Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 569/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 569

Ședința publică de la 18 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Părău JUDECĂTOR

- - - JUDECĂTOR

- - - JUDECĂTOR

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 22/AC din 03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul - reclamant, intimata - reclamantă asistați de avocat și intimatul - pârât, lipsă fiind intimatul - pârât Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Avocat pentru recurentul - reclamant și intimata - reclamantă, depune la dosar împuternicire avocațială și chitanță onorariu avocat.

La solicitarea instanței părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat pentru recurentul - reclamant și intimata - reclamantă având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea deciziei, rectificarea Cărții funciare în sensul radierii mențiunii de proprietar a intimatului - pârât pentru suprafața de 324 mp. Mai arată că această suprafață de teren de 324 mp a fost câștigată, printr-o acțiune de revendicare care a fost menținută de Curtea de APEL BACĂU de recurenți și că instanța de apel în mod greșit a apreciat că nu au dobândit dreptul e proprietate pentru această suprafață. In cauză a fost efectuată o expertiză tehnică și din schița acesteia rezultă că ar fi o suprapunere de teren, iar contractul de vânzare - cumpărare și schița intimatului nu cuprinde și această suprafață de teren. Solicită cheltuieli de judecată.

Intimatul - pârât având cuvântul depune concluzii scrise, copia încheierii din 21 noiembrie 2003, din dosar nr. 2256/AC/2003, copia încheierii din 01.04.2009 din dosar nr-, copie bilet de ieșire din spital și copie certificat de concediu medical și solicită respingerea recursului, arătând că este proprietarul suprafeței de 324 mp așa cum rezultă din schița raportului de expertiză și din intabularea suprafeței de teren. Solicită cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 22/AC/2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamța fost respins ca nefondat apelul declarat de către reclamanții-apelanți și, ambii cu domiciliul în municipiul P N,-,.28, județul N, împotriva sentinței civile nr.3342/08.09.2005 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț.

Au fost obligați apelanții să plătească intimatului suma de 400 lei cheltuieli de judecată în apel.

In motivarea deciziei instanța de apel a arătat, în esență, că prin cererea înregistrată sub nr- reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară N - Biroul de Carte Funciară solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună rectificarea cărții funciare a pârâtului pentru suprafața de 324 mp.

Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată și obligarea reclamanților la plata daunelor morale și materiale de 50.000 lei.

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Naf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa în prezenta cauză.

Învestită cu soluționarea cauzei Judecătoria Piatra Neamț prin sentința civilă nr.3342/08.09.2008 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară N, invocată de pârât prin întâmpinare.

A respins acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară N, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul, ca neîntemeiată.

A respins cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că:

Calitatea procesual pasiva reprezintă una dintre condițiile de exercitare dreptului la acțiune și presupune existenta unei identități între persoana pârâtului și cel chemat în judecată în vederea realizării/recunoașterii dreptului urmărit de reclamant. În prezenta cauză se remarcă ca reclamanții au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună rectificarea cărții funciare a pârâtului. Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară îndeplinește un serviciu public, iar în cauzele având ca obiect rectificare de carte funciară, instanța nu trebuie să stabilească existenta/inexistenta unui drept al Oficiului, ci doar legalitatea și temeinicia înscrierii în cartea funciară, astfel că în proces trebuie să figureze persoanele interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară.

Având în vedere aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, invocată prin întâmpinare și a respins acțiunea formulata de reclamanți în contradictoriu cu Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

In ce privește fondul cauzei, potrivit dispozițiilor art.33 alin.1 din Legea 7/1996 în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acestei.

Acțiunea în rectificarea înscrierilor făcute în cartea funciară este acea acțiune în justiție prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realității făcută în cartea funciară, pentru a se pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a unui imobil. În principiu acțiunea în rectificare este o acțiune accesorie, grevată pe acțiunea principală -acțiune în nulitate sau anularea actului în baza căruia s-a procedat la înscrierea dreptului în cartea funciară, dar pe cale de excepție, acțiunea în rectificare are caracter principal când: este formulată separată de acțiunea de fond prin care s-a cerut și obținut desființarea și încetarea efectului actului juridic în temeiul căruia s-a săvârșit înscrierea, precum și în ipotezele statuate de prevederile art.34 din Legea nr.7/1996, republicată.

Instanța a constatat că reclamanții din prezenta cauză nu au făcut dovada formulării pe rolul instanțelor a unei acțiuni având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13755/10.07.1995, în baza căruia a fost înscrisă în cartea funciară a cărei rectificare se solicita dreptul de proprietate al pârâtului asupra terenului în suprafață de 2400 mp, situat în intravilanul satului.

Având în vedere că la termenul din 08.09.2008, reclamanții au arătat că își întemeiază în drept acțiunea pe toate cele patru ipoteze stabilite de art.34 din Legea 7/1996, instanța a analizat, dacă în prezenta cauză sunt întrunite aceste condiții. Astfel, potrivit tezei 1 din art.34 rectificarea poate fi cerută când înscrierea sau încheierea în temeiul căreia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil. Instanța a constatat că înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului s-a realizat pe baza documentației cadastrale întocmite și contractului de vânzare-cumpărare a cărei valabilitate nu a fost contestată de reclamanți si totodată împotriva încheierii de intabulare, reclamanții nu au formulat plângere. A doua teza a art.34 prevede posibilitatea rectificării cărții funciare când dreptul înscris a fost greșit calificat. Analizând încheierea de carte funciară, rezultă că pârâtului i s-a înscris și intabulat, dreptul de proprietate asupra 2400 mp,teren, situat în intravilanul satului, Comuna dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 13755/10.07.1995, înscris în baza încheierii nr.18577/05.07.2007, în cartea funciară nr.1378/N -, având nr. cadastral nr.1586.

Teza a III-a a art.34 permite rectificarea cărții funciare când nu mai sunt întrunite condițiile de existentă a dreptului înscris, iar în cauza de față se constată că dreptul exista intabulat și că de la data înscrierii în cartea funciară, respectiv, 05.07.2007, reclamanții nu au făcut dovada că ar fi intervenit vreo cauză de natură să modifice existența sa. Instanța nu putut reține susținerile reclamanților, în sensul că, urmare a deciziei civile 466/RC/2.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face, respectiv obligarea pârâtului de a ridica gardul construit pe terenul de 324 mp, proprietatea reclamanților că au dovedit împrejurarea că rectificarea cărții pârâtului se impune, întrucât acesta îi ocupa abuziv suprafața menționată, întrucât nu se poate reține în procedura prevăzută de art.33 din Legea 7/1996 că pârâtul ocupa abuziv suprafața de 324 mp, proprietatea reclamanților, o astfel de analiză putându-se realiza doar în cadrul unei acțiuni în realizare. Totodată instanța a remarcat ca prin sentința civilă nr.413/18.01.2002, pronunțată de Judecătoria Piatra -N, în dosarul nr.9243/2000, irevocabilă prin Decizia 34/AC/2003 a fost respinsă acțiunea în revendicare a reclamanților, în contradictoriu cu pârâtul.

Art.34 pc.4 din același act normativ, prevede că rectificarea înscrierilor din cartea funciară se poate cere atunci când printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.

Aceste dispoziții legale invocate de către reclamantă nu pot fi aplicabile în prezenta cauză. Astfel nu există nici o hotărâre judecătorească care să constate că imobilul în discuție ar avea o altă situație juridică față de cea avută în vedere la momentul intabulării dreptului de proprietate în cartea funciară, în anul 2007 și în fapt nici nu a avut loc o modificare de această natură.

În concluzie instanța a reținut că nu s-a schimbat situația juridică a imobilului din momentul înscrierii în cartea funciară și până în prezent, reclamanții având de altfel posibilitatea de a ataca încheierea prin care s-a dispus înscrierea a cărei rectificare se solicită.

Reținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legale invocate de reclamanți, respectiv art.34 din Legea 7/1996, instanța a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamanții și.

Prin motivele de schimbare invocate de către apelanți se arată, în esență că, prima instanță în mod greșit a apreciat că în speță nu ar fi îndeplinite condițiile necesare rectificării Cărții Funciare și că a apreciat eronat că nu a dovedit dreptul lor de proprietate pentru cei 324.

Examinând sentința apelată în raport de motivele invocate, de întregul complex probator administrat în cauză ca și de dispozițiile legale aplicabile, pentru considerentele ce urmează, tribunalul a confirmat soluția atacată, apreciind că aceasta își găsește suport în probatoriul administrat a cărei analiză judicioasă a condus la stabilirea unei situații de fapt, la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale care își găsește fundament juridic în dispozițiile legale invocate în considerente.

înscrisurilor de carte funciară poate fi cerută numai dacă se constată vreunul din temeiurile de rectificare prevăzut în art.34 din Legea 7/1996.

Întrucât intabularea în cartea funciară se face numai pe baza unui act juridic în temeiul căruia se solicită înscrierea, radierea dreptului de proprietate, trebuie să aibă la bază o cauză de nulitate care face nevalabilă intabularea. Așadar, înscrierea trebuie să se fi făcut fie în baza unui act juridic lovit de nulitate, fie în baza unui înscris probator nul.

Atâta timp cât titlul intimatului-pârât nu este desființat, nu poate fi lipsit de eficiență în mod indirect, trecându-se la rectificarea cărții, fără să se analizeze titlul acestuia.

Toate aceste aspecte au fost corect reținute și de către prima instanță care a remarcat faptul că reclamanții au posibilitatea de a analiza titlurile în cadrul unei acțiunii în realizare.

Față de considerentele reținute, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de către reclamanții și.

Reținându-se culpa procesuală a apelanților, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă au fost obligați aceștia la plata cheltuielilor de judecată în apel, în sumă de 400 lei către intimatul.

Impotriva acestei decizii au promovat recurs reclamanții care au criticat nelegalitatea hotărârii atacate întrucât pentru suprafața de 324 mp au calitatea de proprietar în baza sentinței civile nr. 413/2002 judecătorești prin care a fost soluționată acțiunea în revendicare, pronunțată împotriva intimatului - pârât și a numiților și.

Au mai arătat recurenții că la data pronunțării hotărârii în revendicare s-a constatat că numai numita exercita posesia asupra terenului pentru care au promovat acțiune în revendicare.

S-a mai învederat, totodată, că intimatul - pârât deși a pretins că a cumpărat de la ei terenul în litigiu nu a fost făcut în nici un mod dovada dreptului de proprietate asupra acestuia.

De asemenea, s-a mai arătat că sentința civilă nr. 413/2002, a devenit irevocabilă prin decizia 281/2003 a Curții de APEL BACĂU, deja pusă în executare, astfel că, în mod greșit, s-a dispus nelegal intabularea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu pe numele intimatului.

In cauză, apreciată recurenții au fost încălcate dispozițiile art. 26 al.1, 2 din Legea 7/1996 care prevăd drepturile de proprietate statuate prin hotărâri judecătorești sunt opozabile față de terți, precum și cele ale art. 33 din același act normativ potrivit cărora în situația în care în cuprinsul cărții funciare sunt mențiuni ce nu corespund în privința înscrierii în cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acestei înscrieri.

Au mai învederat, totodată, recurenții faptul că potrivit art. 35 din Legea 7/1996 acțiunea în rectificarea cărții funciare și nu este condiționată de promovarea unei plângeri împotriva încheierii de carte funciară, încheiere ce nu i-a fost comunicată.

Prin întâmpinare, intimatul - pârât Oficiul pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară Nai nvocat lipsa calității sale procesuale pasive, iar intimatul - pârât, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat întrucât intabularea s-a efectuat în baza unui contract de vânzare - cumpărare autentic.

La termenul din 18.05.2000, recurenții au invocat ca motiv al recursului respectiv acela conform căruia, deși investit instanța cu 2 capete de cerere ( rectificare carte funciară, respectiv, plângere împotriva încheierii nr. 250/03.04.2008) aceasta nu a analizat decât primul motiv, nepronunțându-se asupra celui de al doilea.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă recurenții au solicitat rectificarea mențiunilor din cu privire la dreptul de proprietate a intimatului - pârât pentru suprafața de 324 mp teren situat în sat, com., jud.

( lungime - 300, lățime 1,08, fl. 1,2 dosar fond).

In argumentarea acțiunii recurenții - reclamanți au invocat sentința civilă nr. 413/2002 a Judecătoriei Piatra Neamț, rămasă irevocabilă, prin care a fost soluționată acțiunea în revendicare pronunțată împotriva mai multor pârâți, printre care și intimatul. Au mai invocat recurenții - reclamanți, faptul că au pe rolul instanțelor de judecată mai multe acțiuni procesuale intimatului, precum și faptul că intabularea dreptului de proprietate al acestuia pentru suprafața de 324 mp s-a făcut nelegal, fără ca, în baza intabulării acesta să dețină un titlu de proprietate valabil, pe de o parte, și, cu ignorarea sentinței civile anterior menționate.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, republicată, astfel cum au precizat recurenți, la instanța de fond, la termenul din 08.08.2008.

Potrivit dispozițiilor art. 34 din actul normativ anterior menționat, rice persoană interesată poate cere rectificarea înscrisurilor din dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: înscrierea sau actul în baza căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, dreptul înscris a fost greșit calificat, nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectuare actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, sau înscrierea în nu mai este în concordanță cu situația reală a imobilului.

Ori, analizând toate condițiile din textul art. 34 din Legea nr. 7/1996, republicată, ce a constatat temei juridic al acțiunii în mod corect ambele instanțe, au procedat la o corectă aplicare a acestuia, în raport de ansamblul probator administrat în cauză.

Astfel, se reține că intabularea dreptului de proprietate al intimatului pentru suprafața de 324 mp s-a efectuat în concordanță cu dispozițiile art. 48 din Legea nr. 7/1996, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. 13.755/10.07.1995, transcris în Registrul de transcripțiuni imobiliare cu nr. 6545/10.07.1995, contract ce conferă acestuia dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.

Se reține totodată, faptul că titlul de proprietate al intimatului, titlu intabulat în este valabil nefiind desființat, precum și faptul că, prin sentința civilă nr. 413/2002 a Judecătoriei Piatra Neamț, irevocabilă, invocată de recurenți și în susținerea recursului, este irelevantă, în speță, în condițiile în care, acțiunea în revendicare față de intimatul a fost respinsă ca nefondată, în considerarea faptului că acesta nu stăpânește nici o porțiune din terenul revendicat.

In ce privește celelalte motive de recurs invocate, întemeiate pe dispozițiile art. 35, respectiv 26 al.1,2 din Legea nr. 7/1996, republicată, referitoare la imprescriptibilitatea acțiunii în rectificare a mențiunilor din, respectiv a opozabilității ergo omnes a dreptului de proprietate recunoscută din hotărâri judecătorești, se reține, că acestea sunt nerelevante în cauză, în contextul în care instanțele anterioare au soluționat cauza pe fond, nepunând în discuție excepția prescripției acțiunii și nici problema inopozabilității dreptului, ci doar pe aceea a îndeplinirii condițiilor art. 34 din Legea 7/1996.

Având în vedere, cele anterior arătate, apreciind, în raport de motivele invocate și corecta aplicare dispozițiilor normative anterior menționate de către instanțele precedente, că, în speță nu se impune modificarea deciziei atacate, instanța, în temeiul art. 3121, cu respingerea ca nefondat a recursului.

In baza art. 274 cod pr.civilă coroborat cu art. 1196 cod civil se va respinge ca nefondată cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul din N, str. -,. 2,.28, jud. N împotriva deciziei civile nr. 22/AC din 03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Respinge ca nedovedită cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Daniela Părău, Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu

- - pt. - - aflată CO

PREȘEDINTE INSTANȚĂ,

- -

GREFIER,

Red.sent.

Red.,

Red.

.ct/2 ex.

18.06.2009

Președinte:Daniela Părău
Judecători:Daniela Părău, Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 569/2009. Curtea de Apel Bacau