Pretentii civile. Speta. Decizia 1356/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR. 1104,-
DECIZIA NR. 1356
Ședința publică din data de 12 iunie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu
JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în municipiul P,-, jud. P, împotriva sentinței nr.12 pronunțată la data de 15 ianuarie 2009 de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr.14, sector 5 și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în municipiul P,- A, jud. P și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, cauza fiind venită spre competentă soluționare de la Înalta Curte de casație și Justiție potrivit prevederilor deciziei Curții Constituționale nr.104 din 20 ianuarie 2009 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73/ 6 februarie 2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, consilier juridic, lipsind reclamanta și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic depune la dosar copia sentinței nr.6 pronunțată la data de 14 ianuarie 2009 de Curtea de Apel Ploiești, arătând că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act de această declarație și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 5958 lei, corespunzătoare procentului de 9,5% reținut din suma de 62710 lei, ca urmare a achitării procentului de 27,5% din drepturile salariale restante reprezentând tranșa I din sporul de risc și suprasolicitare și discriminarea față de procurorii DIICOT, conform sentințelor civile nr.1276/2007, nr.1192/2007 și nr.1381/2007 pronunțate de Tribunalul Prahova, hotărâri definitive.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâților ca, nici din tranșele ce urmează a fi achitate în luna martie 2009 și octombrie 2009 (ca urmare a executării hotărârilor sus-menționate), să nu rețină contribuția de asigurări sociale de 9,5%, deoarece nu o datorează pentru drepturile salariale născute înainte de 01.08.2008.
A susținut reclamanta că, cu prilejul executării procentului de 27,5% din drepturile salariale prevăzute în sentințele civile susmenționate, departamentul economico- financiar și administrativ al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pe baza indicațiilor date de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din drepturile prevăzute în hotărârile judecătorești i-a reținut din suma de 62710 lei, un procent de 9,5% reprezentând contribuție de asigurări sociale.
A învederat că reținerea sumelor de bani aferente procentului de 9,5% a fost motivată prin aplicarea prevederilor Legii nr.250/2007 și ale Ordinului nr.680 din 01.08.2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, emis în aplicarea Legii nr.250 din 19.07.2007, pârâții Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești considerând că Legea nr.250/2007 se aplică și drepturilor salariale restante, chiar dacă perioada de referință pentru care s-au obținut aceste drepturi salariale este mult anterioară acestei modificări. Or, textul din vechea reglementare, respectiv din Legea nr.19/2000, limita reținerea la o bază de calcul ce nu putea depăși plafonul a de 5 (cinci) ori salariul mediu brut pe economie.
A mai arătat că prin interpretarea dată de pârâți s-a retroactivat aplicabilitatea Legii nr.250/2007, dar mai ales a art.1 din Ordinul nr.680/01.08.2007 la drepturi și venituri salariale ale asiguraților născute cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii (01.08.2007), dar neîncasate din motive ce nu-i sunt imputabile,deși principiul neretroactivității legii este unanim recunoscut și nu poate fi înfrânt printr-un ordin al unui ministru. Astfel, lege sau un ordin al unui minister care retroactivează sunt în primul rând neconstituționale, ele contravenind prevederilor art. 15 alin.2 din Constituție. n condițiile în care drepturile salariale restante obținute prin hotărârea judecătorească vizau perioada ianuarie 2003-iunie 2008, deci o perioadă anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 250/2007, este evident că reținerea sumelor de bani aferente procentului de 9,5% la totalul veniturilor obținute, fără a fi limitată la plafonul de 5 salarii medii pe economie, este nelegală.
Drepturile salariale născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 250/2007, dar neîncasate de asigurați (salariați) nu din vina lor, nu pot fi grevate în momentul efectuării plății - cu întârziere - de alte taxe, impozite și contribuții în afara celor existente legal la data când statul sau angajatorul trebuia să efectueze plata.
A precizat că prin această modalitate de calcul a fost discriminată în raport cu ceilalți cetățeni ai României, care pentru drepturile lor salariale născute și încasate anterior datei de 1.08.2007 au achitat contribuția socială de 9,5%, dar pentru venituri de până la limita a 5 salarii medii.
Aceasta deoarece contribuțiile ce i-au fost astfel reținute în final sunt mai mari decât cele reținute celorlalți salariați (asigurați) care au realizat la acel moment venituri salariale mai mari decât 5 salarii medii pe economie.
A apreciat că interpretarea corectă a legii și a ordinului este că celor cărora în trecut le-a fost reținută o contribuție pentru asigurări sociale calculată la plafonul maxim de 5 salarii medii pe economie, să nu li se recalculeze această obligație. Pentru trecut recalcularea poate fi făcută numai dacă reținerile s-au realizat din sume mai mici decât plafonul rezultat prin însumarea celor 5 salarii medii pe economie. Dacă reținerile în trecut s-au făcut la plafon maxim, ele nu mai pot fi operate din drepturile salariale restante și achitate după data de 01.08.2007.
A mai invocat sentința civilă nr.142 din 18.01.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Prahova, prin care a fost admisă acțiunea și au fost obligate Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești să restituie reclamanților sumele aferente procentului de 9,5% reprezentând contribuțiile de asigurări sociale reținute din drepturile salariale anterioare datei de 01.08.2008.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că între reclamanți și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Pârâtul Ministerul Public - Parchet Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocând excepția lipsei calității procesuale, motivat de faptul că în conformitate cu dispozițiile Anexei 1, pct. 3, 5 și 6 din Ordinul nr. 1646 din 17 octombrie 2007 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, publicat în Of nr. 725 din 26 octombrie 2007, procedura de restituire a sumelor reprezentând contribuție individuală de asigurări sociale reținute de la asigurați, plătită în plus față de plafonul maxim, se aprobă de către conducătorul Casei Naționale de Pensii si alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Astfel, în conformitate cu prevederile pct. 6 din Anexa 1 aceluiași ordin"prin dispoziția de restituire aprobată de conducătorul Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, aceasta va confirma sumele plătite în plus față de obligația fiscală, pe fiecare an în parte. După aprobare, dispoziția de restituire se comunică solicitantului", iar potrivit dispozițiilor pct. 5 ".Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale va emite o dispoziție de restituire a unor sume de la bugetul de asigurări sociale de stat.".
A apreciat că se impune introducerea în cauză a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Având în vedere faptul că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, pârâtul a învederat că în data de 16 iulie 2008 intrat în vigoare Decizia nr.821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale, decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege si de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 429/2003,ca și prevederile art. 61 alin. 1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. Față de aceste aspecte, a apreciat că acțiunea reclamantei apare ca inadmisibilă.
A mai arătat că, potrivit art.23 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, "baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie:
- salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, și/sau veniturile asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. (1) pct. I, II și VI;
- venitul lunar asigurat, prevăzut în declarația sau contractul de
asigurare, care nu poate fi mai mic de o pătrime din salariul mediu brut lunar pe
economie ".
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. 3 din acest act normativ "baza de calcul prevăzută la alin. (1) și (2) nu poate depăși plafonul a de 3 ori salariul mediu brut lunar pe economie".
După modificarea Legii nr. 19/2000 prin Legea nr. 250/2007, alin. 3 al art. 23 fost modificat în sensul că "baza de calcul prevăzută la alin. (1) și (2) este venitul brut realizat lunar ".
Ulterior, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 91/2007 - pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul protecției sociale, prin care alin. 3 al art. 23 din Legea privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a fost abrogat, iar procentul de 9.5% pentru calcularea contribuției de asigurări sociale este aplicat pentru magistrați la venitul lunar brut individual.
De altfel, art. 23 alin. 3, care este abrogat începând cu data de 1 ianuarie 2008, nu stabilește baza de calcul, ci fixează limita dincolo de care această bază de calcul nu poate trece.
Astfel, baza de calcul este aceeași, fiind constituită din salariile individuale brute, pentru persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă și funcționarii publici, veniturile brute de natura drepturilor salariale pentru persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, precum și salariul brut lunar în lei pentru personalul român trimis în misiune permanentă în străinătate de către persoanele juridice din România.
In ceea ce privește susținerile reclamantei în sensul că aceste măsuri adoptate de legiuitor au un caracter discriminatoriu, pârâtul a apreciat că, raportat la dispozițiile art. 16 din Constituția României, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 429/2003, potrivit cărora, "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa că prin lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate.
Astfel, s-a arătat că principiul egalității în fața legii nu înseamnă o uniformitate, astfel încât - dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal - la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceeași situație, în baza unora din criteriile enumerate de art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, respectiv rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alte criterii care au ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
În același sens, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Prin urmare, ar exista discriminare dacă pentru o parte din procurori ar fi stabilită o bază de calcul, iar pentru o altă parte a procurorilor sau judecătorilor s-ar folosi o altă bază de calcul a contribuției de asigurări sociale, ceea ce nu este cazul în speță.
In concluzie, este evidentă voința legiuitorului de a stabili o anumită bază de calcul pentru contribuția de asigurări sociale, iar emiterea unui alt act prin care să se stabilească altă bază de calcul nu se poate face decât de către legiuitor.
Referitor la afirmația reclamantei că acesteia nu i se pot aplica dispozițiile Legii nr.250/2007 și cele ale Ordinului nr.680/2007, deoarece ar însemna o retroactivitate a legii având în vedere faptul că sumele la care se pune problema calculării contribuției de asigurări sociale sunt pentru perioada 1.03.2003-14.06.2006, pârâtul a apreciat că aceasta e neîntemeiată, deoarece sumele ce se primesc în baza hotărârii judecătorești mai sus menționate, deși sunt pentru o perioadă anterioară, se dobândesc de către reclamantă în prezent când este în vigoarea Legea nr. 250/2007.
Deci, venitul se realizează de către reclamantă în prezent, astfel încât este logic să fie stabilită cote de contribuție la asigurări sociale conform legislației în vigoare în prezent.
Nu se poate vorbi de retroactivitatea legii, deoarece reclamanta nu a dobândit aceste venituri sub imperiul Legii nr. 19/2000 nemodificată, ci în prezent, după modificarea acestei legi prin legea nr. 250/2007.
Față de considerentele expuse, a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanta ca neîntemeiată.
Același pârât a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamantei,să se dispună prin aceeași hotărâre ca Ministerul Economiei și Finanțelor să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantei.
A arătat că în speță sunt întrunite cerințele dispozițiilor art.60-63 din Codul d e procedură civilă, în scopul asigurării opozabilității sentinței pronunțate în prezenta cauză față de Ministerul Economiei și Finanțelor,pentru elaborarea proiectului de rectificare a bugetului Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe anul 2009.
Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că între reclamantă și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Prin sentința nr.12 pronunțată la data de 15 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploieștia respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor B, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, și a respins cererea de chemare în garanție a acestuia ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, raportat la disp.art. 70 (1) conform cărora Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public și a respins-o ca neîntemeiată.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de MEF - prin DGFP P, prima instanță a admis-, întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamantă și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Prin urmare, a respins cererea de chemare în garanție a MEF ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că acțiunea este neîntemeiată, reținând că potrivit disp. art.23 alin.(3) din Legea 19/2000, așa cum a fost modificat de Legea 250/2007, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie venitul brut realizat lunar.
Ordinul nr.680/2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000, la pct.19, stabilește că prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând:
a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază;
b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare; -
g) alte adaosuri la salarii, aprobate prin lege sau stabilite prin contractele individuale ori colective de muncă (bonusuri, compensații, indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat, ajutoare, precum și alte sume, reprezentând venituri curente sau aferente perioadelor anterioare, inclusiv cele achitate în lunile în care asigurații beneficiază de prestații de asigurări sociale fără a avea zile lucrate sau nu au fost prezenți la serviciu etc.).
Modificările operate prin OUG 91/2007 și pentru care s-a stabilit ca dată de intrare în vigoare 1.01.2008, nu privesc baza de calcul a contribuției de asigurări sociale în sensul plafonării acesteia la 5 salarii medii brute până la 1.01.2008, astfel că în mod corect s-a procedat la reținerea contribuției de asigurări sociale prin raportarea la veniturile brute lunare ale reclamantei.
Curtea, având în vedere disp. art.23 din Legea nr.19/2000 modificată prin Legea 250/2007, OUG 91/2007, dar și decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale ce a declarat neconstituționale disp. art.2 alin.1 și alin.11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr.137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege si de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, motivând, în esență, că Legea nr.250/2007 nu se poate aplica retroactiv pentru drepturile salariale născute anterior intrării ei în vigoare, neîncasate din motive neimputabile reclamantei.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia solicitat respingerea recursului declarat și menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică, cu motivarea că instanța de fond a reținut în mod corect că nu poate fi reținută discriminarea recurentei.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a stabilit în mod corect că acțiunea este neîntemeiată față de disp. art.23 alin.(3) din Legea nr.19/2000, așa cum a fost modificat de Legea nr.250/2007 și de decizia nr.821/2008 a Curții Constituționale, potrivit căreiaprevederileart. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Astfel, principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, la situații egale fiind nevoie de un tratament egal, iar la situații diferite de un tratament diferit. Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceeași situație, în baza unora din criteriile enumerate de art.2 din Ordonanța de Guvern nr.137/2000, respectiv rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alte criterii care au ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, fapt confirmat și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia a distinge nu înseamnă a discrimina, diferența de tratament devenind discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Prin urmare, ar exista discriminare față de reclamantă numai dacă pentru o parte din procurori ar fi stabilită o bază de calcul, iar pentru o altă parte a procurorilor sau judecătorilor s-ar folosi o altă bază de calcul a contribuției de asigurări sociale, ceea ce nu este cazul în speță.
Față de aceste considerente, curtea, văzând dispozițiile art.304, art.3041și art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în municipiul P,-A, jud. P, împotriva sentinței nr.12 pronunțată la data de 15 ianuarie 2009 de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în municipiul B, Bulevardul, nr.14, sector 5 și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în municipiul P,-A, jud. P și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - - - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Red.LC
2 ex./24.06.2009
f- Curtea de Apel Ploiești
Președinte:Lucian CrăciunoiuJudecători:Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
