Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1443/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr.1443
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Bratu
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta SC " "SRL B cu sediul în mun. B,- A, jud. B, împotriva sentinței nr. 1025 din 01 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - secția civilă la data de 23.03.2009, așa cum a fost precizată ulterior (27) reclamantul a solicitat obligarea pârâtei - SRL B la plata sporului pentru 944 de ore de muncă prestate suplimentar peste programul normal de muncă, în perioada ianuarie - decembrie 2008 plata indemnizației de concediu de odihnă aferent anilor 2008 și 2009,plata "șomajului tehnic" pentru lunile ianuarie și februarie 2009, precum și plata salariului aferent lunii martie 2009.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că deși ar fi lucrat zilnic câte 10 - 12 ore, cu toate acestea angajatorul nu l-a plătit pentru prestarea muncii suplimentare, iar începând cu ianuarie 2009 i s-ar fi impus să facă cerere de concediu fără plată, nemaifiind primit la serviciu.
Acțiunea nu a fost motivată și în drept, neindicându-se temeiul juridic al pretențiilor deduse judecății.
Pentru dovedirea susținerilor reclamantului au fost încuviințate probe cu înscrisuri și au fost audiați martorii, Feghiu și.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătând în apărare că în toată perioada în care a avut calitatea de angajat, reclamantul a lucrat numai program normal, câte 8 ore zilnic, de luni până vineri, nefiind necesară chemarea acestuia pentru ore suplimentare întrucât existau șase conducători auto care acopereau integral necesarul de transport la nivelul societății.
Totodată, s-a mai precizat că de la sfârșitul lunii decembrie 2008, "sub justificarea unor motive personale" reclamantul nu a mai venit la serviciu decât în zilele de 15 și 16 ianuarie, iar de la 19 ianuarie a depus cerere de concediu fără plată până la 09 martie 2009.
De asemenea, s-a arătat că indemnizația de concediu de odihnă aferent anului 2008 ar fi fost achitată.
În dovedirea acestor apărări, pârâta a depus probe cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1025/01.09.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - SRL B, cu sediul în mun. B, str. 1 -, rn.9 A, jud.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului sporul de 100% din salariul de bază pentru 944 ore suplimentare prestate în perioada 01.01.2008 -30.11.2008, calculat în funcție de salariul înscris în contractul individual de muncă.
S-au respins ca nefondate capetele de cerere având ca obiect:
- plata șomajului tehnic pentru perioada ianuarie - februarie 2009;
- plata indemnizației de concediu de odihnă pentru anul 2009.
În temeiul art.246 Cod procedură civilă s-a constatat că reclamantul renunță la judecata capetelor de cerere privind:
- plata indemnizației de concediu de odihnă pentru anul 2008;
- plata salariului pentru luna martie 2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă cu contract de muncă, în calitate de conducător auto.
Prima instanță a avut în vedere că forma scrisă contractului individual de muncă nu constituie o condiție de validitate a actului juridic respectiv, deoarece conform art.16 alin.1 din Codul muncii, "contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților", iar potrivit alin.2 "în situația în care contractul nu a fost încheiat în forma scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar părțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă".
Din acest motiv, deși contractul individual de muncă al reclamantului a fost consemnat în forma scrisă și înregistrat abia la 14.03.2008, cu toate acestea, instanța va reține - în baza declarațiilor tuturor celor trei martori audiați - că reclamantul a prestat efectiv activitatea încă din luna ianuarie 2008, având deci dreptul de a fi retribuit corespunzător muncii depuse și în această perioadă.
Cu privire la capătul de cerere de obligare la plata drepturilor pentru prestarea de ore suplimentare, pârâta a depus foile colective de prezență din cuprinsul cărora rezultă că reclamantul a lucrat numai câte 8 ore pe zi, câte 5 zile pe săptămână.
Prima instanță a constatat însă că aceste pontaje nu au forță juridică probantă în contextul în care toți cei trei martori - audiați sub prestare de jurământ - au infirmat mențiunile respective, iar pontajele întocmite de către angajator nu poartă și vreo semnătură a salariaților, necoroborându-se nici cu vreo altă probă.
Astfel, întrucât martorii au declarat că programul de lucru al reclamantului era de luni până vineri de la ora 0500-0530până la aproximativ 1930, iar sâmbăta de la aceeași ora până la aproximativ 1400- 1500(deci în total circa 79 ore pe săptămână față de un număr normal de 40 de ore pe săptămână), prima instanță a apreciat că pretențiile reclamantului pentru 944 ore de muncă suplimentară aferente întregului an 2008 sunt pe deplin justificate, fiind chiar cu mult mai mici decât cele dovedite.
Așa fiind, în temeiul art.109 Codul muncii (conform căruia programul normal de muncă este de 40 de ore pe săptămână), al art.11 7 Codul muncii (conform căruia munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară) și al art.41 alin.3 lit.c din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național valabil pentru perioada 2007 - 2010 ( potrivit căruia " pentru orele suplimentare . ce nu au fost compensate corespunzător cu ore libere plătite se acordă un spor de 100% din salariul de bază), prima instanță a admis acțiunea, obligând pârâta să plătească reclamantului sporul pentru munca suplimentară în limita pretențiilor formulate, respectiv pentru 944 ore.
Admiterea acțiunii a fost însă doar în parte deoarece pe parcursul procesului reclamantul a renunțat la capetele de cerere privind plata indemnizației de concediu de odihnă pentru anul 2008 și a salariului pentru zilele lucrate în luna martie 2009, arătând că i-au fost achitate aceste drepturi bănești.
De asemenea, capetele de cerere privind plata "șomajului tehnic" pentru ianuarie și februarie 2009 și a indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului 2009, au fost respinse ca nefondate întrucât din înscrisul de la fila 15 dosar rezultă că reclamantul a formulat cerere de concediu fără plată pentru intervalele 22.12.2008 -31.12.2008, 05.01.2009 -13.01.2009, 16.01.-09.03.2009 (cerere care - deși a fost contestată de reclamant - nu s-au făcut dovezi că nu ar fi fost însușită prin semnătură ci dimpotrivă poartă semnătura acestuia).
Prin urmare, nu se pune problema indemnizației minime de 75 % din salariul de bază, prevăzute de art.53 din Codul muncii în cazul întreruperii temporare a activității angajatorului (indemnizație denumită impropriu de către reclamant "șomaj tehnic"). Aceasta întrucât pârâta nu s-a aflat în situația întreruperii ci, a dovedit că și - a continuat activitatea și în anul 2009, reclamantul fiind de fapt în concediu fără plată pentru rezolvarea unor "probleme personale așa cum se menționează în mod expres în cerere.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs pârâta B, solicitând casarea acesteia și pe fond, respingerea acțiunii ca netemeinică.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de forța probantă a unui înscris, dând valoare unor declarații nesusținute de probe în fapt. Cu privire la plata orelor suplimentare, instanța de fond a admis cererea reclamantului, înlăturând fișele de pontaj care au stat la baza achitării drepturilor salariale.
Reclamantul intimat a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A depus la dosar o serie de înscrisuri.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Articolul 119 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ), prevede că:
"(1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.
(2) În aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.", iar articolul 120 din aceeași lege, prevede:
(1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut deart. 119alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
De asemenea, art. 41 al. 3 lit. c din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național valabil pentru perioada 2007 - 2010, prevede că pentru orele suplimentare ce nu au fost compensate corespunzător cu ore libere plătite se acordă un spor de 100% din salariul de bază.
Din dispozițiile legale sus-menționate, rezultă că munca suplimentară se plătește salariatului doar în situația în care compensarea prin ore libere plătite nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.
Or, în speță, reclamantul nu a dovedit faptul că i-ar fi solicitat angajatorului, iar acesta ar fi refuzat să compenseze munca suplimentară prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia. Doar în această situație, munca suplimentară ar fi putut fi plătită conform dispozițiilor legale menționate.
Prin urmare, nefiind dovedită imposibilitatea compensării muncii suplimentare prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului sporul de 100% din salariul de bază pentru 944 ore suplimentare prestate în perioada 01.01.2008 - 30.11.2008, calculat în funcție de salariul înscris în contractul individual de muncă.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 al. 1- 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința civilă nr. 1025/01.09.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, în sensul că va respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamant, urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC " "SRL B cu sediul în mun. B,- A, jud. B, împotriva sentinței nr. 1025 din 01 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.1025/01.09.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - SRL
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
-pt.jud. - -, aflată
-în semnează
-președintele instanței,
Red.
Jud. fond:
Ex.2/16.12.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
IV. - Caracterizarea cererii în raport de care
s-a soluționat pricina -Drepturi bănești
II. - Soluția la fond -Admis în parte acțiunea reclamantului. Respins ca nefondate vcapetele de cerere privind plata șomajului tehnic și plata indemnizației de concediu de odihnă pe anii 2008, 2009 și plata salariului pentru luna martie 2009.
III. - Soluția în recurs -Admite rec.pârâtei,Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamant.
FIȘA ÎN CIVIL - conflicte de muncă
JUDECĂTORIA III. CURTEA DE APEL SUCEAVA
Sentința nr. Decizia nr.1443/17 noiembrie 2009
Judecători Dosar nr-
Complet: - - -
- -
-
II. TRIBUNALUL BOTOȘANI
Sentința nr.1025/01.09.2009
Judecători:
Articolul 119 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ), prevede că:
"(1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.
(2) În aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.", iar articolul 120 din aceeași lege, prevede:
(1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut deart. 119alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
De asemenea, art. 41 al. 3 lit. c din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național valabil pentru perioada 2007 - 2010, prevede că pentru orele suplimentare ce nu au fost compensate corespunzător cu ore libere plătite se acordă un spor de 100% din salariul de bază.
Din dispozițiile legale sus-menționate, rezultă că munca suplimentară se plătește salariatului doar în situația în care compensarea prin ore libere plătite nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.
Or, în speță, reclamantul nu a dovedit faptul că i-ar fi solicitat angajatorului, iar acesta ar fi refuzat să compenseze munca suplimentară prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia. Doar în această situație, munca suplimentară ar fi putut fi plătită conform dispozițiilor legale menționate.
Prin urmare, nefiind dovedită imposibilitatea compensării muncii suplimentare prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului sporul de 100% din salariul de bază pentru 944 ore suplimentare prestate în perioada 01.01.2008 - 30.11.2008, calculat în funcție de salariul înscris în contractul individual de muncă.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 al. 1- 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința civilă nr. 1025/01.09.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, în sensul că va respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamant, urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate, car nu sunt contrare prezentei decizii.
Președinte:Mitrea Muntean DanaJudecători:Mitrea Muntean Dana, Sas Laura, Bratu
