Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 6/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr.7/1996-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 6
Ședința publică din 8 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Dumitraș Daniela
JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat petenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în municipiul B, sectorul 1,--11, împotriva deciziei civile nr. 171 A din 4 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit reprezentantul recurentei și reprezentantul intimatului Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând cauza în stare de judecată, față de împrejurarea că recurenta au solicitat judecarea în lipsă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 547/2007 a Judecătoriei Dorohois -a admis plângerea formulată de petenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, în contradictoriu cu intimata Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B dispunându-se anularea încheierii nr. 28152 din 4 ianuarie 2007 formulată de intimată și radierea sechestrului instituit de petentă asupra imobilului Fabrica de D aparținând de
S-a reținut că petenta a formulat plângere împotriva încheierii nr. 28152 din 22 decembrie 2006 pronunțată de intimată prin care i s-a respins solicitarea de radiere a sechestrului instituit asupra imobilului cu numărul 156/1 proprietatea D pe motiv că nu și-a achitat tariful prevăzut pentru o asemenea cerere.
În motivarea cererii petenta a arătat că în conformitate cu nr.OUG 51/1998 art. 86 cererile formulate de aceasta și orice alte acte procedurale efectuate de și pentru aceasta în orice fel de cauze sunt scutite de taxa de timbru, timbru judiciar, cauțiuni și orice alte taxe.
Prima instanță a admis plângerea cu motivarea că nr.OUG 51/1998 cuprinde reglementări speciale, dispozițiile sale vizând doar un credit () și doar creanțele preluate de această instituție în scopul valorificării și că intimata a interpretat eronat dispozițiile art. 86 din acest act normativ împiedicând petenta să-și realizeze scopul pentru care a fost înființată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și urmărind astfel valorificarea unui interes personal, respectiv încasarea taxelor aferente activității desfășurate.
Mai întâi intimata a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă în cauză, dat fiind faptul că în exercitarea atribuțiilor ce-i revin nu urmărește satisfacerea unui interes propriu și nici nu dobândește un drept subiectiv pe care să-l apere.
Pe fondul cauzei intimata a susținut că scutirile invocate de petentă sunt în legătură cu cererile adresate instanței sau actele dispuse în legătură cu executarea hotărârii judecătorești în a fost parte și că din analiza textului invocat rezultă fără echivoc faptul că dispozițiile menționate nu au legătură cu înscrisurile din evidențele de publicitate imobiliară, că norma invocată instituie o excepție, fiind, ca atare, de strictă interpretare, motive pentru care se solicită admiterea apelului și respingerea plângerii.
Prin decizia civilă nr. 171/A/4 septembrie 2007, Tribunalul Botoșania admis apelul, a schimbat sentința apelată și a respins plângerea, ca neîntemeiată.
S-a reținut că așa cum susține intimata B interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor art. 86 din nr.OUG 51/1998 este eronată și că facilitățile de care beneficiază, prin efectul legii privesc doar cererile adresate instanțelor de judecată. Concluzia se deduce, de altfel și prin analogia invocată de intimată cu textul art. 401din Legea nr. 137/2002 a cărui constituționalitate a fost analizată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 578 din 3 noiembrie 2005.
Mai mult, dispozițiile art. 86 din nr.OUG 51/1998 conțin reglementări cu caracter special și sunt, ca atare de strictă interpretare, textul făcând referire concretă la cererile și orice acte procedurale adresate evident instanțelor judecătorești, nefiind ca atare permis a se extinde sfera acestor facilități și față de alte instituții ale statului, inclusiv
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, arătând că atât în cererea de radiere a notării sechestrului cât și în plângerea formulată împotriva Încheierii de respingere, a arătat că cererea sa este scutită de tariful prevăzut de Ordinul nr. 456/2004 în prezent abrogat prin Ordinul nr. 128/2007 iar în conformitate cu art. 86 din nr.OUG 51/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare: " cererile formulate de și orice alte acte procedurale efectuate de și pentru aceasta în orice fel de cauze sunt scutite de taxe de timbru, timbru judiciar, cauțiuni și orice alte taxe ".
Susține recurenta că sintagma " orice alte taxe " acoperă alte categorii de scutiri ale cererilor adresate altor organe ale statului, decât instanțele de judecată.
Este evident că art. 55 din Ordinul nr. 633 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară emis de, reprezintă dispoziția generală, aplicându-se tuturor solicitanților care formulează o cerere către un birou de carte funciară, iar art. 86 din nr.OUG 51/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare este dispoziția specială, vizând doar un solicitant, creditorul și doar în scopul valorificării creanțelor preluate de această instituție.
Având forța juridică a legii, nr.OUG 51/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare stabilește un regim special al scutirii instituției statului, de plata către alte instituții ale statului, a contravalorii serviciilor solicitate.
Recursul, care, în drept se încadrează conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă este întemeiat.
Potrivit art. 86 din OUG51/1998, republicată și modificată " cererile formulate de și, orice alte acte procedurale efectuate de și pentru aceasta în orice fel de cauze sunt scutite de taxa de timbru, timbru judiciar, cauțiuni și orice alte taxe".
Interpretarea dată în apel cum că acest text face referire concretă la cererile adresate exclusiv instanțelor judecătorești nu are nici un temei.
Astfel, dispozițiile art. 86 din OUG51/1998 scutesc de " orice taxă " cererile formulate de "în orice fel de cauze". Nici o interpretare gramaticală și nici una teleologică, care ține de rațiunea înființării ca instituție de stat care are ca scop, printre altele, recuperarea creanțelor preluate la stat, fiind deci o instituție de interes general, nu justifică rațiunea îmbrățișată de instanța de apel.
Ori, este evident că cererea adresată de este circumscrisă noțiunii de "orice fel de cauze", iar tariful impus de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B se încadrează la categoria " alte taxe " în sensul art. 86 din OUG51/1998.
Trimiterea la decizia Curții Constituționale nr. 578 din 3 noiembrie 2005 este lipsită de relevanță, atâta timp cât respectiva decizie a analizat constituționalitatea unei dispoziții dintr-un alt act normativ și, mai mult respectiva decizie constată constituțională scutirea de la plata taxei de timbru a -ului pentru o anumită categorie de cauze de competența instanțelor judecătorești.
Cum dispoziția de scutire a de la plata taxelor percepute de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară are un caracter special față de norma generală care stabilește plata acestora și, mai mult, o ordonanță de urgență are o forță juridică superioară unui ordin al ministrului, Curtea, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va admite recursul și va modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței primei instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de petenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în municipiul B, sectorul 1,- - 11.
Modifică decizia civilă nr. 171/A/4.09.2007 a Tribunalului Botoșani, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 547/18 aprilie 2007 a Judecătoriei Dorohoi.
Menține dispozițiile sentinței civile nr. 547/18 aprilie 2007 a Judecătoriei Dorohoi.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Dact.
Ex. 2/24.01.2008
Președinte:Dumitraș DanielaJudecători:Dumitraș Daniela, Plăcintă Dochița, Grosu Cristinel