Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1357/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1357/R/2009 | |
Ședința publică 27 mai 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos | --- - |
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor | --- - - |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare recursul declarat dereclamantaîmpotrivasentinței civile nr. 51/A din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr-, privind și peintervenienții, -, și, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art. 52 alin. 2 din Legea nr. 7/1996).
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de20 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1390 din 13 noiembrie 2008 a Judecătoriei D e j, s-a admis plângerea formulată de petenta și în consecință, s-a anulat încheierea de carte funciară nr-/24.04.2008 a
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.1397/2007 a Judecătoriei D e j, s-a admis acțiunea civilă intentată de reclamanții, -, și, împotriva pârâților, și, la pct.10 din dispozitivul sentinței prevăzându-se că "la rămânerea definitivă a hotărârii, se dispune înscrierea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților și în cotă de parte împreună, și - în cotă de parte împreună, asupra imobilului constând din fânaț în suprafață de 25.041 mp cu nr.top 2125/4, 2126/3, 2125/5, 2126/4, 2148/1, 2127/1, 2125/6, 2127/2, 2148/2, 2124, 2125/1, 2125/1, 2126/1, 2125/3, 2126/2, concomitent cu întabularea dreptului de servitute de trecere pedestru, hipo, auto, în favoarea acestui imobil ca imobil dominant, asupra imobilului servant, înscris în CF nr.8174 D, cu nr.serial 3, nr.top 2151/1/1, pe o lungime de 41 m și o lățime de 3,5 m".
În baza acestei dispoziții a instanței, prin încheierea nr-, a instituit dreptul de servitute contestat în prezent.
Petenta nu a fost parte în dos.nr- al Judecătoriei D e j, deși dreptul de servitute a fost instituit pe fondul proprietatea acesteia, înscris în CF nr.8174 D, nr.serial 3, nr.top 2151/1/1, pe o lungime de 41 m și o lățime de 3,5
Asupra imobilului înscris în CF nr.8174 D, nr.top 2151/1/1, sunt proprietari și, întabulați cu încheierea nr.95/1987 cu titlu de drept cumpărare, care nu au fost părți în dosarul în care s-a efectuat la 8 iulie 2007 documentația cu propunerea de reînscriere a servituții de trecere peste nr.top 2151/1/1 în suprafață de 500 mp.
Susținerile intervenienților în sensul că servitutea de trecere instituită prin sentința civilă nr.1397/2007 a Judecătoriei Deja existat în vechile cărți funciare și cu ocazia constituirii prin comasare a unui corp unic funciar, nu a fost transcrisă, nu sunt reale, deoarece prin sentința civilă nr.823/2000 a Judecătoriei D e j, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților și și s-a dispus radierea dreptului de servitute de trecere din cartea funciară, întrucât nu mai era actuală.
În baza acelei sentințe, s-a radiat dreptul de servitute instituit în favoarea antecesorilor intervenienților, astfel că la data înregistrării acțiunii din dos.nr-, terenul proprietatea petentei nu era grevat de vreo servitute de trecere, care a fost instituită prin sentința civilă nr.1397/2007, în care proprietarii imobilului cu nr.top 2151/1/1 asupra căruia s-a instituit dreptul de servitute, nu au fost părți în proces.
Prin decizia civilă nr.51/A din 4 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis apelul declarat de intervenienții, -, și împotriva sentinței civile nr.1390 din 13 noiembrie 2008 a Judecătoriei D e j, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că pe parcursul derulării procesului la prima instanță, numiții, -, și au formulat o cerere de intervenție, despre care în considerentele sentinței s-a menționat să se va respinge, dar această soluție nu se regăsește și în dispozitivul sentinței.
Întrucât prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție, sunt incidente dispozițiile art.297 alin. (1) pr.civ. astfel că se impune desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanța de apel a mai reținut că soluția de desființare cu trimitere la prima instanță, se impune și pentru faptul că soluția dată plângerii, nu are la bază cercetarea fondului cauzei: petenta a solicitat anularea încheierii nr-, doar în ceea ce privește înscrierea servituții de trecere, iar prima instanță a anulat încheierea în întregime, inclusiv întabularea dreptului de proprietate al intervenienților și comasarea parcelelor, precum și înscrierea dreptului de servitute asupra altor parcele decât cea aflată în proprietatea petentei.
Prima instanță nu a analizat susținerile intervenienților cu privire la izvorul servituții stabilite în favoarea lor, cuprinse în concluziile aflate la dosar, nu a verificat susținerile acelorași intervenienți potrivit cărora înscrierea servituții de trecere s-a făcut anterior pronunțării sentinței civile nr.1397/2007 și nu a analizat faptul că în procesul soluționat prin sentința civilă nr.823/2000, nu au fost citați niciunul dintre proprietarii imobilelor înscrise în CF nr.8635 D, nr.8638 D, nr.8637 D, nr.8638 D, nr.8639 D și că această hotărâre nu a produs efecte față de proprietarii de carte funciară.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs petenta, solicitând în principal modificarea ei și rejudecând cauza pe fond, respingerea apelului intervenienților ca nefondat și menținerea sentinței în totalitate, iar în subsidiar modificarea deciziei tribunalului în sensul schimbării în parte a sentinței prin anularea în parte a încheierii de carte funciară nr- a C și completarea dispozitivului cu mențiunea respingerii cererii de intervenție formulată de și -, și, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, petenta a susținut că este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 9 pr.civ. decizia recurată fiind lipsită de temei legal, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În mod nelegal s-a reținut prin decizia recurată, împrejurarea necercetării fondului de către prima instanță, atât în ceea ce privește cererea de intervenție, cât și în ceea ce privește plângerea formulată.
Omisiunea judecătoriei dea se pronunța asupra cererii de intervenție, nu echivalează cu necercetarea fondului, existând poisibilitatea completării dispozitivului, în temeiul art.2812pr.civ. astfel că nu se impune casarea cu trimiterea spre rejudecare.
Din cuprinsul sentinței judecătoriei, rezultă cu evidență că a existat o cercetare a fondului cauzei. Este greșit raționamentul instanței, potrivit căruia necercetarea fondului cauzei ar deriva din faptul că petenta a solicitat anularea în parte a încheierii de carte funciară, doar în ceea ce privește înscrierea servituții de trecere, iar instanța de fond a anulat în întregime încheierea, ceea ce ar însemna că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, aspect ce putea fi rezolvat prin schimbarea sentinței în temeiul art.296 pr.civ.
Contrar evidenței, fără observarea considerentelor sentinței apelate și cu ignorarea înscrierilor existente la dosarul cauzei, instanța de apel a reținut neanalizarea de către prima instanță a susținerilor intervenienților cu privire la izvorul servituții stabilite în favoarea lor.
Spre surprinderea petentei-recurente, instanței de apel i-a scăpat aspectul esențial, că servitutea înscrisă inițial în vechile cărți funciare, a fost radiată prin încheierea nr.3514/2001, în baza sentinței civile nr.823/2000 a Judecătoriei D e
Servitutea de trecere a fost înscrisă pentru prima dată în CF nr.1300 D, în baza încheierii nr.6/06.01.1982, în favoarea imobilului dominant cu nr.top 2124-2127, nicidecum nr.top 2148, iar în baza sentinței civile nr.823/2000 a Judecătoriei D e j, s-a radiat servitutea de trecere de sub. Servitutea de trecere fiind radiată din cartea funciară, apelanții nu aveau cum să dobândească servitutea de trecere prin sentința civilă nr.1397/2007 a Judecătoriei D e
Tot în mod greșit a reținut instanța de apel că prima instanță nu ar fi cercetat aspectul înscrierii servituții de trecere anterior pronunțării sentinței civile nr.1397/2007, deoarece a fost analizat la pct.III, iar în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu, el nu a fost contestat de petentă.
În mod nelegal a reținut instanța de apel că prima instanță nu ar fi analizat faptul că în procesul soluționat prin sentința civilă nr.823/2000, nu au fost citați niciunul dintre proprietarii de carte funciară, fiindcă ei nu sunt părți în cauză, nu au invocat o eventuală încălcare a dispozițiilor legale ce ocrotesc un drept al acestor persoane și implicit o vătămare a acestora.
În aceste condiții, apelanții nu justifică un interes legitim în invocarea acestui aspect. Sentința civilă nr.823/2000 a fost pronunțată în contradictoriu cu antecesorul reclamanților, defunctul.
Admiterea plângerii petentei s-a datorat faptului că sentința civilă nr.1397/2007 a Judecătoriei D e j, nu s-a pronunțat în contradictoriu cu petenta în calitate de proprietară a imobilului servant, ceea ce a dus la inopozabilitatea ei, aspect ignorat de instanța de apel.
Întrucât sentința nu îi este opozabilă petentei, nici nu poate produce efecte juridice față de persoana ei, nefiind pronunțată în contradictoriu cu ea, care este proprietara imobilului din anul 1987.
Prin urmare, înscrierea dreptului de servitute s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.22 din Legea nr.7/1996.
Intimații, -, și, prin întâmpinare depusă la dosar 13-15, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1785 lei.
Petenta-recurentă a depus concluzii scrise la dosar.
Intimații, -, și au depus concluzii scrise la dosar.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
În ceea ce privește solicitarea subsidiară petentei, de modificare a deciziei tribunalului în sensul schimbării în parte a sentinței, astfel încât să fie anulată în parte încheierea nr- a C și să se completeze dispozitivul sentinței cu mențiunea respingerii cererii de intervenție, curtea apreciază că este inadmisibilă, fiindcă în acest fel hotărârea de casare ar fi irevocabilă, situație în care s-ar încălca normele procedurale imperative, care reglementează procesul civil.
Desființând sentința judecătoriei și trimițând cauza spre rejudecare primei instanțe, tribunalul nu a judecat cauza pe fond, or potrivit art.312 alin. (5) pr.civ. "în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recuratăa soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.instanța de recurs după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată".
Pe de altă parte, numiții, -, și, au depus la dosarul primei instanțe 102-105, o cerere de intervenție în interes propriu. Prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la cererea de intervenție în interes propriu, fie în sensul admiterii, fie în sensul respingerii ei.
Așa fiind, în mod legal tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art.297 alin. (1) pr.civ. potrivit cărora în cazul în care se constată că în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
realității că în conformitate cu prevederile art.2812pr.civ. dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii, numai că în cauză nu s-a formulat o asemenea cerere, numiții, -, și au declarat apel împotriva sentinței, or potrivit art.129 alin. (6) pr.civ. în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Numai părțile, în baza principiului disponibilității, au posibilitatea să opteze pentru formularea unei cereri sau a alteia, pe când instanța de judecată este obligată să se pronunțe strict asupra tuturor capetelor de cerere ale acțiunii cu care este învestită, inclusiv asupra cererilor conexe sau incidentale atunci când s-au formulat, respectiv asupra căilor de atac.
De aceea instanța de apel fiind învestită cu soluționarea apelului, era obligată să se pronunțe asupra cererii de apel în baza art.296-297 pr.civ. și nu asupra unei prezumntive cereri de completare a dispozitivului sentinței conform art.2812pr.civ. cerere care nu numai că nu a fost formulată, dar în cazul în care ea ar fi fost formulată, era de competența primei instanței, iar nu a instanței de apel.
Curtea constată că nu este fondată nici solicitarea principală a recurentei, privind modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului "intervenienților" ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței judecătoriei, întrucât tribunalul nu a judecat apelul pe fondul cauzei, situație în care curtea găsind recursul fondat, ar putea cel mult să caseze decizia instanței de apel și să trimită cauza la același tribunal pentru judecarea apelului pe fond, dar cum judecătoria nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție, curtea apreciază că recursul petentei este nefondat, astfel că în baza art.304 pct.9 și art.312 alin. (1) pr.civ. îl va respinge ca atare.
Câtă vreme judecătoria nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție, iar tribunalul nu a judecat apelul pe fond, ci a desființat sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, nici curtea ca instanță de casare nu este abilitată să se pronunțe asupra fondului cauzei, respectiv dacă servituțile există sau nu, dacă au fost radiate sau nu, în favoarea căror fonduri au fost stabilite și prin ce hotărâri judecătorești opozabile sau nu petentei ori "intervenienților".
În temeiul art.274 alin. (1) pr.civ. petenta va fi obligată să le plătească intimaților cheltuieli de judecată în recurs, în sumă de 1785 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta, împotriva deciziei civile nr.51/A din 4 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să le plătească intimaților, -, și, suma de 1.785 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
--- --- - - TARȚA
Red.DT:27.05.2009
Dact.CA: 01.06.2009 - 2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Tania Antoaneta Nistor
