Drepturi salariale (banesti). Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1395

Ședința publică din data de 16 iunie 2009

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr

- --- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 925 din 14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții, -, -, -, G, G, a, -, G, (fostă ), -, C, toți prin reprezentant legal, cu domiciliul ales la udecătoria Târgoviște,--34, județul D și pârâții, Tribunalul Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, Calea B nr.3, județul D, Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,-, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, - nr.1-3, sector 1.

Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatuzl cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că la dosdarul cauzei s-a depus notă de ședință și întâmpinare din partea intimaților-reclamanți însoțite de practică judiciară.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI - reclamanții, G, G, G, ( fostă ), C, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR,MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, au solicitat obligarea acestora să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15 % începând cu iulie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, să plătească drepturile de mai sus actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești ( plata efectivă), să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.

Motivând acțiunea au arătat că în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative, menite să confere categoriilor de salariați ce gestionează astfel de informații,sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații, că prin art. 3 din Legea 444/2006, pentru aprobarea OG nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarului public cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de avizul de securitate deținut, aceste categorii de salariați beneficiază de un spor lunar de până la 15 % din solda lunară, respectiv din salariul de bază.

Au mai arătat că prin dispozițiile art. 15 alin.1 din OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și altor ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de 15 % se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.

Au precizat că potrivit art. 20 alin.3 din Legea nr. 656/2002 acest spor se acordă și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, că în raport disp. OG nr. 19/2006, rezultă în mod clar voința de ase acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice, care gestionează și manipulează informații clasificate, că în ideea unui tratament echitabil și similar acest spor se acordă și personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, conform OG nr. 137/2000, iar grefierii conform art. 78 din Legea nr. 567/2004 sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, fiind discriminați, întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate de 15 %.

Au întemeiat în drept acțiunea pe prevederile actelor normative invocate mai sus, precum și pe art. 16 din Constituție și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Au solicitat obligarea compartimentului financiar-contabil al Tribunalului Dâmbovița să prezinte modul de calcul al sporului de confidențialitate de 15 % pentru fiecare reclamant.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu poate fi chemată în această calitate deoarece conform art. 16-20 din OG nr. 137/2000 republicată este instituția abilitată și învestită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, calitatea în procese fiind aceea de expert în domeniul nediscriminării pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.

Pe fond, a arătat că CNCD nu are competența materială de a se pronunța cu privire la sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabiliri politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar, dar această împrejurare nu înlătură competența instituției de a-ți exprima un punct de vedere vis a vis de obiectul unei asemenea spețe, pentru acesta trebuind a se comunica de către instanță întâmpinările formulate de pârâți pentru a putea prezenta un punct de vedere referitor la speța dedusă judecății.

A formulat întâmpinare și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 16.01.2006 în raport de prevederile art. 1 și 7 din Decretul 167/1958 cu privire la prescripția extinctivă, iar pe fond a solicitat respingerea cererii motivat de faptul că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, că prin decizia nr. 1325/04.12.2008 Curtea Constituțională a constat că înțelesul dispozițiilor G nr. 137/2000, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat.

Pe de altă parte a arătat că sporul de confidențialitate recunoscut diferitelor categorii de salariați nu este identic din punctul de vedere al activităților desfășurate, al modului de acordare, ori cuantumului, așa încât există dificultăți în a reține "situația comparabilă" - categoriile profesionale în raport cu care reclamanții consideră că se află într-o situație comparabilă - element indispensabil pentru a putea vorbi de o discriminare, că atribuțiile de serviciu concrete ale personalului auxiliar diferă față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte.

În ce privește acordarea pentru viitor a drepturilor solicitate a arătat că cererea nu poate fi primită câtă vreme drepturile nu sunt prevăzute de legislația în vigoare iar referitor la actualizarea sumelor solicitate s-a arătat că urmează a fi respinsă ca fiind o cerere accesorie cererii principale, iar pe de altă parte acestea nu pot cuprinde decât dobânda legală cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.

Ministerul Finanțelor Publice a solicitat prin întâmpinare admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive motivat de faptul că rolul său este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestor bugete, că această instituție este un terț față de raportul juridic de muncă, existent în speță.

Prin sentința civilă nr. 71/24.02.2009 Curtea de APEL PLOIEȘTIa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița față de faptul că prin decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale disp. art. I și II din OUG nr. 75/2008, situație în raport cu care instanța a apreciat că în speță competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului în primă instanță în conformitate cu art. 2 alin.1 lit. c Cod proc civ.

La ribunalul Dâmbovița cauza a fost înregistrată sub nr-, reclamanții depunând la dosar minuta deciziei nr. 46 din 15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 27/2008 prin care s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 925 din 14.04.2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și a respins cererea ca prescrisă pentru perioada 01.07.2004-27.01.2006.

A admis în parte cererea formulată de reclamanți obligând pârâții Tribunalul Dâmbovița, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate, pe perioada 27.01.2006 la zi, precum și pe viitor, actualizate cu indicele de inflație de la data la care trebuia acordat și până la plata efectivă, spor calculat la salariul de bază brut lunar.

Totodată, dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.

Prin aceeași sentință a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 și a CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3 și respinge cererea față de aceștia.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

În ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tribunalul a avut în vedere împrejurarea că prezenta cauză are ca obiect un conflict de muncă, iar potrivit art. 281 din Codul muncii scopul jurisdicției muncii este acela al soluționării conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau după caz, colective de muncă, prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, părți în conflictele de muncă, putând fi potrivit art. 282 din Codul muncii, salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele ori alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau a codului d e procedură civilă.

Prima instanță a apreciat că aceste instituții nu au calitate procesuală pasivă, Ministerul Finanțelor Publice având rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar CNCD - ul fiind instituția abilitată prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare, ambele fiind terți față de raporturile juridice de muncă din speță, neputând avea calitatea de pârâți.

În ce privește excepția lipsei prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată urmând a fi admisă în raport de prevederile art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, care stabilesc că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și de dispozițiile art. 1, 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, care stabilesc că dreptul la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.

În consecință s-a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată pentru perioada 01.07.2004-27.01.2006, cererea fiind înregistrată la Curtea de APEL PLOIEȘTI la data de 27.01.2009.

Pe fond, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii în dosarul nr. 27/2008, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. 3 din Cod proc civ, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 18 alin.1 și 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.

În ce privește actualizarea sumei reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % neacordat, tribunalul a apreciat că prin admiterea și a acestui capăt de cerere are loc o reparație integrală a prejudiciului cauzat reclamanților prin neacordarea la timp a acestor drepturi.

Susținerea pârâtei Ministerul Justiției și Libertăților în sensul că acordarea acestui spor nu se poate face și pentru viitor întrucât aceasta ar însemna depășirea limitelor puterii judecătorești și arogarea de către instanțe a unor atribuții de legiferare, nu a fost primită, instanța de fond susținând că acordarea acestor drepturi se poate face și pe viitor, atâta timp cât legislația care stabilește acordarea acestora este în vigoare și, atâta vreme cât, potrivit prevederilor art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cât și potrivit dispozițiilor art. 9 din Codul deontologic al acestora, această categorie de personal este obligată să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care au cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În recursul său Curtea de APEL PLOIEȘTI a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.9, 304 indice 1 și art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă.

Se arată că soluția dată de instanța de fond este în parte lipsită de temei legal în ceea ce privește obligarea pârâților la plata drepturilor salariale în continuare, respectiv de la data pronunțării hotărârii.

Pretențiile reclamanților privind acordarea drepturilor salariale solicitate pentru o perioadă ulterioară pronunțării hotărârii din prezenta cauză, trebuie respinse ca vădit nefondate, în absența unui cadru legislativ corespunzător.

Se susține că acordarea de către instanță, pentru viitor, a drepturilor salariale solicitate înseamnă ca aceasta să legifereze acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică, ceea ce presupune o depășire a limitelor puterii judecătorești și o imixiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitorului, exercitate de judecătorul fondului care trebuie sancționate ca atare de instanța de control.

Mai arată că sarcina instanței de judecată se rezumă doar la a interpreta și aplica legea în vigoare și nici într-un caz, nu este îndrituită să modifice sau să completeze un act normativ, cest atribut aparținând în exclusivitate legiuitorului.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și pe fond admiterea în parte a acțiunii.

În recursul său pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a criticat hotărârea primei instanțe, invocând disp.art. 304 pct. 4 și 9 coroborat cu art. 312 Cod pr.civilă.

Se arată că obligarea Ministerului Justiției la plata sporului de confidențialitate de 15 % constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești întrucât drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare.

Instanța de fond prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut de legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din cadrul sistemului justiției.

Într-un alt motiv de recurs arată că pentru a acorda sporul de confidențialitate de 15%, Tribunalul Dâmbovița a reținut în considerente decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție dată interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 18 alin.1 și 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, texte de lege care nu fac referire la acordarea unui spor de confidențialitate de 15 % pentru categoriile profesionale ale căror statute le reglementează.

Prin decizia nr.819/3.07.2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, constatând că prev.art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. De asemenea învederează faptul că prin decizia nr. 1325/2008 Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sun t neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Astfel, solicită să se observe că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției, iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere deciziile Curții constituționale care de asemenea sunt obligatorii și să aplice și să interpreteze strict acte normative care reglementează salarizarea personalului în cauză.

S-a solicitat pentru ac este motive admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Intimații-reclamanți au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor și menținerea sentinței pronunțate la fond ca temeinică și legală.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursuri, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate potrivit considerentelor ce urmează:

În ceea ce privește fondul cauzei, în rest, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Judecătoriei Târgoviște, iar salarizarea acestui personal este expres reglementată prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, cu modificările și completările ulterioare. Anterior acestei reglementări, salarizarea personalului respectiv s-a făcut potrivit dispozițiilor Legii nr.50/1996, cu modificările și completările ulterioare.

Prin acțiunea de față, reclamanții au solicitat calcularea și plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% pe perioada indicată, actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la executarea hotărârii, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.

Prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 decembrie 2008 în dosarul nr. 27/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din codul deontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.

Potrivit disp. art. 78 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, și art. 9 din Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr. 145 2005 Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 382 din 5 mai 2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.

Sporul de confidențialitate este reglementat, printre alții, în favoarea funcționarilor publici cu statut special, militarilor angajați pe baza de contract si personalului civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publica si siguranță națională, conform G nr. 19/2006 aprobata prin Legea nr. 444/2006, precum și în favoarea funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului, potrivit Legii nr. 188/1999, în cuantum de 15% din salariul de bază.

Nu există justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, in cazul in care doi salariați, care nu se găsesc în situații identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, dar care amândoi lucrează- cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei sa primească sporul corespunzător, iar cel de al doilea să nu îl primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căruia este retribuit acest din urmă salaria nu prevede acordarea acestui spor.

Ca atare, magistrații, magistrații asistenți si personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri in temeiul art. 27 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.

Potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3.pr.civ. deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești, astfel că în mod legal și întemeiat instanța de fond a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâților Tribunalul Dâmbovița, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate, pe perioada 27.01.2006 la zi, precum și pe viitor, actualizate cu indicele de inflație de la data la care trebuia acordat și până la plata efectivă, spor calculat la salariul de bază brut lunar.

În ceea ce privește motivul de recurs formulat de ambele recurente privind pretinsa acordare greșită sporului și pentru viitor, Curtea îl găsește nefondat întrucât instanța de fond în mod judicios a apreciat că în situația de față, existenței unei discriminări, se pune problema obligării pârâților la plata despăgubirilor până la data încetării stării de discriminare.

Nu este fondat nici motivul de recurs ce vizează inexistența unui act normativ care să reglementeze sporul de confidențialitate în favoarea intimaților-reclamanți, de vreme ce instanța de fond a avut în vedere, la data pronunțării sentinței, o decizie în interesul legii, cu caracter obligatoriu, pronunțată la data de 15 decembrie 2008, deci ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziilor nr. 818,819 din 16.07.2008.

Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312.pr.civ. Curtea urmează să respingă cele două recursuri formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 925 din 14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții, -, -, -, G, G, a, -, G, (fostă ), -, C, toți prin reprezentant legal, cu domiciliul ales la udecătoria Târgoviște,--34, județul D și pârâții, Tribunalul Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, Calea B nr.3, județul D, Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,-, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, - nr.1-3, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr

--- - --- - - -- -

GREFIER

/VS

2 ex./7.07.2009

f--Trib.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Vera Andrea Popescu
Judecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Ploiesti