Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1225/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1225/R/2009
Ședința publică din 15 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop JUDECĂTOR 2: Alina Rodina
JUDECĂTOR 3: Ioan
JUDECĂTOR: -- -
GREFIER:
S-a luat în examinare cererea formulată de contestatoarele, și, împotriva deciziei civile nr. 453/R din 2 martie 2009 Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă contestatoarele și, asistate de avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar-fila 15, lipsă fiind celelate părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 11 mai 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea contestatoarei I, o cerere la care a anexat următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 4676/29.04.2004, pronunțată în dosar nr. 3651/2004 al Judecătoriei Cluj -N; CF nr. 706 C-N; CF nr.- C-N; CF nr. 11649 C-N; CF nr. - C-
Reprezentanta contestatoarelor depune la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și 0,30 lei timbru judiciar, aferente contestației în anulare.
În probațiune, reprezentanta contestatoarelor depune la dosar o copie de pe cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. 1826/2001 al Judecătoriei Cluj -N, încheierea de admitere în parte nr. 44692/2006 din dosarul nr. 44692/26.10.2006 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară C, un plan de încadrare în zonă, un plan de amplasament și delimitare a imobilului.
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților prezente necesitatea disjungerii contestațiilor în anulare formulate împotriva deciziei civile nr. 610/11.11.2008 a Tribunalului Cluj și a sentinței civile nr. 6555/2008 a Judecătoriei Cluj -
Reprezentanta contestatoarelor arată că este de acord cu disjungerea acestor cereri.
Curtea, în temeiul art.165 pr.civ. și art. 99 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005, disjunge contestațiile în anulare formulate în prezentul dosar și dispune înregistrarea sub un număr nou de dosar, a contestației formulate împotriva deciziei civile nr. 610/2008 a Tribunalului Cluj și a contestației formulate împotriva sentinței civile nr. 6555/2008 a Judecătoriei Cluj -N, pentru acest termen și același complet de judecată.
Reprezentanta contestatoarelor arată că nu mai are cereri sau excepții de formulat motiv pentru care Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul reprezentantei contestatoarelor.
Reprezentanta contestatoarelor solicită admiterea contestației în anulare pentru motivele arătate în cerere.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr.651/33/03.04.2009 contestatoarele, și au solicitat anularea deciziei civile nr.453/R/2009 a Curții de APEL CLUJ, a deciziei civile nr.610/2008 a Tribunalului Cluj și a sentinței civile nr.6555/2008 a Judecătoriei Cluj N.
În motivarea cererii, contestatoarele au arătat că instanțele de judecată au reținut o stare de fapt eronată privind situația din CF nr.- C, nr.top.13188 și CF nr.706 C cu scopul de aof avoriza pe numita la obținerea unei suprafețe de 3.070 mp. din nr.top.13188, teren care nu a aparținut niciodată acesteia, motiv pentru care contestatoarele solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, în sensul restabilirii situației anterioare din cărțile funciare, conform sentinței civile nr.4676/2004 a Judecătoriei Cluj N, precum și radierea sentinței civile nr.7904/2003 a aceleași instanțe notată abuziv în cărțile funciare mai sus arătate.
Dreptul de proprietate al numitei intabulat prin sentința civilă nr.11759/1997 pe nr.top.13189/2 și nr.top.13190/1/2 întabulat și prin sentința civilă nr.2351/2000 ale Judecătoriei Cluj N nu are ce căuta pe nr.top.13188 din CF nr.706 C întrucât acesta aparține contestatoarelor.
În dosarul nr.1826/2001 al Judecătoriei Cluj N, proprietarii din CF nr.- au folosit un plan de situație fals din care lipsea nr.top.13190/1/2 și o parcelă din nr.top.13189 care a fost schimbat cu nr.top.13188/2 cu scopul ca să obțină 3070 mp. din CF nr.706 în care este întabulat dreptul de proprietate al contestatoarelor. Experții au folosit planuri de situație false folosite de care și-a exercitat drepturile procesuale cu rea credință.
Obiectul dosarului nr.1826/12001 al Judecătoriei Cluj N nu era prestație tabulară, ci era ieșire din indiviziune cu privire la proprietatea înscrisă în CF nrt.- C, nr.top.13190/1/2, nr.top.13189/2, părțile folosind un plan de situație fals motiv pentru care se solicită efectuarea unei contra expertize în probațiune.
In drept, contestatoarele și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.317 alin.2, art.318, art.129 alin.5 pr.civ.; art.27, art.49 din Legea nr.7/1996; Constituția României; art.723 alin.2 pr.civ.
În probațiune, contestatoarele au depus copii de pe următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 4676/29.04.2004, pronunțată în dosar nr. 3651/2004 al Judecătoriei Cluj -N; extras de carte funciară nr. 706 C-N; CF nr.- C-N; CF nr. 11649 C-N; CF nr. - C-N (10-16).
În ședința publică din 15.05.2009 Curtea, în temeiul art.165 pr.civ. și art. 99 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005, disjunge contestațiile în anulare formulate în prezentul dosar și dispune înregistrarea sub un număr nou de dosar a cererii de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 610/2008 a Tribunalului Cluj și a cererii de revizuire formulată împotriva sentinței civile nr. 6555/2008 a Judecătoriei Cluj -N, pentru termenul de azi, la același complet de judecată.
Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.6555/26.05.2008 a Judecătoriei Cluj N, dosar nr- s-a respins plângerea formulată de petenta -, în contradictoriu cu intimații și, ca neîntemeiată.
S-a constatat renunțarea la judecată a petentei față de intimata.
S-a respins plângerea formulată de petentă împotriva intimatului OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARA C, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită ce calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că imobilul cu nr. top. 13188 fost înscris în CF 706 C, în favoarea lui, și. Sub B + 10, fost notată Sentința civilă nr. 7904/2003, dosar 1826/2001 a Judecătoriei Cluj -N, între reclamanta și pârâții, și Imobilul cu nr. top. 13188 fost transcris din CF 706, în CF -, unde la B + 1,2, 3, fost înscris dreptul de proprietate în favoarea lui, și, iar la B + 4 fost notată Sentința civilă nr. 7904/2003, dosar 1826/2001 a Judecătoriei Cluj -N, între reclamanta și pârâții, și
Prin cererea înregistrată la OCPI C sub nr. 67423/19.09.2007 petenta a solicitat radierea notării Sentinței 7904/2003 din CF - și Cf 706.
Această cerere a fost respinsă prin Încheierea de respingere nr. 67423/05.09.2007 arătându-se în motivare că, cererea de radiere nu este admisibilă, chiar dacă au fost depuse hotărârile în baza cărora s-a făcut notarea, deoarece scopul notării a fost tocmai opozabilitatea față de terți, informarea lor despre existența unei sentințe, iar prin radierea notării acest scop nu va mai putea fi îndeplinit. O terță persoană poate să ceară radierea doar în cazul în care deține consimțământul părții, exprimat în formă autentică. În cazul de față, cererea de radiere este formulată de către persoana în contra căreia s-a realizat notarea, fără a exista la dosar consimțământul sus menționat.
Instanța a constatat că, într-adevăr, pentru a se putea radia notarea efectuată în favoarea unei persoane, trebuia consimțământul acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 51 din Legea nr. 7/1996. Lipsa unui astfel de consimțământ poate fi complinită numai prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. 3 din Legea nr. 7/1996. Dar, pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să fie opozabilă unei persoane, este absolut necesar ca respectiva persoană să fie parte în proces. Introducerea unei persoane în proces nu se poate face de către instanță, ci doar de către reclamant (în cazul de față, petenta), conform principiului disponibilității, ce cârmuiește procesul civil.
În prezentul dosar petenta a arătat în mod expres și explicit, atât oral, cât și în scris, că nu dorește să se judece cu numita, aceasta fiind persoana la cererea căreia s-a notat Sentinta nr. 7904/2003, în CF.- și CF. 706.
Prin decizia civilă nr.610 din 11.11.2008 a Tribunalului Cluj, dosar nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C ca lipsită de obiect.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de împotriva sentinței civile nr.1713/2008 pronunțată la data de 26.05.2008 în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N, care a fost menținută în întregime.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că așa cum corect a reținut instanța de fond în conformitate cu dispozițiile art.51 din 7/1996, pentru a se putea radia o înscriere - notare făcută în cartea funciară trebuie să existe consimțământul persoanei care a solicitat notarea acesteia. În lipsa existenței acestui consimțământ devin aplicabile disp. art.27 alin.2 din 7/1996, în sensul că, lipsa consimțământului poate fi complinită de pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să-l suplinească.
Ori, în speța de față, corect a reținut instanța de fond că apelanta petentă nu a înțeles să se judece în contradictoriu cu persoana care a solicitat notarea sentinței civile 7904/2003 în cele două cărți funciare anterior menționate. Faptul că nu a dorit introducerea în cauză a acestei persoane, respectiv a lui, rezultă și din motivele de apel.
Prin decizia civilă nr.453 din 02.03.2009 a Curții de APEL CLUJ, dosar nr-, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta și de pârâtele și împotriva deciziei civile nr. 610 din 11 noiembrie 2008 și a încheierii civile nr.4/CC/20.01.2009 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, care au fost menținute în întregime.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art.26 alin.4 lit.c din Legea nr.7/1996 actualizată, notarea în cartea funciară, poate avea ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, a acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară.
Rezultă așadar din textul legal reprodus mai sus, care circumscrie în mod expres, sfera notărilor ce pot fi înscrise la CF, incluzând în aceasta atât acțiunile în justiție, cât și căile de atac promovate, că pentru fi operată la CF o astfel de notare, nu este necesară existența unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Ca atare, chiar dacă notarea sentinței civile nr.7.904/22.IX.2003 a Judecătoriei Cluj -N, s-a făcut înainte ca această sentință să fi dobândit caracter irevocabil, notarea sentinței menționate, evidențiată atât în CF inițială nr.706 C-N, cât și în CF 149.995 C-N, nu poate fi considerată drept una abuzivă.
Radierea notării înscrise în cele două cărți funciare, putând fi realizată, în conformitate cu dispozițiile art.51 alin.1 din Legea nr.7/1996, doar în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, sau pe cale amiabilă, în baza declarației autentice date de titular, în mod corect au statuat ambele instanțe, că fără consimțământul persoanei în favoarea căreia s-a făcut notarea, aceasta (notarea) nu poate fi radiată din CF și din această perspectivă, încheierea de respingere a cererii reclamantei, de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C este legală.
În cadrul judecății, nefiind împrocesuată și numita, beneficiara notării în discuție, apare cu evidență faptul că nici soluția instanțelor, nu putea fi pronunțată în contradictoriu cu această persoană, câtă vreme procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, iar fără această împrocesuare, nu se poate atinge scopul vizat de reclamantă, prin acțiunea introductivă.
Motivele invocate de reclamantă, prin cererea de îndreptare a erorii materiale, fiind identice cu cele învederate de aceeași reclamantă, în cadrul motivelor de apel, analizate de Tribunal, în mod corect s-a reținut că incidența dispozițiilor art.281 pr.civ. este exclusă, în condițiile în care cererea de îndreptare, tinde să schimbe însăși soluția pronunțată de tribunal.
Conform art.317 alin.1 și alin.2 pr.civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu sau putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
De asemenea, art.318 pr.civ. stabilește că, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Deși contestatoarele și-au întemeiat formal cererea pe textele legale mai sus enunțate, în dezvoltarea motivelor de fapt acestea aduc critici sentințelor civile nr.11759/1997, nr.2351/2000, nr.7904/2003 și nr.4676/2004 pronunțate de Judecătoria Cluj N, tinzând la rejudecarea fondului acestor pricini prin prezenta cale extraordinară de atac.
Cu toate acestea, verificând decizia contestată prin prisma motivelor de drept formulate, Curtea constată că cererea contestatoarelor nu este întemeiată.
Astfel, cerințele art.317 alin.2 pr.civ. nu sunt îndeplinite în speță deoarece motivele prevăzute de art.317 alin.1 pct.1 și pct.2 nu au fost invocate pe calea recursului.
Totodată, condițiile art.318 pr.civ. nu sunt întrunite în prezenta cauză deoarece decizia atacată nu este rezultatul unei greșeli materiale iar instanța de recurs, deși a respins recursul declarat de părți, a cercetat în mod legal și amănunțit toate motivele de modificare sau casare invocate de contestatoare.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea în temeiul art.320 pr.civ. va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarele, și, împotriva deciziei civile nr.453/R/02.03.2009 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI D E:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de, și împotriva deciziei civile nr. 453/R din 2 martie 2009 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
--- - - - -- -
GREFIER
RED./MR
20.05.09/5 ex.
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Alina Rodina, Ioan