Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 829/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ nr.829

Ședința publică din 25 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Pup Cristian

JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu

JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu G -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții - și împotriva deciziei civile nr.429/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - & - T, având ca obiect plângere CF.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamanții recurenți și și avocat pentru pârâta intimată - - & -

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar chitanță reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, astfel recursul este legal timbrat.

Reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și întâmpinare - calificată de instanță ca fiind concluzii scrise, având în vedere că nu a fost depusă în termen legal - în două exemplare, din care un exemplar se comunică reprezentantei părților adverse.

Instanța lasă cauza la a doua apelare, pentru a se lua cunoștință de către reprezentanta recurenților de cuprinsul concluziilor scrise, având în vedere că nu sunt motive de amânare a cauzei.

La a doua apelare a cauzei, reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat, în reprezentarea reclamanților recurenți și, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, Judecătoria Timișoara. Arată că nu s-a judecat fondul cauzei, motiv pentru care recurenții sunt în imposibilitatea notării proceselor în cartea funciară.

Avocat, în reprezentarea pârâtei intimate - - & - T, în principal solicită admiterea excepției de tardivitate a introducerii plângerii de carte funciară, iar în subsidiar, pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și nelegal. Susține că plângerea este tardiv formulată, având în vedere că la data de 25.06.2006 s-a comunicat antecesoarei recurenților încheierea contestată, confirmarea aflându-se depusă la fila 20 dosar OCPI Solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată și depune la dosar chitanță reprezentând onorariu avocațial în sumă de 700 lei.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.429/26.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de petenții și împotriva sentinței civile nr.1456/06.02.2008, în contradictoriu cu intimate - - & -

Prin această decizie, tribunalul a confirmat soluția primei instanțe, care a respins plângerea celorași petenți împotriva Încheierii de Cf nr.21334/2006 a Oficiului de cadastru și Publicitate imobiliară și a fost respinsă și cererea reconvențională a pârâtei, având ca obiect radierea notării prezentei plângeri în CF.

Judecătoria a respins plângerea petenților ca fiind tardiv formulată, reținând că încheierea nr.21334/2006 a fost comunicată petentei la data de 24.05.2006, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sub semnătură.

Cum plângerea împotriva acestei încheieri a fost înregistrată la OCPI la data de 11.07.2007, deci cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicare prev. de art.50 alin.2 din 7/1996, plângerea este tardivă.

În privința cererii reconvenționale, judecătoria a reținut că aceasta este inadmisibilă, în raport cu aceleași dispoziții ale art.50 alin.2 din 7/1996-republicată.

Această sentință a fost apelată de către pârâți, însă tribunalul a găsit că acest demers al petenților este neîntemeiat, apelul fiind respins.

Tribunalul a reținut, în raport de motivele de apel cu care a fost investit, că prin cererea înregistrată sub nr.21334/26.04.2006, autoarea petenților a solicitat, prin avocat, notarea contestației formulată în baza 10/2001, atașând copia acestei contestații.

Prin încheierea CF nr.21334/2006 s-a dispus respingerea cererii de notare a contestației, dată fiind lipsa identității imobilului descris în cerere cu cel menționat în CF.

Această încheiere a fost comunicată petentei la domiciliul indicat în cererea de notare a contestației, respective în T,- A, fiind primită de către petentă sub semnătură proprie, l data de 24.05.2006, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 20 dosarului de CF.

O plângerea ulterioară a fost înregistrată împotriva acestei încheieri la data de 11.07.2006, însă această plângere este tardivă în raport cu termenul de 15 zile prevăzut de art.50 alin.2 din 7/1996-republicată.

Tribunalul a mai reținut că, din dosarul de CF rezultă că ulterior înregistrării cererii de notare a acestei contestații, la data de 11.07.2006, autoarea petenților - apelanți a depus din nou aceeași cerere, cu același obiect, de data ceastă însă prin intermediului domnului avocat. În finalul acestei cereri, registratorul de CF a consemnat că cerere nouă este o copie, iar originalul ei se află la dosarul nr.21334/2006, finalizat prin încheierea ce reprezintă obiectul prezentului litigiu. La aceeași dată, noua cerere de înregistrează sub nr.37979/11.07.2006 și consemnează notarea unei plângeri.

În continuare, tribunalul a opinat că moștenitorii petentei au înțeles prin prezenta plângere să conteste doar încheierea nr.21334/2006, ori plângerea împotriva acestei încheieri este tardiv formulată. Chiar dacă în adresa de înaintare a plângerii, OCPI T face vorbire de plângerea înregistrată sub nr.37979/2006, împotriva încheierii CF nr.21334/2006 - ceea ce denotă confuzia lucrătorilor de la CF - petenții au investit instanțele cu plângere împotriva încheierii nr.21334/2006, care este însă tardivă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, petenții și, recurs ce a fost motivate în drept cu disp.art.304 pct.9 pr.civ.

În esență, recurenții au susținut că primele două instanțe au interpretat și aplicat greșit disp.art.50 alin.2 din 7/1996-republicată, plângerea lor nefiind tardivă, în principal datorită faptului că antecesoarea în drepturi a petenților nu fost încunoștințată despre soluția dată cererii sale prin Încheierea Cf nr.21334/2006, pentru simplul fapt că această încheiere nu i-a fost niciodată comunicată.

În acest context, recurenții au arătat că recipisa existentă la fila 20 este extreme de relevantă în acest sens, întrucât chiar agentul de poștă consemnează în cuprinsul recipisei, chiar dacă indescifrabil, un motiv de nepredare și semnează, iar semnătura acestuia nu trebuie și nu poate fi confundată cu semnătura destinatarei.

Reprezentantul intimatei, prin întâmpinarea depusă peste termen, dar și prin concluziile orale a solicitat respingerea recursului, susținând că plângerea petenților este tardiv, aspect ce a fost reținut corect de către primele două instanțe.

Curtea, analizând recursul petenților, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 alin.5 pr.civ. și art.304 pct.9 rap.la art.304 pct5 pr.civ. va constata că acesta este întemeiat.

În acest sens, curtea își va însuși susținerile și argumentația recurenților, urmând a constata că primele două instanțe au interpretat și aplicat greșit disp.art.50 alin.2 din 7/1996-republicată, plângerea petenților, respective a antecesoarei în drepturi acestora nefiind tardivă, în principal datorită faptului că antecesoarea în drepturi a petenților nu fost încunoștințată despre soluția dată cererii sale prin Încheierea Cf nr.21334/2006, pentru simplul fapt că această încheiere nu i-a fost niciodată comunicată.

Curtea va constata că recipisa existentă la fila 20 din dosarul întocmit de OCPI T este într-adevăr relevantă în acest sens, întrucât chiar funcționarul de poștă consemnează în cuprinsul recipisei, chiar dacă indescifrabil, un motiv de nepredare și semnează, iar semnătura acestuia nu trebuie și nu poate fi confundată cu semnătura destinatarei.

Prin urmare, se instituie o prezumție legată de încălcarea dreptului petenților de a accede la o instanță, pentru valorificarea eventuală a drepturilor lor în urma unei analize pe fond a plângerii acestora, câtă vreme nu există niciun element de certitudine cu privire la faptul că încheierea atacată ar fi fost într-adevăr comunicată și recepționată efectiv de către destinatarul acesteia, ceea ce atrage și incidența disp.art.304 pct.5 pr.civ. care reprezintă un motiv de casare al hotărârilor pronunțate anterior, concomitent cu salvgardarea drepturilor petenților de avea acces la o instanță, care să analizeze pe fond contestația acestora vizând cenzurarea Încheierii de CF nr.21334/2006.

Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 pr.civ. rap.la art.304 pct.5 și 9.pr.civ. va admite recursul declarat de petenții și împotriva deciziei civile nr.429/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Va casa decizia recurată precum și sentința civilă nr.1456/06.02.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr și va trimite cauza spre rejudecare în fond, la Judecătoria Timișoara.

Va constata că în această etapă procesuală nu sunt aplicabile disp.art.2274 pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.429/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr.1456/06.02.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr și trimite cauza spre rejudecare în fond, la Judecătoria Timișoara.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25.09.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - G -

Grefier,

- -

Red.CP/02.10.2008

Tehnored.MM/2 ex/15.10.2008

Instanță fond: Judecătoria Timișoara - jud.

Inst.apel: Tribunalul Timiș - jud.,

Președinte:Pup Cristian
Judecători:Pup Cristian, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 829/2008. Curtea de Apel Timisoara