Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția civilă mixtă -
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 107/R/2008
Ședința publică din 29 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Bocșe Elena JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel
JUDECĂTOR 3: Roman Florica
Judecător: R -
Grefier: - -
Pe rol este pentru azi soluționarea recursului civil introdus de petenta - SA O- în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat O- - 21. 5, cu intimații chemați în garanție - D & C SRL O-, - Asigurări SA B sector 1--84, - Leasing România SA comuna, Șoseaua Pipera Tunari, Clădirea nr. 2 împotriva sentinței civile nr. 478/LM din 28 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor O în dosar nr- având ca obiect litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul recurentei reclamante - SA O, avocat în baza împuternicirii avocațiale din 6 noiembrie 2007 emisă de Baroul Bihor -Cabinet individual, reprezentanta intimatului pârât, lipsă, avocat - fără împuternicire depusă la dosar - și reprezentanta chematei în garanție - D & C SRL O, avocat în baza delegației de nr. 7 din 28 ianuarie 2008 emisă de Baroul Bihor -Cabinet individual a avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
Reprezentanții părților, nu solicită alte probe.
Nefiind alte probe sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul reprezentanților părților asupra recursului.
Reprezentantul recurentei reclamante susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea lui modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulat și motivat în scris, obligându-l pe intimat la plata sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri, intimatul făcându-se vinovat de producerea pagubei cauzate societății reclamante, solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta chematei în garanție arată că lasă soluția la aprecierea instanței, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului pârât solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, menținerea sentinței civile ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel
deliberând:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 478/LM din 28 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor O în dosar nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul - Leasing România.
A fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în O,-, jud.B, în contradictoriu cu pârâții, domiciliat în localitatea O,-, -21,.5, județul B,și - Leasing România, cu sediul în, Șoseaua Pipera Tunari nr.2, Clădirea, județul
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul în contradictoriu cu chemații în garanție - SRL, cu sediul în O,-, județul B, și - Asigurări SA, cu sediul în B, sector 1,--84, cu obligarea pârâtului, în favoarea chematei în garanție - SRL, la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, pârâtul a prestat activitate în cadrul reclamantei în baza contractului individual de muncă nr.- în funcția de șofer autoturism și camionetă (fila 197 dosar) până la data de 30.09.2005 (fila 110 dosar).
În perioada 19.09.2005-20.09.2005,în baza ordinului de deplasare nr.8 (fila 17 dosar), pârâtul a efectuat un transport marfă pe ruta D, B, B, I, B, B, O cu autoutilitara VW LT 46 LR.
Instanța a mai reținut, din probele administrate, că reclamanta a suportat cheltuieli în sumă de 24.170,05 RON, ocazionate cu tractarea autoutilitarei pe ruta B-O, reparația și contravaloare piese de schimb,respectiv factura -/2005 (filele 8, 9), factura -/2005 (fila 5 dosar), factura -/2005 (fila 6 dosar).
Din interogatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că în data de 20.09.2005, pârâtul conducea autoutilitara nr. B-59463 în interes de serviciu pe un drum care nu era inundat complet,pe un drum care era sigur în trafic și nu avea cum să prevadă inundarea lui, pârâtul arătând că este posibil ca, având în vedere înălțimea apei și a valurilor,să fie atinse valvele motorului.
De altfel, însăși chematul în garanție - SRL arată, prin întâmpinare, că în data de 22.09.2005 s-a procedat la eliminarea apei din motor, înlocuirea filtrului de aer, mașina fiind predată în stare de funcționare reclamantei (fila 64 dosar).
Din proba testimonială administrată în cauză, respectiv declarația martorului (fila 89 dosar), instanța a reținut că s-a deplasat împreună cu pârâtul pe o șosea inundată și că a observat că acesta s-a oprit, nemaiputând continua deplasarea datorită faptului că apa de pe carosabil a intrat în piesele componente ale motorului. Instanța mai reține că în acea zonă de inundație, mai multe mașini au avut defecțiuni generate de apa de pe carosabil, fiind în imposibilitate de a continua ruta și că blocajul în trafic s-a datorat inundației care a generat defectarea mai multor autoturisme, care au fost nevoite să se oprească din deplasare și că nici pârâtul și nici o altă persoană nu aveau cum să vadă zona de inundații.
În ce privește condițiile răspunderii patrimoniale, din analiza prev.art.270(1) muncii, rezultă că pentru a exista răspundere patrimonială, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa, să existe un prejudiciu cauzat patrimoniului angajatorului, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, să existe culpa salariatului.
Ori, din probele administrate, nu rezultă că pârâtul ar fi avut vreo culpă în producerea prejudiciului, acesta fiind determinat de o cauză străină, care nu a putut fi prevăzută și a fost imposibil de înlăturat, respectiv inundarea șoselei.
Referitor le excepția lipsei calității procesuale pasive,invocată de pârâtul - Leasing România, instanța a respins-o, întrucât pârâtul a fost chemat în judecată pentru opozabilitatea hotărârii și susnumitul este și proprietarul autovehiculului avariat (fila 4 dosar).
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs reclamanta - SRL O solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea pârâtului la plata sumelor cerute cu titlu de despăgubiri.
În motivarea recursului se arată că soluția instanței de fond nu este în concordanță cu probele administrate în cauză.
Astfel din declarația martorului audiat rezultă că paguba a fost cauzată de conduita culpabilă a pârâtului care a acționat fie cu neprevedere, fie chiar cu intenție directă având în vedere că se afla în perioada de preaviz, dându-și demisia de la reclamantă.
În drept, invocă disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu conform art. 306 Cod pr. civilă, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale, în sensul că nu se poate reține vreo culpă în sarcina pârâtului, producerea prejudiciului fiind generată de un caz fortuit, imprevizibil și imposibil de înlăturat, împrejurare dovedită cu proba testimonială administrată în cauză.
Față de considerentele mai sus expuse, Curtea urmează în temeiul art. 304/1, art. 312 alin. 1, coroborat cu art. 316 Cod pr. civilă să respingă recursul, fără cheltuieli de judecată, nefiind indicat cuantumul onorariului avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de - SA O- în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat O- - 21. 5, cu intimații chemați în garanție - D & C SRL O-, - Asigurări SA B sector 1--84, - Leasing România SA comuna, Șoseaua Pipera Tunari, Clădirea nr. 2 împotriva sentinței civile nr. 478/LM din 28 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - R - - -
Red.dec.PV
08.02.2008.
Jud fond -
Dact IM/2 ex./11.02.2008.
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica