Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1394/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr.986,- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1394
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții și, -, C, -, -, și, toți reprezentanți de cu domiciliul ales în B,-, județul B,împotriva sentinței civile nr. 91 din 2.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin reprezentant Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, sector 5,-, Direcția de Investigare a Organizate și Terorism cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău cu sediul în B,-, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatuzl cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosdarul cauzei s-au depus note de ședință din partea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, întâmpinare din partea Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a cerut judecarea cauzei în lipsă și întâmpinare din partea intimatei Direcția de Investigare a Organizate și Terorism, care a solicitat, de asemenea, judecarea cauzei în lipsă.
Totodată, se învederează instanței că recursul a fost înaintat spre competentă soluționare de Înalta Curte de Casație și Justiție având în vedere prevederilor deciziei Curții Constituționale nr. 104 din 20.01.2009, iar recurenții-reclamanți au cerut judecarea recursului în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, reclamanții și, -, C, -, -, și au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin reprezentant Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Organizate și Terorism, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău pentru ca prin sentința ce se va pronunța pârâții să fie obligați să plătească drepturile salariale constând în sporul de calculator de 15% din salariul de bază brut, începând cu decembrie 2004 și în continuare, sume actualizate în raport cu rata inflației până la data plății, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a mai solicitat acordarea a trei zile în plus la concediul de odihnă, începând cu data introducerii prezentei acțiuni, precum și cu trei ani înaintea acestei date.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că fac parte din personalul auxiliar de specialitate și deși din anul 2003 lucrează numai la calculator toate cele opt ore zilnic, totuși nu au primit drepturile aferente acestei munci, așa cum sunt încasate de către alți salariați din alte domenii sau de către salariații din cadrul ÎCCJ.
De asemenea, s-a arătat de reclamanți că și in alte domenii (sănătate, petrochimie, etc.) se plătește acest spor de 15%, iar împrejurarea că reclamanților nu li se plătește sporul respectiv constituie o discriminare, sporurile putând fi cumulate întrucât se datorează unor cauze diferite, arătându-se și care sunt efectele folosirii calculatorului asupra sănătății oamenilor, precum și măsurile ce trebuie luate în cazul folosirii zilnice a ecranului de vizualizare.
Au mai susținut reclamanții că deși lucrează în condiții grele și beneficiază de sporul corespunzător acestor condiții, nu beneficiază de cel puțin 3 zile în plus la concediul de odihnă, așa cum este prevăzut în art.142 din Codul muncii.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp.art.6 alin.2, art.40 pct.2 lit.c, art.142, art.269 din Codul muncii, art.48 alin.1 din Legea nr.50/1995 și art.14 alin.1 din Legea nr.56/1996.
Pârâtul Ministerul Publica formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
Sub un prim aspect, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada decembrie 2004 - 17 septembrie 2005, pentru care este depășit termenul legal de prescripție, de trei ani.
Pe fondul cauzei, pentru restul perioadei, s-a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, sporul de calculator invocat prin acțiune neavând o reglementare legală pentru reclamanți, care să-i îndreptățească la plata unor astfel de drepturi. S-a formulat și cerere de chemare în garanție a MEF.
Și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive deoarece pretențiile reclamanților au ca obiect drepturi izvorâte din raporturi de muncă, față de care pârâtul este doar un terț, astfel că nu poate fi obligat la plata unor drepturi salariale.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 91 din 2.12.2008, Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea față de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada decembrie 2004 - 23 septembrie 2005 și s-a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă.
Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că excepția invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice este întemeiată întrucât între reclamanți și acest minister nu subzistă niciun fel de raporturi de muncă și acesta nu are atribuții legate de salarizarea acestora.
S-a mai arătat că față de disp.art.47 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice și calitatea de ordonator principal de credite, MEF nu poate dispune utilizarea de credite de către alți ordonatori principali de credite, astfel că acest pârât nu are legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză, ceea ce impune admiterea excepției și respingerea acțiunii împotriva sa ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, la fel și cererea de chemare în garanție.
Excepția invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ privind prescripția dreptului la acțiune pentru o anumită perioadă a fost apreciată ca întemeiată reținându-se că potrivit art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
De asemenea, art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă statuează că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 7 alin.1 din același act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
S-a mai reținut că în speță dreptul la acțiune s-a născut cel mai târziu în 23 septembrie 2005, iar prezenta cerere a fost formulată la 24.09.2008, peste termenul de prescripție, de trei ani, considerente pentru care a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă pentru perioada decembrie 2004 - 23 septembrie 2005.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că acțiunea reclamanților este neîntemeiată deoarece dreptul salarial invocat de reclamanți prin acțiune nu are o bază legală, nefiind prevăzut ca atare pentru reclamanți.
S-a mai arătat că invocarea pretinsei discriminări față de alte categorii de personal nu are, de asemenea, o bază legală, nesubzistând situații comparabile cu alte categorii de persoane încadrate în muncă în condițiile în care Curtea Constituțională a statuat obligatoriu, prin deciziile nr.820 și nr.821/2008, că instanțele judecătorești nu pot crea pe o astfel de cale reglementări legale, ci numai să le aplice pe cele existente.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susțin recurenții că în mod greșit le-a fost respinsă acțiunea, în condițiile în care sporul de calculator solicitat este acordat salariaților din alte domenii de activitate, chiar personalul auxiliar de specialitate din cadrul ÎCCJ, de la serviciul contabilitate și informatică și salariații Ministerului Justiției primind acest spor, conform unui ordin intern.
Se mai arată că nici împrejurarea că recurenților li se plătește un alt spor, pentru condiții grele (), nu poate fi o explicație, sporurile la salariu putând fi cumulate, ele datorându-se unor cauze diferite.
De asemenea, se învederează că în urma efectuării unor analize de laborator de către specialiști s-a constatat prezența, peste limitele admise, în componentele computerului, a anumitor substanțe nocive, făcându-se, în continuare, pe larg referire la consecințele pe care lucrul la calculator îl are asupra sănătății.
Locurile de muncă în care se lucrează la calculator, arată recurenții, fac parte din categoria locurilor de muncă cu condiții periculoase sau vătămătoare și salariații ce utilizează efectiv computerul, cel puțin 50% din timpul normal de lucru, sunt expuși unor condiții vătămătoare și unui real risc de îmbolnăvire, astfel încât ar fi trebuit să beneficieze de sporul de 15% pentru condiții periculoase sau vătămătoare, conform art.8 lit.a din HG nr.281/1993 invocându-se și constatările unor experți de la autoritățile de sănătate publică și inspectoratele teritoriale de muncă din mai multe județe din țară.
Recurenții se consideră discriminați în sensul art.2 alin.1-3 și art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzat coeficientul salarial față de alte categorii socio-profesionale cărora li s-a acordat acest spor, invocându-se în continuare disp.art.6 alin.2 Codul muncii, art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.2 pct.1, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.21 din Carta Drepturilor și Libertăților Fundamentale, prevederile Convenției nr.111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, ale Directivei nr.2000//78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, ca și ale altor convenții internaționale.
În plus, se arată că Legea nr.567/2004 reglementează condițiile generale de numire în funcțiile de grefier și grefier-arhivar solicitându-se cunoștințe de operare pe calculator, ceea ce înseamnă că și angajatorul are obligația de a plăti sporul de calculator, întrucât în caz contrar s-ar încălca principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală și dreptul la salariu pentru munca prestată.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, depunându-se la dosar și practică judiciară, precum și un buletin de determinare prin expertizare a locurilor de muncă întocmit de Autoritatea de Sănătate Publică B, în copie, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Intimații Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Organizate și Terorism au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Într-adevăr, potrivit art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, interzicerea discriminării fiind prevăzută și de OG nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare, de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de alte norme internaționale, problema în cauză fiind aceea de a stabili în ce măsură situația invocată de recurenți constituie o discriminare.
Sub acest aspect, se impune a se reține cu valoare de principiu că prin decizia nr.447/2005 a Curții Constituționale s-a stabilit că este dreptul legiuitorului să stabilească criteriile de determinare și cuantumul indemnizației, precum și sporurile acordate personalului bugetar.
Egalitatea de tratament a salariaților nu presupune ca întregul personal angajat să beneficieze, practic, de aceleași sporuri, iar reglementarea diferită a modului de salarizare a personalului bugetar are ca fundament condițiile specifice fiecărui sector de activitate.
De necontestat, în prezent, în toate domeniile vieții sociale, inclusiv în cadrul raporturilor de muncă, sunt utilizate computerele, dar aceasta nu presupune acordarea în mod automat și indiferent de situație a unui spor pentru lucrul la calculator fiecărui salariat din domeniul bugetar sau privat.
În conformitate cu disp.art.3 alin.1 din OG nr.8/2007, act normativ care reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetelor.
Art.22 din același act normativ statuează că pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, personalul salarizat potrivit acestei ordonanțe beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții, spor de care recurenții-reclamanți beneficiază, aceștia solicitând, pe lângă sporul respectiv, acordarea separată și a sporului de lucru la calculator, spor care nu este reglementat separat pentru personalul auxiliar din justiție.
Anterior intrării în vigoare a OG nr.8/2007, salarizarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,se realiza în baza Legii nr.50/1996, cu modificările și completările ulterioare, iar art.43 din acel act normativ reglementa acordarea sporului pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, în același cuantum de 15% din salariul de bază brut, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Dispozițiile constituționale, ale Convenției Europene a Drepturilor Omului ori ale altor norme internaționale privitoare la drepturile omului sau normele comunitare invocate de recurenții-reclamanți nu justifică admiterea primului capăt de cerere al acțiunii, în sensul celor solicitate de aceștia.
Prevederile HG nr.281/1993 invocate de recurenții-reclamanți nu sunt aplicabile în speță întrucât acestea privesc salarizarea altor categorii de personal din unitățile bugetare, expres prevăzute în cuprinsul actului normativ respectiv, iar nu salarizarea personalului auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care este reglementată printr-o lege specială.
Se reține, totodată, că prin decizia nr.818/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
A reținut Curtea Constituțională că instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței fiind evident neconstituțional, misiunea instanțelor fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În același sens, Curtea Constituțională a statuat și prin deciziile nr.819, 820 și 821/2008, decizii care sunt definitive și general obligatorii, așa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituție și ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și având în vedere argumentele pe care reclamanții și-au fundamentat acțiunea, soluția primei instanțe apare ca fiind corectă.
De menționat, că prin sentința atacată, instanța de fond a respins acțiunea pentru perioada decembrie 2004 - 23 septembrie 2005 ca fiind prescrisă, reținându-se în mod corect că în raport de art.3 din Decretul nr.167/1958 și art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, acțiunea este prescrisă pentru această perioadă, recurenții neaducând vreo critică în recurs cu privire la această soluție.
În ceea ce privește sporul la concediu solicitat de recurenți în temeiul art.142 din Codul muncii, se reține că potrivit acestui text de lege, salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare.
Potrivit art. 295 alin. 2 din Codul muncii, prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Dispozițiile art. 142 din Codul muncii nu pot fi aplicate personalului auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, ale căror drepturi și obligații sunt reglementate prin acte normative speciale, de legislația specifică acestei categorii profesionale, astfel încât în speță sunt aplicabile normele cu caracter special potrivit principiului consacrat că legea specială derogă de la legea generală.
În conformitate cu art.65 alin.1 din Legea nr.567/2004, cu modificările și completările ulterioare, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază anual de concediu de odihnă plătit, de 30 zile lucrătoare, concediu acordat recurenților, apărând ca neîntemeiată solicitarea acestora de a li se acorda în plus cel puțin 3 zile la concediul anual de odihnă.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și, -, C, -, -, și, toți reprezentanți de cu domiciliul ales în B,-, județul B,împotriva sentinței civile nr. 91 din 2 decembrie2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român, prin reprezentant Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, sector 5,-, Direcția de Investigare a Organizate și Terorism cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău cu sediul în B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 16 iunie 2009, în ședință publică.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - -- - - - -- -
fiind în concediu odihnă
prezenta se semnează de
președintele instanței
Grefier
/VS
2 ex./07.07.2009
f--Curtea de APEL PLOIEȘTI
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
