Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1060/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.1060
Ședința publică de la 15 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate C, împotriva deciziei civile nr. 421 din 05 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr.717 din 30 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic (cu delegație de reprezentare depusă la dosar), pentru intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C, lipsind recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că recursul este declarat în termen, motivat, timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei; recurenta petentă, prin motivele de recurs,a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Consilier juridic, pentru intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D, a arătat petenta nu și-a completat documentația conform prevederilor Cap.IV art.13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, neîndeplinindu-și condițiile prevăzute de art.48 alin.1 lit.c din legea 7/1996 conform cărora înscrisul anexat trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic (număr cadastral); solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei civile atacate, ca temeinică și legală.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
1. Prin sentința civilă nr.717/30 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI
fost respinsă plângerea formulată de COMPANIA NAȚIONALĂ FERATE "CFR" împotriva Încheierii nr. 56087/1.10.2008 a
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut următoarele:
Din actele dosarului rezultă că prin referatul 603/22.08.2008, D, analizând cererea petentei pentru recepția documentațiilor cadastrale a imobilelor situate în unitățile administrativ teritoriale conform anexelor și înscrierea în cartea funciară, a încunoștințat pe petentă ca în termen de 10 zile să-și completeze documentațiile cadastrale în conformitate cu Cap.IV art. 13 din Ordinul 634/2006, astfel:plan de încadrareîn zonă scara 1:2000 - 1:5000, în mod excepțional pentru imobilele de mari dimensiuni, admițându-se scara 1:10.000; extras de plan parcelar avizat pentru conformitate de Primar;măsurătoriefectuate în rețeaua de îndesire și ridicare și pentru ridicarea detaliilor topografice prin metode clasice prezentate conform Anexei 14 și prin tehnologia prezentate conform Anexei 15;calculul suprafețelor;descrierile topograficeale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare;certificat fiscal. S-a mai indicat să se completeze: în -uri vor fi trecute vecinătățile în conformitate cu punerile în posesie ale Comisiilor locale aferente; imobilele vor fi identificate cadastral; în -uri și în tabelele de mișcare parcelară vor fi trecute suprafețele imobilelor conform actelor. Se vor face precizări privind forma de deținere a terenului: domeniu privat sau domeniu public al Statului.
Conform referatului nr. 714/26.09.2008, s-a constatat că petenta nu a adus completările solicitate prin referatul de completare 603/2008, și s-a respins cererea formulată de petentă împotriva Încheierea nr. 56087/1.10.2008 a
Reținând că petenta nu și-a completat documentația conform prevederilor Cap.IV art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, că nu s-au îndeplinit condițiile prev. de art. 48 alin.1 lit.c din Legea 7/1996 conform cărora înscrisul anexat trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic (număr cadastral) instanța apreciat că încheierea de respingere este temeinică și legală, urmând respinge plângerea.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel petenta, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare, s-a arătat că societatea prestatoare a solicitat de la ANCPI planuri de încadrare în zonă la scara 1:5000, planuri care au fost puse la dispoziție contra cost, de Fondul Național de Geodezie, conform facturilor nr. -/2008 și nr. -/2008.
În baza discuțiilor purtate cu OCPI D, s-a convenit că, atâta timp cât aceste planuri de încadrare în zonă au fost avizate de OCPI D cu ocazia verificării documentațiilor care au stat la baza emiterii celor 35 de încheieri de admitere, nu mai este nevoie să fie depuse din nou celelalte documentații.
Instanța de fond în motivarea sentinței a avut în vedere Planul de amplasament și delimitare a imobilului la scara 1:1000, cele 2 planuri, cel de încadrare în zonă și planul de amplasament și delimitare a imobilului fiind două documente total diferite.
Anexa 14 și 15 au fost depuse și avizate de OCPI D la documentațiile pentru care s-au obținut numere cadastrale, astfel încât nu mai era nevoie să fie depuse și avizate din nou.
În anexa 10 din documentație se menționează "anexele 14 și 15 pentru C se află în dosarul pentru care s-au obținut încheieri de admitere pentru acest. Planul de amplasament nu poate fi avut în vedere ca document de completare, cu atât mai mult cu cât acesta nu a fost avut în vedere în referatul de respingere ca fiind lipsă, motivația prezentării acestuia fiind aceea a dovedirii că terenul face parte din domeniul public al statului aflat în zona de siguranță sau protecție a infrastructurii feroviare.
Apelanta a depus la dosar în copie facturile nr. -/2008 și nr. -/2008 ale ANCPI, adresa 618/2008.
2. Prin decizia civilă nr. 421/5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins apelul formulat de apelanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA, împotriva sentinței civile nr. 717/30 03 2009, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr- cu sediul în C,--7, județul în contradictoriu cu intimatul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, cu sediul în C,-, județul
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Referatele de respingere a documentație cadastrale despre care se face vorbire în încheierea de respingere atacată în cauză stabilesc anumite aspecte de remediat în sarcina petentei pentru obținerea intabulării.
Astfel, din actele aflate la dosarul depus de OCPI rezultă că petenta nu s-a conformat dispozițiilor din referatele de respingere. Susținerea apelantei în sensul că societatea care efectueze cadastrul s-a înțeles cu OCPI să primească și planuri cadastrale la alta scară, nu poate fi primită, deoarece o astfel de înțelegere nu poate contraveni prescripțiilor legale, iar pe de alta parte societatea care realizează cadastrul trebuia să îndeplinească toate actele cerute de OCPI în referatul de respingere înainte de a depune documentația la Cartea funciară.
De asemenea, nici criticile referitoare la existența unor alte acte la dosar nu pot fi primite, deoarece aceste acte nu suplinesc cele cerute de OCPI, iar celelalte critici nu prezintă relevanță în cauză, în lipsa remedierii tuturor aspectelor sesizate prin referatul de respingere.
3. Impotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs apelanta petentă, în termen și timbrat.
Criticile sunt in esenta urmatoarele: instanța nu poate aprecia asupra oportunității depunerii unui plan la altă scară sau a altor acte, întrucât acestea sunt cerințe tehnice ale legii.
Menționează că pe același tronson de cale ferată, respectiv C - C, au fost emise mai multe încheieri de admitere, pe baza unor documentații similare și OCPI nu a solicitat completarea acestora, neexistând suprapuneri. Arată că, societatea prestatoare a solicitat de la ANCPI de încadrare în zonă la scara 1:5000, ce au fost puse la dispoziție de Fondul Național de Geodezie, iar în urma discuțiilor purtate de firma prestatoare cu OCPI, s-a convenit că atâta timp cât planurile sunt avizate de OCPI cu ocazia verificării documentațiilor și au stat la baza emiterii a 35 de Încheieri de admitere, nu mai este nevoie să fie depuse din nou la celelalte documentații.
Arată în final că, potrivit disp. art. 50 alin. 2 din Legea 7/1996 așa cum au fost interpretate prin Decizia Curții Constituționale - și instanța de judecată poate dispune înscrierea dreptului în CF, cu indicarea nr. cadastral și a cărții funciare.
Solicita admiterea recursului, modificarea deciziei și pe fond admiterea plângerii așa cum a fost formulată, împotriva încheierii CF nr. 56087/1.10.2008 a
In drept, a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul că instanțele de fond au interpretat și aplicat greșit legea.
Recursul este nefondat si se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
- Dacă se constată că cererea de înscriere în cartea funciară nu întrunește condițiile legale, se va respinge printr-o încheiere motivată. Despre respingerea cererii se va face mențiune în registrul de intrare, în dreptul înregistrării acesteia, precum și în cartea funciară, în conformitate cu disp. rt. 49 din Legea 7/1996 cadastrului și a publicității imobiliare.
Prevederile art. 50 din același act normativ republicat, reglementează procedura de contestare a încheierii de înscriere sau de respingere a cererii de înscriere ori de radiere a unui act sau fapt juridic în cartea funciară.
Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, respectiv ale art. 50 alin. 2, ncheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la biroul teritorial. Plângerea împotriva încheierii se depune la biroul teritorial și se va înscrie din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, însoțită de dosarul încheierii și copia cărții funciare.
Prin urmare, invocarea de către recurent a acestor dispoziții legale așa cum au fost interpretate prin Decizia Curții Constituționale nr. 467 din 22 aprilie 2008, nu influențează soluția procesului pe fondul cauzei, întrucât normele invocate au caracter procedural și nu au ridicat în cauză probleme litigioase.
Mai mult, în urma controlului de constituționalitate exercitat prin decizia invocată, Curtea Constituțională a decis numai asupra prevederilor art. 50 alin. 2 teza a doua din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 și constatat doar că acestea sunt neconstituționale în măsura în care nu permit accesul direct al contestatorului și la instanța de judecată competentă.
Or, în cauză nu s-a ridicat vreo problemă legată de locul depunerii plângerii, sau de neînaintarea acesteia la judecătoria competentă de către biroul teritorial.
- Pe fondul cauzei, tribunalul a pronunțat o hotărâre legală, cu interpretarea și aplicarea judicioasă a dispozițiilor legale de drept material incidente.
Încheierea de carte funciară este actul procedural prin intermediul căreia, registratorul poate admite sau respinge cererea de înscriere în cartea funciară.
Anterior înscrierii, registratorul cercetează îndeplinirea condițiilor de fond și formă ale cererii, prevăzute de art. 20 și 48 din Legea nr.7/1996.
În art. 20 se menționează că dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil, se vor înscrise în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil, iar art. 48 relevă condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un înscris, pentru a se dispune intabularea dreptului de proprietate.
Prin ORDINUL Nr. 634 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, în Cap. 4 intitulat Conținutul documentațiilor necesare intabulării dreptului de proprietate asupra unui imobil neînscris în cartea funciară, respectiv art. 13 lit. a - o prevede documentația necesară pentru intabularea dreptului de proprietate asupra unui imobil neînscris în cartea funciară.
De asemenea, potrivit art. 26 lit. b din ORDINUL Nr. 633 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, de carte funciară are ca atribuții respingerea, prin încheiere motivată, a cererilor de înscriere în cartea funciară, în cazul în care acestea nu întrunesc condițiile legale sau nu au fost recepționate de către inspector, pe baza notei întocmite de acesta.
Or, prin încheierea OCPI atacată cu plângere de către petentă, s-a stabilit că în cauză există piedici la înscriere, că prin referatul de respingere prev. de art. 62 alin. 4 din Regulament s-a reținut că nu au fost prezentate documentele solicitate prin referatul de completare și că existența referatului de respingere constituie în baza aceluiași Regulament, motiv de respingere a cererii de înscriere în CF.
Astfel, s-a reținut în verificarea cerinței legale ce trebuie îndeplinite de Înscrisul anexat la cerere potrivit art. 48 alin. 1 lit. c din lege, că imobilul nu este individualizat printr-un identificator unic - număr cadastral. De asemenea, s-a mai reținut că actul pe care este întemeiată cererea este un contract de concesiune și un act adițional, care nu reprezintă titluri de proprietate în sensul legii - art. 644 și 645 Cod civil, prin care s-a constituit sau transmis în mod valabil dreptul de proprietate.
Art.13 din Regulament prevede că documentația pentru intabularea dreptului de proprietate cuprinde printre altele planul de încadrare în zonă la scara de 1:2000 - 1:5000 și în mod excepțional pentru imobilele de mari dimensiuni admițându-se scara 1:10000 lit.e și planul de amplasament și delimitare a imobilului la scara 1:200 - 1:5000 - lit.
Potrivit art.4 din Regulament realizarea documentațiilor necesare înscrierii în cartea funciară a actelor juridice cuprinde mai multe etape, între care și recepția documentațiilor cu înregistrarea în registrul cadastral al imobilelor, denumit index cadastral, recepția cadastrală, transmiterea documentației asistentului - registrator.
cadastrală este o etapă premergătoare și necesară pentru aprobarea înscrierii dreptului real în cartea funciară.
Conform art.10 alin.2 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 - în cazul în care documentația este incompletă se întocmește referatul de completare cu toate datele, documentele și informațiile care lipsesc sau care necesită refacere, modificare.
În speță s-a întocmit un asemenea referat de completare prin care s-a constatat că documentația nu respectă art.13 lit.e, j, k și l din Regulament și s-a cerut petentei să completeze documentația cu planul în încadrare în teren de 1:2000 - 1:5000 - cu măsurători efectuate în rețeaua de îndesire și ridicare și pentru ridicarea detaliilor topografice, calculul suprafețelor și descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare.
Petenta nu a completat documentația cu documentele cerute prin referatul de completare 603/2008, astfel că prin referatul nr.714/2008 s-a respins recepția documentației pentru neprezentarea documentelor solicitate prin referatul de completare.
Cum actul de proprietate, recepția documentației cadastrale și acordarea de număr în indexul cadastral constituie condiții legale prealabile aprobării cererii de înscriere a dreptului real în cartea funciară - corect s-a respins înscrierea dreptului petentei în cartea funciară prin încheierea nr.56087 din 01.10.2008 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Susținerea recurentei, privind convenția existentă între firma prestatoare și OPCPI D, nu va fi primită, întrucât pe de o parte, o astfel de înțelegere nu poate contraveni legii, iar pe de altă parte, nici nu a fost dovedită, adresele depuse la dosar neconstituind un acord al părților, în sensul menționat de recurenta petentă.
Acestea sunt considerentele pentru care, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila, nesubzistand cazul de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si neexistand cazuri de recurs de casare de ordine publica ce se ridica si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, recursul de fata se va repinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta petentă Compania Națională de Ferate "CFR"SA - Sucursala Regională de Ferate C, împotriva deciziei civile nr. 421 din 05 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr.717 din 30 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară - art.52 alin.2 Legea nr.7/1996.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Pt.
Grefier,
- - -
aflată în semnează
Grefier șef
Red. Jud.
2 ex/13.11.09
Tehnored.
Jud. fond
Jud. apel
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun, Tatiana Rădulescu