Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 7/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

DOSAR NR. 1145,-

DECIZIA Nr. 7

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -

JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Eliza Marin

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea contestației în anularea deciziei civile nr.830 pronunțată la data de 3 noiembrie 2009 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de pârâta SC SA- Sucursala -, cu sediul în com.,-, jud. B, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în B, B-. - (G-ral. ),. 31 A,.11, jud. B și pârâta Oficiul Județean de cadastru și Publicitate Imobiliară B, cu sediul în B, B-. - -, nr. 48, jud.

Contestație timbrată cu 10,00 taxă judiciară de timbru, prin anularea chitanței nr. 11210/12.01.2010 și anularea timbrului judiciar de 0,15 lei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul, lipsind contestatoarea SC SA -Sucursala B și intimatul Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare din partea intimatului.

Curtea invocă din oficiu excepția netimbrării contestației.

Intimatul solicită a se anula ca netrimbrată contestația în anulare iar în subsidiar, dacă până la sfârșitul ședinței se va face dovada achitării taxei de timbru, solicită respingerea contestației ca nefondată, el fiind în posesia unei hotărâri definitive și irevocabile care-i constată dreptul său de proprietate.

După rămânerea în pronunțare dar înainte de terminarea ședinței de judecată, s- prezentat consilier juridic pentru contestatoarea SC SA -Sucursala - Acesta depune chitanța nr. 11210/12.01.2010 și timbrul judiciar de 0,15 lei cu care face dovada achitării taxei de timbru, solicitând admiterea contestației în anulare pentru motivele depuse în scris la dosar.

Curtea:

Deliberînd asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia civilă nr. 830 din 3 noiembrie 2009, a espins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA- Sucursala - împotriva deciziei civile nr. 119 din 6 aprilie 2009 pronunțată de

-2-

Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantul și pârâta Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, considerând că ambele hotărâri atacate prin cererea de recurs sunt legale și temeinice, reținând următoarele:

O primă critică formulată de recurentă a constat în netemeinicia sentinței și deciziei de a radia cartea funciară nr.6 cu nr.cadastral 37, prin încheierea instanței de fond nr.146/2000 a Oficiului de Carte Funciară.

Critica a fost considerată de instanța de recurs, neîntemeiată întrucât, după cum rezultă din actele de la dosar cât și din conținutul deciziei civile nr.174 din 28.02.2008 -irevocabilă, intimatul este proprietarul suprafeței de 4 ha. teren înscris în cartea funciară și nu recurenta. Prin urmare, în cauză au devenit aplicabile prevederile art.34 din Legea nr.7/1996, republicată, referitoare la rectificarea înscrisurilor efectuate în Cartea Funciară.

Terenul aparține, în baza unui titlu de proprietate confirmat printr-o hotărâre irevocabilă (decizia civilă nr.174/28.02.2008) intimatului și nu recurentei care, de altfel, a fost obligată să lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenurile din litigiu.

Al doilea motiv de recurs, de asemenea a fost apreciat nefondat de instanța de control, întrucât recurenta-pârâtă se referă, ca de altfel și în motivele de apel, la construcțiile aflate pe terenurile proprietatea intimatului, or, acest aspect excede cadrului judiciar oferit de Legea nr.7/1994 în baza căreia s-au făcut rectificările încheierii nr.145/10.04.2000 și respectiv radierea încheierii în Cartea Funciară nr.2/2000 în ceea ce o privește pe pârâta-recurentă, a suprafețelor de teren cuprinse în numerele cadastrale nr.32 și 37, indicate de recurent în motivele existente la dosar.

Prin ultimul motiv de recurs, practic a fost reluată nemulțumirea recurentei, mai exact referirea acesteia la construcțiile existente pe terenul proprietatea intimatului, aspect lămurit pe deplin de cele două instanțe, mai exact, așa cum s-a menționat în considerentele deciziei Tribunalului Buzău, recurenta poate eventual, printr-o acțiune în justiție separată, având alt temei de drept, să lămurească și aspectele legate de clădirile amplasate pe terenul proprietatea intimatului.

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 1145,-, SC a solicitat ca în contradictoriu cu intimații și Oficiul Județean de Cadastru și Prublicitate Imobiliară B, să se dispună anularea deciziei civile nr. 830/03.11.2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.

În motivarea contestației, întemeiată pe disp. art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, contestatoarea a arătat că prin decizia sus menționată instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs formulate, că primul motiv de recurs pe care instanța l-a luat în discuție a fost inventat, el nefiind formulat de contestatoare, că asupra celui de al doilea motiv de recurs instanța nu s-a pronunțat, ajungându-se în final la darea unei hotărâri nelegale și netemeinice cu privire la radierea întregii cărți funciare nr. 6 cu număr cadastral 37 evidențiată în încheierea nr. 146/2000 cu suprafața totală de 5114,78 mp.

A mai susținut contestatoarea că tocmai datorită omisiunilor săvârșite instanța de recurs a ajuns la concluzia că intimatul ar fi proprietarul suprafeței de 4 ha teren înscris în cartea funciară, uitând că tocmai reclamantul a formulat cererea de rectificare carte funciară în cauza de față.

.//.

-3-

Examinând decizia atacată în raport de susținerile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, curtea constată că prezenta contestație în anulare este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:

Prin decizia civilă nr. 830/3 nov. 2009, Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins ca nefondat recursul declarat de contestatoarea din cauza de față împotriva deciziei civile nr. 119/6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Din considerentele acestei decizii rezultă că instanța de recurs s-a preocupat și a analizat toate motivele de recurs formulate de contestatoare astfel că nu se poate susține că instanța a omis a le cerceta.

Faptul că în considerente primul motiv de recurs a fost menționat de instanță care nu l-a reținut în mod identic cu motivul formulat de recurentă nu înseamnă că instanța l-a inventat, cum greșit susține contestatoarea deoarece acest motiv de recurs a fost reținut corect și analizat ca atare el referindu-se la radierea întregii cărți funciare nr. 6 cu număr cadastral 37 evidențiată în încheierea 146/2000 cu suprafața totală de 5114,78 mp.

Și cea de a doua susținere formulată de contestatoare este neîntemeiată deoarece instanța de recurs l-a analizat așa cum rezultă din considerente aflată la fila 5 din decizie.

Ceea ce de fapt o nemulțumește pe contestatoare este soluția pronunțată de instanța de recurs pe care o consideră nelegală și netemeinică făcând referire la aceste aspecte chiar prin contestația în anulare formulată.

Cum în speță nu se regăsesc dispozițiile prev de art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, contestația în anulare de față este nefondată urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anularea deciziei civile nr. 830/3 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, formulată de SC, cu sediul în,-, județul B, în contradictoriu cu intimații, domiciliat în B, B-. - ( General ),. 31,.11, județul B, OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ B, cu sediul în B, B-. - -, nr. 48, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2010.

Președinte, JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Eliza Marin

- - - - -

Grefier,

- -

.//.

-4-

Red./

Tehnored./grefier

5 ex./ 13 ianuarie 2010.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Constanța Ștefan
Judecători:Constanța Ștefan, Violeta Stanciu Eliza Marin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 7/2010. Curtea de Apel Ploiesti