Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1378/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1378
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr. 239, sect.1, împotriva sentinței civile nr. 101 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții, G, -, el OG, G, -, G, -, -, -, toți având domiciliul ales la Cabinetul de avocat, cu sediul în M, str.- -, nr. 7, - 1,. 10, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat din cadrul Baroului P în baza împuternicirii depuse la dosar, lipsind intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței și respingerea acțiunii privind suplimentările de toamnă-iarnă ca neîntemeiată. Depune la dosar concluzii scrise, fără cheltuieli de judecată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamanții, G, -, el OG, G, -, G, -, -, -, au chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata drepturilor salariale restante pentru anii 2005-2007 prevăzute de art. 176 alin.1 și 2 din CCM la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze, art.176 alin.1 și art.168 alin.1 din CCM la nivel de societate, cu reactualizarea sumelor în funcție de rata inflației.
Au mai solicitat reclamanții obligarea pârâtei la stabilirea și acordarea gratuită a acțiunilor la care aveau dreptul ca urmare a trecerii la o formă de privatizare potrivit dispozițiilor art. 168 alin.6 din contractele colective de muncă pe anii 2004-2008.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt salariații pârâtei, iar pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urmau să beneficieze și de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze, prevăzute de art. 176 alin.1 și 2, respectiv o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum de un salariu minim pe ramură cu ocazia unor evenimente anuale-Paște, ziua Meseriei, C, precum și în luna octombrie, pentru aprovizionare toamnă-iarnă.
Au mai susținut reclamanții că în CCM încheiat la nivel de societate pe anii 1994-1996 se prevede, la art. 168 alin.1, acordarea unor suplimentări salariale în cuantum de un salariu minim pe SA, cu ocazia sărbătorilor de Paște, C, ziua petrolistului, precum și în luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă, iar în același contract, la art. 176 alin.1, se stipulează dreptul salariaților de a primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale.
De asemenea, s-a arătat că în anul 1997, în urma negocierilor dintre Patronat și Sindicat, drepturile reprezentând aprovizionarea de toamnă și contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale au fost introduse în salariu, însă pentru anii următori, aceste suplimentări nu au fost introduse în salariu și nici nu au mai fost acordate separat, cuantumul lor fiind diferit de la an la an, având în vedere că salariul minim pe societate, precum și prețul pe mc al gazelor naturale, au crescut.
Au mai precizat reclamanții că în contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pentru anii 2005-2007 nu se mai face nicio referire la aprovizionarea de toamnă, iar în privința contravalorii a 4000 mc de gaze naturale, se limitează a menționa că acest ajutor a fost compensat prin CCM pe 1997, reclamanții fiind în acest fel prejudiciați prin neacordarea acestor beneficii, atitudinea societății fiind abuzivă și contrară prevederilor art. 232 din CCM, care stabilesc că drepturile salariaților nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări.
În legătură cu capătul de cerere privind acordarea gratuită a acțiunilor, reclamanții au arătat că dreptul prevăzut de art. 168 alin.6 din pentru anii 2004-2008 este imperativ și nu este condiționat de o negociere între și, iar în eventualitatea în care aceste negocieri nu au avut loc, nu se poate invoca faptul că dreptul lor nu există, instanța de judecată având posibilitatea să stabilească cine sunt beneficiarii acelor drepturi și în ce condiții pot fi acestea achitate.
În drept, s-au invocat prevederile art. 38, 243, 283 alin.1 lit. c și 287 din Codul muncii, art. 145, 168 alin.1, 176, 232 din CCM la nivel de societate pe anii 2005, 2006, 2007.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare cu privire la acțiunea reclamanților.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 101 din 14.01.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamanți a drepturilor suplimentare ce reprezintă aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007, respingându-se restul pretențiilor reclamanților și luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în 168 alin.1 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997 este prevăzută acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, iar în ce privește ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze, în art. 176 alin.1 se stabilește că acesta va fi inclus în salariul de bază începând cu 01.06.1997 conform unui act adițional la contract.
S-a mai reținut că în CCM la nivel de unitate pe anul 1998 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, iar în art. 176 alin.1 s-a menționat că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe 1997, aceleași mențiuni fiind efectuate și în CCM la nivel de unitate pe anii 2000 și 2002.
De asemenea, s-a arătat că în CCM pentru anul 2005 la nivel de unitate, în art. 176 alin.1, este inserată mențiunea referitoare la compensarea prin CCM pe anul 1997 ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale, iar referitor la ajutorul reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă nu se mai face niciun fel de mențiune- nici în ce privește acordarea acesteia, nici în ce privește includerea în salariul de bază.
Așa fiind, s-a concluzionat că suplimentările salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă - iarnă și contravaloarea a 4000 mc de gaze nu au mai fost prevăzute în CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2006, intenția părților fiind aceea a suprimării în totalitate a acestor drepturi, neexistând temeiul legal al acordării lor, cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au depus niciun contract colectiv de muncă la nivel de ramură pe această perioadă care să prevadă respectivele drepturi.
În ceea ce privește menționarea acestor drepturi în CCM la nivel de ramură pe anul 2006, înregistrat sub nr.288, s-a arătat că acesta a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 26.03.2007 și a intrat în vigoare la data de 26.03.2007, nefiind aplicabil în anii 2005 și 2006 pentru care s-au cerut aceste drepturi, motiv pentru care s-a reținut că acestea sunt valabile doar pentru anul 2007, pârâta nefăcând dovada că le-ar fi inclus în salariu pentru acest an, iar contravaloarea a 4000.c gaze nu este inserată în contract.
Totodată, s- reținut că potrivit art.176(1) din acest contract pe anul 2006, în vigoare din anul 2007, pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, în luna octombrie, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale ce va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, iar conform art. 238 alin.1 din Codul muncii, contractele colective de muncă la nivel de unitate nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior.
În consecință, tribunalul a respins capătul de cerere referitor la plata suplimentărilor salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă pentru 2005-2006 și a contravalorii a 4000 mc de gaze, pentru care nu există prevederi nici în contractul la nivel de ramură și nici în cele la nivel de unitate și a admis pentru anul 2007 drepturile salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă.
În privința cererii de obligare a pârâtei la acordarea gratuită a acțiunilor la care aveau dreptul ca urmare a trecerii la o formă de privatizare, conform disp. art. 168 alin.6 din CCM pe anii 2004-2008, s-a reținut că în 168 alin.6 CCM la nivel de unitate pe anul 2005este prevăzută obligația pârâtei de a acorda gratuit salariaților un număr de acțiuni negociat de cu SA, iar prin protocolul nr. 814/10.10.2008 încheiat între SA și s-a stabilit acordarea unui număr de 100 de acțiuni ordinare, nominative și dematerializate ale SA, fiecare acțiune având caracteristicile existente la data inițierii procesului de distribuire gratuită a acțiunilor, mecanismul și procedura tehnică de distribuire, inclusiv momentul inițierii acestui proces, urmând a fi stabilite ulterior semnării acestui protocol.
S-a mai reținut că în acest protocol sunt stabilite și persoanele îndreptățite la primirea de acțiuni gratuite, respectiv, cele care au deținut calitatea de salariat al oricând în perioada cu începere de la 14.12.2004 și până la data inițierii procesului de distribuire a acțiunilor, iar pârâta a inițiat demersurile prevăzute de CCM în ce privește acordarea gratuită a acțiunilor prin încheierea protocolului din 10.10.2008, în vederea stingerii acestor obligații și eliminarea prevederilor din CCM, așa cum rezultă din conținutul art. III din protocol, astfel încât tribunalul a respins cererea formulată de reclamanți cu privire la acest capăt de cerere întrucât nu au fost parcurse toate etapele prevăzute de art.168 alin.6 din CCM.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat în termen legal recurs criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.art. 3041Cod pr.civilă.
Susține recurenta că venitul solicitat de reclamanți, prevăzut de art.176 alin.1 din CCM, nu poate fi considerat un drept salarial, fiind vorba de un venit reglementat ca măsură de protecție socială, prevăzut într-un capitol distinct din CCM pe intitulat "Protecția socială a salariaților", astfel că pretențiile intimaților-reclamanți sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, conform art.283 lit.e Codul muncii, fiind vorba de cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, data nașterii dreptului la acțiune fiind data la care salariatul nu a încasat suma solicitată, deși momentul pretins al exigibilității era luna octombrie a fiecărui an.
Așa fiind, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată, cererile intimaților-reclamanți erau prescrise.
Într-un alt motiv de recurs se invocă excepția lipsei calității procesuale active a intimaților-reclamanți, susținându-se că art.176 din CCM stabilește doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului, constând în venitul anual pentru aprovizionare de toamnă-iarnă și nu dă naștere la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani, drept care ar fi luat naștere în condițiile unui rezultat în acest sens al negocierii speciale cu sindicatul și pentru ipoteza în care au loc negocierile, se instituie numai un criteriu minimal de pornire a negocierilor pentru determinarea cuantumului venitului anual din luna octombrie, respectiv un salariu minim pe ramură, stabilit conform CCM.
Se mai arată că asemenea negocieri nu au mai existat începând cu anul 1998, ceea ce corespunde situației că acest venit a fost introdus din luna martie 1998 în salariul de bază al fiecărui salariat al recurentei - majorat în acest fel.
Separat de motivația pentru care sindicatul nu a mai solicitat negocierea cu patronatul pe această temă, faptul în sine, al inexistenței negocierilor pentru acordarea distinctă a venitului din luna octombrie și inexistența unei clauze explicite în acest sens în CCM din anii 2003-2007 și până în prezent atrage inexistența dreptului pretins prin acțiune, astfel încât intimații-reclamanți, nefiind creditori în raportul juridic de drept substanțial - obligațional - invocat nu au calitate procesuală activă.
Pe fond, se susține că acțiunea este neîntemeiată, nedatorându-se venitul anual pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, în condițiile în care acesta a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat, introducerea adaosurilor în salariul de bază fiind prevăzută de art.137 și art.176 alin.6 din CCM.
Astfel, se arată că prin SA din anul 1997, s-a prevăzut, la art. 168 alin.3, că începând cu 1.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract, iar adresele comune RA SA- nr. 2328/8.10.1997 și nr. 2412/29.05.1998 atestă că din 1998 majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit a fost operată în mod efectiv.
De asemenea, în CCM din perioada 1998-2001 s-a stipulat că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998, în același sens făcându-se mențiunea și în cuprinsul CCM SA din anul 2002.
Se susține că obligarea recurentei la plata sumelor pretins aferente anului 2007, pentru aprovizionare toamnă-iarnă, este consecința aplicării greșite a legii.
Mai învederează recurenta că hotărârea este netemeinică nesocotindu-se natura juridică a dreptului patrimonial prevăzut de art.176 CCM, fiind vorba de un drept afectat de o condiție mixtă, neîndeplinită.
Condiția suspensivă prev.de art.176 din CCM este încheierea, în urma negocierii, a CCM la nivel inferior, care trebuie să înceapă ce 15 zile înainte de evenimentul pentru care se discută respectivul adaos, salariul minim pe ramură la care fac referire reclamanții reprezentând un criteriu minimal de pornire a negocierilor-pentru ipoteza în care au loc asemenea negocieri.
cu nu a existat pe tema acordării distincte a venitului pentru aprovizionare toamnă-iarnă, în anii 2005-2007, iar neîndeplinirea condiției suspensive atrage inexistența dreptului sau imposibilitatea de exercitare și inexistența negocierii semnifică inexistența dreptului pretins prin cererea de chemare în judecată, drepturile respective fiind introduse în salariile de bază, astfel explicându-se renunțarea implicită la acest drept pretins în prezent, la acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Se mai învederează că hotărârea este contradictorie sub aspectul argumentelor folosite de instanța de fond întrucât același raționament aplicat în privința drepturilor pentru aprovizionare toamnă-iarnă 2005-2006 ar fi trebuit aplicat și pentru suplimentările cerute pe anul 2007.
Câtă vreme începând cu 1997 și până în anul 2006 suplimentările pentru aprovizionare toamnă-iarnă au fost incluse în salariul de bază, indiferent dacă această includere a fost expres prevăzută în sau nu, nu se poate susține neincluderea acestora în salariul de bază aferent anului 2007.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii, depunându-se la dosar și o serie de înscrisuri, în copie, precum și concluzii scrise.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul pârâtei.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, se reține că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, pe când, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor acestora, cât și motivele de fapt și de drept pentru care au chemat în judecată societatea-pârâtă, astfel că aceștia au calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut în nume propriu- inclusiv în privința suplimentărilor cerute pentru aprovizionare toamnă-iarnă- afirmând că acestea decurg din relațiile lor de muncă cu unitatea angajatoare, iar împrejurarea că cererea acestora este neîntemeiată, după cum se va arăta în continuare, nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține de către recurentă, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora- ca în situația de față, astfel că excepția prescripției invocată de recurentă nu este întemeiată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Criticile privind modalitatea greșită de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate.
Astfel, în conformitate cu disp.art.176 alin.1 din CCM la Nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze invocat de reclamanți, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Art.176 alin.6 din același contract statuează, cu titlu de excepție, că fiecare din adaosurile de mai sus- printre care și cel în discuție în cauză- se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale intimaților- reclamanți, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de, pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, conform art.168 alin.3 din.
Prin adresa nr.2328/8.10.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană stabilindu-se ca prevederile alin.3 al art.168, respectiv includerea acestui drept în salariul de bază, să se facă începând cu 1 martie 2008.
Pentru anul 1998, art.168 alin.2 din pe anul respectiv prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de SN SA, pe de o parte și, pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariul de bază brut sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%, pentru salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și pentru salarii brute de bază de peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României.
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002, dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante, așa cum s-a arătat mai sus.
În concluzie, rezultă că în cauză s-a făcut dovada includerii suplimentărilor solicitate în salariile brute de bază ale intimaților-reclamanți, prin efectul menținerii acestora în salariul brut de bază până în prezent, astfel că soluția primei instanțe, prin care a fost admisă în parte acțiunea, iar pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a drepturilor suplimentare pentru aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2007 apare ca fiind greșită.
Față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind drepturi suplimentare pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă 2007, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 101 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, -, el OG, G, -, G, -, -, -, toți având domiciliul ales la Cabinetul de avocat, cu sediul în M, str.- -, nr. 7, - 1,. 10, jud. D și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind drepturi suplimentare pentru aprovizionare de toamnă-iarnă 2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 16 iunie 2009, în ședință publică.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - --- -
fiind în concediu odihnă
prezenta se semnează de
președintele instanței
Grefier
/VS
3 ex./07.07.2009
f--Trib
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
.
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
