Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1303/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1303/2009-
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Dana Cigan | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată - SRL, cu sediul în,-/D, județul B, în contradictoriu cu intimata petentă - SA O reprezentată prin director general, cu sediul în O,-, județul B și intimata OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, cu sediul în O, Calea Armatei Române, nr.2. județul B, împotriva deciziei civile nr. 63/A din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost menținută în totalitate sentința civilă nr. 1293 din 5 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr-, având ca obiect: plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcu în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru, achitată prin Ordinul de Plată nr.165/19.10.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:
Instanța văzând că părțile au solicitat soluționarea litigiului și în lipsa acestora, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursului de față.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Constată că prin sentința civilă nr. 1293, din 15 octombrie 2008, pronunțata de Judecătoria Beiuș, s-a admis plângerea formulată de petentul - SA O, în contradictoriu cu intimatul -. SRL, și a anulat încheierea nr. 4060/01.04.2008, a OCPI B - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, cât și mențiunea de sub 14 din CF nr. 1267, cu privire la rangul dobândirii dreptului de proprietate ca fiind nr. 867/2007, făcută în baza acesteia, cu menținerea inscripției de sub C4 din 1267
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut ca, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, între părți au existat mai multe litigii, iar petentul a solicitat executarea silită asupra imobilului proprietatea intimatului, însă acesta din urmă a contestat execuția silită, iar prin sentința civilă nr.213/2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș, a fost respinsă contestația sa, iar prin încheierea nr.2783/22.02.2007 a OCPI-B, s-a notat somația de plată dată în dosarul execuțional nr.254/2007 de Biroul executor judecătoresc, asupra imobilelor proprietatea Com.de sub B 13 din 1267.
A mai reținut că intimatul a cumpărat imobilul proprietatea susnumitului, întabulându-și dreptul de proprietate în baza încheierii 11.091/08.11.2007, adică la nouă luni după notarea în cartea funciară a respectivei somații de plată în favoarea petentului.
A constatat că prin încheierea nr.4060/ 01.04.2008 a B, la cererea intimatului de îndreptare a erorii materiale în cartea funciară, s-a dispus îndreptarea erorii în CF nr.1267, în sensul că se va nota sub B 14, că rangul dobândirii dreptului de proprietate este nr.867/2007 și s-a dispus radierea înscrierii de sub 4, întrucât Com SRL, nu mai era proprietar tabular.
Aceste aspecte au făcut obiectul judecății sub dosar nr.75/2008 al Judecătoriei Beiuș, în care a fost pronunțată sentința civilă nr.213/2008, în considerentele căreia s-a constatat că debitorul Com SRL, era proprietarul construcției, asupra căreia s-a notat somația de plată de sub C 4 din 1267, în favoarea petentului, reținându-se că debitorul urmărit, fiind proprietarul imobilului în cauză, iar notarea somației, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 49 și urm. din Legea nr.7/1996.
A mai reținut, de asemenea, că la data notării somației de plată, imobilul nu era grevat de sarcini și nici nu făcuse obiectul unei transmisiuni a dreptului de proprietate, iar prin aceeași sentință, instanța a reținut că, acțiunea ce a format obiectul dosarului susmenționat, aceasta avea conținutul unei contestații la executare, dar și plângere împotriva unei încheieri de carte funciară întemeiată pe dispozițiile art. 52 din Legea nr.7/1996.
În raport de cele relatate, a apreciat că susținerea intimatului în sensul că prin Încheierea nr.4060/2008 a B, s-a făcut o îndreptare de eroare materială în CF nr.1267, contravine nu numai realității, dar și oricărui principiu de drept civil, aspectele hotărâte de o instanță de judecată, nu pot fi modificate și nici măcar îndreptate de o altă autoritate decât tot de o instanță de judecată.
A concluzionat ca aspectele analizate mai sus, au intrat în puterea lucrului judecat, au produs efecte juridice, astfel că încheierea în baza căreia s-a făcut, s-a dat cu nesocotirea dispozițiilor art.51-53 din Legea nr.7/1996, și nu este vorba despre o eroare materială, întrucât în copia CF nr.1267 reconstituită, depusă la dosar nu există nici o inscripție efectuată în baza încheierii nr.867/30.01.2007.
S-a apreciat că încheierea împotriva căreia s-a formulat plângerea este evident nelegală, nu numai pentru aspectele arătate mai sus, dar și pentru faptul că, potrivit art.51 din Legea nr.7/1996, înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare, nu pot fi rectificate decât pe baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sau pe cale amiabilă, or prin această încheiere, nu s-a făcut o îndreptare de eroare materială ci efectiv, s-a făcut o înscriere a unui dobândit în baza unei încheieri, care nu apare operată în cartea funciară s-a făcut radierea unei inscripții de, toate cu nerespectarea dispoziției de mai sus.
În final a apreciat că încheierea nr.4060/08.04.2008 a B, cât și mențiunea de sub B.14 din 1267, făcută în baza acesteia și radierea inscripției de sub C 4, din același,sunt nelegale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal la data de 19.nov.2008, pârâta - SRL, a declarat apel, solicitând instanței al admite, a modifica în totalitate hotărârea atacata și a respinge plângerea petentei formulată împotriva încheierii de CF 4060/1.04.2008 a OCPI - B.
Prin decizia civilă nr. 63/A din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul - SRL, în contradictoriu cu intimata - SA O reprezentată prin director general, împotriva sentinței civile nr. 1293 din 05.10.2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș, care a fost păstrată în totalitate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele aspecte:
Tribunalul a reținut că, criticile aduse sentinței apelate, sânt nefondate, deoarece așa cum a reținut și instanța de fond, încheierea, împotriva căreia s-a formulat plângerea, este evident nelegală, deoarece potrivit art.51 din Legea nr.7/1996, înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare, nu pot fi rectificate decât pe baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sau pe cale amiabilă.
Astfel, prin încheierea nr.4060/ 01.04.2008 a B, la cererea apelantului, s-a dispus îndreptarea erorii în CF nr.1267, în sensul că, se va nota sub B 14, rangul dobândirii dreptului de proprietate cu nr.867/2007, și s-a dispus totodată și radierea înscrierii de sub C 4, întrucât Com SRL, la aceea data nu mai era proprietar tabular.
Prin sentința civilă nr.213/2008, a Judecătoriei Beiuș, aceste aspecte au format obiectul judecății, iar în considerente s-a constatat că debitorul Com SRL, era proprietarul construcției, asupra căreia s-a notat somația de plată de sub 4 din CF nr.1267, în favoarea petentului, dar și faptul că debitorul urmărit, este proprietarul imobilului, iar notarea somației, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 49 și urm. din Legea nr.7/1996.
Astfel, susținerile apelantului, în sensul că prin Încheierea nr.4060/2008 a B, s-a făcut doar o îndreptare de eroare materială în CF nr.1267, contravine realității, dar și oricărui principiu de drept civil, întrucât aspectele hotărâte de o instanță de judecată, nu pot fi modificate și nici îndreptate de o altă autoritate, decât tot de o instanță de judecată.
De asemenea, instanța a apreciat că aspectele analizate mai sus, au intrat în puterea lucrului judecat, au produs efecte juridice, astfel că, încheierea în baza căreia s-a făcut, s-a dat cu nesocotirea dispozițiilor art.51-53 din Legea nr.7/1996.
Raportat la cele reținute mai sus, încheierea împotriva căreia s-a formulat plângerea, s-a reținut a fi nelegală, deoarece art.51 din Legea nr.7/1996, prevede ca înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare, nu pot fi rectificate decât pe baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sau pe cale amiabilă.
Prin încheiere atacată, nu s-a făcut o îndreptare de eroare materială, ci o înscriere a unui, dobândit în baza unei încheieri, care nu apare operată în cartea funciară și, de asemenea, s-a făcut radierea unei inscripții de carte funciară, cu nerespectarea dispoziției de mai sus.
În raport de dispozițiile art. 33 alin.2,art.51, Legea nr.7/1996, instanța de apel a aprecia că atât Încheierea nr.4060/08.04.2008 a B, mențiunea de sub 14 din CF nr.1267, și radierea inscripției de sub 4, din aceiași carte funciară, sunt nelegale, motiv pentru care apelul a fost respins ca nefondat, iar sentința apelata păstrată în totalitate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta - SRL, în termen legal și legal timbrat, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii plângerii petentului formulată împotriva încheierii de carte funciară nr. 4060/01.04.2008 a B-
În motivare arată recurenta că susținerile instanțelor de fond și de apel în sensul că a cumpărat imobilul și și-a întabulat dreptul de proprietate în baza încheierii nr. 11091/08.11.2007, adică la nouă luni după notarea în cartea funciară a somației de plată în favoarea petentei, sunt greșite, întrucât achiziționarea de către societate a imobilului s-a făcut prin contract de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public sub nr. 174/26.01.2007, cererea de întabulare fiind înregistrată la B la data de 30.01.2007 sub nr. 867, astfel că, dacă s-ar fi dat curs cererii înregistrate la această dată, ar fi devenit proprietară tabulară a imobilului, cu o lună înainte de notarea în cartea funciară a somației intimatului prin încheierea nr. 2783/22.02.2007 și nu după nouă luni de la această dată, cum reține instanța.
La baza încheierii nr. 11091/08.11.2007 a B și a încheierii nr. 4060/01.04.2008, contestată, a stat împrejurarea că în arhiva de cereri s-a găsit dosarul nr.867/2007 constatându-se astfel că, dintr-o eroare încheierea mai sus menționată nu a fost înscrisă în cartea funciară nr. 1267 cu nr. top.249/5 și pentru păstrarea rangului.
Menționează că instanța a ignorat prevederile art. 53 al. 1 din Legea nr. 7/1996 precum și practica judiciară creată pe marginea acestor dispoziții conform cărora erorile materiale săvârșite cu prilejul înscrierilor sau radierilor se pot îndrepta prin încheiere motivată, de către registratorul de la biroul teritorial la cerere sau din oficiu, cu sau fără citarea părților, iar situația înscrierii greșite a somației de plată cu încălcarea rangurilor înscrierilor consacrată de art. 25 din Legea nr. 7/1996, nu este enumerată între cazurile prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996 pentru a se impune astfel pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în sensul rectificării.
În speță, fiind vorba despre o eroare materială a registratorului de la biroul teritorial d e carte funciară, aceasta poate fi legal îndreptată printr-o încheiere a aceluiași birou, instanțele de fond, respectiv de apel restrângând noțiunea de eroare materială doar la situațiile când registratorul de carte funciară a greșit făcând o înscriere în cartea funciară ce nu este conformă realității și/sau legalității.
Menționează că încheierea nr. 4060/01.04.2008 a Be ste legală fiind pronunțată în temeiul art. 53 al. 1 din Legea nr. 7/1996, fiind și necesară tocmai pentru a corecta eroarea materială a registratorului de la biroul teritorial d e cadastru și publicitate imobiliară.
În drept sunt invocate prevederile art. 25, art. 34 și 53 din Legea nr. 7/1996.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța o apreciază ca legală și temeinică, urmând a respinge recursul ca nefondat,având în vedere următoarele considerente:
Prin încheierea nr. 4060/01.04.2008 a B, la cererea recurentei, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din CF nr. 1267 cu nr. top. 249/5, în sensul notării sub 14 a rangului dobândirii dreptului de proprietate sub nr. 867/2007, dispunându-se totodată radierea înscrierii de sub 4 întrucât - Com SRL nu mai este proprietar.
S-a reținut că, la soluționarea cererii cu nr. 11091/2007 s-a dispus înscrierea unui drept de proprietate pentru păstrarea rangului, drept care s-a omis a se înscrie în cartea funciară în baza încheierii de înscriere dată în dos. 867/2007 și că, deși acest drept s-a înscris sub 14 s-a omis a se înscrie faptul că acest drept este dobândit în seria rangului încheierii nr. 867/2007, drept pentru care înscrierea de sub 4 nu mai este opozabilă noului proprietar fiind înregistrată cu nr. 2783/2007.
La dosarul cauzei au fost depuse atât încheierea nr. 11091/2007, în baza căreia s-a întabulat dreptul de proprietate al recurentei, sub 14, încheiere soluționată la data de 22.11.2007, cât și încheierea nr. 867/30.01.2007, soluționată la data de 22.02.2007, invocată atât de recurentă cât și de Oficiul de Cadastru ca temei pentru stabilirea rangului la întabulare, și reținută în acest sens în cuprinsul încheierii de îndreptare a erorii materiale.
Într-adevăr potrivit art. 25 din Legea nr. 7/1996, ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor.
În speță, prin încheierea contestată nu s-a realizat o îndreptare a unei erori materiale, astfel cum este reglementată prin art. 53 din Legea nr. 7/1996, în condițiile în care s-a acordat rangul dobândirii dreptului de proprietate având nr. 867/30.01.2007, fiind afectate totodată drepturile înscrise în favoarea unor terțe persoane, odată cu radierea înscrierii de sub 4, fără însă ca partea în folosul căreia s-a efectuat înscrierea radiată prin această încheiere să-și poată formula apărări.
De asemenea, astfel cum reține și instanța de apel prin sentința civilă nr. 213/2008 a Judecătoriei Beiuș au fost analizate aspectele privind somația de plată înscrisă sub 4, reținându-se că debitorul - Com SRL era proprietarul construcției asupra căreia s-a notat somația de sub 4 din CF nr. 1267 în favoarea petenților, precum și faptul că debitorul urmărit este proprietarul imobilului iar notarea somației s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 7/1996.
În aceste condiții, încheierea nr. 4060/2008 a Ba fost apreciată în mod corect ca nelegală, prin această încheiere dispunându-se radierea unei notări, deși printr- hotărâre judecătorească s-a stabilit că această notare este legală, neputându-se reține incidența dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 7/1996 în sensul erorii materiale, eroare care într-adevăr poate fi îndreptată de registratorul de la biroul teritorial.
Noțiunea de eroare materială nu poate fi circumscrisă speței întrucât, pe de o parte, prin încheierea contestată au fost afectate drepturile înscrise în favoarea unei terțe persoane care, de altfel, au format obiectul analizei instanței de judecată prin sentința civilă nr. 213/2008, și, pe de altă parte, dată fiind sfera noțiunii de eroare materială, eroare ce se impune a fi înțeleasă și prin raportare la dispozițiile art. 281 din Codul d e procedură civilă.
De altfel, deși recurenta susține că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, întrucât este vorba de o simplă eroare, se reține că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 7/1996 înscrierea unui preferențial, chiar și în măsura în care acest a fost pierdut urmare a unei erori, nu poate fi realizată decât în baza unei hotărâri judecătorești în cazul afectării dreptului unui terț, fiind incidente astfel dispozițiile art. 33 din Legea nr. 7/1996, care reglementează procedura ce se impune în speță precum și noțiunea de rectificare.
Relevante sunt în acest sens și dispozițiile art. 51 din Legea nr. 7/1996 potrivit cărora înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declarații date în formă autentică de titularul tabular, respectiv de titular.
Având în vedere considerentele mai sus expuse instanța apreciază ca legală și temeinică decizia recurată, pronunțată de instanța de apel, în mod corect fiind păstrată în totalitate sentința civilă nr. 1293/05.10.2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș, motiv pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată - SRL, cu sediul în,-/D, județul B, în contradictoriu cu intimata petentă - SA O reprezentată prin director general, cu sediul în O,-, județul B și intimata OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, cu sediul în O, Calea Armatei Române, nr.2. județul B, împotriva deciziei civile nr. 63/A din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond - G
- judecători apel -
- redactat decizie - judecător - 11.11.2009
- dactilografiat grefier -11.11.2009 - 5 ex.
-comunicat - 12.11.2009-3 ex.
- - SRL, cu sediul în,-/D, județul
- - SA O reprezentată prin director general, cu sediul în O,-, județul B
- OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, cu sediul în O, Calea Armatei Române, nr.2. județul
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Dana Cigan