Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1354/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR.768,-
DECIZIA NR.1354
Ședința publică din data de 12 iunie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu
JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții G, N, G, (), și, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în municipiul B,-, jud. B împotriva sentinței civile nr. 50 pronunțată la data de 10 noiembrie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,- A, județ P, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU, cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 170, județ B, DIRECȚIA DE INVESTIGARE INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, cu sediul în municipiul B, Bulevardul - nr. 14, STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în municipiul B,- și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în municipiul B,-, județ B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, nr.1-3, sector 1, chematul în garanție MINISTERUL ERCONOMIEI ȘI FINANȚELOR B,cauza fiind venită spre competentă soluționare de la ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, potrivit prevederilor deciziei Curții Constituționale nr. 104 din 20 ianuarie 2009 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 73/6.II.2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău prin consilier juridic, lipsind recurenții reclamanți și intimații pârâți Statul Român, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, Ministerul Economiei și Finanțelor B, B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Consilierul juridic al intimaților Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău declară că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act de această declarație și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic, solicită în principal respingerea recursului ca nefondat, iar în subsidiar în cazul admiterii recursului, să se aibă în vedere perioadele lucrate în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanții G, n, -, G, -, (), -, și - au chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la plata diferențelor de salariu în cuantum actualizat de la data plății efective, diferențe calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în lege, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, expres indicate și anume: pentru perioada 1.10.2004 - 31.12.2004, la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform OUG nr.123/2003, pentru perioada 01.01.2005 - 30.09.2005 la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr.9/2004, pentru perioada 01.10.2005 - 31.01.2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG nr.9/2005, pentru perioada 01.02.2006 - 31.08.2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr.3/2006, pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG nr.3/2006, pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007, la valoarea de referință sectorială de 347, 5 lei, conform OG nr.10/2007 și pentru perioada 01.04.2007 - 31.12.2007, la valoarea de referință sectorială de 348,6 lei, în raport cu indexările ulterioare, cu cheltuieli de judecată.
S-a mai solicitat obligarea pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor, prin B și a Statului Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure disponibilitățile bănești necesare plății acestor drepturi salariale, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că solicită admiterea acțiunii pentru perioada 01.10.2004 - 31.12.2007, arătând că actele normative care reglementează salarizarea magistraților și a personalului instanțelor judecătorești și parchetelor, expres enumerate, mențin aceste drepturi și în continuare, iar în OUG nr.27/2006, ce a intrat în vigoare la 01.04.2006, s-a prevăzut că indemnizația de salarizare se stabilește pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din ordonanță, indicându-se la anexa 1 și care este valoarea de referință sectorială, și anume de 257 lei.
Această prevedere, au susținut reclamanții, încalcă principiile Constituției, ale Legii nr.303/2004, privind statutul magistratului, ale Codului muncii și ale legii privind combaterea discriminării, întrucât valoarea de referință sectorială aplicată la salarizarea magistraților diferă față de cea aplicată pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive, acestea din urmă având stabilită valoarea de referință sectorială de 312,3 lei prin OG nr.3/2006.
Se mai arată că OUG nr.27/2006 este discriminatorie încălcându-se disp.art.3 alin.4 din Constituție, la care s-a făcut trimitere, precum și art.74 din Legea nr.303/2004 care statuează că drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de lege, iar stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr.303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și spiritului de echilibru al puterilor statului.
De asemenea, se susține că drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cazul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, iar Ordonanțele nr.27/2006 și nr.8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, întrucât valoarea de referință sectorială trebuie să fie aceeași pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive și judecătorești, conform legilor indicate de reclamanți.
În fine, reclamanții au susținut că acțiunea este fundamentată și pe dispozițiile nr.OUG134/1999, prin care la art.1 alin.1 se arată că magistraților li se aplică de drept valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică, alese sau numite și că această valoare trebuie corectată periodic în raport cu dispozițiile legale aplicabile sectorului bugetar.
S-a mai învederat că pentru anii 2003 și 2004, indexările salariale au fost acordate la fel atât magistraților, cât și celor care ocupau funcții de demnitate publică, alese sau numite, rezultând că pentru perioada anterioară datei de 31.12.2004 nu se cuvin diferențe de drepturi salariale, însă de la 01.01.2005, majorările salariale pentru magistrați și cei ce ocupau funcții de demnitate publică, alese sau numite, nu au mai fost aceleași deși art.1 din OUG nr.134/1999 era în vigoare, acesta nefiind abrogat.
Reclamanții au invocat în susținerea acțiunii și practică judiciară, arătând totodată că în ședința din 04.10.2007, plenul Consiliului Superior al Magistraturii și-a exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin funcții de demnitate publică, indicându-se și argumentele aduse în sprijinul acestei opinii, învederându-se de către reclamanți că discrepanța în actuala reglementare dintre salarizarea magistraților și cea a organelor puterii legislative și executive privitoare la valoarea de referință sectorială este evidentă, inechitabilă, încălcând dispozițiile constituționale.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamanților.
Astfel, s-a arătat că pentru anul 2004, cererea este lipsită de obiect, întrucât în perioada respectivă, potrivit dispozițiilor OUG nr.123/2003, s-a acordat valoarea de referință sectorială indicată de reclamanți.
În ceea ce privește restul perioadelor, pârâtul a arătat care au fost actele normative în baza cărora a fost acordată valoarea de referință sectorială pentru reclamanți, susținându-se că aceștia nu pot solicita creșteri salariale prevăzute în textele de lege invocate în condițiile în care nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funții de demnitate publică, expres enumerate în anexa nr.II pct.11, 12 și 13 din Legea nr.154/1998.
De asemenea, s-a susținut că nu sunt aplicabile în cauză disp.art.2 alin.2 din OG nr.137/2000 neputându-se reține existența unei discriminări întrucât sistemele de salarizare între diferitele categorii de personal nu pot fi echivalate, principiul egalității în fața legii neînsemnând uniformitate, astfel că la situații diferite și tratamentul nu poate fi decât diferit, iar instanța nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și nu să adauge la lege, acordarea valorilor cerute de reclamanți fiind de competența exclusivă a puterii legislative.
Același pârât a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor solicitând, pentru situația în care se va admite cererea acestora, a se dispune prin aceeași hotărâre ca Ministerul Economiei și Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
În susținerea cererii de chemare în garanție au fost invocate dispozițiile nr.HG736/2003, ale art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, precum și ale art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, arătându-se că cererea de chemare în garanție, formulată conform art.60 - 63 din Cod pr.civilă, are interes.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că potrivit Legii nr.500/2002 rolul acestui minister este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat numai în baza proiectelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de legea finanțelor publice.
S-a mai susținut că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata unor drepturi bănești solicitate de angajații altor instituții publice, astfel că nu are nicio calitate în raportul juridic de muncă existent între reclamanți și parchete.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat un punct de vedere cu privire la acțiunea formulată, despre care a arătat că are caracter consultativ, invocând disp.art.1 alin.2, art.2 alin.1, 3 și 4 și art.6 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, susținând că deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prev. de art.2 alin.1, la care s-a făcut trimitere, dar trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în acest articol de lege.
De asemenea, subsecvent, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii a vieții publice.
Prin încheierea din 7.07.2008, Tribunalul Buzăua dispus, în baza art.I și art.II din OUG nr. 75/2008,scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia spre competentă soluționare la Curtea de APEL PLOIEȘTI, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-.
Printr-o cerere scrisă, depusă la dosar pentru termenul din 2.10.2008, reclamanta a arătat că renunță la acțiune solicitând a se lua act de această renunțare, iar prin încheierea din data de 2.10.2008, instanța a luat act de renunțarea acestei reclamante la acțiune, în baza art. 246 pr. civilă.
Prin sentința civilă nr.50 pronunțată la data de 10 noiembrie 2008 Curtea de APEL PLOIEȘTI s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în nume propriu și ca reprezentant al Statului Român.
S-a respins acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor și cererea de chemare în garanție a acestuia ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții G, n, -, G, -, (), -, și, ca neîntemeiată.
Analizând cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod pr.civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin B, Curtea constată că aceasta este întemeiată.
Astfel, s-a reținut că raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamanții învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul Muncii, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamanți, care nu îi sunt salariați, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
Prin urmare, nu există identitate între persoana Ministerului Economiei și Finanțelor și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
De asemenea, potrivit art.60 Cod pr.civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Or, în speță este vorba de un conflict de muncă, situație în care, ținând cont de natura raporturilor existente între cele două instituții publice - MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Ministerul Economiei și Finanțelor-este exclusă posibilitatea formulării unei cereri de chemare în garanție, întemeiată pe disp.art. 60 Cod pr.civilă, astfel încât cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor nu poate fi primită într-un proces ca cel de față.
În consecință, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin B, în nume propriu și ca reprezentant al Statului Român și față de acesta a respins și cererea de chemare în garanție a acestuia, ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a reținut că reclamanții sunt procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, Parchetele de pe lângă Judecătoriile Râmnicu S, P, P și procurori DIICOT-Biroul Teritorial Buzău sau procurori pensionari.
Salarizarea judecătorilor, a procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției se realizează în prezent conform OUG nr. 27/2006, cu modificările și completările ulterioare, iar anterior acestei reglementări, salarizarea acestora se realiza în baza dispozițiilor OUG nr. 177/2002, cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește perioada 1.10.2004-31.12.2004, așa după cum au arătat chiar reclamanții în cuprinsul acțiunii, valoarea de referință sectorială pentru magistrați, pe baza căreia s-au stabilit salariile anterior datei de 31.12.2004, a fost de 238 lei, conform OUG nr. 123/2003, astfel că pentru perioada anterioară datei de 31.12.2004, înșiși reclamanții au susținut că nu li se cuvin diferențe de drepturi salariale.
Pentru perioada ulterioară, respectiv începând de la 1.01.2005 până la 31.12.2007, reclamanții au solicitat, practic, achitarea unor diferențe salariale, actualizate, rezultând din aplicarea unor alte valori de referință sectorială decât cele cuvenite și acordate efectiv judecătorilor și procurorilor conform reglementărilor legale ce îi vizează pe această perioadă, valori de referință prevăzute de anumite dispoziții legale pentru alte subiecte de drept.
Prin decizia nr.819/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor instanțe de judecată din țară, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art. 1, ale art.2 alin.3 și ale art.27 alin 1 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă, ceea ce s-a și petrecut în cauzele analizate, că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În același sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin deciziile nr.818/3.07.2008 și nr.820/3.07.2008, decizii care sunt definitive și general obligatorii, așa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituție și ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și având în vedere obiectul acțiunii reclamanților, motivarea în fapt și temeiul de drept invocat de aceștia în susținerea acțiunii, precum și considerentele mai sus-reținute, Curtea privește acțiunea reclamanților, față de ceilalți pârâți ca neîntemeiată, urmând în consecință aor espinge.
În raport de considerentele mai sus arătate, opinia plenului Consiliului Superior la Magistraturii din ședința din 4.10.2007, la care fac trimitere reclamanții, nu poate constitui un argument suficient pentru admiterea acțiunii în sensul celor solicitate de aceștia.
A mai reținut prima instanță că nu poate fi primită nici susținerea reclamanților potrivit căreia dispozițiile art. 1 alin.1 din OUG nr. 134/1999 ar fi în vigoare și în prezent, câtă vreme art.3 din OUG nr.27/2006, cu modificările și completările ulterioare, stipulează expres că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport de nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți expres în anexa care face parte integrantă din ordonanța de urgență, orice altă dispoziție contrară fiind abrogată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții criticând-o ca netemeinică și nelegală.
In cuprinsul motivelor de recurs se arata ca reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție, raporturile de muncă fiind guvernate de Codul Muncii, conform disp.art.1 si art.295 alin.2 din acest cod.
OUG nr.27/2006 stabilește că magistrații primesc o indemnizație de încadrare lunara brută si nu un salariu de baza.
De remarcat, mai arat recurenții ca pana in anul 2005 valoarea de referință sectoriala la care au fost calculate indemnizațiile de încadrare a fost cea pentru funcții de demnitate publică.
Ca atare principiul egalității de tratament implică recunoașterea acelorași obiective si elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate intr-o situație discriminatorie.
Se mai arata de asemenea ca instanța de fond in mod greșit a respins acțiunea de Ministerul Finanțelor si Economiei, deoarece drepturile salariale solicitate de aceștia nu pot fi plătite decât dupa aprobarea acestuia, calitate care se justifica si prin disp.art.1 din OG 22/2002 aprobata prin Legea nr.288/2002 potrivit cărora executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice in temeiul titlurilor executorii, se realizează sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectivă.
In combaterea motivelor de recurs intimatul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
De asemenea si MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Baf ormulat întâmpinare arătând ca cele susținute de reclamanți in cuprinsul motivelor de recurs sunt netemeinice deoarece MINISTERUL PUBLIC este ordonator principal de credite la fel cum este si Ministerul Finanțelor Publice, așa incat acesta nu poate fi obligat să procedeze la plata despăgubirilor bănești solicitate de către angajații altor instituții publice.
Examinând hotararea atacata prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum si a dispozițiilor legale incidente in cauza Curtea va retine ca recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale s-a constatat ca dispozițiile art.2 alin.1 si alin.11 precum si disp.art.27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale.
Curtea Constituționala a reținut că, deși actul normativ criticat in ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări intre cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității in drepturi intre cetățeni, totuși s-a constatat ca unele dispoziții ale acestei ordonanțe și anume prevederile art.1, art.2 alin.3 si art.27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, in virtutea căruia, in cauzele in care au fost ridicate, instanțele judecătorești au posibilitatea sa anuleze prevederile legale pe cale le considera discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generala, neavute in vedere de legiuitor sau instituie prin acte normative inaplicabile in cazurile deduse judecății.
Astfel, acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, așa cum aceasta este definită in legea privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare.
Nu poate fi considerata discriminare, faptul că nu s-au acordat măriri salariale judecătorilor si procurorilor si s-au acordat personalului contractual, in condițiile in care aceasta din urma categorie profesionala nu este salarizata pe baza coeficienților de multiplicare si a valorii de referință salarială utilizată pentru salarizarea magistraților.
In speta potrivit OG nr.27/2006, valoarea de referință sectorială este indexata periodic.
Acceptarea susținerilor recurenților ar însemna echivalarea sistemelor de salarizare între categorii diferite de personal si ar da posibilitatea personalului contractual să solicite sporurile și indexările salariale acordate de legiuitor pentru magistrați.
In ceea ce privește critica referitoare la excepția lipsei calității procesual pasivă a Statului R si a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea va retine ca si aceasta este nefondata deoarece potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, MFP coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum si a legilor privind aprobarea contului general de execuție.
In lipsa unui proiect din partea ordonatorului principal de credite, in speța MINISTERUL PUBLIC, intimatul este in imposibilitate de a ști ce anume sume sa includă în rectificarea bugetară, deoarece orice suma alocata se distribuie in funcție de clasificația bugetara solicitata si nu numai pe destinație bugetara.
Mai mult decât atât MINISTERUL PUBLIC este ordonator principal de credite cum este si MFP, așa încât acesta din urma nu poate fi obligat să procedeze la plata drepturilor bănești solicitate de către angajații altor instituții publice.
In speța este vorba despre un conflict de muncă, situație in care, ținând cont de natura raporturilor existente intre cele doua instituții este exclusa posibilitatea formulării unei cereri de chemare in garanție, întemeiata pe disp.art.60 pr.civilă, astfel incat cererea de chemare in garanție a MFP este netemeinică.
de aceste considerente, avându-se in vedere si disp.art.3041pr.civila corob. cu disp.art.312 pr.civila, Curtea va respinge recursul formulat de reclamanți ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G, N, G, (), și, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în municipiul B,-, jud. B împotriva sentinței civile nr. 50 pronunțată la data de 10 noiembrie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,- A, județ P, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU, cu sediul în municipiul B, str. -, nr. 170, județ B, DIRECȚIA DE INVESTIGARE INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, cu sediul în municipiul B, Bulevardul - nr. 14, STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în municipiul B,- și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în municipiul B,-, județ B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, nr.1-3, sector 1, chematul în garanție MINISTERUL ERCONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 12 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - - - - -
Fiind in co semnează
Președintele Instanței
GREFIER,
Fiind in co semnează
Prim grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Red.VD
2 ex/29.06.2009
f- Curtea de APEL PLOIEȘTI
-
Președinte:Lucian CrăciunoiuJudecători:Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
