Plângere împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial. Decizia 217/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(33/2010)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 217

Ședința publică din 16.02.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu

JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu

Judecător - - -

Grefier -

- XX -

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta împotriva deciziei civile nr. 1003 din 04.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații Biroul Notarului Public " " și.

Cauza are ca obiect plângere împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 9 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 16 februarie 2010, și a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 05.07.2004, și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B, sub nr. 8409/2004, petenta l-a chemat în judecată pe intimatul Biroul Notarului Public, solicitând anularea încheierii de respingere nr. 6456/21.06.2004, prin care a solicitat notarului public rectificarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4060/10 iunie 1998 de acest birou notarial.

Prin cererea de repunere pe rol a cauzei formulată la data de 31.12.2007, petenta a arătat că intimați sunt Biroul Notarului Public și, care a fost citat în această calitate în cauză.

Prin sentința civilă nr. 5053 din 19 mai 2008, Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis cererea formulată de petenta, în contradictoriu cu intimații BNP și, admițând plângerea petentei împotriva încheierii de respingere nr. 6456 din 21 iunie 2004, pronunțată de BNP, în sensul de a se trece, la rubrica "starea civilă" a cumpărătorului, mențiunea "căsătorit", în loc de "necăsătorit", în cuprinsul actului notarial.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, prin plângerea formulată de petentă, aceasta a susținut că, în contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 4060/10 iunie 1998, i-a fost nesocotit dreptul de a figura ca parte în contractul prin care intimatul a dobândit, în patrimoniul său, un imobil, întrucât, la acea dată, deși intimatul era căsătorit cu petenta, în cuprinsul actului, s-a trecut, în mod eronat, mențiunea "necăsătorit".

Solicitarea sa, în sensul arătat, a fost respinsă de BNP, prin încheierea nr.6956/21 iunie 2004, încheiere atacată în prezenta cauză.

Totodată, instanța a mai reținut că, deși potrivit mențiunilor din sentința civilă nr. 2605/04 martie 1997 Judecătoriei Sectorului 3 B, prin care s-a declarat desfăcută căsătoria părților, aceasta ar fi rămas definitivă și irevocabilă la data de 28 iulie 1997, petenta a făcut dovada contrară acestor mențiuni, în sensul că hotărârea a fost atacată cu apel, decizia Tribunalului București nr.1588/15.11.2006, prin care a fost respinsă cererea petentei de repunere în termenul de apel, fiind casată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, prin decizia civilă nr.1068/5 iunie 2007, în urma admiterii recursului.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, intimatul a declarat recurs, cale de atac calificată de tribunal, la termenul din 13 octombrie 2008, ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 1003A din 04.11.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale active a apelantului, a tardivității apelului și a autorității de lucru judecat, invocate de intimată; a admis excepția lipsei de interes a acțiunii și a admis apelul formulat de apelantul împotriva sentinței civile nr.5053 din 19.05.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, schimbând-o, în sensul respingerii cererii formulate de petenta, ca lipsită de interes.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

În raport de dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a excepțiilor invocate de intimata petentă, întrucât, în cauză, s-a făcut dovada calității procesuale a intimatului -, fapt reținut și prin considerentele deciziei civile nr. 1351/5.09.2007 a - Secția a III-a Civilă, decizie ce a fixat corect cadrul procesual al judecății.

Totodată, în raport de calificarea căii de atac dată prin încheierea din 13.10.2008, tribunalul a apreciat ca neîntemeiată și excepția tardivității formulării recursului (calificat drept apel), iar, în privința autorității de lucru judecat, în raport de decizia civilă nr.1034 din 15.09.2008 a Tribunalului București, a constatat, de asemenea, că și aceasta este neîntemeiată, în cauză, nefiind întrunite condițiile existenței triplei identități - de persoane, obiect și cauză - prevăzute de art.1201 Cod civil.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea prezentei plângeri, astfel cum a fost invocată de apelant, tribunalul a apreciat întemeiată această excepție, pe care a admis-o, întrucât, prin promovarea plângerii, petenta nu a dovedit existența unui interes legitim și actual, astfel că, și în situația admiterii plângerii formulate, în sensul îndreptării erorii din cuprinsul actului notarial de vânzare-cumpărare, mențiunea "căsătorit", referitoare la statutul civil al apelantului nu ar avea nicio relevanță față de conținutul sentinței civile nr.5278/9 aprilie 1998 Judecătoriei Sectorului 1 B, prin care s-a luat act de tranzacția părților cu privire la partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, sentință devenită irevocabilă și intrată în puterea lucrului judecat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs petenta, solicitând admiterea recursului, respingerea excepției lipsei de interes, casarea hotărârii recurate și rejudecarea pe fond, cu consecința modificării în tot a deciziei recurate, respingerii excepției lipsei de interes și menținerii sentinței pronunțate de instanța de fond.

Un prim motiv de recurs s-a raportat la faptul că hotărârea instanței de apel s-a pronunțat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, în opinia recurentei, pricina începând a fi dezbătută în fond la primul termen de judecată din 13.10.2008, iar magistratele de la acea dată abținându-se în cauză și intrând alți judecători, cu scopul de a tergiversa cauza.

Un alt motiv de recurs s-a raportat la încălcarea formelor de procedură prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, recurenta susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra întâmpinării depuse în termenul legal și asupra excepțiilor netimbrării, tardivității și nulității cererii, invocate prin întâmpinare.

În același sens, recurenta a invocat faptul că, la primul termen de judecată, apelantul nu a depus o cerere de modificare a cererii de apel și nu a solicitat îndreptarea erorii materiale a numelui său, ci instanța i-a făcut apărarea, amânând judecata și îngăduind avocatei apelantului să facă modificări în scris ale numelui acestuia, la al doilea termen de judecată, modificare tardivă a cererii ce nu i-a fost comunicată.

Un ultim motiv de recurs s-a raportat la nelegala admitere a excepției lipsei de interes a acțiunii, recurenta susținând că, prin această soluție, s-au încălcat dispozițiile art. 136 Cod procedură civilă, această excepție nefiind invocată la instanța de fond, prin întâmpinare, și fiind invocată de o persoană fără calitate procesuală activă, completarea cererii de apel fiind nulă, conform art. 287 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă.

Un alt argument al acestui motiv l-a constituit faptul că instanța nu i-a înmânat intimatei actul invocat în sprijinul excepției lipsei de interes, pentru a-și putea formula apărarea, încălcându-se astfel principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, hotărârea pronunțată în aceste condiții fiind nulă, în baza art.105 alin.2 Cod procedură civilă.

Recurenta a invocat și faptul că nu a semnat nicio tranzacție cu soțul său, cu privire la partajarea bunurilor comune, la data de 09.04.1998, recurentul nefăcând dovada semnării acestei tranzacții, cu numele "", iar imobilul, al cărui act solicită să fie rectificat, este bun comun, fiind dobândit în timpul căsătoriei, conform art.30 Codul Familiei și, asupra lui, nu se putea tranzacționa, întrucât a fost dobândit la data de 10.06.1998, și nu se poate tranzacționa asupra unui bun viitor.

În ceea ce privește interesul, recurenta a susținut că interesul său în promovarea acțiunii este legitim și actual, imobilul fiind achiziționat în scopul deschiderii unui cabinet medical pentru societatea " Sante" SRL, înființată în anul 1997, al cărei administrator este reclamanta, firma fiind inactivă din lipsă de spațiu, astfel încât se impune respingerea excepției lipsei de interes.

În dovedirea cererii de recurs, recurenta a depus decizia civilă nr. 1217/12.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-.

Intimatul a formulat întâmpinare, în termenul legal prevăzut de art.308 alin.2 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.200 RON, reprezentând onorariu avocațial.

În conținutul întâmpinării, intimatul a susținut că este legală compunerea completului care a pronunțat decizia recurată, aceasta fiind una și aceeași cu cea a completului care a declarat închise dezbaterile și a acordat părților cuvântul, pentru dezbaterea în fond a pricinii, în ședința publică de la 04.11.2009, momentul procesual la care se referă art.304 pct.2 Cod procedură civilă fiind cel marcat prin dispozițiile art.150 Cod procedură civilă.

Susținerile referitoare la modificarea numelui apelantului, care, nefiind scris cu diacritice, din cauza setărilor computerului pe care s-a redactat textul, s-au adăugat acestea, sub semnătura avocatei, ceea ce constituie îndreptarea unei erori de redactare, nesupuse termenului stabilit prin art.284 alin.1 din Codul d e procedură civilă, nu se încadrează în criticile reglementate, în mod expres și limitativ, în art. 304 Cod procedură civilă, astfel încât Curtea nu trebuie să se pronunțe asupra lor.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, intimatul a arătat că aceasta este o excepție de ordine publică, ce nu poate fi considerată ca o cerere nouă, în sensul art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, iar recurenta nu arată care norme de procedură, prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art.105 alin.2 Cod procedură civilă, ar fi fost încălcate de tribunal, astfel încât se solicită Curții să nu se pronunțe pe fondul acestui motiv.

Referitor la tranzacția prin care s-a realizat împărțirea tuturor bunurilor, dobândite de foștii soți în timpul căsătoriei, ca bunuri comune, aceasta a fost consființită printr-o hotărâre de expedient, definitivă și irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat și care a produs toate efectele în ordinea civilă, astfel încât, în mod legal, a admis tribunalul excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, care a luat act de manifestarea de voință fără echivoc a foștilor soți, în sensul că doar bunurile menționate în acea tranzacție erau bunuri comune.

În ședința publică din 16.02.2010, Curtea a interpelat-o pe recurentă cu privire la existența unui interes actual din perspectiva existenței deciziei civile nr. 1217/12.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, prin care se constată calitatea de bun comun a imobilului ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 4060/10 iunie 1998 de Biroul Notarului Public.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este nefundat, pentru următoarele considerente:

Asupra primului motiv de recurs, prin care se invocă faptul că hotărârea instanței de apel s-a pronunțat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, motiv ce ar putea fi încadrat în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 2 Cod procedură civilă ("când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii"), Curtea apreciază că este nefondat.

Astfel, acest motiv de casare în recurs vizează nerespectarea principiului continuității, ce reprezintă o chestiune de ordine publică, și intervine în cazul în care hotărârea este luată, în urma deliberării, de alți judecători decât aceia care au închis dezbaterile, în sensul art. 150 Cod procedură civilă. Condiția de a fi aceiași judecători nu se cere, pe parcursul judecății, mai ales atunci când a intervenit un caz de abținere al judecătorilor ce formau completul inițial învestit cu soluționarea cauzei, admiterea cererii de abținere fiind o garanție a imparțialității instanței, ca o componentă esențială a procesului echitabil de care trebuie să beneficieze părțile.

Or, verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că judecătorii care au constituit completul de judecată la data de 4.11.2009, când au fost închise dezbaterile și s-a acordat cuvântul asupra apelului, sunt aceiași cu cei care au pronunțat soluția în apel și au redactat decizia civilă nr. 1003A/4.11.2009, ce formează obiect al recursului.

Procedând în continuare la examinarea motivelor de recurs prin care se critică soluția admiterii excepției lipsei de interes a cererii de chemare în judecată formulată de petenta, precum și faptul că această excepție nu ar fi fost invocată în condițiile art. 136 Cod procedură civilă, Curtea reține că existența unui interes legal, legitim, prezent, personal și actual reprezintă o condiție de exercițiu a acțiunii în justiție, iar, pe planul dreptului procesual civil, o excepție procesuală de fond, absolută, peremptorie. Având în vedere natura juridică a excepției lipsei de interes, Curtea precizează că aceasta poate fi invocată de orice parte interesată sau de instanță din oficiu, în orice stare a pricinii, condiția existenței unui interes actual putând fi verificată pe tot parcursul procesului, inclusiv în fața instanței de recurs.

Cum, la dosar, a fost depusă decizia civilă irevocabilă nr. 1217/12.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, prin care se constată că imobilul situat în B, călărașilor nr. 244, -. 2,. 2,. 42, sector 3, fost dobândit de soți în timpul căsătoriei, imobil ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare, încheiat de, în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. 4060/10 iunie 1998, de către Biroul Notarului Public, act ce se solicita a fi rectificat, în sensul de a se trece, la rubrica "starea civilă" a cumpărătorului, mențiunea "căsătorit", în loc de "necăsătorit", Curtea constată că recurenta reclamantă nu mai justifică un interes actual în formularea prezentei cereri de chemare în judecată.

Reținând natura absolută și peremptorie a acestei excepții și absența unui interes în însăși formularea cererii de chemare în judecată, având ca obiect anularea încheierii de respingere nr. 6456/21.06.2004, prin care s-a solicitat notarului public rectificarea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 4060/10 iunie 1998, de către Biroul Notarului Public, Curtea apreciază că nu se mai impune a fi cercetate motivele de recurs vizând termenul de depunere al întâmpinării și excepțiile invocate prin întâmpinare, aceste motive devenind, în contextul cauzei, superflue. Curtea consideră, totuși, necesar să precizeze că apelantul a respectat în cauză termenul legal, imperativ, de decădere de 15 zile, reglementat de art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă, comunicarea sentinței civile nr. 5053 din 19 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3, realizându-se la data de 27.05.2008, iar apelul fiind exercitat la data de 4.06.2008.

Asupra motivului de recurs prin care se invocă faptul că instanța de apel i-a îngăduit avocatei apelantului să facă modificări în scris ale numelui acestuia, la al doilea termen de judecată, modificare tardivă și nulă a cererii ce nu i-a fost comunicată, Curtea apreciază că acest motiv este nefondat, întrucât adăugarea diacriticelor la numele apelantului nu reprezintă modificări structurale care să determine o altă identitate, ci reprezintă, cel mult, erori materiale, ce pot fi îndreptate oricând pe parcursul judecății, și chiar ulterior acesteia, la cerere sau din oficiu, prin procedura reglementată de art. 281 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește critica, conform căreia instanța de apel nu i-ar fi înmânat intimatei actul invocat în sprijinul excepției lipsei de interes, pentru a-și putea formula apărarea, încălcându-se astfel principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, hotărârea pronunțată în aceste condiții fiind nulă, în baza art.105 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, câtă vreme recurenta cunoștea în mod evident sentința civilă nr. 5278/9.04.1998, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 B (filele 11-12, dosar -), din perspectiva căreia tribunalul a apreciat că cererea de chemare în judecată este lipsită de interes, și a formulat concluzii scrise asupra acestei excepții și asupra efectelor tranzacției constatate prin această sentință (fila 118, dosar nr. -), iar, în etapa procesuală a recursului, a formulat concluzii orale asupra excepției lipsei de interes, prin raportare la decizia civilă nr. 1217/12.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, chestiune pusă în dezbatere din oficiu de către C, astfel încât i-au fost pe deplin respectate garanțiile procesuale.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este operant niciunul dintre motivele de recurs reglementate de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta petentă împotriva deciziei civile nr. 1003 din 04.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimații Biroul Notarului Public " " și.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 298 și art. 316 Cod procedură civilă, Curtea o va obliga pe recurenta la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr. 034/3.02.2010, către intimatul, cheltuieli reduse, în considerarea criteriilor legale reglementate de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta petentă împotriva deciziei civile nr. 1003 din 04.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimații Biroul Notarului Public " " și.

Obligă pe recurentă la 600 lei cheltuieli de judecată către intimatul, reduse conform art.274 alin.3 Cod procedură civilă.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Tehnodact.

Ex.2/07.04.2010

Secția III-a Civ. -

-

Jud. sector 3. -

Președinte:Bianca Elena Țăndărescu
Judecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial. Decizia 217/2010. Curtea de Apel Bucuresti