Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1387/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1387
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, - -, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 73 din 9 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta domiciliată în P,-,.43, Sc.B,.24, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat din cadrul Baroului P, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, urmând să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale reprezentând prime de C și de Paște conform disp.art.168 al.1 din CCM încheiat la nivel de societate, pentru anii 2004-2008, în sumă de 4940 lei, prime actualizate cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii legale datorate în conformitate cu prevederile OG 9/2000, cerându-se ca actualizarea sumelor și calculul dobânzilor să fie făcute în conformitate cu art.3712alin.2 Cod pr.civilă de către executorul judecătoresc, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este angajată a SC SA B- Rafinărie încă din anul 1989 și că în perioada 2004-2008, pe lângă salariul de bază, urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza art.168 alin.1 din contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, egale cu un salariu de bază mediu pe societate, drepturi ce nu i-au fost acordate în perioada sus-menționată.
În drept, au fost invocate disp.art.168 alin.1 și 2 din, art.281 din Codul muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pe considerentul că începând cu anul 2003, suplimentările solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă, astfel că reclamanta nu mai poate solicita un drept care i-a fost plătit.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.73 din 09.01.2009, Tribunalul Prahova a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă privind prima de Paște 2006 și C 2005 și a admis acțiunea în parte obligând pârâta să plătească reclamantei prima de C 2005 și Paște 2006, în sumă brută de 1954 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Prin aceeași sentință, a fost respins capătul de cerere privind acordarea primei de Paște 2004-2005 și 2008 și C 2006, 2007, 2008, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta este salariata pârâtei, iar în perioada 31.10.2006-25.08.2008 aceasta și-a întrerupt activitatea având concediu pentru creșterea copilului până la doi ani, contractul său de muncă fiind suspendat, iar anterior, în anii 2004, 2005 și 2006 lucrat în cadrul SC, astfel că pentru aceste perioade nu este în drept să beneficieze de drepturile salariale reprezentând suplimentări pentru Paște și
Cu privire la perioada 2005 și Paște 2006, s-a reținut că reclamanta este în drept să beneficieze de aceste prime întrucât art.168 din contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
S-a mai reținut că reclamanta nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorii de C 2005 și Paște 2006, pârâta fiind obligată să achite aceste drepturi reclamantei, neexistând nicio dovadă la dosar ca aceasta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus in salariul de bază, la stabilirea cuantumului acestor drepturi, instanța având în vedere adresa nr.831/05.02.2008 emisă de pârâtă.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii în raport de care prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție 3 ani.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că instanța a omis să se pronunțe cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni, astfel că acțiunea este prescrisă.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004, potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanta nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Se mai susține că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă, în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Totodată, se arată că este eronată modalitatea de soluționare a cauzei prin simpla referire la drepturi salariale pe perioada 2005-2008, iar pentru anul 2008, recurenta nu datorează nicio sumă de bani, fiind modificat prin act adițional, statuându-se în mod clar că primele au fost incluse în salariile angajaților.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă sau ca neîntemeiată și în subsidiar, modificarea hotărârii în parte și acordarea sumelor comunicate de societate ca fiind salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt brute.
Deși legal citată cu această mențiune, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Contrar susținerilor recurentei, prima instanță s-a pronunțat prin sentință cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare, pe care a respins-o, soluție care este corectă.
Astfel, este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea în parte, pentru primele de C 2005 și Paște 2006.
În ceea ce privește cuantumul sumei acordate reclamantei, Curtea reține că susținerile recurentei nu sunt întemeiate, întrucât instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea soluției valoarea salariului de bază mediu pe, conform art. 168 alin.(1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006, valoare ce rezultă din adresa societății nr.831/5.02.2008 depusă în copie la dosarul fond, corespunzând pentru C 2005 suma brută de 927 lei, iar pentru Paște 2006 suma brută de 1047 lei, în total 1954 lei brut, cât a acordat și prima instanță.
În dispozitivul sentinței s-a indicat concret care este suma datorată de recurentă și nu s-a făcut o simplă referire la drepturi salariale pentru o anumită perioadă, așa cum susține recurenta.
De asemenea, cu privire la prima de Paște pe anul 2008, cerută de intimata-reclamantă prin acțiune, această cerere a fost respinsă de prima instanță prin sentința pronunțată-și nu admisă, după cum se susține, practic, în recurs.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus-arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, sentința atacată fiind legală și temeinică, decurgând dintr-o corectă apreciere a probelor administrate și aplicare a dispozițiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 73 din 9 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă domiciliată în P,-,.43, Sc.B,.24, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - --- - fiind în concediu odihnă
prezenta se semnează de
președintele instanței
Grefier
/VS
2 ex./07.07.2009
f-- Tribunalul Prahova
R,
Operator de date cu caracter personal, Nr. notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
