Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 403/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1823/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 403
Ședința publică din 26.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Doinița Mihalcea
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta intimată, împotriva deciziei civile nr. 407 din 21.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA SILVICĂ B - REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ
are ca obiect - plângere împotriva încheierii de Carte Funciară.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 12 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amâna pronunțarea la data de 19 februarie, apoi la 26 februarie 2009 și a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr.26500/19.12.2004, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iaa dmis cererea formulată de - SRL cu privire la imobilul teren înscris în Cartea funciară 2058 a comunei, cu nr.cadastral 2720; 2721, proprietatea Statului Român - Administrator Ocolul Silvic de sub B1 și să se înscrie dezmembrarea nr.cadastral 2720 astfel: 2720/2 cu 6569,14 mp; dezmembrarea nr.cadastral 2721 astfel: 2721/1 cu 3330,60 mp. Se notează contractul pentru transmiterea definitivă de teren forestier autentificat sub nr.2508/11.11.2004 asupra terenurilor cu nr.cadastral 2720/2 cu suprafața 6569,14 mp și 2721/1 cu suprafața de 3330,06 mp în favoarea - SRL
Prin plângerea înregistrată sub nr.28074/08.05.2006 s-a solicitat anularea încheierii, radierea mențiunilor în ceea ce privește nevalabilitatea înscrierilor și admiterea cererii privind intabularea în cartea funciară nr.2058 a comunei a dreptului de proprietate exclusivă al subscrisei dobânditoare - SRL asupra imobilului situat în localitatea, compus din teren în suprafață de 9.900 mp, teren cu vegetație forestiere UP II Parc - ua 102 A cu număr cadastral 2720; 2721 situat în localitatea; rectificarea, în baza art.34 și următoarele din Legea nr.7/1996, art.34 alin.2 din Decretul - Lege nr.115/1938 a încheierii și înscrierii în Cartea Funciară I nr.2058, în sensul înlăturării neconcordanțelor care există în cartea funciară prin încheierea sus-menționată și situația juridică reală a imobilului în sensul intabulării dreptului de proprietate al subscrisei asupra imobilului situat în localitatea compus din teren în suprafață de 9.900 mp, teren cu vegetație forestiere UP II Parc, -ua 102 A cu număr cadastral 2720; 2721 situat în localitatea; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face - SRL cu acest proces.
Prin sentința civilă nr.3482/16.04.2006, Tribunalul București - Judecătoria Bufteaa admis plângerea petentei - în contradictoriu cu intimații ANCPI, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL D E FINANȚE și DIRECȚIA SILVICĂ B, desființat în parte încheierea nr.26500/9.12.2004 pronunțată la data de 20.04.2006, a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea petentei asupra imobilelor cu numere cadastrale 2720/2 și 2721/1 compuse din teren forestier de 6569,14 mp și respectiv 3330,06 mp în CF 2058 în temeiul contractului autentificat sub numărul 2508/11.10.2004 de BNP, a dispus radierea notării din partea a III-a a Cărții funciare de sub C4, a menținut notarea dezmembrării numerelor cadastrale 2720 în 2720/1 și, respectiv 2721 în 2721/1.
S-au avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
În temeiul HG nr.1105/2003 și al Legii nr.26/1995 s-a intabulat dreptul de proprietate asupra unor terenuri forestiere în favoarea Statului Român, fiind notat, totodată, în partea a treia a cărții funciare 201, dreptul de administrare al Ocolului Silvic, unitate aflată în subordinea Direcției Silvice.
La data de 11.10.2004 s-a încheiat, între petentă, pe de o parte, și Direcția Silvică B, pe de altă parte, un contract pentru transmiterea definitivă de teren forestier asupra unei suprafețe de 9.500 mp, petenta primind această suprafață.
La baza încheierii acestui act a stat, între altele, avizul numărul 1365/27.09.2004 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale care menționează explicit, în art.1, că se avizează scoaterea din fondul forestier proprietate publică a statului" terenul de 0,99 hectare.
Mai mult, potrivit art.10 Legea nr.26/1996, Regia Națională a Pădurilor este organul care administrează fondul forestier proprietate publică. Potrivit art.6 litera A, acest organ este în drept, între altele, de a "lichida enclavele din fondul forestier și de a corecta perimetrul pădurilor - sau prin alte modalități prevăzute de lege, pe bază de acte autentice, în condițiile legii.
Toate cele arătate creează instanței convingerea că actul nu este lovit de nici o cauză de nulitate aparentă, verificarea mai în amănunt a valabilității actului nefiind posibilă în cadrul procedurii de publicitate imobiliară. Ar fi cu totul exagerat să se presupună că un act se cuvine a fi analizat, sub aspectul condițiilor de fond, de două ori: mai întâi de notar, cu ocazia autentificării, apoi de registratoruI de carte funciară, cu ocazia intabulării. De altfel, instanța a constatat că intimata nu a pretins existența vreunui motiv de nulitate, contractul prezentat de petentă fiind, totuși, notat, iar încheierea nefiind una de "respingere".
Operațiunea notării presupune cu totul alte acte decât cel înfățișat de petentă, astfel că, sub acest aspect, încheierea a fost desființată.
În fine, un ultim argument adus de petentă se constată a fi judicios înfățișat în condițiile în care se prefigurează modalități de armonizare a practicii judiciare, cu scopul creării unei previzibilității actului de justiție: este, într-adevăr, demn de remarcat că, într-o situație identică, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate exclusivă în favoarea dobânditorului.
Pe de altă parte, cum în cartea funciară era notat întregul imobil identificat cu număr cadastral 2720, ca și cel cu număr cadastral 2721, în mod corect intimata a notat cu prioritate dezmembrarea în mai multe parcele, dreptul petentei limitându-se la o porțiune din corpul de proprietate. Așa fiind, sub acest aspect, încheierea a fost menținută.
Prin decizia civila nr.335A din data de 23.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, s-a respins apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței civile nr. 3482/16.08.2006 în contradictoriu cu intimații Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I, - SRL, Direcția Silvică B - Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdusă de o persoană fără calitate; s-a respins apelul declarat de Oficiul de Cadastru și Publicitate imobiliară I, ca nefondat; s-a admis apelul declarat de Direcția Silvică B - Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că: s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția Silvică B - Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, a respins plângerea formulată în contradictoriu cu aceasta fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr.1310/23.08.2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins excepția inadmisibilității recursului ca neîntemeiată, a admis recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I ca mandatar al Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva deciziei civile nr. 335 A din 23.03.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ I, intimata - petentă - SRL, intimații DIRECȚIA SILVICĂ B - REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a casat în parte decizia recurată în privința soluționării apelului declarat de recurentă, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I aceleiași instanțe și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
S-au avut în vedere următoarele considerentele de fapt și de drept:
În soluționarea apelului instanța va avea în vedere că actul invocat de intimata - SRL în sprijinul cererii sale respectiv avizul nr. 1365 din 27.09.2004 emis de Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale aflat la fila 49 din dosarul de fond, condiționează emiterea deciziei de scoatere din circuitul silvic de emiterea acordului de mediu și de plata obligațiilor financiare în cuantum de 1.972.451.250 lei așa cum rezultă din fila 53 a dosarului de fond.
Intimata nu a făcut dovada că a achitat obligațiile bănești și la dosar, atât în fața instanței fondului cât și în faza soluționării apelului, nu a fost depus acord de mediu.
Instanța de apel va avea în vedere dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 26/2006 care consacră caracterul de norme imperative al normelor ce reglementează protecția mediului care este un obiectiv de interes public major, articol ce se coroborează cu dispozițiile art. 35 din Constituția României.
Prin cererea depusă către Oficiul Județean de Cadastru pentru elaborarea documentării tehnice cadastrală s-a indicat clar că proprietar este Statul Român pentru acest teren, administratorul este ROMSILVA RA prin Ocolul Silvic și a fost transferat spre folosință către intimata - SRL.
Deci, chiar intimata recunoaște că dreptul ce îl poate exercita asupra acestui teren este de folosință, chiar reprezentantul ei arătând în declarația aflată la fila 33 din dosarul de fond că terenul dezmembrat este proprietatea Statului Român, administrat de ROMSILVA RA și în folosința - SRL.
Instanța de apel va avea în vedere că fondul forestier național este proprietate publică și constituie bun de interes național conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 26/1996 și titlul de proprietate al statului este reprezentat de amenajamentul silvic conform art. 16 din Codul silvic.
Același Cod silvic reglementează principiul că reducerea suprafeței fondului forestier proprietatea publică este interzisă și ocuparea definitivă a unor terenuri din fondul forestier se face de regulă pe bază de schimb.
Decizia nr. 21/30.09.2004 a cărei intabulare a solicitat- intimata va fi analizată prin prisma acestor texte de lege și avându-se în vedere că normele ce reglementează administrarea fondului forestier național sunt norme imperative deoarece acesta constituie un bun de interes național.
De altfel, intimata urmează a preciza ce suprafață dorește a fi luată în evidențele cadastrale, dat fiind faptul că prin întâmpinarea depusă în fața instanței de recurs a arătat că i-a fost transmis terenul în suprafață de 9800 mp și în încheierea din data de 09.12.2004 nr. 2650 au fost notate două dezmembrări pentru o suprafață de 6569,14 mp și de 3330,06 mp.
Curtea nu a putut reține criticile formulate prin întâmpinarea depusă de - SRL care a arătat că regimul circulației terenurilor este reglementat de Legea nr. 54/1998.
Curtea a avut în vedere împrejurarea că, la momentul emiterii avizului nr. 1365/27.09.2004 era în vigoare Codul silvic, respectiv legea nr. 26/1996 care stabilește că statul este proprietarul fondului forestier și titlul de proprietate al statului îl reprezintă amenajamentul silvic și, care arată că reducerea suprafeței fondului forestier proprietate publică este interzisă.
Prin decizia civilă nr.407 A/21.03.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară I, a admis apelul declarat de apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, în calitate de reprezentant al Statului Român, împotriva sentinței civile nr. 3482/16.08.2006 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. -, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins plângerea formulată în contradictoriu cu intimatul L - I, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins în rest plângerea ca fiind neîntemeiată.
S-au avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
În temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul a soluționat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI:
Potrivit art.50 alin. 1 din Legea nr.7/1996, împotriva încheierii de carte funciară de poate declara apel, acesta fiind înregistrat, potrivit alin.2 al aceluiași articol la Oficiul teritorial care, este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, însoțită de dosarul încheierii și copia cărții funciare.
Din textul de lege rezultă că atribuțiile OCPI încetează la data pronunțării încheierii, iar după aceea acesta are competență doar pentru înaintarea plângerii la instanță în vederea soluționării.
A mai reținut tribunalul, pe acest aspect și decizia nr.72 (LXXII) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, decizie care, deși nu are caracterul obligatoriu prevăzut de art.329 Cod procedură civilă deoarece nu a fost publicată, ea își păstrează caracterul de îndrumare în vederea unificării practicii judiciare pe acest aspect.
Pentru aceste considerente, tribunalul, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI și, pe cale de consecință, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, a admis apelul și a schimbat în parte sentința civilă în sensul că a respins plângerea formulată în contradictoriu cu intimatul OCPI, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
2. Asupra fondului apelului:
Prin decizia de casare, a fost trimis spre rejudecare doar apelul declarat de apelantul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, în calitate de mandatar al Statului Român, calitate stabilită în mod irevocabil de către instanța de recurs.
Instanța de recurs, făcând aplicarea dispozițiilor art.315 Cod procedură civilă a stabilit, cu caracter de îndrumare, limitele analizării hotărârii atacate, instanța de apel urmând a verifica dacă au fost respectate și restul condițiilor legale pentru a opera transferul dreptului de proprietate în patrimoniul petentei, respectiv existența acordului de mediu și plata obligațiilor financiare.
Deși a cunoscut aceste indicații și prin întâmpinare a făcut apărări cu referire strictă la acestea, în apel intimata-petentă nu a depus probe din care să rezulte că a deținut autorizație de mediu, condiție imperativă reținută în baza art.1 alin.1 din Legea nr.265/2006 de către instanța de recurs și nici pe aceea a achitării obligațiilor fiscale.
În aceste condiții, prezumția că actele în baza cărora ar fi operat transferul de proprietate și pe care petenta și-a întemeiat cererea de întabulare și, ulterior, plângerea împotriva încheierii prin care a ceastă cerere a fost respinsă în ceea ce privește întabularea și admisă doar la nivel de notare a dreptului în partea a III-a a Cărții funciare, a fost răsturnată.
În consecință, măsura notării, criticată în plângerea formulată de petentă apare ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile minime prevăzute de lege pentru transferarea dreptului de proprietate în patrimoniul petentei, prevăzute de art.136 alin.4 din Constituția României, coroborate cu art.644-645 Cod civil.
De altfel, astfel cum susține și apelantul, petenta în chiar cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2508/11.10.2004 își definește calitatea în care încheie actul juridic, ca fiind aceea de administrator.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 22.07.2008, reclamanta - SRL, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Primul motiv de apel este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă
Instanța de apel, în mod eronat a stabilit o situație de fapt și a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, întrucât la data semnării contractului de transmitere definitivă de teren din fondul forestier, Legea nr.265/2006 de aprobare a OUG nr.195/22.dec.2005 nu era în vigoare.
Mai mult decât atât, la dosarul cauzei există probatorii din care reiese fără echivoc că autoritatea de mediu ( fila 47 din dosar) arată că: "pentru transmitere de proprietate a unui teren din fondul forestier nu este necesar acord de mediu. Această operațiune se supune legislației specifice în vigoare. Pentru realizarea de investiții este obligatoriu să se obțină acord de mediu. ceea ce a și obținut subscrisa.
Apreciază că instanța de apel nu i-a asigurat recurentei dreptul la un proces echitabil și nu a respectat principiul aflării adevărului, consacrat prin dispozițiilor art.192 alin.5 Cod procedură civilă prin care se dispune ca "Judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corecta a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Ori, deși subscrisa a depus toate aceste probatorii instanța nu face referiri la acestea și fără a se arata de ce aceste probe sunt inutile cauzei.
AI doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, motivarea instanței având un caracter formal fără a arăta motivele pe care se sprijină și fără a-și motiva în vreun fel hotărârea cu privire la înlăturarea apărărilor recurentei.
În mod greșit instanța de apel a apreciat ca recurenta nu a depus probatorii care să ateste îndeplinirea obligațiilor bănești, deși prin încheierea din 11.03.2008 subscrisa a depus aceste înscrisuri astfel:
a) taxa pentru ocuparea definitivă a terenurilor forestiere, potrivit prevederilor art.92 alin.(4), cu excepțiile prevăzute la alin.(6) din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, care se varsă la Fondul de ameliorare a fondului funciar, fond aflat la dispoziția autorității publice centrale care răspunde de silvicultură; plătita cu OP 114/29.09.2004 aflat la fila nr. 52 din dosar în valoare de 1.972.451.250 lei
b) contravaloarea terenului scos definitiv din fondul forestier, care se achită proprietarului terenului forestier pentru terenurile proprietate privată, sau, respectiv, o despăgubire acordată administratorului terenului pentru terenurile proprietate publică a statului, care se varsă în Fondul de conservare și regenerare a pădurilor; plătita cu OP nr. 11:5/29.09.2004 aflat la fila 51 din dosar cu suma de 1.777.178.577 LEI (rol) reprezentând contravaloare teren + TVA factura fiscala nr.-/30.09.2004
c) contravaloarea pierderii de creștere, determinată de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității, care se achită proprietarului terenului pentru terenurile proprietate privată, sau, respectiv, o despăgubire acordată administratorului terenului pentru terenurile proprietate publică a statului, care se varsă în Fondul de conservare și regenerare a pădurilor; plătită cu OP nr.116/29.09.2004 aflat la fila nr. 51 din dosar cu suma de 276.077.428 lei reprezentând pierdere creștere inclusiv TVA).
Astfel instanța nu și-a întemeiat soluția în baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și s-a mulțumit să menționeze că nu sunt făcute probe care să ateste că subscrisa și-a îndeplinit obligațiile bănești instituite prin OG nr.26/1998 și Codul Silvic în vigoare la data încheierii contractului autentic nr.2508/11.10.2004 de transmitere definitive.
În aceste condiții, este clar că aprecierea instanței de apel are la bază o simpla supoziție, anume aceea ca "intimata petenta nu a depus probe din care să rezulte aceea a achitării obligațiilor fiscale".
Consideră recurenta ca o asemenea supoziție nu poate constitui temei al considerentelor unei hotărâri judecătorești atâta timp cât la dosarul cauzei și prin concluziile depuse cu ocazia dezbaterilor a arătat că aceste obligații au fost îndeplinite.
Pe fondul cauzei, recurenta susține următoarele;
Prin contractul autentic nr.2508/2004, încheiat de recurentă cu Direcția Silvică Bis -a transmis acesteia în mod definitiv un teren forestier în suprafață de 9900 mp, compus din două loturi respectiv 6569,14 si 3330,06 în baza Deciziei nr.21/30.09.2004 emisă de Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin Direcția Teritorială de Regim Silvic și de Vânătoare B prin care s-a aprobat scoaterea definitivă din fondul forestier proprietate publică a statului a terenului de 0,99 ha, în temeiul art.24 și următoarele din OG nr.96/98 și a Codului Silvic art.54.
Dispozițiile art.54 și următoarele din Codul Silvic constituie dispoziții speciale și exprese cu privire la modalitatea la care se poate realiza, cu titlu excepțional, reducerea fondului forestier proprietate publică, respectiv cazurile de ocupare definitivă de terenuri din fondul forestier, în alte scopuri decât silvice-construirea de obiective turistice.
În același sens sunt invocate și dispozițiile art.24 și 25 din OG nr.96/1998.
Având în vedere faptul că a fost îndeplinită procedura scoaterii definitive din circuitul silvic a acestei suprafețe de teren, fondul forestier diminuându-se cu aceasta, plătindu-se în schimb suma de bani în echivalent, terenul nu mai face parte din fondul forestier, respectiv din domeniul public, având loc o schimbare a regimului juridic și o transmitere a proprietății conform procedurii speciale prevăzute de Legea nr.26/1996, terenul fiind în domeniul public doar atâta vreme cât făcea parte din fondul forestier.
Legiuitorul a interes să reglementeze în mod expres regimul terenurilor ce se schimba, astfel încât nu se poate interpreta dispoziția legală cu privire la dobândirea de către fiecare teren a situației juridice a celuilalt în sensul că se referă doar la destinație sau categoria de folosința. Noțiunea de "situație juridică" nu este în nici un caz identică cu cea de "destinație", ci se referă, în principal, la regimul proprietății.
Subscrisa a formulat cerere de intabulare a dreptului de proprietate a terenului dobândit în baza Contractului de transmitere definitiva nr.2508/2004 în Cartea Funciară, însă prin încheierea din data de 20.04.2006 (la 2 ani de la depunerea cererii) pronunțata în dosarul nr.26.500/9.12.2004, ANCPI Iad ispus doar notarea în Cartea Funciara a Contractului autentic nr.2508/2004.
Aceasta încheiere de notare a fost atacată cu plângere de subscrisa, cu motivarea că în mod greșit s-a procedat la notarea Contractului, aceasta operațiune referindu-se conform art.26 alin.4 lit.d) din Legea nr.7/1996, la drepturi personale, fapte și acte juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor etc.
Recurenta a mai susținut că practica este în sensul intabulării în favoarea beneficiarilor a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere dobândite prin acte autentice de transmitere definitive, depunând în acest sens la dosarul de fond încheieri de intabulare emise de Judecătoria Sinaia în cazuri identice.
Având în vedere faptul că a fost îndeplinita procedura scoaterii definitive din circuitul silvic a acestei suprafețe de teren, fondul forestier diminuându-se cu aceasta, plătindu-se în schimb suma de bani în echivalent, terenul nu mai face parte din fondul forestier, respectiv din domeniul public, având loc o schimbare a regimului juridic și o transmitere a proprietății conform procedurii speciale prevăzute de Legea nr.26/1996, terenul fiind în domeniul public doar atâta vreme cât făcea parte din fondul forestier.
Așadar, hotărârea instanței de fond cu privire la aceste aspecte este legala și întemeiată, fiind bazate pe interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor speciale ale Codului Silvic, legea organică ce reglementează fondul forestier, a Ordonanței nr.96/1998, fiind în plus în deplină concordanță cu practica în materie a instanțelor și a birourilor de carte funciară, care, așa cum a dovedit și în fața instanțelor anterioare, au procedat la intabularea dreptului de proprietate pe numele beneficiarilor, în baza unor contracte de transmitere definitivă de terenuri forestiere.
Instanța de apel nu își motivează în nici un fel soluția pronunțată față de aceste aspecte legale sesizate de recurentă, drept pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei Tribunalului București, iar pe fond menținerea sentinței Judecătoriei Buftea ca fiind temeinică și legală.
Prin întâmpinarea formulată la data de 11.09.2008, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI Ias olicitat respingerea recursului, pentru următoarele motive;
Obiectul contractului invocat de recurentă nr. 2508/11.10.2004 îl constituie predarea definitivă a terenului forestier și nu vânzarea acestuia.
La momentul emiterii deciziei nr. 21 din 30.09.2004, dreptul de proprietate aparținea statului, iar terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile.
În drept sunt invocate dispozițiile art.136 alin.4 din Constituția României
Din chiar conținutul contractului nr. 2508/11.10.2004, Direcția Silvică B își recunoaște expres calitatea de administrator de teren forestier, ceea ce înseamnă că în această calitate nu își putea exprima consimțământul la transmisiunea dreptului de proprietate.
Se susține că Statul Român nu contestă forța juridică a actului de înstrăinare a destinației terenului forestier.
Actul în sine are valoarea unui act de schimbare a valorii de întrebuințare a terenului din aceea de destinație silvică în cea turistică.
Înscrisurile depuse la dosar de recurentă nu pot susține calitatea de proprietar a recurentei, acestea reprezentând doar o documentație necesară pentru efectuarea de investiții în scopul realizării obiectivului turistic.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează;
În primul rând, trebuie subliniat că pentru a răspunde criticilor de nelegalitate, se impune respectarea regulilor care guvernează calea extraordinară de atac a recursului.
In această cale de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art.304 din Codul d e procedura civila, și care configurează aspecte concrete și explicite de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (pe aspecte de ordin procedural sau substanțial).
Scopul acestei cai de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susținere care releva erori ale instanței de apel in aprecierea probelor administrate in cauza, exced analizei instanței de recurs.
Este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității atât pentru nemotivarea cererii de recurs, cat si pentru situația in care cererea se motivează, însa criticile nu pot fi încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma procedurala susmenționată.
În al doilea rând, trebuie reținut că această cauză pendinte, în primul ciclu procesual, în fața instanței de recurs, a primit dezlegări în sensul dispozițiilor art.315 alin.1 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, s-a statuat că actul invocat de intimata - SRL în sprijinul cererii sale, respectiv avizul nr. 1365 din 27.09.2004 emis de Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale(fila 49),condiționează emiterea deciziei de scoatere din circuitul silvic a terenului, de emiterea acordului de mediu și de plata obligațiilor financiare în cuantum de 1.972.451.250 lei, așa cum rezultă din fila 53 dosarului de fond.
Față de acest înscris,instanța de recurs a considerat necesar obținerea acordului de mediu.
A statuat în sarcina instanței de apel verificarea îndeplinirii celor două condiții în mod cumulativ.
În acest context particular al cauzei pendinte, instanța de recurs s-a referit și la dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.26/2006, care consacră caracterul de norme imperative al normelor care reglementează protecția mediului, respectiv la dispozițiile art. 35 din Constituția României.
S-a reținut totodată în circumstanțierea raportului juridic dedus judecății că, prin însăși cererea depusă către Oficiul Județean de Cadastru pentru elaborarea documentării tehnice cadastrală, s-a indicat în mod clar că proprietar al terenului este Statul Român, administrator este ROMSILVA RA prin Ocolul Silvic, folosința este a intimatei - SRL.
Prin urmare, s-a reținut de către instanța de recurs, că însăși intimata a recunoscut că dreptul ce îl poate exercita asupra acestui teren este de folosință.
S-a cerut instanței de apel să aibă în vedere că fondul forestier național este proprietate publică și constituie bun de interes național conform art.4 alin.1 din Legea nr.26/1996 și că titlul de proprietate al statului este reprezentat de amenajamentul silvic, conform art.16 din Codul silvic.
Același Cod silvic reglementează principiul că reducerea suprafeței fondului forestier proprietatea publică este interzisă iar ocuparea definitivă a unor terenuri din fondul forestier se face de regulă pe bază de schimb.
S-a solicitat totodată ca Decizia nr. 21/30.09.2004, a cărei intabulare a solicitat- intimata, să fie analizată prin prisma acestor texte de lege, cu precizarea suplimentară și explicită că normele ce reglementează administrarea fondului forestier național sunt norme imperative, întrucât acesta constituie un bun de interes național.
Curtea a avut în vedere totodată că, la momentul emiterii avizului nr.1365/27.09.2004, era în vigoare Codul silvic, respectiv Legea nr.26/1996 care stabilește că statul este proprietarul fondului forestier, că titlul de proprietate al statului îl reprezintă amenajamentul silvic, că reducerea suprafeței fondului forestier - proprietate publică este interzisă.
Instanța de apel s-a supus cu evidență acestor statuări în drept ale instanței de recurs, analizând situația de fapt a dosarului-stabilirea situației de fapt reprezintă apanajul exclusiv al instanțelor de fond-din perspectiva acestor dezlegări obligatorii, respectând astfel dispozițiile art.315 alin.1 din Codul d e procedură civilă.
Cu aceste precizări, Curtea în soluționarea criticilor de recurs, în această nouă etapă procesuală, are ea însăși obligația respectării problemelor de drept dezlegate cu ocazia judecății anterioare.
Deși recurenta își întemeiază prima critică de nelegalitate pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, nu precizează în mod clar care sunt situațiile concrete de aplicare greșită a legii, cu indicarea textului de lege incriminat, nu precizează nici cazurile de încălcare a legii, cu indicarea normei legale incriminate.
acesteia la modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt a dosarului, nu poate fi privită ca fundamentând o critică pertinentă de nelegalitate, față de exigențele căii de atac extraordinare a recursului.
În ceea ce privește aplicarea în timp a legilor cu incidență în cauză, Curtea apreciază că relevantă în cauză este decizia anterioară a instanței de recurs, care, în considerarea circumstanțelor de fapt ale dosarului pendinte, a configurat ea însăși cadrul legal în raport de care se impune soluționarea cauzei, solicitând totodată respectarea regimului proprietății publice a statului-statul este proprietarul fondului forestier; titlul de proprietate al statului îl reprezintă amenajamentul silvic; reducerea suprafeței fondului forestier proprietate publică este interzisă.
Deși se invocă nerespectarea dreptului la un proces achitabil, respectiv nerespectarea principiului aflării adevărului, recurenta nu precizează în mod clar care sunt situațiile concrete ale cauzei pendinte care pot fi încadrate în domeniul de incidență al acestor exigențe de ordin procesual, pentru ca instanța de recurs să le poată analiza în mod efectiv.
Instanțele de fond au stabilit pe deplin situația de fapt, atribut ce le aparține în exclusivitate, iar simpla nemulțumire față de soluția acestora pentru dezlegarea raportului juridic litigios, nu poate reconfigura susținerile părților, apărările acestora, cu ignorarea deplină a ceea ce s-a statuat sau chiar dezlegat în mod judicios de către instanțe.
O instanță de fond face referire la probatoriu în măsura în care stabilirea situației de fapt este contestată de părțile cu interese contrare, o astfel de constatare neputând fi făcută în cauză, dat fiind că raportul juridic cu privire la bunul în litigiu a fost reținut, cu toate elementele sale particulare, fără diferențe notabile.
Diferența de soluție pe fondul raportului juridic litigios între cele două instanțe de fond a fost determinată de modul de interpretare și aplicare a legii, a cadrului legal incident în cauză stabilit de însăși instanța de recurs, în primul ciclu procesual.
În ceea ce privește critica de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.7 din Codul d e procedură civilă, respectiv susținerea conform căreia motivarea instanței de apel are caracter formal, fără a arăta motivele pe care se sprijină și fără a-și motiva în vreun fel hotărârea cu privire la înlăturarea apărărilor recurentei, Curtea nu o poate reține pentru considerentele ce urmează;
Instanța de apel, pornind de la situația de fapt, pe deplin stabilită și necontestată, a aplicat dispozițiile instanței superioare, atât din perspectiva celor două condiții punctuale stabilite-plata obligațiilor financiare, existența acordului de mediu-cât și din perspectiva regimului juridic al proprietății publice, concluzia acesteia fiind în acord cu dezlegările obligatorii ale instanței de recurs din primul ciclu procesual - cu privire la terenul în litigiu proprietar este Statul Român, administrator este ROMSILVA RA prin Ocolul Silvic, dreptul de folosință aparține - SRL.
Susținerile recurentei reiterate în legătură cu fondul raportului juridic litigios, redate în expunerea de motive a cererii de recurs, nu pot constitui în sine critici de nelegalitate, pentru că, pe de o parte, constituie o simplă expunere a situației de fapt, în esență necontestată în cauză, iar, pe de altă parte, o apreciere proprie a probatoriului administrat, conjugată cu propria interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză, cu nesocotirea statuărilor exprese ale instanței de recurs din primul ciclu procesual (redate anterior).
Instanța de apel era obligată să constate că nu a fost îndeplinită condiția stabilită de instanța de recurs referitoare la acordul de mediu, cu toate consecințele relative la valabilitatea deciziei de scoatere din circuitul silvic a terenului în litigiu.
În același timp au fost avute în vedere dispozițiile art.4, 5 și art. 16 din Codul Silvic, care configurează regimul juridic al proprietății publice în ceea ce privește fondul forestier național-bun de interes național; că dreptul de proprietate asupra terenurilor care constituie fondul forestier național se exercită în conformitate cu dispozițiile prezentului Cod silvic; că identificarea terenurilor care constituie fondul forestier național se face pe baza amenajamentelor silvice existente la data adoptării prezentului Cod silvic; că modul de gospodărire a fondului forestier proprietate publică se reglementează prin amenajamentele silvice; acestea constituie bază a cadastrului forestier și a titlului de proprietate a statului și stabilesc, în raport cu obiectivele ecologice și social-economice, țelurile de gospodărire și măsurile necesare pentru realizarea lor.
Toate aceste considerente de fapt și de drept relevante pentru cauză, converg spre soluția de menținere a hotărârii atacate, cu atât mai mult cu cât chiar și petenta prin demersurile concrete efectuate pentru înscrierea pretinsului drept de proprietate, a identificat corect calitatea părților în raport cu terenul în litigiu, respectiv proprietar este Statul Român, administrator este ROMSILVA RA, prin Ocolul Silvic, folosința aparține petentei-recurente - SRL.
Pentru considerentele ce preced, Curtea în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - intimată - SRL, împotriva deciziei civile nr.407 A/21.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA SILVICĂ B - REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
./
2 ex./27.04.2009
TB-4 -;
Jud.B -
Președinte:Rodica SusanuJudecători:Rodica Susanu, Fănica Pena, Doinița Mihalcea
