obligația indicării documentelor din care să rezulte suprapunerea, respectiv număr cadastral, și parcelă în care este situat terenul și titularii cărților funciare.
Prin decizia civilă nr. 622 din 22.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins apelul formulat de apelanta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE SA-SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, împotriva sentinței civile nr 589 din - pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr -.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, reținând că cererea formulată de petentă privind înscrierea în cartea funciară nu îndeplinește cerințele impuse de art.48 alin.1 lit.c din Legea 7/1996, republicată, text de lege conform căruia înscrisul depus de petent trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic.
Dispoziția legală menționată este imperativă și nu permite derogări, finalitatea legii 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară fiind de a asigura evidența cadastral-juridică a tuturor imobilelor de pe raza fiecărei unități administrativ-teritoriale; acordarea numărului cadastral și deschiderea cărții funciare pe baza acestuia reprezintă o condiție esențială a aplicării actului normativ menționat, întregul sistem de publicitate imobiliară reală având la bază tocmai identificarea precisă a imobilelor pe baza numerelor cadastrale.
Împrejurările de fapt invocate de apelantă sunt total irelevante în soluționarea prezentei pricini, întrucât nemulțumirile legate de refuzul oficiului de cadastru de a acorda numerele cadastrale pot fi valorificate pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, și nu pe calea plângerii împotriva încheierii date de registratorul carte funciară; în cadrul unei astfel de plângeri, întemeiate pe prevederile art.50 alin.2 din Legea 7/1996 republicată, instanța este ținută să examineze legalitatea și temeinicia încheierii respective prin prisma dispozițiilor legale și a înscrisurilor depuse de petent în susținerea cererii de înscriere în cartea funciară.
Împotriva deciziei Tribunalului, a declarat recurs petenta Compania Națională de Ferate " SA", solicitând admiterea recursului, cu modificarea în tot a deciziei civile, în sensul admiterii plângerii formulate, anulării încheierii de respingere și obligării OCPI D să emită o încheiere de admitere a cererii de înscriere a dreptului de proprietate în Cartea Funciară.
Apreciază, raportat la motivarea instanței de apel, că încheierea de respingere emisă de OCPI, deși este act administrativ nu este supusă controlului instanțelor judecătorești de contencios administrativ, în condițiile Legii nr.544/2004, ci contenciosului administrativ special reglementat prin Legea nr.7/1996, republicată.
În acest sens prin art.50 alin.1 din Legea nr.7/1996, republicată, este reglementată obligativitatea comunicării încheierii, iar prin alineatele următoare se prevede că "încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere", care se înaintează judecătoriei în a cărei rază de competență se află imobilul.
S-au invocat prevederile art.304 pct.7 Cod pr. civ.
De asemenea, s-a susținut că, în raport de obiectul acțiunii, dispozițiile legale aplicabile și probatoriul administrat în cauză, decizia civilă atacată este nelegală și netemeinică.
Recursul este nefondat.
Referirea instanței de apel la posibilitatea reclamantei de a-și valorifica anumite pretenții pe calea unei acțiuni în contencios administrativ și nu pe calea plângerii împotriva încheierii dată de registratorul de carte funciară, nu are în vedere fondul acțiunii cu care a fost investită instanța, având ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară, plângere ce a fost analizată strict prin prisma dispozițiilor Legii nr.7/1996. Prin această referire, instanța a avut în vedere de fapt o altă nemulțumire a reclamantei legată de refuzul oficiului de cadastru de acorda numere cadastrale, și nu necompetența instanței în soluționarea plângerii.
În speță, instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea.
Art.13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul prevede că documentația pentru intabularea dreptului de proprietate (sau a altui drept real) cuprinde printre altele planul de încadrare în zonă la scara de 1:2000 - 1:5000, în mod excepțional pentru imobilele de mari dimensiuni admițându-se scara 1:10000 (lit.e) și planul de amplasament și delimitare a imobilului la scara 1:200 - 1:5000 - (lit.f).
Art.4 din Regulament prevede că realizarea documentațiilor necesare înscrierii în cartea funciară a actelor juridice cuprinde mai multe etape, între care și recepția documentațiilor cu înregistrarea în registrul cadastral al imobilelor, denumit index cadastral, recepția cadastrală, transmiterea documentației asistentului - registrator.
cadastrală este o etapă premergătoare și necesară pentru aprobarea înscrierii dreptului real în cartea funciară.
Conform art.10 alin.2 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 - în cazul în care documentația este incompletă se întocmește referatul de completare cu toate datele, documentele și informațiile care lipsesc sau care necesită refacere, modificare.
În speță, s-a întocmit un asemenea referat de completare prin care s-a constatat că documentația nu respectă art.13 lit.e, j, k și l din Regulament și s-a cerut petentei să completeze cu documentația cadastrală recepționată și cu atribuire de număr cadastral.
Petenta nu a completat documentația cu documentele cerute prin referatul de completare, astfel că s-a respins recepția documentației pentru depășirea termenului stabilit prin referatul de completare și pentru neprezentarea documentelor solicitate prin referatul de completare.
Cum, recepția documentației cadastrale și acordarea de număr în indexul cadastral constituie o condiție prealabilă aprobării cererii de înscriere a dreptului real în cartea funciară - corect s-a respins înscrierea dreptului petentei în cartea funciară, prin încheierea atacată.
Prin urmare, soluția de respingere a acestei plângeri este legală, astfel că nu se impune modificarea deciziei recurate nici în baza art.304 pct.9 Cod pr. civ.
Față de aceste considerente și în baza art.312 Cod pr. civ. urmează a se respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C împotriva deciziei civile nr. 622 din data de 22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr- și a sentinței civile nr. 589 din data de 07 iulie 2009, pronunțată de Judecătoria Filiași, în dosar nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./17.02.2010
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu