Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 126/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Lega nr. 7/1996-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA Nr. 126

Ședința publică din 5 mai 2009

PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița

JUDECĂTOR 2: Ciută Oana

JUDECĂTOR 3: Dumitraș Daniela

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în satul, comuna Moara, județul S, împotriva deciziei civile nr. 406 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns reclamantul recurent, lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, recurentul a depus cererea scrisă prin care a solicitat repunerea în termenul de exercitare a căii de atac a recursului, copie după motivele de recurs și copia deciziei nr. 37 din 23 februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr-.

Instanța constatând cauza în stare de judecată a dat cuvântul recurentului.

Reclamantul recurent a solicitat admiterea cererii de repunere în termen, precizând că după părerea sa și în temeiul dispozițiilor art. 103 din codul d e procedură civilă, acesta a fost făcută în termen. Pe fondul cauzei a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată din toate fazele procesuale, la aprecierea instanței. A invocat prescripția achizitivă ca mod de dobândire a dreptului de proprietate și prescripția extinctivă.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin plângerea adresată Judecătoriei Suceava la data de 28 martie 2008, înregistrată sub nr-, reclamantul a solicitat ca, în contradictoriu cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară S, să se desființeze încheierile de carte funciară nr. 4182, 4183, 4184 și 4186 din 13 februarie 2008.

În motivarea plângerii reclamantul a arătat, în esență, că se impune desființarea încheierilor și lucrărilor topo-cadastrale executate la solicitarea unchilor săi, și, întrucât există intabulări anterioare pe numele său, neradiate, cât și serie de litigii pe rolul instanțelor de judecată, întemeiate pe dispozițiile Legilor nr. 247/2005 și nr. 10/2001, privind respectivele parcele de teren.

Legal citată, pârâta prin reprezentant legal a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 2876 din 9 iunie 2008, judecătoria, admițând excepția, a respins plângerea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, față de obiectul cererii deduse judecății, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară S nu este angrenat în vreun raport juridic cu reclamantul, fiind o instituție care își exercită atribuțiile reglementate prin dispozițiile Legii nr. 7/1996, considerentele deciziei nr. LXXII din 15 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, cât și faptul că reclamantul, deși întrebat, nu a fost de acord să cheme în judecată alte persoane.

Sentința a fost criticată în apel d e reclamant. În motivare arătat că în mod greșit pârâtul a admis cererile unchilor săi, intabulându-i asupra unor parcele de teren proprietatea sa, el fiind unicul moștenitor acceptant al succesiunii bunicului lui, a, vechiul proprietar tabular. Față de împrejurarea că unchii săi au renunțat expres la succesiune, aceștia nu pot sta în proces într-o astfel de cauză, încât excepția lipsei calității procesuale a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Saf ost greșit admisă.

Prin decizia nr. 406 din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Suceavaa respins apelul ca nefundat, reținând considerentele deciziei pronunțate în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, nr. LXXII din 15 octombrie 2007, obligatorie pentru instanțe, conform dispozițiilor art. 329 din codul d e procedură civilă, potrivit cărora Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă în cererile privind cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul.

În dezvoltarea motivelor a arătat că este victima abuzurilor săvârșite de instanțele sucevene, care, încălcând flagrant dispozițiile Legii nr. 7/1996, l-au expropriat în favoarea unchilor săi, care renunțaseră expres la moștenirea autorului comun.

A arătat că înțelege să invoce excepția autorității de lucru judecat privind prescripția achizitivă, în contra Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară S și a celor doi unchi renunțători expres la moștenire.

Recursul este tardiv formulat.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 301 din codul d e procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Conform dovezii atașată dosarului de apel ( fila 44 ), decizia atacată a fost comunicată la domiciliul reclamantului la data de 2 decembrie 2008, ultima zi a termenului legal de recurs fiind 18 decembrie 2008. Cererea de recurs a fost depusă la Tribunalul Suceava la data de 25 martie 2009, cu mult peste termenul prevăzut de lege.

La primul termen de judecată, 24 aprilie 2009, instanța pus din oficiu în discuția părților excepția tardivității promovării căii de atac.

Prezent în instanță, recurentul a arătat că, potrivit dovezii depuse la dosarul de apel, hotărârea i-a fost comunicată prin afișare, aspect nereal, câtă vreme mama sa fiind bolnavă se află permanent la domiciliu; a intrat efectiv în posesia hotărârii, la cerere, de la arhiva tribunalului Suceava în cursul lunii martie. A precizat că înțelege să formuleze cerere de repunere în termenul legal de recurs, solicitând acordarea unui termen în vederea depunerii dovezilor în acest sens.

La termenul de astăzi, reclamantul prezentat instanței, în scris cerere de repunere în termen, prin care a arătat că a primit personal un exemplar al hotărârii de la arhiva tribunalului Suceava la data de 10 martie 2009, un exemplar al cererii de recurs, precum și copia deciziei civile nr. 37 din 23 februarie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL SUCEAVA.

Nu s-au depus dovezi privind data la care partea a luat efectiv cunoștință de conținutul hotărârii sau care să infirme mențiunile de pe înscrisul atașat dosarului de apel ( fila 44 ).

În conformitate cu dispozițiile art. 103 din Codul d e procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen se vor arăta și motivele împiedicării.

În speță, nu s-au produs dovezi privind comunicarea către reclamant a hotărârii la data de 10 martie 2009. Prin urmare, în raport de data înscrisă pe dovada de comunicare atașată dosarului de apel, 2 decembrie 2008, cererea de recurs a fost tardiv formulată.

În raport de dispozițiile art. 103 alin. 2 din codul d e procedură civilă, cererea de repunere în termen, formulată oral în ședința de judecată din 24 aprilie 2009, este la rândul său tardivă față de data indicată de reclamant, 10 martie 2009, ca fiind cea a încetării împiedicării.

Așa fiind, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 din codul d e procedură civilă,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge ca tardiv formulată cererea petentului de repunere în termenul de recurs.

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de reclamantul domiciliat în satul, comuna Moara, județul S, împotriva deciziei civile nr. 406 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 mai 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. apel:;

Jud. fond: ia -

Tehnored. Sb.

Ex. 2/13.05.2009

Președinte:Plăcintă Dochița
Judecători:Plăcintă Dochița, Ciută Oana, Dumitraș Daniela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 126/2009. Curtea de Apel Suceava