Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1132/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1132

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Daniela Părău

- - - - JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu

GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre examinare recursul civil formulat de recurentul-pârât CONSILIUL JUDEȚEAN B împotriva sentinței civile nr.126 din 21.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru Consiliul Județean B, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Consilier juridic depune la dosarul cauzei delegație pentru recurentul-pârât Consiliul Județean B și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Consilier juridic având cuvântul pe fond pentru recurentul-pârât Consiliul Județean B solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean B și respingerea acțiunii față de acesta.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de față reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.126/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de Consiliul Județean S-a admis acțiunea civilă având ca obiect drepturi bănești, formulată de reclamanții, - reprezentanți de Sindicatul Liber din Învățământul județului B, în contradictoriu cu pârâții Centrul Județean de Resurse și Asistență B, Consiliul județean B, Inspectoratul Școlar al județului Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților membrii de sindicat tranșele corespunzătoare ce se acordă în temeiul art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997, respectiv 30, 35 și peste 40 ani de activitate în învățământ, în valoare reactualizată, și pe viitor astfel:

1. - 30 ani, începând cu data de 01.09.2006;

2. - 30 ani, începând cu data de 01.08.2008;

3. - 30 ani, începând cu data de 01.09.2006;

4. - 30 ani, începând cu data de 01.09.2007;

5. - 30 ani, începând cu data 01.09.2005

6., - 30 ani, începând cu data de 01.09.2006;

S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea adresată instanței, reclamantul Sindicatul Liber din Învățământul Județului B - în temeiul art. 28 din Legea 54/2003 prin reprezentantul legal, în numele lucrătorilor de Sindicat conform tabelelor anexate solicită obligarea pârâților Centrul Județean de Resurse și Asistență B, Consiliul Județean B și Inspectoratul Școlar al Județului B - la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând c/val tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ pe o perioadă de 3 ani anteriori introducerii prezentei acțiuni, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective precum și obligarea la plata acestor tranșe funcție de vechimea fiecăruia și în viitor.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 50 (1) și 2 Legea 128/1997 cu modificările și completările ulterioare.

În motivare s-a arătat că reclamanții au calitatea de salariați ai școlii pârâte și potrivit dispozițiilor art. 50/alin. 1 și 2 din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, membrii de sindicat, trebuiau să beneficieze de cele trei tranșe suplimentare de vechime care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani activitate în învățământ, tranșe care nu le-au fost acordate.

În susținerea acțiunii la dosar s-au depus înscrisuri.

Acțiunea a fost legal scutită de plata taxei de timbru prevăzută de art. 285 Codul Muncii.

Prin întâmpinarea depusă s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local.

Instanța, a respins această excepție având în vedere dispozițiile Legii nr.84/1995 - Legea învățământului care dispune la art.7 alin.3 "că învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și bugetele locale".

Potrivit art.167 alin.1 și 2 și art. 170 alin. 1 și 2, finanțarea unităților de stat preuniversitar de stat se face din bugetele locale, iar repartizarea acestor fonduri se face prin hotărârea Consiliilor Locale.

În sensul celor reținute sunt și dispozițiile nr.HG 538/2001, Legea nr. 215/2001 privind administrarea publică locală.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului a constatat:

Reclamanții membrii de sindicat au calitatea de cadre didactice ai Centrul Județean de Resurse și Asistență B, Consiliul Județean B îndeplinind în parte tranșele de vechime 30 ani 35, peste 40 ani.

Pârâta legal citată nu a făcut dovada plății tranșelor suplimentare de vechime.

Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare "Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ. Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Plata drepturilor urmează a se face începând cu data de 11.02.2005 - respectiv trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată având în vedere și data angajării fiecărui membru de sindicat, de asemenea se va dispune și plata pe viitor în speță fiind în discuție un drept câștigat.

Potrivit art. 1 din Protocolul adițional Nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică principiile generale ale dreptului internațional". În speță sumele cuvenite membrilor de sindicat, în temeiul.art. 50 Legea 128/1997 fiind un drept de creanță, constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional Nr. 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului.

Față de situația reținută instanța în temeiul art. 1082 Cod civil, principiul reparării integrale a prejudiciului, instanța a dispus obligarea pârâtei la plata sumelor în valoare actualizată la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs Consiliul județean B, recurs declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru și înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.

A fost criticată soluția primei instanțe, susținându-se că în mod greșit a fost reținută în cauză calitatea sa procesuală pasivă atâta timp cât persoanele beneficiare ale tranșelor de vechime nu sunt salariații săi. De asemenea a invocat că nu are calitatea de finanțator al unităților de învățământ și nu întocmește bugetul acestora, repartizarea fondurilor făcându-se prin hotărâri a consiliilor locale.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.167 alin.1 din Legea învățământului nr.84/1995 republicată "unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse".

De asemenea potrivit art.167 alin.21 - "Consiliul județean, respectiv Consiliul General al municipiului B alocă prin hotărâri proprii fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat".

Sunt incidente în speță și dispozițiile HG2192/2004 - "Consiliul județean, respectiv Consiliul General al municipiului B, repartizează consiliilor locale fondurile aferente învățământului, aprobate prin Legea anuală a bugetului de stat, precum și fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora."

Fondurile primite din unele venituri de la bugetul de stat prin legea anuală a bugetului de stat se repartizează pe unități administrativ teritoriale de către Consiliul județean/Consiliul General al municipiului B prin hotărâre, pe baza anumitor indicatori (art.28 lit.b din HG2192/2004).

Așadar Consiliul județean B are calitate procesuală pasivă în calitatea sa de ordonator principal de credite potrivit Legii 215/2001 - "exercită funcția de ordonator principal de credite în exercitarea atribuțiilor privind bugetul județului (art.104 lit.c, art.104 alin.4 lit.a), iar în conformitate cu dispozițiile art.91 pct.5 lit.a din lege - "în exercitarea abuzurilor prevăzute de lege, Consiliul județean asigură conform competențelor cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind educația".

Pentru considerentele sus-arătate, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va fi respins recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurentul-pârât CONSILIUL JUDEȚEAN B împotriva sentinței civile nr.126 din 21.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - -

- -

GREFIER,

POLITIC

Red. /

Red./3.11.2009

Tehnored./12 ex.

3.11.2009

Președinte:Liliana Ciobanu
Judecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Sorina Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1132/2009. Curtea de Apel Bacau