Drepturi salariale (banesti). Decizia 1379/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1379
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1,împotriva sentinței civile nr. 2893 pronunțată la data de 14.11.2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, și cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocatură -P,-,.9, Sc.B,.24, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat din cadrul Baroului P, lipsind intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea din oficiu invocă excepția tardivității formulării recursului și o pune în discuția părților.
Avocat având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, retine următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr- pe rolul Tribunalul Prahova reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturile bănești cuvenite cu titlu de primă de C în cuantum de 1400 lei pentru anul 2005 și 850 lei pentru anul 2006 fiecărui reclamant; obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești cuvenite cu titlu de primă de Paște în cuantum de 1850 lei pentru anul 2006 fiecărui reclamant și la plata dobânzilor legale (calculate conform art.3 al.3 din OG nr.9/2000) pentru fiecare suma aferenta diferențelor între drepturile bănești încasate și cele la care aveau dreptul reclamanții; obligarea pârâtei la actualizarea prin indexare a sumelor datorate (prin aplicarea coeficientului de inflație) începând cu momentul nașterii dreptului la acțiune și până în momentul plății efective.
Au mai solicitat reclamanții obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost angajații pârâtei în baza contractelor individuale de muncă pe perioada nedeterminată și că pe lângă salariul de bază urmau să beneficieze și de drepturile acordate în baza art.168 al.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând în suplimentari salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi ce nu le-au fost acordate în perioada sus-menționată.
La data de 17.10.2008 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal ca prescrisă, iar în subsidiar ca neîntemeiată pe considerentul că începând cu anul 2003 suplimentările solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă, invocând și excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă în discuția părților și unita cu fondul.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 2893 din 14.11.2008 Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
A admis în parte acțiunea și în consecință a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 1400 lei brut reprezentând prima de C 2005, suma de 1850 lei brut reprezentând prima de C 2006 si suma de 1850 lei brut prima de Paște 2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.
Totodată a respins acțiunea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, obligând pârâta să plătească fiecărui reclamant cate 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență, că conform actelor existente la dosar, reclamanții au fost salariații pârâtei, însa nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentari pentru Paște 2006 și C 2005-2006.
A mai reținut prima instanță că disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior si in Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză instanța de fond a concluzionat în sensul că reclamanții au fost salariații pârâtei însa, în perioada 2005-2006, nu au încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, astfel încât pârâta este obligata să achite aceste drepturi reclamanților, mai ales că nu exista nicio dovada la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Prin urmare instanța, în baza Contractelor colective sus-menționate si a art.161 si urm. muncii, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 1400 lei brut reprezentând prima de C 2005, suma de 1850 lei brut reprezentând prima de C 2006 și suma de 1850 lei brut prima de Paște 2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, deoarece prin neachitarea acestor drepturi la scadenta, reclamanții au suferit un prejudiciu constând în imposibilitatea de a beneficia de aceste sume de bani la scadență.
Instanța a respins capătul de cerere privind plata dobânzii legale, întrucât, prin actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație, se acoperă integral prejudiciul suferit de reclamanți prin neplata la scadenta a acestor sume, nemaifiind justificata acordarea dobânzii legale.
Totodată, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii conform căruia prezenta acțiune este supusa termenului de 3 ani care a început sa curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală.
Susține recurenta că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Intimații-reclamanți deși legal citați cu această mențiune nu au formulat întâmpinare prin care să răspunsă criticilor aduse în recurs.
La termenul din 16 iunie 2009, în ședință publică, Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității declarării recursului.
Astfel, potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările și completările ulterioare, termenul de recurs în această materie este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond, termen indicat, de altfel, și în dispozitivul sentinței atacate.
În cauza de față, recurentei i-a fost comunicată sentința primei instanțe la data de 6.02.2009, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare de la fila 73 din dosarul de fond, legal îndeplinită, situație față de care, ultima zi de declarare a recursului a fost data de 17 februarie 2008, zi lucrătoare a săptămânii.
Recursul a fost declarat însă la data de 19 februarie 2009, conform rezoluției de primire de pe cererea de recurs aflată la dosar, astfel încât acesta apare ca fiind formulat peste termenul legal procedural mai sus arătat.
În consecință, urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea să respingă recursul ca tardiv declarat, fără a mai proceda, prin urmare, la analiza motivelor de recurs, de vreme ce acesta a fost soluționat pe cale de excepție, care face de prisos cercetarea în fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de pârâta SC SA cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1,împotriva sentinței civile nr. 2893 pronunțată la data de 14.11.2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, și cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocatură -P,-,.9, Sc.B,.24, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - --- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
/VS
2 ex./6.07.2009
f--Trib.
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
