Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 105/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 105

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Emilian Lupean

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica

JUDECĂTOR 3: Dan Spânu

Grefier: - - -

Pe rol judecarea recursului formulat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C împotriva deciziei civile nr. 638 din data de 26 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 799 din data de 15 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosar nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurenta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței cererea formulată de recurenta petentă, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;

Instanța, luând act de cererea formulată de recurenta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR " SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.

CURTEA

La data de 30.04.2009, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Segarcea, sub nr- plângerea formulată de petenta Compania Națională Ferate CFR SA, împotriva încheierii de carte funciară nr. 56285/24.07.2008 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară

Prin încheierea de carte funciară mai sus menționată a fost respinsă cererea formulată de Compania Națională Ferate CFR SA de intabulare a domeniului public deținut în concesiune de către CN CF CFR SA.Prin referatul de respingere se învederează că a fost depășit termenul stabilit prin referatul de completare precum și faptul că nefiind prezentate documentele solicitate documentația cadastrală nu a fost recepționată și ca urmare nu a fost atribuit număr cadastral. Existența la dosar a referatului de respingere constituie potrivit art.62 alin.4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul 633/2006, motiv de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară.

S-a mai aratat în aceeași încheiere de carte funciară că potrivit prevederilor art.48 alin.1 din legea 7/1999 republicată, admiterea cererii de înscriere se dispune dacă înscrisul anexat la cerere îndeplinește condițiile menționate la lit. a)-e) ale acestui alineat. Cercetând îndeplinirea condiției prevăzută la art.48 alin.1 lit. c) din legea 7/1996 republicată, conform căreia înscrisul anexat trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic ( număr cadastral ), s-a constatat faptul că această cerință legală nu este îndeplinită.

Conform prevederilor art.644 și art.645 cod civil, proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin: succesiune, convenție, tradițiune, accesiune sau incorporațiune, prescripție, lege și prin ocupațiune. Actele pe care s-a întemeiat cererea sunt un contract de concesiune și un act adițional. Așa fiind, oficiul de carte funciară a conchis că lipsește actul juridic la care se referă art.20 alin.1 din legea nr.7/1996 republicată, în baza căruia dreptul de proprietate s-a constituit ori s-a transmis în mod valabil.

S-a arătat în precizarea adusă la cererea de chemare în judecată că prin actul înregistrat la ANCPI sub nr.-/27.08.2008 Sc SRL și-a exprimat punctul de vedere cu privire la solicitările OCPI D de completare a documentației ( Anexa 1).

Analizând situația descrisă de Sc SRL, ANCPI a răspuns la data de 23.10.2008 ( răspunsul fiind dat spre știință OCPI D ), menționând că recepția documentațiilor cadastrale pentru tronsonul de cale ferată C -C se realizează cu respectarea pct.1 din adresa ANCPI nr.-/23.04.2008, astfel: 1. cadastrale în care nu s-au constatat suprapuneri se vor recepționa iar imobilelor respective li se vor aloca numere cadastrale, iar la punctul 2 din aceeași adresă, se arată că pentru documentațiile cadastrale la care s-au constatat suprapuneri,OCPI D va emite încheieri de respingere.

În continuare s-a aratat că neconformându-se celor dispuse de ANCPI prin actul menționat, OCPI Dap referat să emită încheieri de respingere, dar nu motivate de suprapuneri ci invocând documentația incompletă.

Pe tronsonul de cale ferată C -C au fost intabulate un nr. de 35 documentații. La emiterea celor 35 de încheieri de admitere s-a avut în vedere o documentație similară, dar neexistând suprapuneri, OCPI nu a solicitat completarea acesteia.

Prin încheierea de admitere nr.54490/2008 s-a dispus înființarea cărții funciare cu privire la imobilul situat în interval de cale ferată C -C km 295+749,86-298+563,96 ( ANEXA 3).

S-a aratat că, astfel cum se poate observa, terenul în litigiu face parte din același tronson de cale ferată, fiind situat între Km. 295+718,58-298+567,45.

La data de 05.09.2006 între ANCPI și CNCF "CFR"-SA s-a încheiat Protocolul de Colaborare nr.- privind modul de înscriere în cărțile funciare centrale. În capitolul III al acestui protocol sunt enumerate actele necesare înscrierii în cartea funciară a imobilelor care sunt proprietatea Statului Român cu drept de administrare sau de concesiune în favoarea CN CF "CFR"-SA. OCPI D nu a respectat nici prevederile Protocolului menționat solicitând petentei un număr mult mai mare de documente deși în CAP V al acestuia se specifică expres că " registratorul șef al serviciului de publicitate imobiliară din cadrul OCPI va asigura aplicarea prevederilor prezentului protocol de colaborare la nivelul OCPI ( ANEXA 4).

Petenta a susținut că din analiza planului de situație existent la dosarul cauzei și a planului de amplasament și delimitare a imobilului domeniu public depus la termenul prezent ( ANEXA 5) se observă că terenul în litigiu se află în limita zonei de siguranță a infrastructurii publice așa cum este definită de art.29 alin.2 din OUG 12/1998 ( ANEXA 6).

S-a mai aratat că potrivit ANEXEI 2 la HG 581/1998 așa cum a fost modificată prin HG 589/2006 constituie elemente concrete ale infrastructurii feroviare publice:" terenurile situate de o parte și de alta a axei căii ferate până la limita de expropriere aprobată sau limita zonei de siguranță infrastructurii feroviare" ( ANEXA 6).

Prin încheierea contestată s-a respins solicitarea petentei privind intabularea domeniului public al statului deținut în concesiune de petentă, pe tronsonul de cale ferată C- C, pentru motivele arătate în referatul de respingere existent la dosar.

A mai arătat că motivele invocate de OCPI în referatul de respingere nu sunt întemeiate, întrucât: potrivit art. 13 lit.e din Ordinul nr.634/2006 al Directorului General al ANCPI, planul de încadrare în zonă se admite la scara 1:2000 - 1:5000, iar ANCPI a pus la dispoziție doar planul la scara 1:5000.

În ceea ce privește anexa 14, aceasta se află în documentațiile avizate anterior de OCPI, iar societatea prestatoare a convenit cu OCPI ca anexa 14 să nu mai fie introdusă în aceste documentații; planul de situație depus cuprinde calculul suprafețelor, în conformitate cu art.13 lit.k din Ordinul nr.634/2006; descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare se regăsesc în celelalte 35 de documentații avizate pe fiecare în parte.

Cum motivele invocate de OCPI nu sunt întemeiate, refuzul de a acorda număr cadastral este nejustificat.

Argumentarea OCPI privind lipsa titlului de proprietate este de asemenea eronată, în condițiile în care art.3 alin.2 din Legea 213/1998 stabilește că infrastructura feroviară aparține domeniului public, iar, art.17 din contractul de concesiune nr. MM/224/2002 prevede că terenurile aparținând domeniului public vor fi înregistrate de către concesionar în Registrul Imobiliare.

Întrucât prin încheierea de carte funciară nr. 56285/24.07.2008 s-a dispus respingerea cererii de intabulare, petenta a solicitat anularea încheierii și obligarea OCPI la intabularea terenului.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.50 alin.2 din Lg. 7/1996-republicată, Ordinul 633/206 și Ordinul 634/2006.

Cererea a fost depusă la sediul OCPI, în data de 12.11.2008 și înaintată instanței în data de 30.04. 2009.

Odată cu plângerea, s-a comunicat instanței și dosarul nr. 56285/2008 în care s-a dat încheierea contestată.

Prin sentința civilă nr. 799/15.06.2009, Judecătoria Segarceaa respins plângerea.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că a fost învestită cu plângerea formulată de petentă împotriva încheierii de carte funciară nr. 56285 /24.07.2008 prin care s-a dispus respingerea cererii petentei pentru intabularea dreptului de proprietate în Cartea Funciară pe tronsonul C- C.

În condițiile în care petenta se află la prima înscriere, nefiind în situația în care se solicită înscrierea unui drept în cartea funciară împotriva unei persoane, prezentei plângeri i se aplică regulile specifice procedurii necontencioase.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că între CNCF "CFR" SA B și Sc Srl a fost încheiat contractul având ca obiect intabularea domeniului public al statului deținut în concesiune de petentă pe tronsonul de cale ferată C -C. Prin încheierea menționată mai sus a fost respinsă cererea privind înscrierea dreptului de proprietate în Cartea Funciară.

În vederea întocmirii documentației cadastrale, s-a încheiat o convenție cu SC SRL; s-a realizat lucrarea de către persoana autorizată care a fost depusă la OCPI.

În data de 22.08.2008 s-a întocmit referatul de completare nr.603 prin care s- dispus completarea documentației întocmite, în conformitate cu art.13 din Ordinul 634/2006 lit.e, potrivit cu care planul de încadrare în zonă se admite la scara 1:2000 - 1:5000; s-a dispus completarea documentației depuse cu anexa 14 și 15; calcularea suprafețelor și descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare.

La data de 23.09.2008 OCPI D, a formulat un referat de respingere a documentației, pe considerentul că nu s-au prezentat documentele solicitate prin referatul de completare și s-a depășit termenul stabilit prin acest referat.

Documentația întocmită nu conține planul de încadrare în zonă. 1:2000 - 1:5000, în mod excepțional, pentru imobilele de mari dimensiuni admițându-se scara 1:10000, după caz, conform art.13 lit.e din Ordinul 634/2006; anexa 14 și 15 referitoare la măsurători efectuate în rețeaua de îndesire și ridicare și pentru ridicarea detaliilor topografice, prin metode clasice și prin tehnologia, potrivit dispozițiilor art.13 lit.j din Ordinul 634/2006; descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare, așa cum prevede art.13 lit.l și nici calculul suprafețelor, prevăzute de lit.k al aceluiași articol.

Or, în această situație instanța a apreciat că referatul de respingere a fost legal întocmit, în situația în care, pe de o parte documentația nu a fost întocmită la scara solicitată, nu s-a identificat prin puncte cadastrale poziționarea acesteia, iar pe de altă parte nu se face dovada de către petentă a întinderii suprafeței ce a primit-o în concesiune pe acest interval de cale ferată și pe care dorea să o intabuleze

Petenta arătat că, în ceea ce privește calculul suprafețelor, acesta este individualizat în planul de situație depus la OCPI D, însă nu face dovada acestor susțineri în sensul indicării întinderii suprafeței de teren concesionată, pe zona respectivă, inventarul depus ca anexă la contractul de concesiune reliefând doar o suprafață totală de teren concesionată pe diferite subunități (regionale, căi ferate).Or, în această situație nu se poate spune cu certitudine că suprafața de teren indicată de societatea de cadastru(SC SRL) i- fost concesionată petentei, iar în subsidiar ( situație afirmativă) să se poată preciza că are aceeași delimitare (amplasament identic), astfel încât să i se poată da un număr cadastral unic.

Pentru anexa 14, invocat o înțelegere între societatea prestatoare și OCPI,în sensul de a nu mai fi cuprinsă în documentație, întrucât s-ar afla în alte documentații ce au fost deja recepționate, dar nu face dovada acestei convenții; aceleași argumente (nedovedite) au fost folosite și pentru lipsa descrierilor topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare.

În conformitate cu art. 10 din același act normativ, s-a întocmit în mod corect referatul nr.603/22.08.2008 de completare, împreună cu motivațiile corespunzătoare. Referatul de completare a fost transmis persoanei autorizate pentru rezolvare și spre știință proprietarului, stabilindu-se termen de maxim 10 zile pentru refacere.

Acest referat se emite o singură dată pentru un dosar depus spre recepție sau înscriere în cartea funciară.

Întrucât documentația nu a fost completată, în conformitate cu art.10 alin.4 s-a emis referatul din 23.09.2008, de respingere a documentației cadastrale.

Consecință a faptului că documentația cadastrală nu a fost recepționată, nu s-a alocat, în conformitate cu art.10 lit.g, număr cadastral în indexul cadastral, aceasta fiind o condiție obligatorie și preliminară înscrierii în cartea funciară.

Ca urmare, pe baza referatului de respingere a fost emisă încheierea nr. 56285/24.07.2008 de respingere a înscrierii în cartea funciară.

Față de cele reținute, s-a constatat că actele emise de OCPI în dosarul nr. 56285/2008 au respectat condițiile impuse de lege, și că soluția de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară este corectă, înscrierea fiind posibilă numai după recepția documentației cadastrale, corect și complet întocmită, și după alocarea numărului cadastral.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta Compania Națională de Ferate CFR SA, reprezentată de Sucursala Regională de Ferate C, considerând sentința nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței civile și admiterea plângerii.

În motivarea apelului, a susținut că atâta timp cât planurile de încadrare în zonă la scara 1:5000 erau avizate de OCPI D cu ocazia verificării documentațiilor care au stat la baza emiterii celor 35 de încheieri de admitere, nu mai era nevoie să fie depuse din nou la celelalte documentații.

Cele două planuri, Planul de Încadrare în și Planul de Amplasament și Delimitare a Imobilului sunt documente diferite și nu putea fi vorba de prezentarea unui Plan de Încadrare în zonă la scara 1:1000.

A susținut că nu mai era nevoie să fie depuse și avizate din nou Anexa 14 - fișa de măsurători prin metode clasice și Anexa 15 - fișă de măsurători prin tehnologie, întrucât au fost depuse și avizate de OCPI în alte documentații pentru care s-au obținut numere cadastrale.

A susținut că aceste aspecte au fost aduse la cunoștința OCPI D, prin adresa nr. 618/25.08.2008 emisă de SC SRL, act prin care societatea prestatoare a răspuns ca urmare a referatului de respingere nr. 172/15.08.2008.

De asemenea, planul de amplasament depus nu poate fi avut în vedere ca document de completare, cu atât mai mult cu cât acesta nu a fost avut în vedere în referatul de respingere ca fiind lipsă, motivația prezentării acestuia fiind aceea a dovedirii că terenul face parte din domeniul public al statului aflat în zona de siguranță/protecție a infrastructurii feroviare.

Prin decizia civilă nr. 638/26 oct. 2009 Tribunalul Dolja dispus respingerea apelului formulat, reținându-se că cererea petentei nu îndeplinește cerințele legii 7/1996, legate de individualitatea imobilului.

Dispozițiile legale sunt imperative, iar împrejurările invocate de reclamantă sunt nerelevante, nemulțumirile sale legate de neconcordarea numerelor cadastrale putând fi valorificate ulterior pe calea unei acțiuni în contencios administrativ.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs petenta Sucursala Regională C solicitând casarea ei ca nelegală cu admiterea pe fond a cererii de intabulare, susținând că actele depuse sunt complete și că acestea pot justifica o intabulare a dreptului invocat de petentă.

Recursul este nefondat.

Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară a dispus respingerea cererii de intabulare formulată de petentă, arătând că respectiva cerere nu îndeplinește atât cerințe de natură tehnică cât și juridică, legate de identificare și de existența legală a dreptului a cărei înscriere se solicită.

Mențiunile oficiului sunt clare și legal formulate, iar petenta nu are decât să se conformeze cerințelor legale pretinse.

Aceste cerințe sunt așadar legale, precis și limitativ indicate, îndeplinirea lor fiind strict necesară unei corecte și complete intabulări, fără de care dreptul pretins de petentă ar fi incomplet și vulnerabil juridic, iar imobilul nu ar fi completr, corect și precis individualizat și identificat.

De altfel, petenta nici nu a fost în măsură să critice aceste cerințe legale, criticile sale mărginindu-se la aprecieri generale și fără mențiuni concrete legate de legalitatea încheierii de respingere.

Ca urmare, reclamantei recurente nu-i rămâne decât să îndeplinească cerințele pretinse de Oficiul de Cadastru după care să solicite o nouă intabulare a dreptului pe care îl pretinde. Numai îndeplinirea tuturor acestor cerințe, poate duce la o reală garantare a dreptului intabulat și la o eficientă protecție a acestuia față de orice eventuale pretenții ale terților.

Până atunci recursul reclamantei este nefondat, Curtea urmând a dispune respingerea lui conform considerentelor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C împotriva deciziei civile nr. 638 din data de 26 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 799 din data de 15 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosar nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.

2 ex/27.01.2010

Jud. apel

Președinte:Emilian Lupean
Judecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 105/2010. Curtea de Apel Craiova