Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1278/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1278/R/2009 | |
Ședința publică 20 mai 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos | --- - |
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor | --- - - |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare recursul declarat de petentul împotrivadeciziei civile nr. 154/A din 13 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art. 52 alin. 2 din Legea nr. 7/1996).
La apelul nominal, la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,45 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 mai 2009, petentul-recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, recursul fiind astfel legal timbrat.
Prin memoriul de recurs, recurentul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea pronunțării.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.5401/24.10.2008, pronunțată în dosarul civil nr- al Judecătoriei Turda, a fost respinsă plângerea formulată de petentul împotriva Încheierii Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară T nr.12994/27.06.2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că rin p. Încheierea nr. 12994/2008 dată de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T, s-a dispus respingerea cererii înaintate de, pentru întabularea dreptului de proprietate în nr.69, nr.top.179, 180, conform sentinței civile nr.993/2008 la dosar nr- a Judecătoriei Turda și raportul de expertiză tehnică întocmit de către dl. expert -.
În cuprinsul dispozitivului sentinței menționate anterior, s-a dispus dezmembrarea imobilului cu nr.top.179, 180, în două parcele: 179/1, 180/1, 179/2, 180/2 și asupra imobilului cu nr. top. 1 79/2, 180/2, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate, cu titlu de drept lege ori, având în vedere următoarele prevederi legale coroborate și anume: art.48 din Legea nr.7/ 1996 republicată, art.59 din Legea nr. 7 /1996, art.61 din Ordinul nr.633/2006, art.83 din Ordinul nr.633/2006, art.84 din același regulament, s-a concluzionat că dreptul de proprietate dobândit prin efectul legii sau prin hotărâre judecătorească este opozabil față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, iar în vederea înscrierii în cartea funciară petenții urmează a efectua documentația cadastrală necesară înscrierii dreptului de proprietate.
Astfel, s-a reținut că prin prisma prevederilor legale menționate anterior, întrucât lucrarea tehnică întocmită nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru realizarea publicității imobiliare, respectiv nu li se atribuie un identificator unic conform art.11 alin.3 din Ordinul nr.634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentatiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, astfel "Numărul cadastral al imobilului este identificatorul unic de legătură între baza de date grafică și baza de date textuală în sistemul informatic integrat de cadastru și publicitate imobiliară",cererea a fost respinsă până la înlăturarea impedimentelor la înscrierea în cartea funciară.
Analizând încheierea de carte funciară, instanța de fond a mai reținut că în conformitate cu dispozițiile art.92 din Ordinul nr.633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară pentru înscrierea în cartea funciară a drepturilor reale modificate, constituite, transmise sau pentru radierea drepturilor reale stinse ca urmare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, precum și pentru înscrierea altor acte sau fapte juridice, așa cum rezultă din hotărâre, persoana interesată va depune copia legalizată a hotărârii judecătorești, cu mențiunea că este irevocabilă, precum și dovada achitării tarifelor.
Dispozițiile mai sus arătate însă trebuie coroborate cu dispozițiile art.83 și art.84 din același regulament, potrivit cărora, modificările care intervin ca urmare a cererii de alipire a imobilelor se iau în considerare numai dacă acestea aparțin aceluiași proprietar, coproprietar, dacă nu sunt grevate cu sarcini, iar documentația cadastrală recepționată de biroul teritorial este însoțită de actul autentic de alipire.
Modificările care intervin ca urmare a cererii de dezlipire a imobilului sau a parcelei care va forma un imobil de sine stătător se iau în considerare dacă documentația cadastrală recepționată de biroul teritorial este însoțită de actul autentic de dezlipire.
Mai mult, potrivit art.61 din Ordinul nr.633/2006, în toate cazurile în care este cerută înscrierea într-o carte funciară a unui teren drept real, se va recurge de către birourile teritoriale la procedura prevăzută de art.59 din lege, pentru admiterea cererii se vor avea în vedere: "documentația cadastrală tehnică a imobilului întocmită de o persoană fizică sau juridică autorizată, recepționată de biroul teritorial; înscrisul doveditor al actului sau faptului juridic de dobândire sau constituire a dreptului real".
De asemenea, potrivit art.48 din Legea nr. 7/1996 republicată, pentru admiterea cererii de înscriere în cartea funciară, în scrisul trebuie să fie încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege; să indice numele părților; să individualizeze imobilul printr-un identificator unic, iar potrivit art.II alin.3 din Ordinul nr.634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale, în vederea înscrierii în cartea funciară, astfel: numărul cadastral al imobilului este identificatorul unic de legătură între baza de date grafică și baza de date textuală în sistemul informatic integrat de cadastru și publicitate imobiliară.
Având în vedere faptul că prin sentința civilă a cărei intabulare se solicită în cartea funciară s-au dispus operațiuni de dezlipire, având în vedere dispozițiile menționate anterior, instanța a apreciat plângerea ca fiind neîntemeiată, astfel că în temeiul art.5O din Legea nr. 7/1996 republicată, a dispus respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 154/A/13 martie 2009 Tribunalului Cluj, apelul declarat de petentul a fost respins ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că, prin sentința civilă nr.993/28.02.2008, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr-, admițându-se acțiunea civilă formulată de reclamantul, împotriva pârâților și și admițându-se în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâtul, s-au dispus o serie de operațiuni de, respectiv: radiere construcție, dezmembrări de imobile, evidențiere de construcție, pornindu-se de la un titlu de proprietate eliberat în temeiul Legii nr. 18/ 1991.
Potrivit prevederilor art.58 alin.3 și art.59 din Legea nr. 7/1996 "în cazul înscrierii unei construcții, a dezmembrării sau alipirii unui corp funciar înscris într-o carte funciară întocmită în baza Decretului-lege nr.115/1938, precum și pentru înscrierea imobilelor dobândite în temeiul legilor funciare, pentru imobilul desprins se va deschide o nouă carte funciară, potrivit prevederilor prezentei legi", "actele și faptele juridice privind imobilele situate pe un teritoriu administrativ, pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general, se vor înscrie în câte o carte funciară. În aceleași condiții, se vor înscrie și titlurile de proprietate emise în temeiul legilor funciare. La cererea de înscriere se va atașa documentația cadastrală la care se referă înscrierea, întocmită de o persoană fizică sau juridică autorizată de Agenția Națională sau de oficiile teritoriale, după caz. Conținutul documentației cadastrale și modul de întocmire al acesteia se stabilesc de către Agenția Națională".
Raportat la aceste texte de lege este evident că și în situația dezmembrării sau alipirii unei parcele înscrise într-o carte funciară deschisă în temeiul Legii nr. 115/ 1938, al evidențierii unei construcții, trebuie deschisă o nouă carte funciară în condițiile Legii nr. 7 /1996 care presupune evident atribuirea unor numere cadastrale, pentru că altfel nu s-ar impune o nouă carte funciară tot cu numere topografice date în baza vechii legi.
Mai mult, această operațiune este necesară și în cazul titlurilor de proprietate emise în temeiul Legii nr.18/1991, cum este cazul în speță.
articol invocat este de asemenea, lămuritor și complinitor, făcând referire la orice acte și fapte juridice privind imobilele dintr-o zonă în care nu s-au finalizat lucrările cadastrale, cum este județul nostru care necesită în vederea intabulării documentație cadastrală.
Rezultă așadar că instanțele au obligația respectării și aplicării acestor texte imperative, situație în care soluția pronunțată de către Judecătoria Turdaa fost menținută ca fiind temeinică și legală.
Împotriva acestei decizii declarat recurs în termen legal petentul, solicitând modificarea în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței, în sensul admiterii acțiunii, anulării încheierii de respingere nr. 12994/27.06.2008 pronunțată de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară T și obligării acestuia la intabularea în Cf sentinței civile nr. 993/2008 Judecătoriei Turda.
În motivarea recursului s- invocat faptul că prevederile Ordinului nr. 633/2006 reținute de instanțele de fond nu pot avea ca efect soluționarea plângerii sale în sensul respingerii, întrucât un ordin nu este în măsură să modifice o lege.
În Legea nr. 7/1996 cerința întocmirii documentației cadastrale în situația din speță nu există.
Întrucât documentele cadastrului general nu au fost finalizate potrivit art. 59 din Legea nr. 7/1996, dreptul de proprietate al recurentului consfințit prin sentința civilă nr. 993/2008 Judecătoriei Turda se impune a fi intabulat.
Cerința reținută de Tribunalul Cluj, aceea de atribuire de numere cadastrale în cazul titlurilor de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991 nu poate fi îndeplinită de recurent întrucât titlul de proprietate în speță este emis pe numele unei persoane decedate, iar pentru întocmirea documentației cadastrale este necesară declarația autentică titularului dreptului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Petentul solicitat intabularea în CF drepturilor stabilite prin sentința civilă nr. 993/28.02.2008 Judecătoriei Turda, irevocabilă.
Prin această hotărâre s- dispus dezmembrarea imobilului evidențiat în Cf nr. 69 nr. top 179, 180, în mod succesiv, respectiv: în prima etapă prin formarea imobilelor cu nr. top nou 179/1, 180/1, grădină în suprafață de 7732 mp și cu nr. top nou 179/2, 180/2, curte în suprafață de 900 mp, iar în a doua fază s-a dispus dezmembrarea imobilului nou format cu nr. top nou 179/2, 180/2, curte în suprafață de 900 mp astfel: imobilul cu nr. top nou 179/2/1, 180/2/1, curte în suprafață de 600 mp și imobilul cu nr. top nou 179/2/2, 180/2/2 curte în suprafață de 300 mp. acest din urmă imobil s-a atribuit numitei, s- dispus înregistrarea asupra acestuia construcției cu destinația de casă familială și s- dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate asupra construcției în favoarea numiților și soția.
S- constatat că reclamantul este unicul moștenitor al acestora.
Din cele arătate anterior reiese că imobilul evidențiat inițial sub nr. top 179, 180, suferit dezmembrări succesive, prin sentința civilă nr. 993/2008 atribuindu-se recurentului și dispunându-se intabularea în favoarea acestuia a dreptului de proprietate rezultat în urma dezmembrării, asupra imobilului cu nr. top nou 179/2/2, 180/2/2, curte în suprafață de 300 mp și asupra construcției edificate asupra acestui imobil.
Potrivit art. 58 alin. 3 și art. 59 din Legea nr. 7/1996, în cazul dezmembrării unui corp funciar într-o carte funciară întocmită în baza Decretului-Lege nr. 115/1938, pentru imobilul desprins se va deschide o nouă carte funciară, potrivit prevederilor prezentei legi. La cererea de înscriere se va atașa documentația cadastrală.
Reiese că cerința documentației cadastrale în situația dezmembrării unei parcele înscrise într-o CF deschisă în temeiul Decretului-Lege nr. 115/1938 și în situația evidențierii unei construcții, este prevăzută în chiar cuprinsul Legii nr. 7/1996, astfel încât susținerea recurentului conform căreia prin Ordinul nr. 633/2006 nu poate modifica o lege, nu este fondată.
Este adevărat că și art. 61 din Ordinul nr. 633/2006 prevede necesitatea documentației cadastrale recepționată de Biroul teritorial, însă așa cum reiese din cele anterior arătate, aceasta nu este o cerință neprevăzută de legea cadastrului, astfel încât să se poată susține că printr-un ordin se adaugă la lege.
Dispozițiile art. 59 din Legea nr. 7/1996 invocate de recurent care prevăd că actele și faptele juridice privind imobilele situate pe un teritoriu administrativ pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general, se vor înscrie în câte o carte funciară, nu sunt aplicabile în speță.
Recurentul solicită intabularea unei hotărâri judecătorești prin care s-a dispus dezmembrarea unui imobil, situație în care sunt aplicabile disp. art. 58 din același act normativ, care impune în cazul înscrierii unei construcții și a dezmembrării unui corp funciar - situația din prezenta speță - deschiderea unei noi cărți funciare, potrivit prevederilor prezentei legi, inclusiv atașarea documentației cadastrale.
În ce privește motivul invocat de recurent conform căruia titlul de proprietate este emis pe numele unei persoane decedate, iar pentru întocmirea documentației cadastrale este necesară declarația autentică titularului dreptului, acesta va fi înlăturat ca nefondat.
Din cuprinsul aceleiași sentințe civile nr. 993/2008 Judecătoriei Turda reiese că reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 s-a făcut în favoarea numitei, în prezent decedată, ai cărei moștenitori sunt pârâții și, precum și numita.
Totodată s-a statuat că, recurentul este unicul moștenitor al defunctei.
Fiind stabilită succesiunea, iar recurentul fiind unul dintre moștenitorii titularului dreptului reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, motivul invocat apare ca nefondat, declarația autentică cerută pentru întocmirea documentației cadastrale putând fi dată chiar de recurent în calitate de succesor.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul împotriva deciziei civile nr. 154/A din 13 martie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - TARȚA
Red. MV dact. GC
2 ex/28.05.2009
Jud.apel:,
.
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor