Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 429/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 429

Ședința publică de la 29 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 3: Viorica Olariu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de - " " SRL I,prin împotriva deciziei civile nr. 438 din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul pentru recurenta - " " SRL I,lipsă fiind intimatul și reprezentantul intimatului Oficiul de cadastru și Publicitate

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată,declarat în termen,motivat,motivele de recurs au fost comunicate intimaților Oficiul de Cadastru și Publicitate I și,nu se solicită judecata în lipsă.

Instanța constată că motivele de recurs se încadrează în cele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Administratorul pentru - " " SRL I depune la dosar delegație de reprezentare în instanță.

Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.

Reprezentantul recurentei,administratorul având cuvântul,solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și casarea deciziei Tribunalului Iași și a sentinței Judecătoriei Iași, în sensul motivelor de recurs formulate în scris.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă 10823/4.2007 pronunțată de Judecătoria Iașia fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimatul, a admis excepția lipsei calității procesuale active, excepție invocată de același pârât, și pe cale de consecință a respins plângerea formulată de petenta - "" SRL, cu sediul în I,-, prin administrator, în contradictoriu cu intimații Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și, domiciliat în I,-, bloc 636,. B,. 2,. 6, ca fiind formulată de o persoană fără calitate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată și nemotivată, astfel încât a fost respinsă, nefiind întrunite în cauză condițiile art. 1201 Cod civil, pentru că este vorba de cauze cu obiecte diferite.

Prin încheierea nr. 18221/2005, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a dispus înscrierea dreptului de proprietate a solicitantului în cartea funciară nr. 49970 localității I cu privire la suprafețele de teren de 167,31. și 1832,69.

Împotriva acestei încheieri a formulat plângere un terț, susținând că este vătămat prin această încheiere.

Titularul cărții funciare a invocat tardivitatea formulării plângerii și lipsa de calitate a petentului, excepții ce au fost admise, instanță a reținut că deși petenta a invocat un drept propriu asupra bunului intabulat, drept ce rezultă dintr-un contract de închiriere, nu numai că nu a depus la dosar respectivul înscris, dar mai mult decât atât din rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Iașia rezultat că aceasta a și pierdut dreptul de folosință, fiind obligată prin sentința civilă 16050/29.11.1992 să lase bunul în deplină proprietate și posesie proprietarului.

Apelul declarat de petentă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă 438 din 11.06.2008 de către Tribunalul Iași care a reținut că admiterea excepției lipsei calității procesuale active a petentei, a fost corect soluționată de instanța de fond.

Împotriva acestei decizii petenta SRL Iad eclarat recurs criticând-o ca netemeinică și nelegală.

A invocat recurenta că în mod greșit au reținut instanțele de fond și apel că nu și-ar fi legitimat calitatea procesuală activă și interesul în promovarea plângerii.

Că își justifică interesul li calitatea prin înscrisurile pe care înțelege să le depună respectiv contractul de închiriere nr. 240/1.02.1999, dar și încheierea de intabulare dată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară la 26.09.2008 în dosarul 90970

Recursul astfel promovat este lipsit de interes.

Astfel curtea constată că atâta timp cât prin încheierea din 26.09.2008 Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iaa dmis cererea și a dispus radierea dreptului de proprietate înscris în cartea funciară nr. 90970 municipiului I pe numele intimatului, recursul petentei SRL I este lipsit de interes.

Așa fiind, având în vedere faptul că excepția lipsei de interes primează, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, Curtea va soluționa recursul pe calea acestei excepții, astfel încât cercetarea fondului devine de prisos.

În consecință, pentru toate cele ce preced, Curtea în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul petentei ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de - "" SRL I prin împotriva deciziei civile nr. 438/11.06.2008 a Tribunalului Iași,decizie pe care o menține.

Respinge cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

24.11.2008

Tribunalul Iași:

-

-

Președinte:Cristiana Angelescu
Judecători:Cristiana Angelescu, Georgeta Pavelescu, Viorica Olariu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 429/2008. Curtea de Apel Iasi