Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 146/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea nr. 7/1996 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 146

Ședința publică din 18 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Timofte Cristina

JUDECĂTOR 2: Andrieș Catrinel

JUDECĂTOR 3: Ciută Oana

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de petentul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B,--11, sector 1, împotriva deciziei civile nr. 255/A din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal a răspuns consilier juridic pentru Asociația Națională de cadastru și Publicitate Imobiliară - Oficiu de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, lipsă fiind reprezentantul recurentei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, intimații și.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Reprezentanta intimatei precizează că la Oficiu de Cadastru și Publicitate Imobiliară Baf ost depusă o cerere prin care se solicita notarea unui sechestru și a interdicției de înstrăinare asupra imobilului proprietatea numiților și cu mențiunea că toate cererile adresate Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară sunt tarifabile. Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Declarând dezbaterile închise,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 214 din 29 martie 2007, Judecătoria Botoșania respins, ca nefondată, plângerea promovată în baza Legii nr. 7/1996 de către petenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, în contradictoriu cu intimații Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, și.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că solicitarea AVAS de scutire de la plata tarifului practicat de Oficiu de Cadastru și Publicitate Imobiliară B pentru efectuarea operațiunilor în evidențele de publicitate imobiliară este neîntemeiată. Aceasta, întrucât scutirea de plata taxelor și a cauțiunilor "în orice fel de cauză", prevăzută de art. 86 din nr.OUG 51/1998, republicată, se interpretează în sensul că, asemenea scutiri privesc doar cererile adresate instanțelor de judecată. Or, cererile privind înscrierile în evidențele de publicitate imobiliară nu mai sunt de competența instanței.

Așadar, fiind vorba despre o normă ce instituie o excepție de la regula plății taxelor, aceasta este de strictă interpretare și aplicare, cu consecința datorării și de către AVAS - ca orice persoană fizică sau juridică - a tarifului pentru serviciile prestate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Împotriva sentinței, petenta Autoritatea pentru valorificarea Activelor Statului Bad eclarat apel în termen legal, criticând-o pentru greșita respingere a plângerii sale.

În motivare, apelanta a arătat că instanța de fond a interpretat restrictiv cuvântul "cauză" din textul art. 86 din nr.OUG 51/1998, republicată, ea referindu-se doar la procesele de pe rolul instanțelor judecătorești întrucât procedurile de valorificare a creanțelor deținute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B nu presupun, în toate cazurile proceduri judiciare.

Prin decizia civilă nr. 255 A din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Botoșania respins apelul ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că instanța constituțională a decis că scutirea de taxe prevăzută pentru AVAS prin art. 86 din nr.OUG 51/1998 este constituțională atâta vreme cât această instituție reprezintă interese publice și taxele de care este scutită reprezintă venituri la bugetul de stat (decizia nr. 853/2006 a Curții Constituționale). În conformitate cu art. 9 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, serviciile de publicitate imobiliară constituie venituri proprii ale, respectiv B și nu venituri ale bugetului de stat.

Împotriva deciziei civile mai-sus arătate, a formulat recurs, în termen legal petenta AVAS.

În motivare, a arătat că hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Astfel, art. 86 din nr.OUG 51/1998 se referă la "cereri" formulate "în orice fel de cauză", deci legiuitorul a avut în vedere reglementarea scutirii tuturor cererilor de natură a conduce la valorificarea activelor statului, a cererilor formulate de instituția statului AVAS. Este evident că dacă legiuitorul nu distinge între natura cererilor, nici instanța nu are voie să opereze vreo distincție.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, motive încadrate în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 86 din G nr. 651/1998,modificată și republicată - "cererile formulate de și orice alte acte procedurale efectuate de și pentru aceasta în orice fel de cauze sunt scutite de taxa de timbru, timbru judiciar, cauțiuni și orice alte taxe". Interpretarea dată acestui articol de lege de primele două instanțe este una restrictivă pe când legiuitorul a înțeles, în conținutul acestui text de lege, să nu opereze o asemenea limitare, aspect dedus atât din interpretarea literală și teleologică a legii respective, dar și din importanța conferită de lege instituției AVAS, în aprecierea atribuțiunilor acesteia. Astfel, din conținutul art. 86 din nr.OUG 51/1998 rezultă că prezenta cerere adresată de AVAS este circumscrisă noțiunii de "orice fel de cauze", iar tariful impus de OCPI B se încadrează la categoria "alte taxe". Trimiterea la decizia Curții Constituționale nr. 853/2006 nu poate fi reținută în cauză întrucât aceasta nu vizează modul de interpretare și de aplicare a art. 86 din G nr. 51/1998 ci doar critica de neconstituționalitate a acestuia în raport de articolele din Constituție care garantează egalitatea cetățenilor în fața legii, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

Față de aceste considerente, în conformitate cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va dispune, în consecință, conform celor inserate în dispozitivul de mai jos.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de petentul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B,--11, sector 1, împotriva deciziei civile nr. 255/A din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).

Modifică decizia civilă nr. 255 A din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Botoșani.

Admite apelul.

Schimbă în totalitate sentința civilă nr. 214 din 29 martie 2007 a Judecătoriei Darabani.

Admite contestația.

Anulează încheierea de respingere nr. 27435 din 19 decembrie 2006 a B, dată în dosar nr. 27435 al aceleiași instituții.

Constată că prezenta cerere adresată de AVAS este scutită de taxe și obligă intimata să soluționeze această cerere, înregistrată sub nr. 30678 din 13 decembrie 2006, fără plata oricăror taxe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 aprilie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2ex/19.05.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

IV. Caracterizarea cererii în raport de care s-a soluționat pricina. Legea 7/1996.

II. Soluția în apel. Respinge ca nefondat apelul.

III. Soluția în recurs. Admite recursul. Modifică decizia civilă nr. 255/2007 a Tribunalului Botoșani. Admite apelul. Schimbă în totalitate sentința civilă nr. 214 din 29 martie 2007 a Judecătoriei Darabani.

ÎN CIVIL

JUDECĂTORIA DARABANI III.CURTEA DE APEL SUCEAVA

Sentința nr. 214/29.03.2007 Decizia nr. 146/18.04.2008

Judecători: Dosar nr-

Complet: - -

- -

- -

II. TRIBUNALUL BOTOȘANI

Decizia nr. 255 A/19.11.2007

Judecători: -

Potrivit dispozițiilor art. 86 din G nr. 651/1998,modificată și republicată - "cererile formulate de și orice alte acte procedurale efectuate de și pentru aceasta în orice fel de cauze sunt scutite de taxa de timbru, timbru judiciar, cauțiuni și orice alte taxe". Interpretarea dată acestui articol de lege de primele două instanțe este una restrictivă pe când legiuitorul a înțeles, în conținutul acestui text de lege, să nu opereze o asemenea limitare, aspect dedus atât din interpretarea literală și teleologică a legii respective, dar și din importanța conferită de lege instituției AVAS, în aprecierea atribuțiunilor acesteia. Astfel, din conținutul art. 86 din nr.OUG 51/1998 rezultă că prezenta cerere adresată de AVAS este circumscrisă noțiunii de "orice fel de cauze", iar tariful impus de OCPI B se încadrează la categoria "alte taxe". Trimiterea la decizia Curții Constituționale nr. 853/2006 nu poate fi reținută în cauză întrucât aceasta nu vizează modul de interpretare și de aplicare a art. 86 din G nr. 51/1998 ci doar critica de neconstituționalitate a acestuia în raport de articolele din Constituție care garantează egalitatea cetățenilor în fața legii, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

Președinte:Timofte Cristina
Judecători:Timofte Cristina, Andrieș Catrinel, Ciută Oana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 146/2008. Curtea de Apel Suceava